Ownerless property ruling upheld: insolvency auction purchaser wins ownership declaration, municipality appeal rejected.

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2024

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 11 august 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi U.A.T. Bucureşti, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate existenţa dreptului de proprietate al reclamantei asupra bunului imobil situat în municipiul Bucureşti, str. x, constând în apartament cu 3 camere, cu suprafaţă utilă de 122,94 m.p., balcon în suprafaţă de 30,48 m.p., loc parcare 36 în suprafaţă de 20,08 m.p., cu cotă indiviză de 25,7 m.p. din părţile şi dependinţele comune ale imobilului, împreună cu cota indiviză de 25,6 m.p. din terenul aferent apartamentului având număr cadastral x înscris în Cartea funciară nr. x-C2-U49 sector 4.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 832 din data de 25 mai 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi UAT Bucureşti, şi a constatat existenţa dreptului de proprietate al reclamantei asupra bunului imobil - apartament nr. x situat în municipiul Bucureşti -, constând în apartament cu 3 camere, cu suprafaţă utilă de 122,94 m.p., balcon în suprafaţă de 30,48 m.p., loc parcare 36 în suprafaţă de 20,08 m.p., cu cotă indiviză de 25,7 m.p. din părţile şi dependinţele comune ale imobilului, împreună cu cota indiviză de 25,6 m.p. din terenul aferent apartamentului având număr cadastral x înscris în Cartea funciară nr. x-C2-U49 sector 4.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin decizia civilă nr. 1952A din data de 15 decembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul declarat de pârâta U.A.T. Bucureşti, prin Primar General, împotriva sentinţei civile nr. 832 din data de 25 mai 2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A. şi cu intimaţii-pârâţi B., C., ca nefondat.

II. Calea de atac exercitată în cauză

II.1. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Împotriva deciziei civile nr. 1952A din data de 15 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/2020, la data de 21 martie 2024, şi a fost repartizată aleatoriu spre soluţionare completului de judecată nr. 2.

II.2. Cererea de recurs

Invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată.

Astfel, a susţinut că soluţia instanţei de apel este greşită în ceea ce priveşte atât respingerea excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive şi a lipsei de interes în formularea acţiunii, cât şi pe fondul cauzei, ca urmare a interpretării greşite a dispoziţiilor legale cu referire la dreptul de proprietate al intimatei-reclamante.

În dezvoltarea criticilor vizând soluţia dată excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, a arătat că, pentru ca o persoană să fie parte în proces, este necesar, pe lângă îndeplinirea altor condiţii, să aibă calitate procesuală, prin calitate procesuală desemnându-se titularul dreptului de a acţiona în justiţie şi, în acelaşi timp, persoana împotriva căreia se poate exercita acţiunea.

A menţionat că, în ceea ce priveşte calitatea procesuală, aceasta presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii (calitatea procesuală activă) şi, pe de altă parte, existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi persoana obligată în acelaşi raport juridic (calitatea procesuală pasivă).

Recurentul-pârât a considerat că motivarea curţii de apel este greşită ca urmare a însuşirii de către instanţă a tezei susţinute de intimata-reclamantă în sensul că, prin analogie, în cauza de faţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 553 alin. (2) şi art. 249 alin. (3) C. civ., referitoare la moştenirile vacante (art. 552 şi art. 553 C. civ.), respectiv dizolvarea persoanei juridice [art. 249 alin. (3) C. civ..], întrucât niciuna dintre situaţiile expuse nu pot fi apreciate a fi "situaţii asemănătoare", ipoteză reţinută de art. 1 alin. (2) C. civ.

A subliniat că situaţia din prezenta speţă nu este asemănătoare cu cea a moştenirilor vacante, unde se impune existenţa unui certificat de vacanţă succesorală în cazul bunurilor rămase fără stăpân, fiind vorba despre un alt regim juridic faţă de cel al dobândirii unui imobil în urma unei licitaţii.

În plus, a invocat că, în cazul succesiunilor vacante, statul este cel care îşi manifestă drepturile succesorale prin Ministerul Finanţelor Publice.

Totodată, a învederat că moştenirea vacantă presupune o amplă procedură notarială, prevăzută de Legea nr. 36/1995, actualizată, precum şi de art. 1135 şi urm. C. civ., somarea tuturor succesibililor, după epuizarea termenului de un an şi 6 luni, printr-o publicaţie făcută la locul deschiderii moştenirii, la locul unde se află imobilele din patrimoniul succesoral, precum şi într-un ziar de mare circulaţie, să se înfăţişeze la biroul notarial, iar, în cazul în care niciun succesibil nu se prezintă la termenul fixat, notarul va constata moştenirea vacantă.

De asemenea, recurentul-pârât a arătat că, potrivit art. 1140 C. civ.:

"Dacă, deşi s-a constatat vacanţa moştenirii, există moştenitori, atunci aceştia pot exercita petita de ereditate împotriva comunei, oraşului, municipiului".

Ca atare, a apreciat că nu se poate reţine că este vorba despre situaţii asemănătoare şi, prin prisma acestui considerent, să se menţină calitatea sa procesuală pasivă.

A precizat că nu a fost implicat din punct de vedere juridic în niciuna dintre manifestările procesuale ale părţilor privind licitaţia confirmată prin procesul-verbal încheiat la data de 18 mai 2012, iar faptul că acest demers juridic nu s-a finalizat prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare în formă autentică între intimata-reclamantă şi societatea în insolvenţă nu poate avea ca efect stabilirea calităţii procesuale pasive a unei instituţii, prin simplul considerent că, în cazul moştenirii vacante, aceasta ar avea un aport în emiterea certificatului de vacanţă succesorală.

Recurentul-pârât a menţionat şi că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din data de 17 decembrie 1996, doamna D. a achiziţionat apartamentul ce face obiectul litigiului.

Cu referire la fondul cauzei, a arătat că pentru imobilul în litigiu notificarea este încă nesoluţionată, ceea ce presupune existenţa ipotetică a unui potenţial proprietar, situaţie în care, până la soluţionarea notificării, o eventuală vânzare a imobilului este inadmisibilă (dosarul administrativ nr. x, constituit în baza notificării nr. x/2001).

II.3. Apărările formulate în cauză

II.3.1. Întâmpinarea

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare, prin care, a invocat excepţia nulităţii în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., solicitând, în principal, constatarea nulităţii recursului, şi, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

În susţinerea excepţiei nulităţii recursului, în esenţă, intimata-reclamantă a arătat că, în speţă, cele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivul de casare indicat de parte - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. -, ci reprezintă critici cu privire la modul în care instanţa de apel a justificat respingerea excepţiilor invocate în cauză.

Totodată, afirmând caracterul nefondat al recursului, intimata-reclamantă a apreciat, pe de o parte, că finalitatea urmărită de recurentul-pârât nu este una ce ţine de aplicarea dreptului material, ci, mai degrabă, de aplicarea normelor de procedură civilă, iar, pe de altă parte, că recurentul-pârât nu a arătat de ce nu putea fi făcută aplicarea prin analogie a dispoziţiilor legale reţinute de instanţa de apel.

Intimata-reclamantă a susţinut şi că, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, nu este vorba despre o recunoaştere explicită a dreptului de proprietate în patrimoniul recurentului-pârât, prezentul demers fiind introdus împotriva recurentului-pârât tocmai în considerarea vocaţiei pe care a apreciat că o are în vederea recunoaşterii dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul litigiului.

A subliniat că nu există niciun indiciu sau temei de drept care să conducă la concluzia că ar fi fost transferat dreptul de proprietate asupra imobilului către altă persoană prin efectul închiderii procedurii insolvenţei şi nici măcar către unitatea administrativ teritorială în circumscripţia căreia se află - pârâtul din prezenta cauză.

De asemenea, a apreciat că instanţa de apel a reţinut în mod corect aplicarea art. 553 alin, (2) C. proc. civ. pentru a justifica vocaţia pe care recurentul-pârât o are la obţinerea recunoaşterii dreptului de proprietate.

Astfel, a arătat că, într-adevăr, în speţa de faţă, nu ne aflăm în ipoteza per se a unei moşteniri vacante şi nici în cea a renunţării la dreptul de proprietate sau în cea a lichidării prevăzute de C. civ. în art. 248 şi art. 249, ca moduri specifice de dobândire a dreptului de proprietate de către unitatea administrativ teritorială pe raza căreia este situat imobilul în litigiu, însă, legiuitorul nu a prevăzut în legislaţia naţională ce se întâmplă cu imobilele pentru care nu a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare în condiţiile prevăzute de legea insolvenţei şi pentru care a fost dispusă închiderea procedurii şi radierea debitorului la Registrul Comerţului.

A considerat că, în raport de situaţia de fapt a speţei, instanţa de apel a apreciat în mod corect că trebuie făcută aplicarea prevederilor C. civ. care recunosc posibilitatea aplicării unor prevederi legale prin analogie la alte situaţii - art. 1 alin. (2) C. civ. -, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 5 alin. (3) C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a susţinut şi că lipsa parcurgerii procedurilor la care face referire recurentul-pârât, pe parte de moştenire, nu reprezintă un impediment în vederea iniţierii prezentului demers, faptul că nu au fost parcurşi paşii până la acest moment nu înseamnă că recurentul-pârât, pe viitor, nu ar putea să întreprindă demersuri în acest sens, chiar pe calea instanţei de judecată.

Ca atare, a subliniat că recurentul-pârât are o vocaţie şi un interes în vederea dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului.

În ceea ce priveşte împrejurarea că imobilul ar fi vizat de o notificare formulată în baza Legii nr. 10/2001, a invocat faptul că aceasta nu a fost dovedită, nefiind depus niciun document în acest sens, şi, în plus, din verificările efectuate pe portalul primăriei, a identificat, într-adevăr, o notificare la adresa în discuţie, dar pentru un alt imobil.

Intimaţii-pârâţi C. şi B. nu au formulat întâmpinare.

II.3.2. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, nu a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă A. S.A.

II.4. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (1) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 8 mai 2024, în temeiul art. 4711 C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la data de 11 iunie 2024, când Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare asupra recursului, urmând a analiza cu prioritate excepţia nulităţii acestuia.

II.5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă A. S.A. prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Intimata-reclamantă a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că partea adversă a înţeles să îşi întemeieze recursul pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă, criticile formulate nu sunt încadrabile în ipoteza la care aceste dispoziţii se referă, ci vizează modul de soluţionare a excepţiilor invocate prin cererea de apel, iar aspectele procesuale nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, în raport cu conţinutul şi limitele trasate de prevederile art. 488 C. proc. civ.

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului intervine atunci când niciunul dintre motivele arătate de parte nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ipoteză care nu se verifică în speţa de faţă.

Astfel, Înalta Curte constată că recurentul-pârât a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a făcut aplicarea art. 1 alin. (2) C. civ., reţinând că, prin analogie, sunt aplicabile dispoziţiile art. 553 alin. (2) şi ale art. 249 alin. (3) C. civ.

Or, o atare critică este aptă de analiză din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin urmare, Înalta Curte, reţinând că recurentul-pârât a formulat, prin cererea de recurs, critici încadrabile în motivele de casare prevăzute de lege, constată caracterul neîntemeiat al excepţiei nulităţii recursului, invocate de intimata-reclamantă prin întâmpinare, urmând să o respingă.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul-pârât a criticat decizia instanţei de apel susţinând că este greşită atât soluţia dată cu privire la excepţiile lipsei calităţii sale procesuale pasive şi a lipsei de interes a intimatei-reclamante, cât şi cea pronunţată asupra fondului cauzei.

În speţă, instanţa de apel a constatat că excepţiile de ordine publică referitoare la cererea de chemare în judecată (excepţia inadmisibilităţii, excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive) nu au natura unor veritabile excepţii procesuale cu privire la care trebuie să se pronunţe distinct, ci reprezintă motive ale apelului, motive pe care le-a apreciat a fi nefondate.

Prealabil, Înalta Curte reţine că soluţia dată prin decizia recurată cu privire la motivul de apel vizând inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată a intrat în puterea lucrului judecat, recurentul-pârât neformulând critici referitoare la această dezlegare a instanţei de apel.

Totodată, în ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, constată că, deşi a susţinut că aceasta a fost greşit soluţionată, prin aplicarea prin analogie a prevederilor art. 553 alin. (2) şi ale art. 249 alin. (3) C. civ., în dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât nu a adus nicio critică deciziei atacate din această perspectivă, susţinerea părţii fiind una formală, nedezvoltată şi neargumentată potrivit rigorilor impuse de art. 488 C. proc. civ.

Ca atare, în lipsa unei motivări concrete şi a indicării unor aspecte de nelegalitate care ar rezulta, în opinia recurentului-pârât, în legătură cu soluţionarea motivului de apel vizând lipsa de interes a intimatei-reclamante, instanţa de recurs se află în imposibilitate de a analiza legalitatea deciziei recurate sub acest aspect.

În ceea ce priveşte motivul de apel prin care s-a susţinut lipsa calităţii procesuale pasive a recurentului-pârât, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a apreciat că acesta justifică legitimare procesuală pasivă din perspectiva vocaţiei pe care o are de a obţine dreptul de proprietate asupra imobilului, fiind aplicabile, prin analogie, conform art. 1 alin. (2) C. civ. şi art. 5 alin. (3) C. proc. civ., prevederile art. 553 alin. (2) şi art. 249 alin. (3) C. civ.

Astfel, a arătat că art. 553 alin. (2) C. civ. prevede că:" Moştenirile vacante se constată prin certificat de vacanţă succesorală şi intră în domeniul privat al comunei, oraşului sau municipiului, după caz, fără înscriere în cartea funciară. Imobilele cu privire la care s-a renunţat la dreptul de proprietate conform art. 562 alin. (2) se dobândesc, fără înscriere în cartea funciară, de comună, oraş sau municipiu, după caz, şi intră în domeniul privat al acestora prin hotărârea consiliului local".

Totodată, a avut în vedere că, potrivit art. 249 alin. (3) C. civ.:

"În cazul în care persoana juridică a fost dizolvată pentru motivele prevăzute la art. 245 lit. d), precum şi în cazul în care nicio persoană juridică nu este de acord cu preluarea bunurilor rămase după lichidare în condiţiile alin. (2), acestea vor trece în proprietatea comunei, oraşului sau municipiului în a cărui rază teritorială se află bunurile".

În concluzie, constatând că legea nu prevede ce se întâmplă cu acele imobile pentru care nu a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare în condiţiile prevăzute de legea insolvenţei şi pentru care a fost dispusă închiderea procedurii şi radierea debitorului de la Registrul Comerţului şi că nu există uzanţe în materie, a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemătoare, fiind corect identificate în această privinţă de către intimata-reclamantă prevederile art. 553 alin. (2) şi art. 249 alin. (3) C. civ., în justificarea calităţii procesuale pasive a unităţii administrativ teritoriale.

Ceea ce susţine recurentul-pârât, în dezvoltarea motivelor de recurs, este că instanţa de apel a considerat în mod greşit că situaţia din prezetul litigiu este una asemănătoare cu cea a moştenirilor vacante la care se referă art. 553 alin. (2) C. civ.

În argumentarea soluţiei date motivului de apel prin care s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale-pasive a recurentului-pârât, instanţa de apel a constatat că este incidentă ipoteza în care pricina nu poate fi soluţionată nici în baza legii şi nici a uzanţelor, astfel că se impune aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, în analiza efectuată, referindu-se atât la cazul moştenirii vacante ce intră în domeniul privat al comunei, oraşului sau municipiului [art. 553 alin. (2) C. civ..], cât şi la cel în care persoana juridică a fost dizolvată pentru motivele prevăzute la art. 245 lit. d) C. civ., respectiv cel în care nicio persoană juridică nu este de acord cu preluarea bunurilor rămase după lichidare în condiţiile art. 249 alin. (2) din acelaşi act normativ, care, de asemenea, trec în proprietatea privată a unităţii administrativ teritoriale [art. 249 alin. (3) C. civ..].

Or, recurentul-pârât a criticat doar faptul că instanţa de apel a reţinut asemănarea dintre situaţia din speţa de faţă cu cea privind moştenirea vacantă, fără a aduce argumente prin care să susţină şi că nu poate fi reţinută existenţa unor situaţii asemănătoare în raport cu ipoteza reglementată de art. 249 alin. (3) C. civ.

Ca atare, chiar dacă s-ar reţine o aplicare greşită, prin analogie, a prevederilor art. 553 alin. (2) C. civ., soluţia instanţei de apel îşi găseşte fundamentul în prevederile art. 249 alin. (3) C. civ., faţă de care, aşa cum s-a mai arătat, recurentul-pârât nu a formulat nicio critică.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului-pârât nu sunt în măsură să demonstreze nelegalitatea deciziei recurate în privinţa soluţie date motivului de apel prin care s-a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia, critica din recurs fiind nefondată.

În ceea ce priveşte motivul de recurs ce vizează soluţia pronunţată asupra fondului cauzei, prin care recurentul-pârât face trimitere la existenţa unei notificări formulate în baza Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul în litigiu, Înalta Curte reţine că, în raport de art. 488 alin. (2) C. proc. civ., acesta nu poate fi primit, fiind invocat omisso medio.

Judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate, iar punerea în discuţie omisso medio a unor motive, nepropuse în apel, nesupuse dezbaterii şi unei dezlegări proprii a instanţei de apel, nu este permisă.

Astfel, având în vedere efectele principiului legalităţii căilor de atac şi formularea acestei critici omisso medio, este inadmisibil a fi analizată susţinerea din motivele de recurs privind constituirea în baza notificării nr. x/2001 şi nesoluţionarea, până la acest moment, a dosarului administrativ nr. x, având drept consecinţă, în opinia, recurentului-pârât, existenţa ipotetică a unui potenţial proprietar şi, respectiv, a imposibilităţii vânzări imobilului.

Faţă de toate cele anterior reţinute, constatând legalitatea deciziei recurate în raport cu criticile formulate de recurentul-pârât, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 1952A din data de 15 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 1952A din data de 15 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2024.