Nullity of civil appeal for failure to formulate specific illegality grounds in tort liability and freedom of expression dispute

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2024

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâţilor B., C., Întreprindere Individuală C. şi D. la plata a câte 50.000 euro fiecare, cu titlu de daune morale, la publicarea într-un cotidian naţional, pe cheltuiala lor, a hotărârii ce urmează a fi pronunţată, la a-şi cere public scuze printr-o postare care să fie păstrată timp de 20 zile pe platforma www.x.ro.

Prin sentinţa nr. 1619 din 29 noiembrie 2022, Tribunalul Maramureş a luat act de renunţarea la judecata cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul B., a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei Întreprinderea Individuală C. şi, în consecinţă, a respins cererea formulată împotriva acestei pârâte ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D. şi lipsei de interes cu privire la petitul 4 al acţiunii faţă de acest pârât, a respins acţiunea precizată ca nefondată, a obligat reclamantul să achite pârâtului D. suma de 156 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, precum şi să achite pârâtei Întreprindere Individuală C. suma de 4884,60 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe civile, a declarat apel reclamantul.

Prin decizia nr. 307 din 9 noiembrie 2023, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis apelul, a anulat, în parte, sentinţa şi, rejudecând, a respins excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei Întreprindere Individuală C., a respins cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate şi a obligat apelantul să plătească intimaţilor C. şi D. cheltuieli de judecată în cuantum de 260 RON.

Împotriva acestei decizii civile, la 18 decembrie 2023, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel a interpretat şi aplicat, în mod greşit, prevederile art. 1.349 şi urm. din C. civ., art. 75 din C. civ., art. 30 din Constituţia României, art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 1-3 şi art. 9 din Codul deontologic al ziaristului, art. 4 din Anexa nr. 1 a Hotărârii nr. 25/1994 asupra rezoluţiilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la etica jurnalistică, întrucât din mijloacele de probă administrate în cauză rezultă că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor.

Intimaţii-pârâţi au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, invocând prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

În şedinţa publică din 13 iunie 2024, Înalta Curte a calificat excepţia inadmisibilităţii, invocată de intimaţii-pârâţi prin întâmpinare, ca fiind excepţia nulităţii recursului şi a rămas în pronunţare asupra acesteia.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte o va admite şi va anula recursul, pentru următoarele considerente de drept:

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că motivarea recursului presupune invocarea unor critici de nelegalitate care trebuie, pe de o parte, să privească soluţia atacată, iar, pe de altă parte, să se circumscrie motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă sau reevaluarea situaţiei de fapt.

Scopul recursului transcede, aşadar, interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia şi completa (în apel). În acest context, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului şi funcţiilor căii extraordinare de atac a recursului.

Prin urmare, motivarea recursului presupune invocarea şi argumentarea unor critici de nelegalitate care, pe de o parte, trebuie să privească soluţia pronunţată de instanţa de apel, iar, pe de altă parte, trebuie să se circumscrie motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Se constată că memoriul de recurs nu respectă aceste exigenţe legale, întrucât recurentul-reclamant, deşi enumeră anumite texte din legislaţia internă şi europeană (art. 1.349 şi urm. din C. civ., art. 75 din C. civ., art. 30 din Constituţia României, art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 1-3 şi art. 9 din Codul deontologic al ziaristului, art. 4 din Anexa nr. 1 a Hotărârii nr. 25/1994 asupra rezoluţiilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la etica jurnalistică), totuşi nu formulează nicio critică punctuală, care să privească nelegalitatea soluţia instanţei de apel, prin raportare la raţionamentul logico-juridic ce a stat la baza pronunţării acesteia.

Cu alte cuvinte, memoriul de recurs nu cuprinde critici de nelegalitate, care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., ci doar susţineri ce privesc elemente specifice ale situaţiei de fapt, prin raportare la modul în care instanţa de apel a coroborat şi apreciat probatoriul, recurentul-reclamant susţinând în esenţă că "din mijloacele de probă administrate în cauză rezultă că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru tragerea la răspundere civilă delictuală a pârâţilor şi pentru obligarea acestora la plata de daune morale".

Chiar dacă invocă, în mod formal, interpretarea şi aplicarea greşită, de către instanţa de apel, a unor prevederi legale naţionale şi europene în materia libertăţii de exprimare, expuse pe larg în cuprinsul memoriului de recurs, totuşi se observă că recurentul-reclamant nu formulează critici concrete de nelegalitate cu privire la decizia recurată, ci doar îşi exprimă nemulţumirea faţă de maniera în care instanţa de apel a valorificat înscrisurile depuse la dosar, susţinând că, prin raportare la acestea, există faptă ilicită şi sunt îndeplinite şi celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale. Or, o atare atitudine procesuală ignoră faptul că în recurs nu pot fi invocate orice fel de nemulţumiri, ci doar acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate ce pot fi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

În aceste condiţii, expunerea unor texte de lege şi prezentarea unor aspecte reţinute în jurisprudenţa Curţii Europeane a Drepturilor Omului şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fără a fi arătate argumentele de drept ce justifică incidenţa acestora în prezenta cauză, nu poate conduce la concluzia că recursul este motivat în conformitate cu exigenţele legale, astfel că devine aplicabilă sancţiunea nulităţii, prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii, invocată de către intimaţii-pârâţi prin întâmpinare, şi va anula recursul.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 451-453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurentul-reclamant să plătească intimaţilor-pârâţi C. şi D. suma de 1.338,2 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuieli de transport, dovedite a fi efectuate în recurs prin documentele justificative depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-pârâţi C., Întreprinderea Individuală C. şi D..

Anulează recursul declarat de către reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 307 din 9 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant la plata sumei de 1.338,2 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimaţii-pârâţi C. şi D..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2024.