Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1900/2024 AI generated

Specific performance of bilateral sale promise: heir's contractual obligation to sell undivided share despite unproven inheritance acceptance and incomplete succession proceedings

Case Number Decizia nr. 1900/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the civil appeal, quashed the appellate decision entirely, and remanded the case to the Court of Appeals for re-judgment, ruling in favor of the buyer-plaintiff on the issue of substantive law regarding specific performance. The dispute concerned a request for a judgment to replace a notarized 2006 pre-contract of sale for a 35,800 sqm arable land, where the lower courts had dismissed the claim against certain heirs because they failed to prove express acceptance of the inheritance of their predecessors-in-title. The ICCJ determined that while the burden of proof regarding the heirs' lack of acceptance was correctly applied to the plaintiff, the appellate court erroneously refused the entire specific performance claim due to a failure to establish the heirs' status; the court clarified that heirs established by valid inheritance certificates are bound by the contractual obligation to sell their specific undivided shares, and that the absence of the land in some succession certificates or the pending status of other inheritance proceedings does not preclude enforcement of the pre-contract for the portions where ownership is already proven. Decisive legal bases included Art. 488(1)(5) and (8) of the Code of Civil Procedure regarding grounds for cassation (error in procedural law application and error in substantive law application), Art. 249 of the Code of Civil Procedure regarding the burden of proof, and the *tempus regit actum* principle applied to Art. 1073 and 1077 of the 1864 Civil Code along with Art. 5(2) of Title X of Law No. 247/2005 regarding the validity and execution of bilateral promises of sale.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 249 din C. proc. civ, art. 963 alin. (2) din C. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ; Specific performance of bilateral sale promise: heir's contractual obligation to sell undivided share despite unproven inheritance acceptance and incomplete succession proceedings: The dispute concerned a request for a judgment to replace a notarized 2006 pre-contract of sale for a 35,800 sqm arable land, where the lower courts had dismissed the claim against certain heirs because they failed to prove express acceptance of the inheritance of their predecessors-in-title. The ICCJ determined that while the burden of proof regarding the heirs' lack of acceptance was correctly applied to the plaintiff, the appellate court erroneously refused the entire specific performance claim due to a failure to establish the heirs' status; the court clarified that heirs established by valid inheritance certificates are bound by the contractual obligation to sell their specific undivided shares, and that the absence of the land in some succession certificates or the pending status of other inheritance proceedings does not preclude enforcement of the pre-contract for the portions where ownership is already proven. Decisive legal bases included Art. 488(1)(5) and (8) of the Code of Civil Procedure regarding grounds for cassation (error in procedural law application and error in substantive law application), Art. 249 of the Code of Civil Procedure regarding the burden of proof, and the *tempus regit actum* principle applied to Art. 1073 and 1077 of the 1864 Civil Code along with Art. 5(2) of Title X of Law No. 247/2005 regarding the validity and execution of bilateral promises of sale.

Keywords

AI generated
contract of sale law of succession law of obligations specific performance pending proceedings rulings determining validity

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Recurentul-reclamant a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în susţinerea căruia a învederat următoarele:
art. 249 din C. proc. civ
şi F., apreciind că, în măsura în care acestea au susţinut că nu au efectuat niciun act de acceptare a moştenirii după autorul lor, sarcina probei contrare incumba reclamantului, conform art. 249 din C. proc. civ.
art. 963 alin. (2) din C. civ
Potrivit art. 963 alin. (2) din C. civ., descendenţii defunctului au vocaţie la moştenire, iar în doctrina de specialitate s-a arătat că, la moartea unei persoane, patrimoniul său se transmite moştenitorilor legali, fără nicio manifestare de voinţă din partea acestora.
art. 489 alin. (2) din C. proc. civ
civ., context în care nu este incidentă sancţiunea nulităţii, prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
În memoriul de recurs, reclamantul a invocat, în mod expres, motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ..
art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ
Referitor la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel, confirmând soluţia primei instanţe de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatelor-pârâte G.
art. 963 din C. civ
Instanţa de apel a aplicat, în mod greşit, dispoziţiilor art. 954, art. 963 alin. (2), art. 1.108 alin. (3) şi art. 1.669 din C. civ., atunci când a reţinut că intimaţii K. nu sunt proprietarii imobilului, întrucât nu a fost dezbătută succesiunea promitentei-vânzătoare L..
art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011
247/2005, având în vedere principiul tempus regit actum, materializat în art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, conform căruia "contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa".
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (2) din C. proc. civ.

Legal basis for the power to quash the appeal court's decision and remand the case.

art. 497 din C. proc. civ.

Procedural rule governing the admission of the cassation appeal and the quashing of the impugned decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2024

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la 26 ianuarie 2022, reclamantul A. augustin a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E., F., G. şi H., pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare pentru terenul arabil extravilan în suprafaţă de 35.800 mp.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 3176 din 6 decembrie 2022, Tribunalul Ilfov a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor G. şi F., a respins cererea formulată în contradictoriu cu acestea ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins, ca nefondată, cererea formulată în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E. şi H., a obligat reclamantul la plata către pârâta G. a sumei de 1.500, către pârâtul H. a sumei de 900 de RON şi către pârâta F. a sumei de 974,62 RON, cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva acestei sentinţe civile, la 20 ianuarie 2023, a formulat apel reclamantul A. augustin, solicitând schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 1316/A/2023 din 17 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul şi a obligat apelantul-reclamant să achite intimatei-pârâte D. suma de 1.250 RON, precum şi fiecăruia dintre intimaţii-pârâţi H., F. şi G. suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Recursul formulat în cauză

Împotriva acestei decizii civile, la 10 ianuarie 2024, reclamantul A. augustin a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei.

Recurentul-reclamant a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în susţinerea căruia a învederat următoarele:

Instanţa de apel a confirmat soluţia primei instanţe asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatelor G. şi F., apreciind că, în măsura în care acestea au susţinut că nu au efectuat niciun act de acceptare a moştenirii după autorul lor, sarcina probei contrare incumba reclamantului, conform art. 249 din C. proc. civ.

În justificarea calităţii procesuale pasive a intimatelor-pârâte G. şi F., au fost depuse la dosar înscrisuri care dovedesc calitatea acestora de descendente a defunctei I. (bunica paternă).

Potrivit art. 963 alin. (2) din C. civ., descendenţii defunctului au vocaţie la moştenire, iar în doctrina de specialitate s-a arătat că, la moartea unei persoane, patrimoniul său se transmite moştenitorilor legali, fără nicio manifestare de voinţă din partea acestora. Din moment ce intimatele-pârâte au afirmat că nu au calitate procesuală pasivă, întrucât nu au efectuat niciun act de acceptare a succesiunii după defunctul lor tată, J., rezultă că sarcina dovedirii acestor afirmaţii aparţinea intimatelor, nu reclamantului.

Instanţa de apel a aplicat, în mod greşit, dispoziţiilor art. 954, art. 963 alin. (2), art. 1.108 alin. (3) şi art. 1.669 din C. civ., atunci când a reţinut că intimaţii K. nu sunt proprietarii imobilului, întrucât nu a fost dezbătută succesiunea promitentei-vânzătoare L..

Or, la data decesului autoarei L., patrimoniul său le-a fost transmis nepoţilor de fiu predecedat, intimaţii recunoscând în faţa primei instanţe calitatea de succesori şi fiind de acord cu admiterea cererii de chemare în judecată. În ce priveşte lipsa certificatului de moştenitor emis ca urmare a decesului promitentei-vânzătoare L., a fost demarată procedura succesorală notarială, însă nu a putut fi finalizată din culpa intimaţilor, care nu au furnizat notarului public înscrisurile solicitate.

5. Apărările formulate în cauză

La 22 martie 2024, intimata-pârâtă E. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului.

La 2 aprilie 2024, intimaţii-pârâţi D., B., C., G., F. şi H. au depus întâmpinări, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Având a soluţiona, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimaţii-pârâţi prin întâmpinări, Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, constatând că unele dintre argumentele dezvoltate în memoriul de recurs se circumscriu motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., din moment ce recurentul-reclamant a susţinut aplicarea greşită, de către instanţa de apel, pe de o parte, a dispoziţiilor art. 249 din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, a normelor de drept material cuprinse la art. 954, art. 963 alin. (2), art. 1.108 alin. (3) şi art. 1.669 din C. civ., context în care nu este incidentă sancţiunea nulităţii, prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Deliberând asupra recursului, prin prisma motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va admite, va casa decizia civilă recurată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel, pentru următoarele considerente de drept:

În memoriul de recurs, reclamantul a invocat, în mod expres, motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Însă, având în vedere că, prin intermediul primei critici de recurs, reclamantul a susţinut aplicarea greşită, de către instanţa de apel, a art. 249 din C. proc. civ. (normă de drept procesual), se reţine că această critică se circumscrie motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Cod.

În consecinţă, Înalta Curte va analiza recursul din perspectiva criticilor invocate de reclamant, care se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Referitor la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel, confirmând soluţia primei instanţe de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatelor-pârâte G. şi F., a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 249 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat.

Potrivit art. 249 din C. proc. civ., "cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege". Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, această normă de drept procesual, ce consacră regula actori incumbit onus probandi, a fost în mod corect aplicată de către instanţa de apel, atunci când a reţinut că revine reclamantului sarcina dovedirii calităţii intimatelor-pârâte G. şi F. de moştenitoare ale lui J..

Plecând de la susţinerea din întâmpinare a intimatelor-pârâte G. şi F., în sensul că sunt străine de moştenirea tatălui lor, întrucât nu au efectuat acte de acceptare expresă sau tacită, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a regulii conform căreia dovada faptului negativ se realizează prin probarea faptului pozitiv contrar, ceea ce înseamnă că recurentul-reclamant trebuia să probeze împrejurarea că cele două intimate-pârâte au acceptat, în mod expres sau tacit, moştenirea defunctului J., probă care nu a fost făcută în faţa instanţelor de fond.

Nu poate fi primită susţinerea recurentului-reclamant că, din moment ce intimatele-pârâte G. şi F. au afirmat că nu au acceptat succesiunea tatălui lor, trebuia să probeze afirmaţia respectivă. Din această perspectivă, instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că reclamantul a încercat să strămute sarcina probei, atunci când a susţinut că cele două intimate-pârâte nu au făcut dovada neacceptării succesiunii tatălui lor, în condiţiile în care, după cum s-a arătat, dovada faptului negativ se realizează prin probarea faptului pozitiv contrar, ceea ce înseamnă că recurentul-reclamant trebuia să probeze că intimatele-pârâte G. şi F. sunt moştenitoare ale defunctului J..

Recurentul-reclamant a mai arătat că, pentru a justifica legitimitatea procesuală pasivă a intimatelor-pârâte G. şi F., a depus la dosar înscrisuri care dovedesc calitatea lor de descendente ale defunctei I. (bunica paternă), învederând că, potrivit dispoziţiilor art. 963 alin. (2) din C. civ., descendenţii defunctului au vocaţie la moştenire şi că, potrivit opiniilor exprimate în doctrina de specialitate, la moartea unei persoane, patrimoniul său se transmite moştenitorilor legali, fără nicio manifestarea de voinţă din partea acestora.

Nici aceste susţineri nu pot fi primite, recurentul-reclamant făcând o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 963 alin. (2) din C. civ., care stipulează doar că "descendenţii au vocaţie la moştenire, indiferent de gradul de rudenie cu defunctul", nu şi faptul că patrimoniul defunctului se transmite moştenitorilor legali, fără nicio manifestarea de voinţă din partea acestora.

Dimpotrivă, art. 1.106 din C. civ. prevede că "nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire ce i se cuvine", iar art. 1.108 din C. civ. reglementează felurile acceptării moştenirii. Mai mult, astfel cum, în mod just, a observat instanţa de apel, legiuitorul a reglementat şi o prezumţie de renunţare la moştenire, stipulând în art. 1.112 din C. civ. următoarele:

"(1) Este prezumat, până la proba contrară, că a renunţat la moştenire succesibilul care, deşi cunoştea deschiderea moştenirii şi calitatea lui de succesibil, nu şi-a exercitat dreptul de opţiune succesorală, prin acceptarea moştenirii sau renunţarea expresă la moştenire, în termenul de un an prevăzut la art. 1.103. (2) Prezumţia de renunţare operează, după împlinirea termenului de un an de la deschiderea moştenirii, dacă succesibilul, citat în condiţiile legii, nu face dovada exercitării dreptului de opţiune succesorală."

Recurentul-reclamant face o confuzie între vocaţia succesorală, reglementată la art. 963 din C. civ., şi calitatea de moştenitor legal, în condiţiile în care doar prin acceptarea unei moşteniri vocaţia se consolidează şi devine calitate, iar un succesibil care are vocaţie succesorală poate fi străin de moştenire, dacă nu acceptă expres sau dacă nu efectuează acte de acceptare tacită a moştenirii, înăuntrul termenului de opţiune succesorală.

În contextul celor expuse, se constată că instanţa de apel a respins, în mod corect, criticile vizând soluţia primei instanţe de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatelor-pârâte G. şi F., cu atât mai mult cu cât, prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/05.12.2006, acestea nu au promis să vândă cota lor indiviză din dreptul de proprietate asupra terenului, ci promitentă-vânzătoare a fost bunica lor paternă, I., care deţinea cota indiviză de 1/3 din dreptul de proprietate asupra terenului, în baza titlului de proprietate nr. x/25.09.1996, emis în baza Legii nr. 18/1991.

Atât timp cât, în cadrul unei proceduri succesorale, nu s-a stabilit calitatea intimatelor-pârâte G. şi F. de moştenitoare ale tatălui lor (J.) şi, subsecvent, ale bunicii lor (I.), nu pot fi obligate la executarea obligaţiei de a face asumate de promitenta-vânzătoare I. prin antecontract, respectiv perfectarea contractului pentru cota de 1/2 (ce îi revine lui J. din masa succesorală de pe urma mamei sale, conform certificatului de moştenitor nr. x/22.05.2014) din cota indiviză de 1/3 din dreptul de proprietate asupra terenului.

În altă ordine de idei, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel a aplicat, în mod greşit, dispoziţiile de drept material ale art. 1.669 din C. civ., atunci când a reţinut că în cauză nu se poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este fondat.

Cu titlu preliminar, este de notat că, în condiţiile în care antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/05.12.2006 a fost încheiat sub imperiul C. civ. de la 1864, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 1.669 alin. (1) din noul C. civ., indicate de către recurentul-reclamant, ci dispoziţiile art. 1.073 şi 1.077 din C. civ. de la 1864 şi cele ale art. 5 alin. (2) din Titlul X al Legii nr. 247/2005, având în vedere principiul tempus regit actum, materializat în art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, conform căruia "contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa". De altfel, legea materială aplicabilă litigiului a fost stabilită, în mod corect, de instanţele de fond, nefăcând obiectul criticilor de recurs.

Atunci când una dintre părţile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare refuză, în mod nejustificat, să încheie contractul, cealaltă parte poate cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, dacă toate celelalte condiţii de validitate sunt îndeplinite. Ca atare, dacă obligaţia de înstrăinare nu este respectată de către promitentul-vânzător, promitentul-cumpărător este îndreptăţit să solicite obligarea acestuia la perfectarea vânzării, prin pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract. O atare hotărâre are caracter constitutiv de drepturi şi asigură executarea silită a obligaţiei de a face, asumate prin promisiunea bilaterală.

Pentru a putea fi admisă o cerere având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, este necesar a fi îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele cerinţe: să existe o promisiune bilaterală încheiată în mod valabil; una dintre părţi să refuze perfectarea contractului; reclamantul să-şi fi îndeplinit obligaţiile asumate prin promisiunea bilaterală sau să se fi declarat pregătit să le îndeplinească; promitentul-vânzător să fie proprietarul bunului promis spre vânzare; promitentul-cumpărător să nu fie incapabil a dobândi acel bun.

În cauză, instanţa de apel a constatat că nu este îndeplinită condiţia ca intimaţii-pârâţi să aibă întregul drept de proprietate asupra imobilului promis

Înalta Curte constată că această concluzie este greşită, întrucât instanţa de apel nu a ţinut cont de împrejurarea esenţială că fiecare dintre promitenţii-vânzători a promis să vândă cota indiviză pe care o deţinea din dreptul de proprietate asupra terenului extravilan arabil în suprafaţă de 35.800 mp.

Astfel cum au reţinut ambele instanţe de fond, prin titlul de proprietate nr. x/25.09.1996, eliberat de Comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă totală de 35.800 mp, situat în comuna Măgurele, satul M., judeţul Ilfov, în favoarea lui N., I. şi O., fiecare având o cotă indiviză de 1/3, în calitate de moştenitori ai defunctei P..

Prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 5 decembrie 2006, B., C., D., L., E. şi I. au promis să vândă recurentului-reclamant cotele lor indivize (în total 2/3) din terenul extravilan arabil în suprafaţă de 35.800 mp, astfel: B. - cota indiviză de 3/24 din cota indiviză de 1/3, C. - cota indiviză de 3/24 din cota indiviză de 1/3, D. - cota indiviză de 3/24 din cota indiviză de 1/3, L. - cota indiviză de 6/24 din cota indiviză de 1/3, E. - cota indiviză de 9/24 din cota indiviză de 1/3, iar I. - cota indiviză de 1/3. În cuprinsul antecontractului, s-a menţionat că B., C., D., L. şi E. au dobândit cota de 1/3 din dreptul de proprietate asupra terenului, prin moştenire legală, de pe urma defunctului O., conform certificatului de moştenitor nr. x/24.05.2005 şi a suplimentului la certificatul de moştenitor nr. x/26.08.2005, în timp ce I. a dobândit cota de 1/3 prin titlul de proprietate nr. x/25.09.1996.

În ce-l priveşte pe intimatul-pârât H., instanţa de apel a reţinut că acesta are calitatea de moştenitor legal al defunctei I., venind la moştenirea acesteia în baza reprezentării succesorale, în calitate de nepot de fiu predecedat (Q.), astfel cum atestă certificatul de moştenitor nr. x/22.05.2014 emis de R..

Instanţa de apel a mai reţinut că nu are nicio relevanţă juridică faptul că, în cuprinsul acestui certificat de moştenitor, a fost menţionat, ca intrând în masa succesorală, doar un apartament situat în Bucureşti, nu şi cota de 1/3 din dreptul de proprietate asupra terenului ce face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/05.12.2006, cotă care face parte din masa succesorală a defunctei I., în baza titlului de proprietate nr. x/25.09.1996, emis în baza Legii nr. 18/1991. Din această perspectivă, instanţa de apel a reţinut, în mod just, că neincluderea terenului în masa succesorală a defunctei I. sau neîndeplinirea formalităţii notariale de suplimentare a certificatului de moştenitor nu constituie un fine de neprimire pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract.

În acest context, Înalta Curte reţine că intimatul-pârât H., în calitate de moştenitor al defunctei I., poate fi ţinut să execute, faţă de recurentul-reclamant, obligaţia asumată de autoarea sa, în privinţa cotei de 1/6 din dreptul de proprietate asupra terenului promis spre vânzare (I. deţinea o cotă indiviză de 1/3 din dreptul de proprietate asupra terenului, conform titlului de proprietate nr. x/25.09.1996, iar intimatul-pârât H. are o cotă de 1/2 din masa succesorală rămasă de pe urma bunicii sale paterne).

Referitor la ceilalţi intimaţi-pârâţi, instanţa de apel a constatat că impedimentul pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract constă în nestabilirea moştenitorilor defunctei promitente-vânzătoare L. şi a cotei ce le revine acestora din dreptul de proprietate asupra terenului ce formează obiectul antecontractului autentificat sub nr. x/05.12.2006.

În acest sens, instanţa de apel a reţinut că promitenta-vânzătoare L. a decedat la 20.12.2015, iar procedura succesorală nu este finalizată, fiind suspendată prin încheierea nr. 5/08.12.2021, emisă de B.N.P. S. în dosarul nr. x/2021, care atestă că defuncta L. are ca succesibili (fără a se stabili calitatea de moştenitori) pe intimaţii-pârâţi E., B. (nepot de fiu predecedat), C. (nepot de fiu predecedat) şi D. (nepoată de fiu predecedat).

Nu pot fi primite susţinerile recurentului-reclamant, în sensul că, la data decesului lui L., patrimoniul său le-a fost transmis fiicei şi nepoţilor de fiu predecedat (T.). Pentru considerentele prezentate supra, se reţine că, atât timp cât, în cadrul unei proceduri succesorale (notariale sau judiciare), nu s-a stabilit calitatea intimaţilor-pârâţi E., B., D. şi C. de moştenitori ai defunctei L., aceştia nu pot fi obligaţi la executarea obligaţiei asumate de către promitenta-vânzătoare L. prin antecontractul de vânzare-cumpărare, respectiv perfectarea contractului pentru cota sa de 6/24 din cota indiviză de 1/3 din dreptul de proprietate.

În schimb, intimaţii-pârâţi E., B., D. şi C. pot fi ţinuţi să execute obligaţia de a face pe care şi-au asumat-o prin antecontract, şi anume de a vinde recurentului-reclamant cota indiviză pe care o deţine fiecare din dreptul de proprietate, dobândită prin moştenire de la defunctul O., conform certificatului de moştenitor nr. x/24.05.2005, suplimentat prin certificatul nr. x/26.08.2005, astfel: B. - cota de 3/24 din cota indiviză de 1/3, C. - cota de 3/24 din cota indiviză de 1/3, D. - cota de 3/24 din cota indiviză de 1/3, E. - cota de 9/24 din cota indiviză de 1/3.

În concluzie, Înalta Curte reţine că soluţia pronunţată de către instanţa de apel este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept matrial cuprinse la art. 1.073 şi art. 1.077 din C. civ. de la 1864 şi art. 5 alin. (2) din Titlul X al Legii nr. 247/2005, ceea ce determină incidenţa motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) şi art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.

În rejudecare, instanţa de apel va ţine cont, în conformitate cu dispoziţiile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., de faptul că intimatul-pârât H. poate fi ţinut să execute obligaţia de a face asumată de către autoarea sa (I.), în privinţa cotei de 1/2 din cota indiviză de 1/3 din dreptul de proprietate asupra terenului, iar intimaţii-pârâţi E., B., D. şi C. pot fi ţinuţi să execute obligaţia de a face pe care şi-au asumat-o prin antecontract, şi anume de a vinde cota indiviză pe care o deţine fiecare din dreptul de proprietate, dobândită prin moştenire de la defunctul O., conform certificatului de moştenitor nr. x/24.05.2005, suplimentat prin certificatul nr. x/26.08.2005.

Dată fiind soluţia de casare şi de trimitere a cauzei spre rejudecare, care nu permite, la acest moment, stabilirea părţii care a pierdut procesul, în sensul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., cheltuielile de judecată efectuate de părţile litigante în recurs urmează a fi avute în vedere de către instanţa de apel, cu ocazia rejudecării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, ca nefondată.

Admite recursul declarat de către reclamantul A. augustin împotriva deciziei civile nr. 1316 A/2023 din 17 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează, în tot, decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 septembrie 2024.