Loan restitution and simulation of real estate purchase price: sufficiency of signed instruments as proof of fund transfer and limits of cassation review

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată la data de 18 ianuarie 2022, sub numărul x/2022, pe rolul Judecătoriei Braşov, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunţe o sentinţă prin care să instituie în sarcina acestuia obligaţia de a-i restitui suma de 13.250 euro, în echivalent RON, şi dobânda legală aferentă acestei sume, actualizată cu rata inflaţiei, precum şi cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces.

La data de 9 mai 2022, reclamanta a depus o modificarea a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat instanţei, în principal, ca, în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare, pentru dobândirea, de către reclamantă, a dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. x din imobilul situat în municipiul Braşov, strada x nr. 12, potrivit clauzelor conţinute de promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub numărul x din 14 martie 2017, de Biroul Notarial D., să instituie în sarcina acestei pârâte obligaţia de a înscrie în cartea funciară imobilul cumpărat de reclamantă şi să dispună înscrierea în evidenţele de publicitate imobiliară a dreptului de proprietate al acesteia, iar, în subsidiar, în contradictoriu cu pârâtul B., să pronunţe o sentinţă prin care, în ipoteza respingerii pretenţiilor formulate pe cale principală, să instituie în sarcina acestuia obligaţia de a-i restitui suma de 13.250 de Euro sau contravaloarea în RON a acesteia, la data plăţii, plus dobânzi de 9.512,36 RON, calculate de la data scadenţei obligaţiei de restituire şi până la data sesizării instanţei, precum şi în continuare, de la data sesizării instanţei şi până la data stingerii debitului, dobânzi legale penalizatoare, ce vor fi calculate de executorul judecătoresc, conform dispoziţiilor art. 628 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 7465 din 19 septembrie 2022, Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat, în favoarea Tribunalului Braşov, competenţa materială de soluţionare a cauzei, motivat de faptul că, urmare a modificării obiectului cererii de chemare în judecată, devin incidente prevederile art. 95 pct. 1 raportat la cele ale art. 94 alin. (1) li.t k din C. proc. civ.

Ca urmare a soluţiei astfel pronunţate, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, la data de 23 septembrie 2022, sub numărul x/2022.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 31/S din data de 31 ianuarie 2023, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta C. S.R.L. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L. A admis, astfel cum a fost ulterior precizată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B. şi, în consecinţă: A obligat pârâtul să-i restituie reclamantei echivalentul în RON al sumei de 13.250 de euro, precum şi suma de 9.512,36 de RON, ce reprezintă contravaloarea dobânzilor legale penalizatoare, calculată de la data scadenţei obligaţiei de restituire a împrumutului şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 18 ianuarie 2022. A obligat pârâtul să-i plătească reclamantei, în continuare, dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal, începând cu data de 18 ianuarie 2022 şi până la restituirea integrală a debitului. A obligat reclamanta să-i achite pârâtei C. S.R.L. suma de 3.100 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. A obligat pârâtul B. să-i plătească reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 322,78 de RON.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 1601AP din 24 octombrie 2023, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de apel formulată de apelantul B., împotriva sentinţei civile nr. 31/S pronunţată la data de 31 ianuarie 2023 de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, precum şi a încheierii de şedinţă din data de 16 ianuarie 2023, pe care le-a păstrat.

A obligat apelantul B. la plata către intimata A. a sumei de 3.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat, precum şi la plata către intimata C. S.R.L. a sumei de 3.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1601AP din 24 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a declarat recurs pârâtul B., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de apel. Şi-a fundamentat cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În primul rând, recurentul susţine că, prin soluţia dispusă de Curtea de Apel Braşov, s-a încălcat principiul disponibilităţii reglementat de art. 9 şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., motivarea instanţei de apel fiind formală şi cu argumente contradictorii.

După prezentarea unui scurt istoric al susţinerilor părţilor şi al hotărârilor pronunţate în cauză, recurentul arată că instanţa de apel nu a analizat criticile sale de substanţă, în sensul că, deşi în mod formal exista un petit ce-l viza, în mod concret, limitele factuale ale judecăţii, stabilite prin motivarea în fapt dedusă judecăţii, se rezumă la un singur raport juridic, respectiv plata diferenţei de preţ al imobilului prin intermediul unor contracte de împrumut pe care reclamanta le-ar fi încheiat cu acesta.

Din moment ce instanţa de apel a reţinut caracterul adiţional al cererii modificatoare, aceste argumente sunt contradictorii. Câtă vreme cererea adiţională modifică în integralitate starea de fapt dedusă judecăţii prin cererea introductivă, consideră că instanţa de apel nu putea înlătura criticile formulate prin apel referitoare la principiul disponibilităţii. Prin conduita sa procesuală, reclamanta şi-a trădat voinţa de modificare integrală a cererii de chemare în judecată iniţială. De asemenea, din susţinerile sale, reiese această intenţie întrucât cele două stări de fapt expuse se exclud reciproc, remiterea unei sume neputând avea mai multe cauze juridice simultan.

Curtea de Apel Braşov are o motivare contradictorie întrucât, deşi se declară competentă să soluţioneze apelul, reţine caracterul adiţional al cererii de modificare a cererii de chemare în judecată, context în care competenţa de soluţionare, în primă instanţă, ar fi revenit judecătoriei, iar nu tribunalului.

Apreciază că principiul disponibilităţii, ce a fost încălcat de către instanţe, nu se limitează exclusiv la deducerea formală a unor pretenţii, sens în care expune câteva aspecte doctrinare pe care le consideră utile soluţionării cauzei.

Instanţa era obligată să statueze asupra celor solicitate de părţi, fără a putea depăşi, ca regulă, cadrul procesual trasat de către acestea în exercitarea acţiunii civile. Or, verificând limitele trasate de reclamantă, deşi solicită restituirea unor sume pretins împrumutate recurentului, aceasta a arătat, prin cererea modificatoare, că remiterea sumei de bani a avut drept scop plata diferenţei de preţ pentru imobil.

Prin urmare, apreciază că ambele instanţe au încălcat principiul disponibilităţii, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii.

În al doilea rând, recurentul susţine că hotărârea recurată este dată cu încălcarea normelor de drept prevăzute de art. 1289 din C. civ., raportat la art. 1293 şi art. 1266 din acelaşi act normativ. De asemenea, este dată cu aplicarea eronată a normelor de drept prevăzute de art. 2158 din C. civ., raportat la art. 1174 din acelaşi act normativ, motivarea fiind şi contradictorie.

În ceea ce priveşte încălcarea normelor de drept prevăzute de art. 1289 din C. civ., raportat la art. 1293 şi art. 1266 din acelaşi act normativ, recurentul arată că, aşa cum a precizat intimata A., prin cererea modificatoare, suma pe care o pretinde reprezintă, în fapt, plata preţului pentru imobilul ce a făcut obiect al promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiat cu C. S.R.L. Aceste motive de fapt conturează ideea unei simulaţii prin care părţile, promitenta - vânzătoare, prin administratorul său, şi promitenta - cumpărătoare, au convenit simularea plăţii diferenţei de preţ printr-un contract de împrumut, încheiat cu un terţ angajat al societăţii. Nu se susţine remiterea acestei sume cu titlu de împrumut, iar înmânarea sumei de bani poate avea o singură cauză.

Faţă de aceste susţineri, recurentul arată că, potrivit dispoziţiilor C. civ., atunci când simulaţia este valabilă, între părţile contractante produce efecte actul secret, care reprezintă acordul lor de voinţă. Dacă una dintre părţi refuză să execute prestaţiile pe care şi le-a asumat, cealaltă parte este îndreptăţită să constate simulaţia şi executarea prestaţiilor. Prin urmare, instanţa în mod greşit a dat eficienţă contractului de împrumut, care este actul public ce nu reprezintă voinţa reală a părţilor, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 1289 alin. (1) şi (2) din C. civ.

Tot cu privire la acest aspect, recurentul apreciază că există şi o contradicţie între motivele expuse în cuprinsul deciziei recurate. Pe de o parte, instanţa de apel reţine că există două raporturi juridice distincte şi independente, iar, pe de altă parte, că acesta îşi invocă propria culpă pentru a obţine protecţia juridică a unui drept. Acest argument contradictoriu al instanţei încalcă dispoziţiile art. 1289 alin. (1) şi (2) din C. civ.

Instanţa de apel nu poate conferi forţă juridică actului public, care nu reflectă voinţa reală a părţilor. Simulaţia nu este o cauză de nulitate decât dacă urmăreşte fraudarea legii.

Prin urmare, sub acest aspect, prin decizia recurată s-au încălcat şi aplicat eronat dispoziţiile art. 1289 din C. civ., raportat la art. 1293 şi art. 1266 din acelaşi act normativ.

În ceea ce priveşte încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2158 din C. civ., raportat la art. 1174 din acelaşi act normativ, recurentul arată că a criticat soluţia primei instanţe întrucât lipseşte titlul care să fundamenteze solicitarea de restituire a împrumutului, suma de 13.250 euro nefiindu-i remisă niciodată. Nefiind predată suma de bani, contractul de împrumut nu produce efecte.

Instanţa de apel a reţinut că remiterea banilor rezultă din însăşi încheierea contractelor de împrumut, recurgând la argumente dubitative. Or, semnarea unui contract de împrumut nu este suficientă pentru valabilitatea acestuia, în lipsa remiterii efective a sumelor împrumutate.

Prin această soluţie, s-au aplicat eronat dispoziţiile art. 2158 din C. civ. raportat la art. 1174 din acelaşi act normativ.

Pentru aceste motive, recurentul solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.

5. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la data de 27 februarie 2024, intimata C. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii recursului, ca fiind nemotivat, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat. A arătat că soluţia instanţei de apel este legală întrucât suma de bani ce face obiectul prezentului litigiu nu are legătură cu antecontractul încheiat cu intimata A..

Prin întâmpinarea formulată la data de 20 februarie 2024, intimata A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin rezoluţia din data de 6 martie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a fixat termen de judecată la data de 20 iunie 2024, pentru analiza recursului formulat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 1601/AP din 24 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul căii extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 1601Ap din 24 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, pe care recurentul - pârât B. o apreciază ca fiind afectată de motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În primul rând, se invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul - pârât apreciind că instanţele de fond au încălcat principiul disponibilităţii şi principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului în cauză.

Critica este nefondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., "Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel."

Iar potrivit prevederilor art. 9 alin. (2) din acelaşi act normativ "Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

Acest cadru legal, mai sus evocat, obligă judecătorul să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii sale. Numai dacă formulările reclamantului sunt improprii şi nu se poate determina exact obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa este datoare, în baza rolului său activ, să solicite precizările necesare.

În virtutea principiului disponibilităţii în procesul civil, părţii îi sunt recunoscute posibilităţi extinse de manifestare. Cererea adiţională îşi găseşte reglementarea expresă în dispoziţiile art. 30 alin. (5) din C. proc. civ., această normă legală statuând definiţia şi trasând caracterele juridice ale acestei instituţii de drept procesual civil. Astfel, chiar dacă a sesizat instanţa de judecată cu o anumită cerere, partea poate să o modifice sau să-şi lărgească pretenţiile, cu respectarea cerinţelor de ordin procedural impuse de legiuitor.

În cauză, instanţele de fond au constatat că, iniţial, intimata - reclamantă a formulat o cerere prin care a solicitat obligarea recurentului - pârât B. să-i restituie suma de 13.250 euro, în echivalent RON, cu accesoriile aferente, ce face obiect al unui contract de împrumut. Ulterior, faţă de raporturile complexe dintre părţi, aceasta a înţeles să modifice cererea iniţială în sensul că a atras în proces, în calitate de pârâtă, C. S.R.L., solicitând ca hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu aceasta să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în Braşov, str. x, apartament 4, judeţul Braşov. În subsidiar, în cererea modificatoare a solicitat, în contradictoriu cu recurentul - pârât B., obligarea acestuia să-i restituie suma de 13.250 euro, echivalent RON, împreună cu accesoriile acestei creanţe. Prin urmare, petitul subsidiar al cererii adiţionale este identic cu unicul petit din cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte reţine că, prin cererea adiţională formulată în termen legal, intimata - reclamantă a determinat cadrul procesual sub aspectul părţilor şi al obiectului, supunând controlului judiciar două raporturi juridice, aflate în raport de subsidiaritate, conduita procesuală a acesteia fiind determinată de raporturile dintre pârâţi.

Instanţa de fond, ca urmare a administrării unui probatoriu complex, a admis petitul subsidiar al cererii adiţionale, apreciind că a fost dovedit doar contractul de împrumut.

Prin urmare, instanţa a dat eficienţă principiului disponibilităţii, respectând limitele învestirii impuse prin cererea de chemare în judecată, modificată ulterior, considerând că raportul juridic litigios se fundamentează pe un contract de împrumut în baza căruia B. avea obligaţia de restituire a sumei de 13.500 euro, în echivalent RON, împreună cu accesoriile aferente.

Faţă de cadrul procesual al judecăţii, astfel cum a fost stabilit de intimata - reclamantă, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a argumentat respingerea motivului de apel privind calificarea greşită a obiectului acţiunii şi încălcarea principiului disponibilităţii de către prima instanţă.

Curtea de Apel Braşov a verificat situaţia premisă a învestirii primei instanţe, a analizat susţinerile părţilor din cererile de apel, pe care le-a coroborat cu probatoriile administrate, confirmând soluţia Tribunalului Braşov. Prin urmare, şi aceasta şi-a îndeplinit obligaţia instituită de lege de a se pronunţa doar asupra a ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii sale, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Reproşând încălcarea principiului aflării adevărului prin cenzurarea motivului de apel referitor la limitele judecăţii, recurentul - intimat contestă, în realitate, raţionamentul logico-juridic al judecătorului chemat să transpună în drept situaţia de fapt ce rezultă din actele dosarului. Mai mult, reia critici deja cenzurate de instanţa de apel, tinzând să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Recurentul - pârât argumentează că probatoriile administrate sunt în sensul existenţei a două acte juridice, unul public şi unul secret, între părţile prezentului proces, pe care le detaliază cu aspectele de fond pe care le-a susţinut şi în actele de procedură depuse în stadiile procesuale anterioare.

Înalta Curte reţine că, pentru soluţionarea corectă a cauzei, instanţele au administrat o varietate de mijloace de probă, a fost depus un număr consistent de înscrisuri, care au fost analizate detaliat, cu prilejul aprecierii lor individuale şi de ansamblu, inclusiv din perspectiva scopului urmărit de părţi.

Însă, modalitatea de apreciere a probatoriilor încuviinţate în cauză şi stabilirea situaţiei de fapt în raport de acestea ies din sfera controlului de legalitate permis instanţei de recurs, faţă de actuala configurare a cazurilor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, soluţia Curţii de Apel Braşov, de menţinere a sentinţei apelate, şi, în consecinţă, de respingere a apelului declarat de recurentul - pârât B., adică de cenzurare a apărărilor şi probatoriilor acestuia, nu încalcă principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului şi nici cel al disponibilităţii, nefiind incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În al doilea rând, se invocă motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul - pârât apreciind că decizia recurată nu este motivată corespunzător. În acest sens, arată că instanţa de apel nu a analizat criticile sale de substanţă, ci s-a limitat la raportul juridic care ar fi luat naştere ca urmare a încheierii contractului de împrumut. De asemenea, susţine existenţa unor motive contradictorii în decizia pe care a supus-o controlului judiciar.

Înalta Curte observă că, potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., pretins încălcat de către instanţă, conform susţinerilor recurentului - pârât, în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile părţilor, cât şi la probe şi la dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Prin cererea de recurs, se invocă două argumente care, în opinia recurentului - pârât, se circumscriu motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Un prim argument se referă la neanalizarea şi nemotivarea criticilor pe care acesta le apreciază ca fiind esenţiale pentru soluţionarea cauzei, referitoare la raporturile reale dintre părţi.

Însă, din examinarea deciziei Curţii de Apel Braşov, secţia civilă nu se poate reţine că nu au fost analizate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei. Instanţa de apel a explicat, detaliat, natura raportului juridic dintre părţi, fundamentat pe un contract de împrumut, astfel cum rezultă din probatoriile administrate. De asemenea, a expus, motivat, raţionamentul pentru care nu poate fi reţinută, în cauză, instituţia simulaţiei.

Un alt argument în susţinerea acestui motiv de recurs se referă la existenţa unor contradicţii în cadrul considerentelor deciziei recurate. Astfel, în opinia recurentului - pârât, deşi instanţa de apel a evocat cererea adiţională, ulterior a analizat doar pretenţia faţă de acesta. De asemenea, deşi a reţinut existenţa a două raporturi juridice distincte, instanţa a apreciat că recurentul - pârât se prevalează de propria sa culpă, ceea ce ar fi specific unei simulaţii.

Înalta Curte constată că decizia recurată nu cuprinde contradicţii între considerente sau între acestea şi dispozitiv, instanţa de apel înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de apel, ţinând seama de limitele efectului devolutiv al căii de atac, respectiv de principiile tantum devolutum quantum appellatum şi tantum devolutum quantum iudicatum.

De altfel, situaţiile apreciate de către recurentul - pârât ca fiind contradictorii nu se exclud. Pretenţia faţă de acesta este cuprinsă în cererea adiţională, reprezentând petitul subsidiar, neavând relevanţă, sub acest aspect, stabilirea competenţei în favoarea Tribunalului Braşov. Iar analiza criticilor din cererea de apel a fost realizată din toate perspectivele, inclusiv cea subiectivă, astfel că principiul E. auditur propriam trupitudinem allegans a fost avut în vedere la calificarea corectă a raporturilor juridice ce au fost supuse controlului judiciar.

Prin urmare, nu se poate susţine că instanţa de apel nu a respectat exigenţele impuse de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.. Împrejurarea că recurentul - pârât nu este de acord cu argumentele acesteia, sub aspectul soluţiei, nu echivalează cu o nemotivare şi nu determină incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., critica întemeiată pe aceste dispoziţii legale urmând a fi respinsă ca nefondată.

În al treilea rând, se invocă motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul - pârât apreciind că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile de drept material incidente în cauză.

Pretinzând nelegalitatea deciziei din perspectiva motivului de casare menţionat, acesta susţine o greşită aplicare a dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte statuarea instanţei de apel cu privire la raporturile dintre părţi, detaliind şi elementele de fapt şi de apreciere pe care s-a fundamentat judecata devolutivă din apel.

Un prim argument se referă la încălcarea normelor de drept prevăzute de dispoziţiile art. 1289 din C. civ., raportat la cele ale art. 1293 şi art. 1266 din acelaşi act normativ.

Înalta Curte reţine că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sancţionează hotărârea care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Aplicarea greşită a legii, susţinută de recurentul - pârât, presupune incongruenţa normei juridice raportată la situaţia de fapt reţinută de către instanţele de fond şi de apel. În acest caz, situaţia de fapt a fost greşit calificată, comparativ cu exigenţele normei de drept, ceea ce a condus la aplicarea unei alte legi decât cea incidentă raportului juridic dedus judecăţii.

Însă, în analiza incidenţei acestui motiv de casare se porneşte de la situaţia de fapt deja stabilită de instanţele de fond, pe baza probatoriilor administrate în cauză, reaprecierea acesteia neputând fi făcută de către instanţa de recurs.

Recurentul - pârât critică decizia pornind de la o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de instanţele anterioare, susţinând că între părţi au existat două acte, respectiv unul public, reprezentat de contractul de împrumut, şi unul secret, o convenţie de plată a diferenţei de preţ pentru imobilul ce face obiect al antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între promitenta - vânzătoare C. S.R.L. şi promitenta - cumpărătoare A.. Prin aceste critici susţine incidenţa instituţiei simulaţiei, prin interpunerea unei persoane, angajat al promitentei-vânzătoare.

Or, în urma unei riguroase analize şi sinteze a probelor care au fost administrate (înscrisuri, interogatorii, declaraţii martori), instanţa de apel a reţinut existenţa contractului de împrumut nu şi a simulaţiei cu efectele pretinse de recurentul - pârât. În consecinţă, nu se poate susţine o aplicare greşită a art. 1289 şi art. 1293 din C. civ., acestea nefiind incidente în cauză.

Un alt argument în susţinerea acestui motiv de recurs se referă la încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept prevăzute de art. 2158 din C. civ. raportat la art. 1174 din acelaşi act normativ. În acest sens, recurentul - pârât arată că lipseşte titlul care să fundamenteze solicitarea de restituire a împrumutului întrucât suma de 13.250 euro nu i-a fost remisă niciodată.

Înalta Curte reţine că, raportat la situaţia de fapt stabilită, instanţa de apel a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 2158 din C. civ. potrivit cu care "Împrumutul de consumaţie este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile şi consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeaşi sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeaşi natură şi calitate."

Din pespectiva cerinţelor de formă, contractul de împrumut se supune condiţiilor generale de validitate impuse contractelor civile de dispoziţiile art. 1179 din C. civ., iar dovada lui, supusă regulilor generale prevăzute de art. 1241 din acelaşi act normativ, se poate face numai prin înscris autentic sau prin înscris sub semnătură privată.

În cauza pendinte, instanţa de apel a reţinut că între recurentul - pârât B. şi intimata - reclamantă A. s-au încheiat trei contracte de împrumut, astfel: primul la data de 20 februarie 2017, pentru suma de 5.000 euro, cel de-al doilea la data de 17 aprilie 2018, pentru suma de 10.000 euro, fiind menţionat faptul că anulează contractul anterior, şi cel de-al treilea, pentru suma de 13.250 euro, conţinând menţiunea că anulează contractul anterior, din data de 20 februarie 2017, pentru suma de 5.000 euro.

Aceste convenţii, încheiate sub forma înscrisului sub semnătură privată, au fost semnate de părţile litigante, iar scrisul, semnătura şi data nu au fost contestate de recurentul - pârât, împrejurare care atrage incidenţa dispoziţiilor art. 273 din C. proc. civ.

Din perspectiva condiţiilor de validitate, remiterea sumei împrumutate este de esenţa contractului de împrumut, având în vedere că, fără predarea bunurilor împrumutate, acesta nu poate fi considerat născut, predarea lucrului fiind intrinsecă încheierii contractului. Ca atare, tradiţiunea lucrului împrumutat este o condiţie ad validitatem a împrumutului de consumaţie, în sens de negotium juris (act juridic). Remiterea sumei are loc la data acordului de voinţă cu atât mai mult cu cât încheierea valabilă a contractului are efect translativ de proprietate.

În cauză, după cum corect a reţinut instanţa de apel, s-a făcut dovada acordului de voinţă, niciunul dintre cele trei contracte de împrumut nefiind contestat de către recurentul - pârât, iar remiterea efectivă a sumelor rezultă din însuşi conţinutul acestora, în condiţiile inexistenţei unei probe contrare.

Prin urmare, soluţia de obligare a recurentului - pârât de restituire a sumei împrumutate nu încalcă normele de drept prevăzute de art. 2158 şi următoarele din C. civ.

În ceea ce priveşte argumentele recurentului - pârât referitoare la situaţia de fapt, expusă în detaliu, şi a greşitei calificări a acesteia de către instanţa de apel, Înalta Curte reţine că sunt aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, şi nu de nelegalitate.

Cum analiza şi aprecierea faptelor, administrarea şi interpretarea probatoriilor sunt chestiuni care ţin de temeinicia hotărârii atacate, nefiind supuse controlului de legalitate exercitat de către instanţa de recurs prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge şi aceste critici, ca nefondate.

Dat fiind că dispoziţiile legale indicate de recurentul - pârât au fost aplicate, în mod corect, de către instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

În baza dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul - pârât, ca parte căzută în pretenţii, la plata către intimata - pârâtă C. S.R.L. a sumei de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform actelor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 1601/AP din 24 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Obligă recurentul la plata sumei de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata C. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 din C. proc. civ.