Late appeal against constitutional court refusal; non-compliance with 48-hour deadline and lack of force majeure prevent readmission

Şedinţa publică din data de 15 mai 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauze

Prin încheierea din 17 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, formulată de petentul A..

2. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva încheierii din 17 ianuarie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a declarat recurs petentul A..

3. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 05 februarie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie .

Prin rezoluţia din 09 februarie 2024, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la data de 15 mai 2024.

La acest termen de judecată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas în pronunţare asupra cererii de repunere în termen formulată de recurentul A..

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cererea de repunere în termenul de recurs, Înalta Curte constată că aceasta se impune a fi respinsă pentru considerentele ce urmează să fie expuse

Recurentul a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului, arătând că suferă de o viroză virulentă, care i-a redus capacitatea de muncă, astfel că nu a luat cunoştinţă de soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Totodată, a arătat că Înalta Curte nu i-a comunicat încheierea pronunţată în data de 17 ianuarie 2024, iar de pe portalul instituţiei nu a reuşit să monitorizeze fiecare proces în care este parte.

Examinând cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 186 alin. (1) din C. proc. civ., "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate."

Prin urmare, neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

În sensul dispoziţiei legale menţionate, împrejurarea mai presus de voinţa părţii care justifică repunerea în termen trebuie să fie una obiectivă, care poate fi asimilată forţei majore, care nu putea fi prevăzută şi nici depăşită de parte.

Or, în cauză, motivul invocat de recurent în justificarea împiedicării de a declara prezentul recurs în termenul prevăzut de lege nu îndeplineşte cerinţele art. 186 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, încheierea prin care se respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate poate fi atacată numai cu recurs, la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Drept urmare, termenul de recurs pentru declararea acestuia curge de la pronunţarea încheierii şi nu de la comunicarea acesteia, astfel că susţinerile recurentului în sensul că nu a formulat, în termen, calea de atac, întrucât nu a fost înştiinţat cu privire la soluţia pronunţată, nu pot fi primite.

Dimpotrivă, conform dispoziţiilor art. 10 alin. (1) C. proc. civ., părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege.

Astfel, având în vedere că termenul pentru declararea căii de atac începe să curgă de la momentul pronunţării hotărârii şi nu de la comunicarea acesteia, se concluzionează că revine în responsabilitatea părţii obligaţia de a întreprinde toate acţiunile necesare pentru a afla soluţia dată de instanţă şi de a pregăti calea de atac în termenul prevăzut de lege. Aceasta implică o conduită activă din partea părţii interesate, care trebuie să se asigure că este informată în timp util despre decizia pronunţată şi să ia măsurile necesare pentru exercitarea dreptului său la apel sau recurs, evitând astfel riscul de a depăşi termenul legal.

Or, lipsa de diligenţă a recurentului în declararea căii de atac în interiorul termenului prevăzut de lege nu poate fi asimilată unei împrejurări mai presus de voinţa acestuia.

Faţă de această împrejurare, pe de-o parte nu se poate reproşa instanţei de apel vreun viciu în efectuarea actelor de procedură, iar pe de altă parte, starea precară de sănătate a părţii, chiar de ar fi fost dovedită, nu ar fi justificat per se reţinerea motivelor la care se referă art. 186 din C. proc. civ. în cauza de faţă, în absenţa celorlalte condiţii din text (ca actul de procedură să fi fost îndeplinit în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, aspect ce nu poate fi verificat pe baza lucrărilor dosarului).

În aplicarea prevederilor legale mai sus redate, raportat la circumstanţele anterior prezentate, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 186 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de recurentul A..

Analizând excepţia tardivităţii cererii de recurs, invocată de instanţă, din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, încheierea prin care se respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate poate fi atacată numai cu recurs, la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Calculul termenelor este reglementat de art. 181 din C. proc. civ., iar la alin. (1) pct. 1 al aceluiaşi articol, se prevede expres că, atunci când termenul se socoteşte pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare.

În cauză, hotărârea prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, respectiv încheierea din 17 ianuarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023, îndreptată din oficiu prin încheierea din 05 februarie 2024, a fost pronunţată la data de 17 ianuarie 2024, termenul de declarare a căii de atac a recursului, începând să curgă de la ora zero a zilei de 18 ianuarie 2024.

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., referitor la calculul termenelor procedurale stabilite pe ore, în cauză, termenul pentru declararea recursului s-a împlinit la data de 20 ianuarie 2024 (sâmbătă), termen care, potrivit art. 181 alin. (2) din C. proc. civ., s-a prelungit până luni, 22 ianuarie 2024.

Înalta Curte constată că cererea privind declararea recursului a fost transmisă curţii de apel, prin poştă electronică, la data de 02 februarie 2024, astfel cum rezultă din dovada aflată la dosarul de recurs.

Având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, menţionate anterior, referitoare la termenul de declarare a recursului împotriva hotărârii, prin care se respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine că recursul declarat în cauză împotriva acestei soluţii a fost formulat cu depăşirea termenului legal.

Potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Cum articolul invocat prevede sancţiunea procedurală a nulităţii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege, rezultă că, în cauză, este incidentă această sancţiune.

În ceea ce priveşte cererea formulată de recurent de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, Înalta Curte constată că această cerere vizează modul de comunicare a hotărârii, fără înmânarea plicului în mod direct, cu luarea la cunoştinţă sub semnătură, precum şi cu afişarea soluţiei la uşa instanţei sau pe un portal secundar, cum este cel al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, într-o manieră în care nu permite identificarea datei exacte de afişare.

În litigiul pendinte, cum cererea de recurs dedusă judecăţii va fi anulată pentru formularea acestuia cu depăşirea termenul legal de 48 de ore de la pronunţare, precum şi împrejurarea că sarcina Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este ca această instanţă să interpreteze dreptul şi nu să îl aplice, conform principiului autonomiei procesuale, aplicarea lui revenind instanţelor naţionale, şi cum sesizarea acestei instanţe nu este una obligatorie, deşi prezenta instanţă este de ultim grad, se reţine că instanţa de recurs are aptitudinea de a aprecia asupra utilităţii şi concludenţei analizării cererilor de sesizare a acestor instanţe.

Or, având în vedere că analizarea cererii incidentale formulate de recurent trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză, Înalta Curte constată că soluţionarea cererii mai sus menţionate este de prisos în raport de anularea pentru tardivitate a căii de atac declarate în cauză.

Aceasta întrucât, indiferent de soluţia pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene referitor la chestiunile aduse în discuţie de recurent într-o cauză anulată, decizia acestora nu va produce niciun efect cu privire la recursul pendinte.

Pentru aceste considerente, având în vedere că termenul legal pentru declararea căii de atac extraordinare a recursului a fost depăşit, în temeiul art. 185 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în conformitate cu art. 496 din C. proc. civ., va anula recursul declarat de petentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 17 ianuarie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023, îndreptată din oficiu prin încheierea din 05 februarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023.1.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.