Cassation appeal annulled for failure to meet procedural requirements in defamation and reputation damages dispute

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2024

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 29 octombrie 2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. S.R.L., constatarea încălcării dreptului său la imagine, demnitate şi reputaţie şi obligarea pârâtelor la plata daunelor morale în sumă de 250.000 RON; obligarea pârâtelor să retragă de la publicare articolele denumite:

"Cum căpuşază firma lui A. banii europeni destinaţi României", "S-a sfârşit mitul A.. Acuzaţii deosebit de grave!" şi "A. şefa exploziei de la D.. Pe angajaţi nu îi scotea din "români hoţi şi proşti", de pe pagina web www.x.ro; obligarea pârâtelor să publice un comunicat prin care formuleze scuze publice pentru denigrarea reclamantei, timp de două luni, începând cu data pronunţării hotărârii judecătoreşti, pe pagina de pornire a www.x.ro; obligarea pârâtelor, pe cheltuiala lor, să publice în presa scrisă dispozitivul hotărârii judecătoreşti ce urmează a se pronunţa în cauză, în două publicaţii de circulaţie naţională, precum şi pe website-ul propriu www.x.ro, cu cheltuieli de judecată generate de prezentul litigiu.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 71 - 75, 253, 1.349 şi următ. C. civ., pe cele ale art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi pe cele ale art. 30 şi 31 din Constituţia României şi pe orice alte dispoziţii legale incidente.

La 7 aprilie 2021, reclamanta a depus cerere de completatoare, prin care a solicitat instanţei introducerea în cauză a pârâţilor E., precum şi a autorilor articolelor denumite "Cum căpuşază firma lui A. banii europeni destinaţi României", "S-a sfârşit mitul A.. Acuzaţii deosebit de grave!" şi "A. şefa exploziei de la D.. Pe angajaţi nu îi scotea din "români hoţi şi proşti", de pe pagina web www.x.ro.

În şedinţa publică din 7 aprilie 2021, tribunalul a dispus introducerea în cauză a pârâtului E. şi a luat act de faptul că reclamanta a renunţat la menţinerea în cauză a pârâtei B..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 641 din 21 aprilie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. S.R.L., ca neîntemeiată. A admis, în parte, cererea formulată reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii C. S.R.L. şi E., astfel cum a fost modificată. I-a obligat pe pârâţi, în solidar, la plata sumei de 10.000 RON, către reclamantă, cu titlu de daune morale, precum şi la retragerea de pe pagina web, www.x.ro, a articolelor denumite "Cum căpuşază firma lui A. banii europeni destinaţi României", "S-a sfârşit mitul A.. Acuzaţii deosebit de grave!" şi "A. şefa exploziei de la D.. Pe angajaţi nu îi scotea din "români hoţi şi proşti". I-a obligat pe pârâţi să publice, pe cheltuiala lor, pe pagina web www.x.ro şi în două publicaţii de circulaţie naţională dispozitivul hotărârii pronunţate în cauză. A respins, în rest, cererea, ca neîntemeiată, obligând-i pe pârâţi la plata sumei de 5.100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru, precum şi contravaloarea onorariului de avocat, redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia nr. 1480 A din 28 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâţii E. şi S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 641 din 21 aprilie 2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

Prin decizia nr. 702 A din 21 iunie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis cererea formulată de intimata-reclamantă A. şi a dispus completarea deciziei nr. 1480 A din 28 octombrie 2022 pronunţate de aceeaşi instanţă, obligându-i pe apelanţii-pârâţi la plata sumei de 7.650,69 RON, cu titlu de chelatuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 1480 A din 28 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs pârâta S.C. C. S.R.L., prin administrator E..

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a criticat decizia instanţei de apel, menţionând că aceasta a validat soluţia primei instanţe fără a observa lipsa legăturii de cauzalitate între prejudiciul reclamat şi afirmaţiile pretins defăimătoare.

Recurenta a învederat că hotărârea recurată conţine, în cea mai mare parte, o reproducere a plângerii prealabile a reclamantei şi nu o expunere a argumentelor referitoare la stabilirea prejudiciului şi a faptei ilicite, curtea ignorând faptul că libertatea de exprimare reprezintă un drept fundamental al mass media.

Totodată, a susţinut că instanţa de apel nu a făcut distincţie între calităţile reclamantei de persoană privată şi publică, deşi judecătorii europeni au stabilit că este necesar să se facă o asemenea deosebire (CEDO, cauza Tănăsoaie contra României, Hotărârea din 19 iunie 2012).

A făcut referire la o hotărâre pronunţată într-o speţă similară, în dosarul nr. x/2020, prin care s-a reţinut că, de vreme ce o persoană particulară, necunoscută publicului, poate pretinde o protecţie deosebită a dreptului său la viaţa privată, acest aspect nu este valabil în cazul persoanei publice, întrucât un reportaj care relatează fapte susceptibile de dezbateri într-o societate democratică, ce priveşte personalităţi politice în exercitarea funcţiilor oficiale ale acestora, nu poate fi asimilat unuia ce conţine detalii din viaţa privată a unei persoane, care nu deţine această calitate.

Dacă în cauza menţionată, analiza a fost efectuată din perspectiva persoanei private a reclamantei, iar nu din cea a calităţii acesteia de persoană publică, inducându-se ideea ca jurnaliştii au depăşit limita dreptului la opinie şi la informare a publicului, recurenta a arătat că, în speţe similare, care formează obiectul unor alte dosare, hotărârile pot fi diferite.

A menţionat că judecata apelului a debutat la 18 martie 2022, recurenta solicitând amânarea cauzei pe motiv că o hotărâre urma a fi pronunţată într-o speţă similară.

Cererea a fost admisă, judecata apelului suportând mai multe amânări, în vederea soluţionării unor incidente procedurale referitoare la incompatibilitatea judecătorilor, soluţia în calea ordinară de atac pronunţându-se la peste un an de la data primei şedinţe, când recurenta a solicitat să se ia în calcul şi soluţii pronunţate în speţe similare.

A susţinut că argumentarea hotărârii reprezintă o enumerare a solicitărilor reclamantei, care nu au fost analizate comparativ cu argumentele sale, analiza din apel reflectându-se asupra persoanei private a părţii reclamante şi nu asupra calităţii sale de persoană publică.

Recurenta a făcut referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că libertatea presei se impune a fi ridicată la rang de principiu, precum şi la dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, conform cărora protecţia oferită de această normă se extinde asupra tuturor tipurilor de exprimare indiferent de contextul acestora, care sunt diseminate de un individ, grup sau mass media.

A menţionat că unica restricţie cu privire la conţinut, care a fost aplicată de către Curtea Europeană a vizat răspândirea ideilor care promovează rasismul şi ideologia nazistă şi instigă la ură şi discriminare rasială (potrivit unei opinii exprimate în articolul "Libertatea de exprimare şi informare").

Concluzionând, recurenta a afirmat că susţinerile reclamantei, în sensul defăimării sale, nu se încadrează în categoria restricţiilor impuse de lege, jurnalistul având datoria de a relata adevărul, indiferent de consecinţele pe care dezvăluirile sale le-ar putea produce, fiind o obligaţie ce decurge din dreptul constituţional al publicului de a fi corect informat.

Criticile nu au fost întemeiate în drept.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în termenul procedural, intimata-pârâtă A. a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că acesta nu este motivat corespunzător dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi că se impune aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 489 alin. (1) din acest act normativ.

Prin argumentele expuse în sprijinul excepţiei, recurenta a afirmat că motivele de recurs invocate vizează aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate, iar nu de nelegalitate, astfel cum art. 486 alin. (3) C. proc. civ. prevăd, în raport de caracterul recursului, de cale extraordinară de atac.

Pe fondul recursului, a apreciat că acesta nu este fondat. Solicitând respingerea recursului, intimata-pârâtă a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de apel este justă şi temeinică, conţinând o analiză cuprinzătoare şi complexă a tuturor circumstanţelor cauzei, instanţele fiind învestite să se pronunţe asupra unei chestiuni nuanţate, referitoare la modalitatea de exercitare a dreptului fundamental la liberă exprimare.

Recurentul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat solicitarea de admitere a recursului declarat.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

La termenul de judecată din 26 septembrie 2024, stabilit pentru soluţionarea recursului, Înalta Curte a rămas în pronunţare, cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepţiei de nulitate a recursului, invocate de intimata-reclamantă prin întâmpinare.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul sub aspect formal, din perspectiva excepţiei de nulitate invocate din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat."

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni" (…) "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat."

Aşadar, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, respectiv argumentele de natură juridică pe baza cărora recurentul înţelege să critice hotărârea atacată, prin formularea unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, circumscrise dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

Recursul se motivează, conform art. 487 alin. (1) din acelaşi act normativ, prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Motivele de nelegalitate sunt prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Art. 489 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, precum şi în situaţia reglementată la alin. (2), în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 din cod.

Potrivit art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ, "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi lit. c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) C. proc. civ. instituind sancţiunea nulităţii atunci când motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488.

În aplicarea dispoziţiilor imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de judecată are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, să dea eficienţă sancţiunii nulităţii recursului.

Raportând aceste considerente de ordin teoretic la speţa dedusă judecăţii, analizată prin prisma excepţiei procesuale de nulitate, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea unui recurs, declarat de pârâta C. S.R.L., prin administrator, împotriva deciziei nr. 1480A din 28 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără a indica motivul de casare căruia criticile invocate prin cererea de recurs li se circumscriu (dintre cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ.), recurenta a susţinut că, deşi instanţa de apel a validat soluţia primei instanţe (prin care acţiunea reclamantei a fost admisă în parte), a ignorat lipsa legăturii de cauzalitate între prezumtivul prejudiciu şi afirmaţiile pretins defăimătoare, care ar fi fost de natură să contureze fapta ilicită reclamată, din perspectiva depăşirii limitelor libertăţii de exprimare jurnalistice.

Recurenta a învederat că hotărârea atacată conţine, în cea mai mare parte, o reproducere a plângerii prealabile a reclamantei şi nu o expunere a argumentelor referitoare la stabilirea prejudiciului şi a faptei ilicite, curtea făcând abstracţie de faptul că libertatea de exprimare reprezintă un drept fundamental asociat activităţii jurnalistice.

Făcând referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului Menţionând (hotărârea din 19 iunie 2012, pronunţată în cauza Tănăsoaie contra României), recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a făcut distincţie între calităţile reclamantei de persoană privată şi publică, deşi judecătorii europeni au stabilit că este necesar să se facă o asemenea deosebire.

Totodată, a arătat că instanţa de contencios european a statuat că libertatea presei se impune a fi ridicată la rang de principiu, iar, conform art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, protecţia oferită se extinde asupra tuturor tipurilor de exprimare, indiferent de contextul acestora, care sunt diseminate de un individ, grup sau mass media.

Menţionând o hotărâre pronunţată într-o speţă similară, în dosarul nr. x/2020, prin care s-a reţinut că, de vreme ce o persoană particulară necunoscută publicului, poate pretinde o protecţie deosebită a dreptului său la viaţa privată, a considerat că acest aspect nu este valabil în cazul persoanei publice, întrucât un reportaj care relatează fapte susceptibile de dezbateri într-o societate democratică, ce priveşte personalităţi politice în exercitarea funcţiilor oficiale ale acestora, nu poate fi asimilat unuia care conţine detalii din viaţa privată a unei persoane, care nu are această calitate.

Recurenta a reclamat anumite deficienţe de judecată, arătând că soluţionarea apelului a debutat la 18 martie 2022 (când a solicitat amânarea cauzei pentru pronunţarea unei hotărâri într-o speţă similară), judecata trenând din cauza rezolvării unor incidente procedurale, legate de incompabilitatea judecătorilor, pronunţarea asupra cauzei făcându-se la peste un an de la data primei şedinţe.

Totodată, a susţinut că argumentarea hotărârii recurate constă într-o enumerare a solicitărilor reclamantei, care nu au fost examinate prin comparaţie cu argumentele sale, analiza din apel reflectându-se asupra persoanei private a părţii reclamante şi nu asupra calităţii sale de persoană publică.

Raportând aceste critici evocate în recurs la considerentele hotărârii curţii de apel, Înalta Curte constată că nu este posibilă o încadrare a lor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, prin decizia recurată, curtea a reţinut că apelantul-pârât a invocat omisiunea instanţei de fond de a analiza aspecte considerate ca fiind esenţiale, respectiv reaua credinţă a reclamantei şi prejudiciul cauzat de articolele incriminate.

În ceea ce critica referitoare la reaua credinţă a reclamantei, curtea a considerat că nu reprezintă un aspect determinant în soluţionarea cauzei, de vreme ce această parte a afirmat că a suferit o atingere a drepturilor sale nepatrimoniale ca urmare a publicării articolelor de presă.

Instanţa a arătat că relevantă este poziţionarea subiectivă a ziaristului faţă de articolele publicate, iar nu a persoanei vizate de aceste articole, cu excepţia unor situaţii limitative, care s-a constatat că nu sunt îndeplinite în cauză.

Curtea a reţinut că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, protecţia jurnaliştilor este subordonată condiţiei ca aceştia să acţioneze cu bună-credinţă, şi să furnizeze informaţii exacte şi demne de credit, în conformitate cu principiile unui jurnalist responsabil (cauza Stoll contra Elveţiei, 10 decembrie 2007, parag. 104). Totodată, a consemnat şi considerentele expuse de Curtea Europeană în cauza Stângu şi Scutelnicu contra României, din 31 ianuarie 2006, respectiv că "preluând declaraţiile atribuite unei terţe persoane, jurnaliştii trebuie sa dovedească mai multă rigoare şi într-un mod special".

Raportat la jurisprudenţa Curţii Europene, instanţa de apel a constatat că unica poziţie subiectivă considerată relevantă în astfel de litigii a fost cea a jurnalistului pârât, considerându-se că libertatea sa de exprimare trebuie apărată doar în cazul în care acesta acţionează cu bună credinţă. A menţionat că în nicio ipoteză nu a avut în vedere Curtea Europeană poziţia subiectivă a victimei, nicio dispoziţie legală relevantă instituind o astfel de cerinţă, o astfel de apărare putând fi, eventual, valorificată cu ocazia verificării îndeplinirii cerinţei referitoare la cauzarea unui prejudiciu.

În ceea ce priveşte afirmaţiile referitoare la aplicarea unui dublu standard de către reclamantă, curtea a reţinut că acestea nu pot conduce la admiterea căii de atac şi la schimbarea soluţiei instanţei de fond.

De asemenea, a apreciat că între postarea reclamantei de pe reţelele de socializare şi demersul jurnalistic al apelantului-pârât nu există nicio legătură, fiind vorba despre aspecte factuale distincte şi de autori diferiţi.

Deşi reclamanta l-a acţionat în instanţă pe apelantul-pârât în scopul atragerii răspunderii sale civile delictuale, instanţa de apel a apreciat că această atitudine este posibil să se datoreze unei aprecieri a acesteia în sensul că, prin articolele publicate, pârâtul a încălcat codul deontologic al jurnalistului, precum şi normele legale. În acest context, a reţinut că analiza exercitării în limite legale a dreptului la exprimare se face prin raportare la particularităţile fiecărei speţe, prin analiza concretă a celor afirmate în cadrul articolelor incriminate, a limbajului folosit şi a bunei credinţe a jurnalistului, nefiind vorba despre un dublu standard.

Analizând articolele pretins defăimătoare, curtea a observat că acestea au tratat mai multe aspecte legate de activitatea profesională a reclamantei, atingând subiectul unui accident de muncă de la "D." şi afirmând vinovăţia morală a acesteia, reclamanta fiind acuzată de săvârşirea unor infracţiuni (evaziune fiscală, corupţie, spionaj).

Afirmaţiile au fost apreciate că nu pot fi protejate de art. 30 din Constituţia României şi de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi că articolele de presă aduc atingere demnităţii, onoarei, vieţii private sau dreptului la imagine, afectarea acestora din urmă conducând la antrenarea răspunderii civile a pârâtului, care şi-a manifestat libertatea de exprimare dincolo de limitele recunoscute prin textul constituţional, prin proferarea unor acuzaţii penale lipsite de suport factual, nesusţinute de dovezi sau de verificări cu privire la cele relatate.

În ceea ce priveşte producerea prejudiciului, curtea a considerat că această condiţie este îndeplinită, afirmaţiile pârâtului aducând atingere dreptului la onoare, reputaţie şi imagine al reclamantei, în contextul în care cele trei articole au fost publicate în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale, perioadă în care, cu atât mai mult, opinia publică ar fi trebuit să fie informată în mod corect şi obiectiv.

Înalta Curte, examinând comparativ considerentele instanţei de apel cu motivele de recurs invocate de către recurent, redate în cele ce preced, constatată că recursul declarat în cauză nu doar că nu este încadrat în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., dar nici nu conţine critici care să poată fi circumscrise cazurilor de casare reglementate prin acest text legal.

Dimpotrivă, formulate fiind prin ignorarea specificului căii extraordinare de atac a recursului, motivele de recurs cuprind aprecieri generice cu privire la libertatea de exprimare a jurnalistului, astfel cum aceasta este reflectată în jurisprudenţa naţională şi comunitară, fără o raportare concretă la judecata realizată din această perspectivă de către curtea de apel.

Deşi motivele de recurs s-au referit, tangenţial, şi la modalitatea de argumentare a hotărârii pronunţate (susţinându-se că este rezultatul unei enumerări a solicitărilor reclamantei, pretins neanalizate prin raportare la alegaţiile sale, ce au vizat distincţia care se impune a fi făcută între persoana privată şi persoana publică a reclamantei), acestea nu constituie critici reale şi concrete cu privire la modalitatea de aplicare a normelor de drept incidente cauzei, în raport cu aspectele avute în vedere de instanţa de apel la pronunţarea soluţiei.

Dimpotrivă, Înalta Curte remarcă faptul că recurenta nu a invocat în apel necesitatea examinării cauzei prin efectuarea unei distincţii între persoana privată şi publică a reclamantei, astfel că formularea unei astfel de critici în recurs, omisso medio, nu poate determina exercitarea controlului judiciar asupra hotărârii atacate, din această perspectivă, de vreme ce aceasta nu a făcut obiect de analiză în etapa procesuală anterioară.

De altfel, recurenta este în eroare cu privire la această chestiune, din moment ce curtea de apel a reţinut în considerentele deciziei recurate faptul că este certă producerea prejudiciului, câtă vreme articolele de presă au fost publicate în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale, iar în acea perioadă se impunea, cu precădere, o informare corectă şi obiectivă a opiniei publice.

Pe de altă parte, recurenta a reclamat anumite deficienţe legate de judecata apelului, susţinând că, deşi aceasta a debutat la 18 martie 2022 (când a solicitat amânarea cauzei pentru pronunţarea unei hotărâri într-o speţă similară), soluţionarea căii ordinare de atac a trenat din cauza rezolvării unor incidente procedurale legate de incompabilitatea judecătorilor, pronunţarea asupra cauzei făcându-se la peste un an de la data primei şedinţe.

Această chestiune nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate a deciziei recurate, aptă să declanşeze o examinare din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât nici partea recurentă nu a indicat cazul de casare căruia i s-ar circumscrie.

Înalta Curte reţine că nu orice nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea atacată duce la exercitarea controlului de legalitate în baza art. 488 C. proc. civ., fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de acest text de lege, în considerarea particularităţii sale, de cale extraordinară de atac de reformare, care impune formularea unor critici de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele expuse de instanţă în fundamentarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte una dintre cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., iar în cauză nu s-a impus invocarea din oficiu a unor motive de casare de ordine publică, potrivit art. 489 alin. (3) din acest act normativ, va anula recursul declarat de pârâta C. S.R.L., prin administrator, împotriva deciziei nr. 1480A din 28 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga pe recurentă la plata către intimata A. a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ. prin raportare la complexitatea cauzei şi volumul activităţii apărătorului ales, în baza dovezilor de plată reprezentate de factura nr. x din 16 august 2023, emisă de F., precum şi a extraselor de cont aferente, eliberate de G..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta C. S.R.L., prin administrator, împotriva deciziei nr. 1480A din 28 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe recurentă la plata către intimata A. a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.