Appeal annulled for unpaid filing fee and missing signature; transfer request dismissed as unfunded upheld.

Şedinţa publică din data de 15 mai 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauze

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 12 octombrie 2023, pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, petenta A. a solicitat strămutarea procesului care face obiectul dosarului nr. x/2021 al Tribunalului Iaşi. Cererea nu a fost timbrată.

2. Hotărârea Curţii de Apel Iaşi

Prin încheierea de şedinţă din data de 13 noiembrie 2023, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a anulat, ca netimbrată, cererea formulată de petenta A., vizând strămutarea procesului care face obiectul dosarului nr. x/2021 al Tribunalului Iaşi; a respins cererea formulată de intimata B. S.A., vizând amendarea petentei.

3. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 13 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a declarat recurs petenta A.. În susţinerea cererii de recurs, petenta a arătat că motivul respingerii cererii de strămutare a fost neachitarea taxei judiciare de timbru, deşi chitanţa, în original, a fost depusă la registratură, fără a se elibera un înscris doveditor.

5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 06 decembrie 2023 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie .

Prin rezoluţia din 20 martie 2024, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la data de 15 mai 2024.

La acest termen de judecată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas în pronunţare asupra excepţiei netimbrării şi a nulităţii recurs, pentru lipsa semnăturii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Faţă de dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, analizând excepţiile de netimbrare şi de nulitate, pentru lipsa semnăturii, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 197 C. proc. civ., "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii".

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (2) teza finală din O.U.G. nr. 80/2013, recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti, pentru cererile neevaluabile în bani se taxează cu 100 RON.

Dispoziţiile art. 33 din actul normativ mai sus menţionat stipulează în sensul că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă se constată că o cerere este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cel mult 10 zile de la primirea comunicării, sub sancţiunea anulării cererii. Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Prin rezoluţia din data de 13 decembrie 2023, Completul 10 - noul C. proc. civ. a stabilit că petenta datorează, pentru soluţionarea recursului, o taxă de timbru în cuantum de 100 RON, în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b), coroborate cu cele ale art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi a dispus citarea petentei cu menţiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru, sub sancţiunea anulării cererii, ca netimbrată.

Astfel cum rezultă din adresa comunicată la 31 ianuarie 2024 şi din procesul-verbal de înmânare a actelor procedurale către recurenta-petentă, aflat la dosar, aceasta a fost citată cu menţiunile privitoare la obligaţia de plată, cuantumul taxei judiciare de timbru şi sancţiunea operantă în caz de neplată.

În acord cu jurisprudenţa instanţei de contencios a drepturilor omului, cauza Iordache împotriva României, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut încălcarea art. 6 din Convenţie faţă de împrejurarea că instanţele naţionale nu au explicat reclamantului consecinţele neplăţii taxelor de timbru aferente soluţionării apelului şi recursului, sau că acesta poate solicita să fie exonerat de această plată, în cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine că prin adresa comunicată la 31 ianuarie 2024, petenta a fost încunoştinţată cu privire la obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru şi la sancţiunea anulării cererii de recurs, în caz de neplată.

Se constată că petenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru şi nici nu a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei, sens în care intervine sancţiunea anulării cererii de recurs, potrivit art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

De altfel, Înalta Curte reţine şi împrejurarea că cererea de recurs este nulă, pentru lipsa semnăturii.

Conform dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.

Alin. (3) al aceluiaşi text de lege dispune că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Aceste dispoziţii se corelează cu dispoziţiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanţelor de judecată, art. 148 din C. proc. civ. indicând că "Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă (…) precum şi semnătura."

În acelaşi sens, dispoziţiile art. 196 alin. (1) din C. proc. civ., ce reglementează condiţiile de formă aplicabile acţiunilor introductive, incidente în privinţa oricăror cereri adresate instanţelor, arată că:

"Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă."

Totodată, potrivit art. 194 alin. (1) lit. b), cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, în cazul părţii reprezentate în proces, numele, prenumele şi calitatea celui care reprezintă partea, iar în teza finală, se stabileşte că dovada calităţii de reprezentant trebuie anexată cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 268 C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii" semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre consimţământul părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia.

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul instanţei de judecată.

Nulitatea fiind expresă, consecinţa este că sancţiunea va putea fi aplicată în condiţiile art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că cererea de recurs depusă de petentă, la 27 noiembrie 2023, nu poartă semnătura olografă a petentei iar, prin rezoluţia instanţei din 13 decembrie 2023, s-a dispus citarea acesteia cu privire la obligaţia de a complini lipsa semnăturii, sub sancţiunea anulării cererii, conform dispoziţiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., astfel cum rezultă din adresa emisă la data de 20 decembrie 2023.

Recurenta-petentă nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei de a comunica un exemplar al cererii de recurs care să îi poarte semnătura şi nici nu a fost prezentă la termenul acordat în vederea soluţionării recursului, pentru a complini această lipsă.

Or, în lipsa semnăturii părţilor, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare şi esenţiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate determina o legală învestire a instanţei de judecată.

Analizând cauza şi din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat şi garantat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se constată că, învestită cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura de regularizare reglementată de dispoziţiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la acces la instanţă nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, cu condiţia ca dreptul sa nu fi fost afectat în substanţa sa. O limitare a dreptului la acces la instanţă nu se conciliază cu art. 6 din Convenţie decât dacă urmăreşte un scop legitim şi există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.

Astfel, prin decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constat că nu au fost încălcate de către Statul Român prevederile art. 6 din Convenţie. S-a reţinut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu se substituie unei cercetări judiciare şi nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmăreşte a impune reclamanţilor o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege şi urmăreşte buna administrare a justiţiei. Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantei nu a constituit o ingerinţă disproporţionată în dreptul său de acces la instanţă, reţinând că reclamanta a fost informată de instanţă asupra omisiunii sale şi de sancţiunea susceptibilă a-i fi aplicată.

Deşi în speţa redată se face vorbire despre anularea unei cereri de chemare în judecată în faza de regularizare reglementată de dispoziţiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceasta poate fi apreciată ca reprezentând poziţia, de principiu, a instanţei de contencios european al drepturilor omului cu privire la soluţiile de anulare a cererilor pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă, cum este cazul în speţă, atunci când limitările impuse îndeplinesc condiţiile enunţate şi standardele Curţii în această materie.

Având în vedere normele procesuale stabilite de legiuitor, care statuează condiţiile în care poate fi formulată orice cerere adresată instanţei, constatând lipsa semnăturii recurentei, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv anularea cererii de recurs.

În raport de toate aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ. care prevăd că în cazul în care au fost invocate mai multe excepţii simultan, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc, Înalta Curte va constata prioritară excepţia de netimbrare a căii de atac şi, admiţând excepţia, va anula recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 13 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.