Wild animal injury compensation: Supremacy of statutory damage calculation over general civil liability norms

Şedinţa publică din data de 23 mai 2024

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita sub nr. x/2022 la 02 iunie 2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a solicitat instanţei obligarea pârâtului la plata în favoarea sa a sumei de 150.000 Euro, reprezentând despăgubiri morale pentru repararea integrală a prejudiciului moral suferit de pe urma faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu din 25.09.2020 şi obligarea pârâtului Ministerul Mediului, Apelor si Pădurilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 148 din 9 februarie 2023, Tribunalul Harghita a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor şi a dispus obligarea acestuia la plata către reclamant a sumei de 95.000 euro, în RON la cursul BNR din data plăţii, cu titlu de daune morale, cu dobândă legală de la data evenimentului - 25.09.2020 şi până la data plăţii efective.

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia civilă nr. 447A din 07 septembrie 2023, Curtea de Apel Târgu-Mureş a admis apelul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, împotriva sentinţei civile nr. 148/09.02.2023, pronunţate de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. x/2022, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul în care a obligat pe pârât la plata către reclamantul A. a sumei de 6.690 RON, cu titlu de daune morale, la care se va adăuga dobânda legală calculată de la data de 25.09.2020, până la data plăţii efective, şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate; a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi hotărâri.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 447A din 07 septembrie 2023a Curţii de Apel Târgu -Mureş a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate, şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

A invocat incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. apreciind că instanţa de apel a apreciat, în mod greşit, ca fiind incidente dispoziţiile art. 131 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic,

În argumentarea incidenţei acestui motiv de casare, recurentul-reclamant a arătat că norma legală, apreciată de către instanţa de apel, ca fiind incidentă în cauză, respectiv art. 131 alin. (2) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, nu este aplicabilă prezentei speţe, în cauză, angajarea răspunderii civile delictuale urmând a se antrena în temeiul dispoziţiilor de drept comun din C. civ. respectiv art. 1357, art. 1377, art. 1381, art. 1385, art. 1386, art. 1387 şi art. 1391.

În susţinerea aceleiaşi critici, recurentul-reclamant a învederat că în edictarea normelor prevăzute de art. 131 alin. (2) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic legiuitorul român a confundat criteriile de stabilire a prejudiciului în materia răspunderii civile delictuale raportat la cele două componente ale prejudiciului- daune materiale şi daune morale, iar criteriile de determinare a cuantumului daunelor morale acordate persoanelor, victime ale atacurilor urşilor, încălcă criteriile generale de stabilire a întinderii prejudiciului reglementate de prevederile din C. civ.

În continuare, recurentul-reclamant a învederat că dispoziţiile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi alin. (2), art. 21 alin. (3), art. 22 alin. (1) şi art. 44 alin. (1) din Constituţie din perspectiva în care creează premisa unei discriminări între subiecţii de drept aflaţi în situaţii juridice similare, în raport de veniturile realizate de fiecare dintre aceştia la momentul săvârşirii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii motiv pentru care a fost sesizată şi Curtea Constituţională cu privire la această chestiune.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimatul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a formulat întâmpinare, în termen legal, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului, în raport de prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., iar pe fond, respingerea recursului, ca nefondat.

Prin rezoluţia din data de 14 martie 2024, s-a fixat termen de judecată, pentru soluţionarea recursurilor, la 23 mai 2024.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul prin prisma criticilor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, se constată că demersul judiciar declanşat de reclamant a urmărit, în baza normelor care reglementează răspunderea civilă delictuală, respectiv art. 1375 din C. civ., obligarea pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata despăgubirilor morale pentru prejudiciul suferit prin atacul unui animal sălbatic (urs) şi repararea integrală a prejudiciului suferit în urma producerii evenimentului de la 25 septembrie 2020, de către paznicul juridic al animalului sălbatic.

Cauza juridică din litigiul pendinte, înţeleasă ca fundament al pretenţiei deduse judecăţii, o constituie angajarea răspunderii delictuale pentru prejudiciul injust cauzat de animalul sălbatic. Prin urmare, instanţele au fost învestite, din perspectiva cauzei juridice a litigiului, cu o ipoteză de răspundere delictuală întemeiată pe obligaţia de garanţie a aşa-zisului "comportament" al animalului din specia urs, specie menţionată în Anexa nr. 2 a Legii nr. 407/2006, astfel că antrenarea răspunderii necesită dovedirea condiţiilor generale referitoare la prejudiciu şi la existenţa raportului de cauzalitate dintre "comportamentul" animalului şi prejudiciu, precum şi a condiţiei speciale referitoare la calitatea de paznic juridic al animalului.

Prin motivele de recurs, reclamantul aduce argumente referitoare la cuantumul daunelor morale şi modalitatea de calcul a acestora, apreciind că suma stabilită de instanţele care s-au pronunţat în cauză este discriminatorie prin raportare la criteriul venitului realizat de victimă la momentul săvârşirii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii.

Luând în examinare criticile de nelegalitate, axate pe teza stabilirii eronate a cuantumul daunelor morale, Înalta Curte reţine următoarele.

În primul rând, se susţine că dispoziţiile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 407/2006 sunt neaplicabile cauzei întrucât sunt incidente prevederile din C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. II din Legea nr. 13/2020 "Modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru pagubele sau daunele produse de speciile de faună cinegetică din anexele 1 şi 2 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se adoptă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Fără a substitui dispoziţiile Legii nr. 407/2006, normele reprezintă legislaţie secundară ce permite punerea în aplicare a acesteia. Evident, aceste norme trebuie să fie în deplin acord cu dispoziţiile Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, de la care nu pot deroga, în conformitate cu principiile generale de tehnică legislativă reglementate de Capitolul VII din Legea nr. 24/2000. De asemenea, trebuie avut în vedere o regulă de principiu de tehnică legislativă ce a guvernat edictarea întregii legislaţii secundare, şi anume aceea ce se regăseşte la nivelul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 24/2000:

"(2) Pentru fundamentarea noii reglementari se va porni de la dezideratele sociale prezente şi de perspectivă, precum şi de la insuficienţele legislaţiei în vigoare". Această regulă instituie cerinţa utilităţii normei din legislaţia secundară, în sensul că această legislaţie secundară este edictată numai pentru că ar exista un "vid legislativ" ce se doreşte astfel înlăturat.

Pe cale de consecinţă, doar în măsura în care legislaţia secundară este de natură a introduce în legislaţie, pentru prima dată, instrumentele necesare punerii în aplicare a pretinselor norme ale legii, rezultă implicit că anterior acestei legislaţii secundare, nu există cadrul legal pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru persoanele care suferă prejudicii prin acţiunea speciilor de faună prevăzute la anexa 1 şi 2, şi ar fi incidente normele de drept comun.

Or, în speţă, în cuprinsul dispoziţiilor art. 131 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 407/2006 legiuitorul a arătat că "În cazul atacurilor exemplarelor din speciile prevăzute în anexele 1 şi 2, soldate cu rănirea/decesul unei persoane fizice, se vor acorda victimei despăgubiri de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare şi/sau de către autoritatea publică centrală care răspunde de mediu, care vor acoperi cheltuielile de spitalizare, cheltuielile de înmormântare, veniturile nete nerealizate în perioada în care victima a fost în incapacitate temporară de muncă, de la momentul producerii incidentului, precum şi daune morale.(2) Daunele morale prevăzute la alin. (1) vor fi proporţionale cu zilele de inactivitate raportate la salariul în plată avut. În cazul în care victima nu este salariată se va acorda o sumă proporţională cu echivalentul salariului minim pe economie obţinut de o persoană în activitate", stabilind, astfel, inclusiv modalitatea de calcul a acestor daune.

Prin urmare, textul din legislaţia primară cuprinde instrumentele necesare punerii sale în aplicare. Această concluzie este confirmată de H.G. nr. 3 din 4 ianuarie 2023 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru pagubele şi/sau daunele produse de speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexele nr. 1 şi 2 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 şi unele măsuri de punere în aplicare a acesteia, intrată în vigoare după iniţierea acestui litigiu, care nu aduce elemente de noutate faţă de textul din actul normativ primar, în ceea ce priveşte modalitatea de calcul al daunelor morale.

De altfel, în Decizia nr. 7/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii se arată că "nu se poate condiţiona acordarea unui drept sau spor prevăzut de lege pentru motivul că, în organizarea executării legii, autoritatea publică centrală nu respectă termenul stabilit în lege pentru emiterea ordinului de aprobare a normelor, regulamentelor, instrucţiunilor şi ghidurilor de bune practici, acest comportament al autorităţii contravenind principiului supremaţiei legii" (paragraful 55); "Or, neîndeplinirea de către o autoritate publică a unei obligaţii legale de a emite acte administrative cu caracter normativ nu poate conduce la suprimarea drepturilor şi sporurilor prevăzute de legea în aplicarea căreia trebuiau emise normele sau amânarea îndelungată a acordării lor, atâta vreme cât legea este în vigoare" (paragraful 62).

Aplicând prezentei cauze raţionamentul dezvoltat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 7/2021, se poate observa că stabilirea daunelor morale se poate realiza în lipsa normelor metodologice, prin aplicarea directă a prevederilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 407/2006. Astfel, textul menţionat prevede expres sfera beneficiarilor dreptului menţionat, precum şi calcului sumei prin raportare la perioada de inactivitate, calitatea de salariat sau nesalariat şi salariul în plată sau salariul minim pe economie, după caz.

Înalta Curte reţine, aşadar, că există o reglementare specială privind modul de stabilire a daunelor materiale şi morale care se acordă victimelor atacurilor urşilor, respectiv Legea nr. 407 din 9 noiembrie 2006 a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic.

Iar ca o consecinţă directă a principiului specialia generalibus derogant, existenţa unei dispoziţii speciale, în speţă Legea nr. 407 din 9 noiembrie 2006, înlătură de la aplicare legea generală, respectiv C. civ.. Prin urmare, nu este permisă aplicarea legii generale doar pentru faptul că partea apreciază că îi este mai favorabilă.

Astfel, legiuitorul a adoptat un act normativ special, în temeiul căruia persoanele care se consideră îndreptăţite pot cere să li se recunoască dreptul de a primi despăgubiri pentru prejudiciile materiale şi morale cauzate de animalele sălbatice. Adoptarea unei reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu consecinţa imposibilităţii utilizării unei reglementări generale, nu încalcă art. 6 din Convenţie şi nici jurisprudenţa CEDO.

Potrivit acestui text de lege: "(2) Daunele morale prevăzute la alin. (1) vor fi proporţionale cu zilele de inactivitate raportate la salariul în plată avut. În cazul în care victima nu este salariată se va acorda o sumă proporţională cu echivalentul salariului minim pe economie obţinut de o persoană în activitate."

Înalta Curte constată că această dispoziţie legală, prin care se stabileşte modul de calcul al daunelor morale pentru prejudiciile suferite ca urmare a atacurilor animalelor sălbatice, a fost inclusă în conţinutul Legii nr. 407/2006 prin Legea nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 14 din 10 ianuarie 2020, act normativ care a intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării, conform art. 78 din Constituţie. Prin urmare, pentru evenimentele ulterioare datei de 14 februarie 2020, aşa cum este cazul în speţă, instanţele sunt obligate să se raporteze la această modalitate de calcul, care are în vedere, pe de o parte, zilele de inactivitate şi, pe de altă parte, fie salariul în plată avut, fie salariul minim pe economie.

În speţă, instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că această dispoziţie legală este incidentă cauzei constatând că în raport de împrejurarea că reclamantul nu era angajat la 25 septembrie 2020, despăgubirile pentru prejudiciul moral suferit se stabileşte în raport de salariul minim pe economie, stabilit prin H.G. nr. 935/2019 pentru anul 2020, în cuantum de 2.230 RON lunar.

În privinţa aserţiunii conform căreia la stabilirea cuantumului daunelor morale legiuitorul, în mod greşit, s-a raportat la aceleaşi criterii avute în vedere la determinarea beneficiului nerealizat, ca o componentă a prejudiciului material, eludând, astfel, criteriile generale de stabilirea întinderii prejudiciului moral prevăzut de normele din C. civ., Înalta Curte reaminteşte că instanţelor de judecată le revine exclusiv competenţa de interpretare şi aplicare a legii, stabilirea soluţiilor, a formei şi a conţinutului juridic al actelor normative reprezentând consecinţa activităţii de legiferare. În acelaşi sens, pretinsele nesocotiri ale prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) art. 21 alin. (3) art. 22 alin. (1) şi art. 44 din Constituţia României nu pot fi cenzurate de instanţa de judecată, acesta fiind apanajul Curţii Constituţionale care, de altfel, a şi fost sesizată, din oficiu, de către instanţa de judecată în faza procesuală precedentă, cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 407/2006, prin încheierea din 07 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, în dosarul nr. x/2022, şi în legătură cu care instanţa de control constituţional nu s-a pronunţat până la analiza prezentului recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, nefiind întrunite condiţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 447A din 07 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 447A din 07 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2024.