Eviction revision appeal over res judicata dismissed as unfounded; inadmissibility upheld

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 02.06.2021, sub nr. x/2021, revizuenta S.C. A. S.R.L. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1300A din 11 mai 2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2019, pentru contrarietate de hotărâri.

2. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin decizia nr. 292A din 23 februarie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins revizuirea formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1300A din 11 mai 2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2019 în contradictoriu cu intimata Administraţia Comercială Sector 6, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 292 din 23 februarie 2022 a declarat recurs S.C. A. S.R.L..

4. Motivele de recurs

Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat, cu titlu prealabil, ca în temeiul art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 să i se pună în vedere intimatei să prezinte titlul care face dovada că la data încheierii contractului avea în patrimoniu bunul cu care a intrat în asociere, deoarece acesta nu a fost anexat cererii de chemare în judecată în niciunul dintre dosarele anterioare şi nici în acest dosar.

Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi constatarea nulităţii absolute a hotărârii nr. 1300 din 11 mai 2021 pronunţate în dosarul nr. x/2019, care încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii nr. 3052A din 04 august 2016, pronunţate în dosarul nr. x/2015 şi a tuturor hotărârilor subsecvente.

Recurenta a invocat drept motive de casare motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5, pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, judecând cu exces de putere. Acest motiv este de ordine publică şi poate fi invocat de oricare dintre părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu în orice stare a pricinii.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti când a încălcat principiul fundamental privind respingerea exercitării căii de atac.

Susţine că la data de 14 iunie 2018, Administraţia Pieţelor Sector 6 a depus la Judecătoria Sectorului 6 cerere de evacuare împotriva sa, înregistrată sub nr. x/2018, prin sentinţa nr. 6049 din 26 septembrie 2018, instanţa dispunând evacuarea.

Recurenta din cauză a exercitat apel împotriva sentinţei mai sus menţionate la data de 01 octombrie 2018, apel ce a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 762 din 15 martie 2019. Motivarea hotărârii a avut loc la data de 17 ianuarie 2020, la 302 zile de la pronunţare.

În data de 19.01.2020, împotriva sentinţei nr. 6049/2018, definitive prin decizia nr. 762 din 15 martie 2019, a formulat contestaţie la executare, aceasta fiind transmisă instanţei prin e-mail şi înregistrată la data de 20.01.2020.

Prin sentinţa civilă nr. 974/2020 din 11 februarie 2020, instanţa a considerat contestaţia la executare drept o "cerere modificatoare" a acţiunii de contestare a nelegalităţii actelor de executare silită ale BEJ B. şi cu toate că a fost depusă în termen, la 2 zile de la comunicarea motivării deciziei nr. 762/2019, a respins contestaţia la executare, ca tardiv formulată.

Susţine că instanta de fond, în dosarul nr. x/2019, a împiedicat-o să-şi exercite drepturile procesuale, prin respingerea ca tardivă a contestaţiei la executare, depusă în termen.

Mai arată recurenta că a solicitat să fie constatată prescripţia dreptului de a fi cerută executarea silită în temeiul art. 705 pct. 1 C. proc. civ. care stabileşte termenul de prescripţie la 3 ani, în raport de data naşterii dreptului şi art. 706 pct. 2 C. proc. civ. care stabileşte condiţiile în care poate fi obtinut un nou titlu:

"dacă dreptul de a obţine obligarea pârâtului este imprescriptibil sau, după caz, nu s-a prescris".

Instanţa s-a pronunţat în ce priveşte prescripţia faţă de titlul executoriu emis în afara termenului de prescripţie, fără a i se fi cerut acest lucru, în loc să se pronunţe asupra prescripţiei generale de 3 ani, care stingea dreptul de a mai fi obţinut un nou titlu executoriu.

Astfel, instanţa comite exces de putere când nu se pronunţă asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii: instituţia prescripţiei extinctive, fără a fi lămurit în motivare în ce fel poate fi emis un titlu executoriu în septembrie 2018, cât timp dreptul de a fi cerută evacuarea s-a născut la data încetării contractului, în 31.12.2007, iar acest drept nu este imprescriptibil şi a depăşit cu mult termenul de 3 ani instituit de C. proc. civ., fiind deci prescris. Toate executările silite se fac în baza unui titlu executoriu, dar recurenta nu a contestat titlul, ci data la care a fost emis ca fiind în afara termenului de prescripţie faţă de momentul naşterii dreptului de a fi evacuaţi.

În speţă, contractul de asociere nr. x/07.02.2003 a încetat la data de 12.12.2007 prin decizie unilaterală a Administraţiei Pieţelor Sector 6, dată la care s-a născut dreptul acesteia de a cere evacuarea.

Data naşterii dreptului de a obtine executarea silită reprezintă momentul obiectiv, reperul temporal cert şi efectiv, în raport cu care creditorul poate pretinde debitorului executarea obligaţiei, respectiv a executării silite.

În ceea ce priveşte excepţia peremptorie a autorităţii de lucru judecat asupra căreia instanţele nu s-au pronunţat, conform art. 488 pct. 7 C. proc. civ., recurenta susţine că solicitarea sa pe acest punct de revizuire nu are ca scop reluarea discuţiilor deja tranşate anterior, ci doar solicită să se constate că au fost încălcate regulile de procedură, fiind analizată o autoritate de lucru judecat care nu corespunde obiectului dosarului.

Recurenta susţine că instanţa s-a pronunţat în mod greşit cu privire la o autoritate de lucru judecat care nu face obiectul acestui proces, respectiv cu privire la autoritatea hotărârii nr. 3052A/04.08.2016 faţă de hotărârea nr. 1300/11.05.2021, aşa cum reiese din obiectul cererii de revizuire.

Astfel, instanţa analizând o autoritate de lucru judecat falsă, indusă de Administraţia Pieţelor Sector 6 prin întâmpinare, a concluzionat că "nu încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri", obiectul acţiunii fiind diferit şi a respins recursul ca inadmisibil.

Revizuenta susţine că a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat între cele două hotărâri care formează obiectul cererii de chemare în judecată, însă instanţa s-a pronunţat pe o altă excepţie (extra petita) invederată doar de Administraţia Pieţelor Sector 6 în întâmpinare, şi anume sentinţa nr. 2054/25.02.2010 din dosarul nr. x/2009, anulată de instanţă prin sentinţa nr. 350/2016, definitivă si irevocabilă.

Astfel, instanţele şi-au depăşit atribuţiile judecătoreşti, pronunţându-se pe ceea ce nu li s-a cerut, fapt ce constituie o condiţie de admisibilitate a recursului, prevăzută de art. 488 pct. l alin 4 C. proc. civ. şi de anulare a ultimei hotărâri.

În consecinţă, adevărata autoritate de lucru judecat nu a fost analizată, nici constatată şi ca atare instanţa nu s-a pronunţat asupra acesteia.

Recurenta a invocat şi motivul prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., susţinând că prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii absolute, respectiv regulile de procedură privind incompatibilitatea.

În susţinerea acestui motiv, recurenta arată că acelaşi complet de judecată (compus din doamnele judecător C. şi D.) s-a pronunţat în două dosare care vizau prezentul litigiu între aceleaşi părţi: în dosarul nr. x/2015 (obiect contestaţie la executare), în care a fost pronunţată hotărârea nr. 3052A/04.08.2016 şi în dosarul nr. x/2018 (evacuare), în care a fost pronunţată hotărârea nr. 762/15.03.2019.

Este evident că pe fond a fost vorba despre aceeaşi evacuare pe care intimata a exercitat-o împotriva recurentei, ultima hotărâre având foarte multe vicii de fond, cât şi de procedură.

Acelaşi motiv de incompatibilitate îl invocă recurenta şi în ceea ce îl priveşte pe juristul intimatei, domnul E..

În dosarul nr. x/2018 recurenta a solicitat să se constate incompatibilitatea domnului E., în calitate de fost angajat al Judecătoriei Sectorului 6, fost coleg cu judecătorii care au soluţionat fondul celei de-a doua cereri de evacuare şi fondul celei de-a doua contestaţii la executare şi au dispus evacuarea recurentei din propriul său imobil. Proba a fost făcută cu adresa nr. x/09.02.2021 emisă de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, depusă în dosarul de revizuire şi care va fi depusă şi în prezentul dosar.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea nu este motivată, arătând că, deşi instanţa de revizuire a reţinut în considerentele hotărârii nr. 762/2019 solicitările societăţii recurente şi motivele care au stat la baza lor, nu s-a pronunţat asupra acestora şi în motivare. Acesta reprezintă un alt motiv de casare a hotărârii nr. 292/2022, deoarece instanţa a copiat considerentele hotării atacate, fără a răspunde în niciun fel criticilor aduse de parte.

De asemenea, susţine că motivarea conţine doar o concluzie eronată care este contrară considerentelor exprimate, respectiv că n-ar fi îndeplinită condiţia ca hotărârile potrivnice să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci să existe tripla identitate de părţi, cauză şi obiect.

Or, în cererea de revizuire, toate aceste aspecte au fost arătate cu lux de amănunte, instanţa le-a constatat în motivare, partea introductivă, însă în mod greşit le-a respins în partea finală fără a explica raţionamentul care a dus la respingerea acestora, preluând alegaţiile intimatei din întâmpinare.

Se mai susţine că nu pot fi primite alegaţiile intimatei privind diferite decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece în dosarele pe care le-a invocat nu sunt aceleaşi speţe.

Referitor la motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta învederează că în sentinţa nr. 6049/26.09.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018, care constituie titlul excutoriu în această pricină, instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 1039 C. proc. civ. şi pe cele ale art. 1034 C. proc. civ.

Astfel, în temeiul art. 1039 C. proc. civ. instanţa a constatat că recurenta ar fi abandonat propriul imobil. Or, imobilul n-a fost abandonat, dar pentru a constata acest aspect instanţa ar fi putut dispune eventual o expertiză, deoarece nu are competenţa de a se deplasa la faţa locului pentru a verifica afirmaţiile părţilor din dosar.

Tot în acestă sentinţă, judecătorul a adăugat la lege condiţii în baza cărora să fie admisă executarea silită: temeiul în care se face evacuarea. Această inexistentă prevedere în dispoziţiile C. proc. civ. a fost preluată din întâmpinarea depusă de intimată. Motivele de contrarietate ale celor două hotărâri definitive sunt limitate la cele 3 condiţii obligatorii: părţi, cauză şi obiect. Invocarea în pronunţare a celei de patra condiţii excede prevederilor C. proc. civ. şi nu pot fi admise nu doar prin prisma faptului că legea nu prevede, ci şi datorită faptului că şi dacă ar fi aşa cum consideră instanţa, acest temei nu poate fi invocat decât în interiorul termenului de prescripţie. Altfel procedura intră în contrarietate cu art. 1.034 C. proc. civ. care la alin. (1) prevede că "Reclamantul are alegerea între procedura reglementată de prezentul titlu şi procedura de drept comun."

Deci, intimata trebuia ca în termenul de prescripţie să aleagă între procedura comună sau specială, nu să folosească procedurile de executare silită succesiv, în afara termenului de prescripţie.

Recurenta mai învederează că anexează şi un draft al unui aşa-numit proces-verbal de conciliere şi susţine că intimata exercită prerogative pe care nu le deţine, contractul nefiind administrativ, ci comercial, după cum a statutat instanţa în mod definitiv. Într-un contract comercial, regulile reprezintă voinţa părţilor, iar în contractul administrativ regulile sunt stabilite de reprezentanţii statului. Or, din cuprinsul draftului se observă că o bună parte din clauzele contractuale sunt abuzive şi depăşesc fondul şi forma contractului comercial.

Mai susţine că acest model este specific contractelor administrative, ceea ce denotă că intimata a invocat în permanenţă în proces acest tip de contract, în timp ce instanţa a statuat definitiv că este comercial.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Administraţia Comercială Sector 6 Bucureşti a invocat excepţia netimbrării/insuficientei timbrări a recursului şi excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare şi în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 09 mai 2023, recurenta a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de intimată, prin care a răspuns excepţiilor invocate de aceasta din urmă.

Astfel, în ceea ce priveşte excepţia netimbrării recursului, recurenta arată că taxa de timbru a fost achitată în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 80/2013.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului pentru nemotivarea acestuia, recurenta susţine că recursul, aşa cum prevede art. 487 alin. (1) C. proc. civ., este motivat prin însăşi cererea de recurs, iar motivele invocate se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., fiecare în parte fiind detaliat.

Mai învederează că intimata susţine că recursul este nemotivat tocmai pentru a nu prezenta titlul despre care a declarat că nu-l deţine.

6. Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 16 martie 2023 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris (aflată la dosarul de recurs).

Prin rezoluţia din data de 21 martie 2023, s-a dispus ca, după efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., să se procedeze la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, potrivit art. 493 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din data de 21 iunie 2023, s-a luat act de conţinutul raportului şi s-a dispus comunicarea către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., pentru formularea unui punct de vedere asupra acestuia.

Raportul a fost comunicat părţilor la 03 iulie 2023, potrivit dovezilor de primire de la dosar recurs.

Recurenta a depus punct de vedere la raport, fiind de acord cu conţinutul acestuia.

Prin încheierea din 23 septembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins excepţiile netimbrării şi nulităţii recursului ca nefondate.

A admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 292A din 23 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata Administraţia Comercială Sector 6.

A fixat termen de judecată la data de 23.01.2024, ora 9:00, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Prin cererea de recurs dedusă judecăţii, recurenta a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5, pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, judecând cu exces de putere, încălcând principiul fundamental privind respingerea exercitării căii de atac. Reclamă în acest sens eroarea comisă de instanţă în dosarul nr. x/2018, care a avut ca obiect evacuare, în care, prin sentinţa civilă nr. 974/2020 din 11 februarie 2020, instanţa a considerat contestaţia la executare drept o "cerere modificatoare" a acţiunii de contestare a nelegalităţii actelor de executare silită ale BEJ B. şi în mod greşit a respins-o ca tardiv formulată, împiedicând astfel, partea să-şi exercite drepturile procesuale.

A mai invocat că în acelaşi dosar, deşi a solicitat să fie constatată prescripţia dreptului de a fi cerută executarea silită în temeiul art. 705 pct. 1 şi art. 706 pct. 2 C. proc. civ., instanţa s-a pronunţat în ce priveşte prescripţia faţă de titlul executoriu emis în afara termenului de prescripţie, comiţând astfel exces de putere când nu se pronunţă asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

A mai criticat că instanţele nu s-au pronunţat asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, solicitând să se constate că au fost încălcate regulile de procedură, fiind analizată o autoritate de lucru judecat care nu corespunde obiectului dosarului, în sensul că instanţa s-a pronunţat în mod greşit cu privire la o autoritate de lucru judecat care nu face obiectul acestui proces, respectiv cu privire la autoritatea hotărârii nr. 3052A/04.08.2016 faţă de hotărârea nr. 1300/11.05.2021, aşa cum reiese din obiectul cererii de revizuire (instanţa pronunţându-se privitor la sentinţa nr. 2054/25.02.2010 din dosarul nr. x/2009, anulată de instanţă prin sentinţa nr. 350/2016, definitivă si irevocabilă).

Analizând susţinerile recurentei circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte le reţine a fi nefondate.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. are în vedere situaţia în care, prin hotărârea recurată, instanţa a depăşit atribuţiile autorităţii judecătoreşti, intrând în cele ale autorităţii legislative sau executive.

Acest motiv de casare, care este de ordine publică, poate fi invocat în situaţii precum acelea în care instanţa judecătorească săvârşeşte un act pe care numai un organ al puterii legislative sau al puterii executive îl poate face, aplică norme juridice abrogate, tăgăduieşte orice valoare unui text care are forţă legală, aplică o lege înainte de intrarea ei în vigoare, creează norme juridice pe care le aplică în speţa respectivă.

Înalta Curte constată că astfel de ipoteze nu se regăsesc în cauza de faţă, cum, de altfel, nici dezvoltarea motivelor de recurs în acest sens nu poate fi circumscrisă acestei dispoziţii legale. Recurenta nu a indicat în mod concret nicio astfel de depăşire concretă a atribuţiilor autorităţii judecătoreşti de către instanţa de apel.

Astfel, criticile sale privind o presupusă eroare în calificarea juridică a unei cereri formulate sau invocata omisiune a pronunţării asupra excepţiei prescripţiei dreptului de a fi cerută executarea silită solicitată în temeiul art. 705 pct. 1 şi art. 706 pct. 2 C. proc. civ. sau pronunţarea incorectă asupra acestei excepţii reprezintă, în esenţă, nemulţumiri pe care partea le exhibă raportat la soluţiile pronunţate în cadrul sentinţei civile nr. 974/2020 din 11 februarie 2020 în dosarul nr. x/2018, care a avut ca obiect evacuare, iar nu prin hotărârea recurată în cauză, nr. 292A din 23 februarie 2022, astfel că acestea nu pot face obiectul analizei prezentei instanţe de recurs, date fiind limitele controlului judiciar arondate exclusiv soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire.

Eventualele erori de judecată concrete invocate de recurentă a fi fost realizate în cauza finalizată prin una dintre cele două hotărâri judecătoreşti care constituie termenii cazului de revizuire reglementat de art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat, nu pot fi cenzurate, remediate prin intermediul căii de atac extraordinare a revizuirii, ci exclusiv prin intermediul căilor de reformare (apel şi/sau recurs, după caz) împotriva hotărârilor judecătoreşti apreciate de parte a fi nelegale, căi de reformare de care se observă de altfel, că recurenta prezentă a şi uzat.

Concluzia expusă se impune deoarece sfera situaţiilor care atrag incidenţa cazului de revizuire reglementat de art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este una restrânsă, limitativ şi expres prevăzută de lege, ea neputând fi extinsă la alte situaţii sau neregularităţi precum cele invocate de recurenta prezentă.

Critica concretă a recurentei vizând nepronunţarea instanţei de revizuire asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat invocate de parte poate fi încadrată în ipoteza de casare prevăzută de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (şi nu de pct. 4 al textului legal), urmând a fi analizată în cadrul acestui motiv de casare corect calificat de instanţa de recurs prezentă.

Aşadar, în ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susţine că prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură privind incompatibilitatea şi anume că acelaşi complet de judecată s-a pronunţat în două dosare care vizau litigiul între aceleaşi părţi, dosarul nr. x/2015 şi dosarul nr. x/2018, fiind pe fond, aceeaşi evacuare, ultima hotărâre având - potrivit susţinerilor părţii recurente - foarte multe vicii de fond şi de procedură.

Critica privind faptul că ar fi vorba despre aceeaşi evacuare este încadrabilă în ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., urmând a fi analizată la momentul evaluării respectivului motiv de recurs.

A mai invocat recurenta incompatibilitatea juristului intimatei în dosarul nr. x/2018.

Criticile de recurs astfel formulate, nu pot fi primite de prezenta instanţă de recurs.

Astfel, Înalta Curte reţine că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. presupune încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări.

Înalta Curte mai relevă că, în mod similar prezentării criticilor expuse în cadrul punctului 4 analizat supra, recurenta invocă din nou, aspecte care nu reprezintă critici ale deciziei recurate în prezent, ci care privesc hotărârea nr. 3052A/04.08.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015 şi hotărârea nr. 762/15.03.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Invocarea motivelor de incompatibilitate este reglementată de dispoziţiile art. 44 C. proc. civ. care dispune că formularea unei cereri de recuzare poate fi făcută de oricare dintre părţi înainte de începerea oricărei dezbateri, iar potrivit art. 45, neregularitatea respectivă poate fi invocată în orice stare a pricinii.

Or, în cauză, instanţa este învestită cu soluţionarea unui recurs formulat împotriva unei decizii prin care s-a respins ca inadmisibilă, revizuirea formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1300A din 11 mai 2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2019 în contradictoriu cu intimata Administraţia Comercială Sector 6.

Astfel, Înalta Curte constată că incompatibilităţile invocate de parte nu privesc cauza prezentă, neputând face obiectul analizei prezentei instanţe de recurs, ele trebuind a fi fost invocate în cursul judecăţilor respective, prin intermediul mecanismelor speciale puse la îndemână de legiuitor în acest sens, aceste neregularităţi nefăcând aşadar, parte din sfera cazului de revizuire reglementat de art. 508 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica formulată în cadrul punctului 4 al art. 488 C. proc. civ., privind nepronunţarea asupra excepţiei concrete a autorităţii de lucru judecat invocate de parte, critică încadrabilă în ipoteza de casare prevăzută de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (şi nu de pct. 7 al textului legal, cum a apreciat partea procesuală), aceasta urmează a fi analizată în cadrul acestui motiv de casare, aceasta fiind calificarea corectă juridică realizată de prezenta instanţă de recurs potrivit art. 489 C. proc. civ.

Susţine recurenta că instanţa s-a pronunţat în mod greşit cu privire la o autoritate de lucru judecat care nu face obiectul acestui proces, în condiţiile în care recurenta a invocat autoritatea hotărârii nr. 3052A/04.08.2016 faţă de hotărârea nr. 1300/11.05.2021, aşa cum reiese din obiectul cererii de revizuire.

Opinează în acest sens că instanţa a analizat o autoritate de lucru judecat falsă, indusă de Administraţia Pieţelor Sector 6 prin întâmpinare, respectiv autoritatea hotărârii nr. 3052A/04.08.2016 faţă de sentinţa nr. 2054/25.02.2010 din dosarul nr. x/2009, care ar fi fost anulată însă, de instanţă prin sentinţa nr. 350/2016 definitivă si irevocabilă, curtea de apel concluzionând că "nu încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri", obiectul acţiunii fiind diferit şi a respins revizuirea ca inadmisibilă.

Criticile acestea de recurs sunt de asemenea, nefondate.

Înalta Curte constată că prin hotărârea recurată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a reţinut că "prin cererea de revizuire formulată, revizuenta A. S.R.L. a solicitat anularea deciziei civile nr. 1300A/11.05.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, întrucât aceasta ar încălca autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 3052A/04.08.2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2015, indicând în acest sens prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ..".

Astfel, contrar susţinerilor recurentei, instanţa a reţinut corect hotărârile care se invocă a fi potrivnice, aşa cum au fost menţionate de recurenta revizuentă prin cererea de revizuire aflată la dosarul de revizuire, aceasta indicând că hotărârea nr. 1300/11 mai 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2019, având ca obiect contestaţie la executare, în care instanţa a admis executarea silită, este potrivnică hotărârii nr. 3052A/04.08.2016, pronunţate în dosarul nr. x/2015 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În mod incorect susţine recurenta că instanţa care a judecat revizuirea s-ar fi pronunţat cu privire la sentinţa nr. 2054/25.02.2010 din dosarul nr. x/2009, care ar fi fost anulată de o instanţă prin sentinţa nr. 350/2016 definitivă si irevocabilă, întrucât se observă că instanţa de revizuire a avut în vedere exact cele două hotărâri indicate prin cererea de revizuire, algoritmul juridic al curţii de apel fiind grefat pe cele două hotărâri judecătoreşti indicate de parte.

Instanţa care a soluţionat cererea de revizuire a reţinut că, în ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar, printre altele, ca hotărârile potrivnice să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, această condiţie apreciind-o a fi neîndeplinită în cauză, întrucât hotărârile pretins potrivnice invocate de către revizuent sunt pronunţate cu privire la două contestaţii la executare ivite în executări silite derulate succesiv şi în temeiul unor titluri executorii diferite.

A conchis instanţa de revizuire că existenţa unei autorităţi de lucru judecat este exclusă prin ipoteză, revizuenta fiind executată silită de două ori, însă în temeiul unor titluri executorii distincte.

Înalta Curte constată sub acest aspect, că într-adevăr, în dosarul nr. x/2015, s-a formulat contestaţie la executare împotriva executării sentinţei nr. 2054 pronunţate în dosarul nr. x/2009, încuviinţate prin încheierea din 04 septembrie 2014 a Judecătoriei Sector 6 Bucureşti, în vreme ce în dosarul nr. x/2019, s-a formulat contestaţie la executare, invocându-se nelegalitatea actelor de executare silită din cadrul executării silite nr. 556/2018 pornite în temeiul sentinţei civile distincte nr. 6049/26 septembrie 2018, pronunţate de Judecătoria Sector 6 Bucureşti.

Aşadar, raportat la aceste coordonate expuse, se constată că algoritmul juridic al curţii de apel a fost jalonat la termenii revizuirii invocaţi de revizuentă prin cererea sa de revizuire, neputându-se aşadar, reproşa curţii de apel nepronunţarea asupra autorităţii de lucru judecat invocate concret de această parte procesuală.

În legătură cu aceleaşi aspecte, Înalta Curte mai constată, de această dată din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 7 C. proc. civ. de asemenea invocat de către recurentă, potrivit celor anterior enunţate, că nu au fost încălcate prin soluţia pronunţată nici reglementările procesuale referitoare la autoritatea de lucru judecat, într-adevăr nefiind vorba despre acelaşi obiect, contrar deci, susţinerii recurentei în referire la cei doi termeni ai revizuirii.

Astfel, având în vedere că dosarele în care au fost pronunţate hotărârile care se invocă a fi potrivnice au vizat contestaţii la executare, însă au privit titluri executorii diferite şi executări silite diferite, în mod corect atunci instanţa de revizuire a respins această cale de atac ca inadmisibilă, apreciind că obiectul celor două cauze a fost unul diferit.

Se constată din această perspectivă, că recurenta realizează o confuzie evidentă între pe de o parte, obiectele celor două cauze juridice pe care le invocă a fi în antiteză, obiecte care vizează solicitările de anulare a unor executări silite diferite, începute în temeiul unor titluri executorii diferite şi, pe de altă parte, cauza celor două litigii respective, cauză concretizată în deţinerea imobilului de către recurenta prezentă. Or, identitatea de cauză nu este de natură a determina şi identitatea de obiect între cele două litigii, cauza fiind un element juridic distinct de obiect.

Împrejurarea că instanţa de revizuire a făcut referire la titlurile executorii diferite din cele două litigii, nu este de natură a ilustra impunerea - pe cale jurisprudenţială - a unei noi cerinţe a revizuirii întemeiate pe art. 508 pct. 9 C. proc. civ., neprevăzute legal, astfel cum eronat invocă recurenta. Referirea respectivă a instanţei de revizuire a reprezentat un argument în decelarea caracterului distinct al obiectului celor două cauze şi nu în conturarea unei noi cerinţe a revizuirii, neprevăzute de lege.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea nu este motivată, instanţa nepronunţându-se asupra solicitărilor revizuentei din motivare. Mai susţine că instanţa a copiat considerentele hotării atacate, fără a răspunde în niciun fel criticilor aduse de parte.

De asemenea, recurenta susţine că motivarea conţine o concluzie eronată care este contrară considerentelor exprimate, respectiv că n-ar fi îndeplinită condiţia existenţei triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect.

Analizând criticile recurentei referitoare la omisiunea de analiză de către instanţa de revizuire a tuturor solicitărilor societăţii revizuente, formulate prin cererea de revizuire, se observă că instanţa a examinat cauza, potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat ca temei de drept de către revizuentă, care are ca fundament instituţia autorităţii de lucru judecat.

Se constată că deşi excepţia autorităţii de lucru judecat are caracter absolut şi deci poate fi invocată de instanţă şi din oficiu, se poate întâmpla ca, în aceeaşi pricină, două instanţe diferite sau chiar aceeaşi instanţă, în dosare deosebite, să pronunţe totuşi, hotărâri potrivnice, astfel încât fiecare parte se va prevala de hotărârea care îi este favorabilă. Or, pentru restabilirea legalităţii în astfel de situaţii indezirabile, legiuitorul a reglementat instituţia juridică a revizuirii pentru încălcarea autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri pronunţate.

Însă, pentru a se putea invoca motivul de revizuire reglementat legislativ referitor la hotărâri potrivnice, trebuie îndeplinite potrivit art. 508 pct. 9 C. proc. civ., cumulativ următoarele condiţii: să fie vorba de hotărâri definitive potrivnice, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci să fi existat tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite şi în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat şi să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Aplicând aceste chestiuni teoretice speţei de faţă, Înalta Curte constată că, prioritar verificării efective a susţinerilor pe fond ale părţii, instanţa care a judecat revizuirea s-a pronunţat cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire, potrivit ordinii impuse de art. 513 alin. (3) C. proc. civ., verificând astfel, prioritar, îndeplinirea tuturor condiţiilor mai sus-menţionate, de-abia ulterior putându-se trece la analiza susţinerilor de fond.

Or, constatând că nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, întrucât hotărârile pretins potrivnice invocate de către revizuentă au fost pronunţate cu privire la două contestaţii la executare ivite în executări silite derulate succesiv şi în temeiul unor titluri executorii diferite, conchizând că existenţa unei autorităţii de lucru judecat este exclusă prin ipoteză, întrucât revizuenta a fost executată silit de două ori, însă în temeiul unor titluri executorii distincte, instanţa a constatat cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Aşadar, fiind luată în discuţie prioritar chestiunea inadmisibilităţii cererii de revizuire, analiza aspectelor de fond invocate prin cererea de revizuire nu se putea realiza, criticile de recurs privind lipsa analizei acestora fiind aşadar, nefondate.

În egală măsură, Înalta Curte constată că îndatorirea de a motiva coerent şi unitar hotărârea sub aspectul tuturor cererilor constituie o garanţie pentru justiţiabili, în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc, fiind singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita un eficient control judiciar.

Înalta Curte observă că decizia recurată a respectat aceste exigenţe, hotărârea recurată cuprinzând în considerentele sale motivele de fapt şi de drept care au condus curtea de apel la soluţia pronunţată, aceea de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire, neputându-se susţine în mod întemeiat existenţa unei motivări incomplete, atâta vreme cât considerentele deciziei sprijină şi justifică soluţia din dispozitiv şi cât motivarea unei hotărâri judecătoreşti reprezintă un aspect de calitate juridică şi nu de cantitate.

Împrejurarea că partea procesuală nu este de acord cu concluziile algoritmului juridic dezvoltat de curtea de apel din perspectiva dispoziţiilor art. 508 pct. 9 C. proc. civ. reprezintă o chestiune distinctă de exigenţele de motivare ale unei hotărâri judecătoreşti.

În mod similar, Înalta Curte constată că şi criticile privitoare la invocata concluzie eronată pe care ar conţine-o motivarea, concluzie - respectiv că n-ar fi îndeplinită condiţia existenţei triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect - care ar fi contrară considerentelor exprimate de instanţa de revizuire, sunt nefondate, neexistând contradicţie între tezele argumentative expuse de instanţa care a soluţionat revizuirea, în mod corect, legal, aşa cum s-a ilustrat supra.

Referitor la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta a arătat că în sentinţa nr. 6049/26.09.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018, care constituie titlul excutoriu în această pricină, instanţa ar fi aplicat greşit dispoziţiile art. 1039 C. proc. civ. şi pe cele ale art. 1034 C. proc. civ., arătând de asemenea, că respectivul contract încheiat între părţi ar fi fost unul comercial, astfel cum s-ar fi statuat anterior judiciar.

Înalta Curte reţine caracterul nefondat inclusiv al acestor critici, având în vedere că obiectul analizei prezentei instanţe nu îl constituie caracterul nelegal al sentinţei nr. 6049/26.09.2018, pronunţate în dosarul nr. x/2018, ci al deciziei nr. 292A din 23 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care s-a soluţionat cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 1300A din 11 mai 2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2019 în contradictoriu cu intimata Administraţia Comercială Sector 6, în sensul respingerii ca inadmisibilă. Aşadar, analiza prezentei instanţe de recurs este circumscrisă exclusiv acestei soluţii de inadmisibilitate, date fiind prevederile art. 494 C. proc. civ. în referire la art. 478 C. proc. civ.

Cât priveşte criticile de recurs care au vizat invocarea excepţiei lipsei calităţii procesuale a intimatei Administraţia Comercială Sector 6, critici în legătură cu care, prin considerentele încheierii din camera de consiliu din 26 septembrie 2023, s-a constatat că sunt afectate fondului recursului, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestora.

Recurenta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a intimatei Administraţia Comercială Sector 6 Bucureşti, motivând că intimata nu deţine un titlu valabil cu privire la imobilul în litigiu.

Potrivit dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor constituie o chestiune de fond.

În cauză, se constată că S.C. A. S.R.L., contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Administraţia Pieţelor Sector 6, a formulat contestaţie la executare înregistrată sub nr. x/2019, la data de 29.07.2019, cerere soluţionată prin sentinţa civilă nr. 974/11.02.2020, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.

Aşadar, intimata Administraţia Pieţelor Sector 6 justifică în cauza prezentă de revizuire calitate procesuală pasivă, fiind însăşi persoana chemată în judecată de contestatoarea S.C. A. S.R.L., entitatea juridică declanşatoare a executării silite contestate în cauză.

Aspectul privitor la invocata inexistenţă a unui titlu valabil cu privire la imobilul în litigiu nu poate fi analizat în prezentul recurs, întrucât constituie o chestiune de fond, de temeinicie, care presupune o evaluare a probatoriului administrat în cauză, ceea ce este prohibit, având în vedere caracterul nedevolutiv al recursului şi împrejurarea că soluţia de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă a fost constatată corectă de prezenta instanţă de recurs, potrivit considerentelor ilustrate supra, limitele controlului jurisdicţional prezent fiind limitat la verificarea acestei soluţii privind inadmisibilitatea.

Luând în analiză criticile privitoare la excepţia prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită, cu privire la care, prin considerentele încheierii din camera de consiliu din 26 septembrie 2023, s-a constatat de asemenea, că sunt afectate fondului recursului, Înalta Curte reţine în mod similar, caracterul nefondat al acestora.

Astfel, în mod asemănător cu analiza excepţiei lipsei calităţii procesuale, justificată de lipsa titlului asupra imobilului, se reţine că problema prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită constituie o chestiune de fond, de temeinicie, care presupune o evaluare a probatoriului administrat în cauză, ceea ce este prohibit, având în vedere caracterul nedevolutiv al recursului şi împrejurarea că soluţia de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă a fost constatată corectă de prezenta instanţă de recurs, potrivit considerentelor ilustrate anterior, limitele controlului jurisdicţional prezent fiind limitat la verificarea acestei soluţii privind inadmisibilitatea cererii de revizuire.

Înalta Curte mai reţine în final, şi că recurenta S.C. A. S.R.L. a înţeles să critice statuările instanţei de revizuire din perspectiva autorităţii de lucru judecat sub aspect negativ. Instanţa de recurs constată de altfel, că încălcarea autorităţii de lucru judecat sub aspect pozitiv nici nu poate fi invocată sub regimul C. proc. civ. 1865 sau a celui din 2013, în forma în vigoare de la momentul introducerii secundei cereri de executare silită, întrucât această posibilitate procesuală de invocare a fost introdusă de-abia ulterior, prin Legea nr. 310/2018 în vigoare începând cu 21.12.2018.

Din perspectiva tuturor acestor elemente enunţate care se contrapun argumentelor invocate de recurentă în cererea de recurs, instanţa de recurs apreciază că în cauză nu sunt incidente motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ. invocate de către recurentă, astfel că, pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul promovat, reţinând că instanţa de revizuire a pronunţat o hotărâre judecătorească legală, motivele de recurs invocate nefiind fondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 292A din 23 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata Administraţia Comercială Sector 6.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 ianuarie 2024.