Recourse dismissed: Claim to index restitution compensation with consumer price index rejected as inadmissible post-finalization of administrative procedure

Şedinţa publică din data de 14 mai 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 23 mai 2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în principal, să se dispună obligarea pârâtei de rd. I să actualizeze cu indicele preţurilor de consum (111,99 %) valoarea imobilelor (3.101.214 puncte) ce fac obiectul Deciziei de compensare nr. 38335/06.01.2021, pentru perioada mai 2013 - decembrie 2020, şi să emită un titlu de plată pentru suma totală de 371.835,5 RON, ia în subsidiar, obligarea pârâtei de rd. II să actualizeze cu indicele preţurilor de consum (111,99%) valoarea imobilelor (3.101.214 puncte) ce fac obiectul Deciziei de compensare nr. 38335/06.01.2021, pentru perioada mai 2013 - decembrie 2020 precum şi obligarea pârâtei de rd. I la emiterea titlului de plată pentru suma de 371.835,5 RON, cu cheltuieli de judecată

În drept au fost invocate prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 72/2020, aprobată prin Legea nr. 193/2021, coroborate cu art. 31 din Legea nr. 165/2013.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 219/C din 13.12.2022 pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia I civilă s-a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 806A/06.07.2023, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul civil declarat de apelanta A., în contradictoriu cu intimatele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinţei civile nr. 219/C din data de 13 decembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosar nr. x/2022, pe care a păstrat-o în întregime.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 806A/06.07.2023, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a declarat recurs reclamanta A..

Prin recursul declarat, recurenta-reclamantă a învederat că solicită casarea deciziei pronunţate în apel, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată.

Consideră că decizia recurată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 4 din O.U.G. nr. 72/2020, coroborate cu prevederile art. 21 alin. (9) şi 31 alin. (3) din Legea nr. 165/2013. Astfel, deşi legiuitorul a edictat această normă juridică specială, prin care a recunoscut tuturor persoanelor îndreptăţite dreptul de a obţine actualizarea cuantumului despăgubirilor cu indicele preţurilor de consum, instanţa de apel a decis că aceste prevederi legale nu sunt aplicabile în cauza pendinte.

Sub aspect procedural, arată că instanţa de apel a menţionat în mod eronat că decizia civilă nr. 806/A/2023 este definitivă, având în vedere prevederile art. 483 alin. (1) raportat la art. 95 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. În cauză nu e incidentă niciuna dintre excepţiile prevăzute de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., deoarece prima instanţă s-a învestit cu judecarea cauzei, în mod expres, în baza principiului competenţei generale a Tribunalului în materie civilă, conform art. 95 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fiind vorba despre o cerere care are ca obiect o valoare mai mare de 200.000 RON (371.835,5 RON). Astfel, temeiul juridic al învestirii instanţei 1-a reprezentat criteriul valoric, iar nu procedura specială prevăzută de art. 35 din Legea nr. 165/2013, în speţă se aplică principiul general al posibilităţii de exercitare a căii de atac a recursului împotriva hotărârilor date în apel, potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fond, apreciază că problema actualizării despăgubirilor stabilite prin titlul executoriu (sentinţa nr. 76/C/2020 a Tribunalului Bihor) este una distinctă de problematica existenţei per se a dreptului la despăgubire, aspect ce rezultă şi din conţinutul normativ al prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 72/2020, în condiţiile în care aceste ultime prevederi legale au intrat în vigoare în timpul derulării procesului de stabilire a cuantumului despăgubirilor, iar decizia nr. 38335/06.01.2021 emisă de Comisia Naţională de Compensare a Imobilelor a avut la bază tocmai titlul executoriu emis consecutiv acelui litigiu. Astfel, contrar celor reţinute de Curtea de Apel Oradea, instanţa de fond nu avea posibilitatea legală de a face aplicarea, din oficiu, a prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 72/2020 în timpul derulării litigiului, procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii (art. 9 C. proc. civ.).

Totodată, nici reclamanta nu a avut posibilitatea juridică de a formula o modificare de acţiune, raportat la prevederile art. 204 alin. (1) C. proc. civ., deoarece încă la data de 19.05.2020, data publicării în Monitorul Oficial a Ordonanţei de Urgenţă nr. 72/2020, deci, înainte de primul termen de judecată (10.06.2020), expirase deja termenul peremptoriu de 30 de zile de la comunicarea primei decizii cu nr. 31557/15.01.2020 (prevăzut de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013). De asemenea, reclamanta nu avea nici posibilitatea juridică de a contesta decizia nr. 38335/06.01.2021 în sensul celor arătate în cererea din cauză, având în vedere că această decizie reprezenta tocmai punerea în executare de bunăvoie a sentinţei civile nr. 76/C/2020 a Tribunalului Bihor, iar titlul executoriu nu se referă la problema actualizării conform art. 4 din O.U.G. nr. 72/2020.

În consecinţă, din cauza impedimentelor procedurale descrise mai sus şi ca urmare a refuzului tacit al intimatelor de a se conforma benevol obligaţiei legale stabilite în sarcina lor, afirmă că a formulat acţiune pentru a-şi dobândi efectiv dreptul la actualizarea valorii despăgubirilor cu indicele preţurilor de consum. De asemenea, reclamanta a avut în vedere la formularea cererii introductive absenta oricăror dispoziţii procedurale speciale privind stabilirea şi plata valorii actualizate a despăgubirilor, în cazurile în care deciziile de compensare au fost emise înainte de data de 19.05.2020, când s-a născut dreptul la "actualizarea" valorii despăgubirilor cu indicele preţurilor de consum.

Arată că a formulat o acţiune de drept comun din cauza inexistenţei vreunei proceduri speciale privind exercitarea controlului jurisdicţional cu privire la refuzul intimatelor de a actualiza, din oficiu, valoarea despăgubirilor. Nu în ultimul rând, în lipsa vreunei indicări legale a identităţii debitorului obligaţiei de actualizare (A.N.R.P. sau C.N.C.I.), arată că a fost nevoită să formuleze petitul cererii de chemare în judecată în principal şi în subsidiar fiindcă oricare dintre cele două variante o exclude pe cealaltă. Totuşi, din modul de formulare al art. 4 din O.U.G. nr. 72/2020 - potrivit căruia în situaţia în care grilele notariale sunt elaborate în moneda naţională a României, leul, valoarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada mai 2013 - data aprobării emiterii deciziei de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor -, obligaţia de actualizare pare să aparţină intimatei de ord. I, deoarece valoarea imobilelor se exprimă în RON, în timp ce C.N.C.I. emite doar decizii de compensare prin puncte, conform art. 21 alin. (9) din Legea nr. 165/2013. A fortiori, conform art. 31 alin. (3) si (31) din Legea nr. 165/2013, intimata de ord. I este cea care emite titlurile de plată în RON, sens în care obligaţia de a actualiza valoarea despăgubirilor conform art. 4 din O.U.G. nr. 72/2020 poate îmbrăca această formă procedurală.

În concluzie, norma de drept precitată a dat naştere în mod cert unui drept în patrimoniul celor care sunt îndreptăţiţi la obţinerea de despăgubiri, respectiv unei obligaţii corelative a intimatelor de a realiza efectiv şi imediat această actualizare, în caz de neexecutare benevolă, această obligaţie poate fi adusă la îndeplinire prin mijlocirea instanţelor judecătoreşti.

În sensul acestei susţineri privind caracterul "executoriu", în faza administrativă, al noilor prevederi legale este şi un paragraf din preambulul Ordonanţei: "cu scopul de a preveni apariţia de noi litigii cu privire la valoarea despăgubirilor, cauzate de data soluţionării dosarelor şi de variaţiile grilelor notariale".

În drept a indicat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de recurs de ordine publică.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională nu au formulat întâmpinare în cauză.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţia din 23 ianuarie 2024 a fost fixat termen de judecată în 14 mai 2024 pentru soluţionarea recursului, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prioritar, cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului".

Astfel, prin această dispoziţie legală, legiuitorul a înţeles să confere caracter definitiv hotărârilor pronunţate în apel, în cauzele care au ca obiect deciziile emise de către entităţile învestite de lege cu obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit legilor reparatorii, în condiţiile art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013 sau refuzul emiterii acestora.

În cauza pendinte, reclamanta, în privinţa căreia procedura specială administrativ jurisdicţională s-a epuizat, a solicitat obligarea pârâtelor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, să actualizeze cu indicele preţurilor de consum valoarea imobilelor ce fac obiectul deciziei de compensare nr. 38335/06.01.2021, pentru perioada mai 2013 - decembrie 2020 şi să emită un titlu de plată pentru suma totală de 371.835,5 RON, iar în subsidiar, să actualizeze cu indicele preţurilor de consum valoarea imobilelor ce fac obiectul deciziei de compensare nr. 38335/06.01.2021, pentru perioada mai 2013 - decembrie 2020 precum şi obligarea pârâtelor la emiterea titlului de plată pentru suma de 371.835,5 RON.

Cererea introductivă de instanţă urmăreşte obligarea instituţiilor statului cu atribuţii în punerea în executare a deciziei de compensare emise în baza legilor speciale de reparaţii, la plata unor despăgubiri rezultate, astfel cum susţine reclamanta, din devalorizarea cu indicele de inflaţie, a creanţei pe care aceasta o are asupra statului.

Cum acţiunea pendinte nu are ca obiect o etapă din procedura de soluţionare reglementată de Legea nr. 165/2013, ci are ca obiect o chestiune de executare a dreptului deja recunoscut, prin prisma unui prejudiciu cauzat de împrejurări ulterioare recunoaşterii acestui drept, aceasta nu se poate circumscrie dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013 care vizează litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi, existenţa şi întinderea dreptului de proprietate şi acordarea măsurilor reparatorii ori refuzul emiterii acestor decizii, cazuri în care hotărârea de primă instanţă este supusă numai apelului.

Ca atare, dacă legea specială nu reglementează acest aspect, în mod derogatoriu, înseamnă că, în privinţa căilor de atac, sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun din C. proc. civ., în considerarea prevederilor art. 2 din acelaşi act normativ.

În ceea ce priveşte recursul, Înalta Curte constată că hotărârea pronunţată, având ca obiect pretenţii, nu poate face obiectul dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel că dreptul de exercitare a recursului în privinţa acesteia nu poate fi considerat suprimat.

Drept urmare, în aplicarea prevederilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul declarat în cauza de faţă este admisibil, excepţia inadmisibilităţii căii de atac urmând a fi respinsă ca nefondată.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) menţionat de recurentă drept punctul 1, însă care se încadrează în prevederile punctului 8, recurenta-reclamantă aduce critici hotărârii recurate raportat la pretenţiile de actualizare cu indicele preţurilor de consum a valorii imobilelor ce fac obiectul deciziei de compensare nr. 38335/06.01.2021, pentru perioada mai 2013 - decembrie 2020 şi emiterea unui titlu de plată pentru suma totală de 371.835,5 RON, susţinând că soluţia este dată cu interpretarea greşită art. 21 alin. (9) şi art. 31 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 şi art. 4 din O.U.G. nr. 72/2020.

A explicitat că, deşi prin act normativ li se recunoaşte tuturor persoanelor îndreptăţite dreptul de a obţine actualizarea cuantumului despăgubirilor cu indicele preţurilor de consum, instanţa de apel a decis că aceste prevederi legale nu sunt aplicabile în cauza pendinte, prevederile O.U.G. nr. 72/2020 intrând în vigoare în timpul derulării procesului de stabilire a cuantumului despăgubirilor, iar decizia nr. 38335/2021 emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a avut la bază tocmai titlul executoriu emis consecutiv litigiului, instanţa de fond neavând posibilitatea legală de a face aplicarea, din oficiu, a acestor prevederi.

A mai subliniat că nu a mai putut formula modificare de acţiune, nemaifiind partea în termen şi nici contesta decizia de compensare, aceasta reprezentând numai punerea în executare a titlului emis.

Înalta Curte reţine că aceste critici sunt nefondate.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, având în vedere dispoziţiile sentinţei civile nr. 76/C/01.07.2020 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia civilă nr. 941/09.11.2020 a Curţii de Apel Oradea, intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a emis decizia de compensare nr. 38335/06.01.2021 prin care s-a validat dispoziţia Primarului Mun. Marghita nr. 144/18.03.2016 şi s-a stabilit un număr de 3.101.214 puncte în favoarea reclamantei, fără a se proceda la anterior la actualizarea valorii imobilelor conform art. 4 din O.U.G. nr. 72/2020.

La solicitarea reclamantei, în baza deciziei de compensare sus-menţionate, intimata Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a emis titlul de plată nr. x pentru suma de 3.101.214 RON cu titlu de despăgubire, iar Ministerul Finanţelor Publice a efectuat plata conform OP nr. x/20.01.2022, număr recipisă consemnare 207790183.

Respectiva decizie de compensare nu a fost contestată de către reclamantă în sensul solicitării indexării cuantumului cu indicele preţurilor de consum a valorii imobilelor ce fac obiectul deciziei de compensare pentru perioada mai 2013 - decembrie 2020, iar dispoziţiile O.G. nr. 72/2020 au intrat în vigoare pe parcursul soluţionării litigiului ce a avut ca obiect contestaţia recurentei împotriva deciziei de compensare prin puncte emisă de CNCI.

Înalta Curte reţine că respectiva chestiune de drept privind aplicabilitatea în litigiu a intervenţiei legiuitorului pe parcursul soluţionării contestaţiei a fost lămurită prin Decizia nr. 26 din 9 mai 2022 a instanţei supreme, referitor la interpretarea efectelor Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 189 din 18 martie 2021, în sensul de a stabili dacă declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, modificate prin Legea nr. 219/2020, are ca efect repunerea în vigoare a normei juridice în forma sa anterioară modificării declarate neconstituţionale precum şi cu privire la aplicarea art. 1 alin. (2) şi art. 16 din Legea nr. 165/2013 prin raportare la dispoziţiile art. 5 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ.

Astfel, prin decizia nr. 26 din 9 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarul nr. x/2022 s-a reţinut:

"68. Prin Decizia nr. 46 din 7 iunie 2021, anterior amintită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea, stabilind că:

Ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 189 din 18 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 4 mai 2021, dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate, nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.

69. În considerentele acestei decizii, la paragrafele 95-98, se arată:

" 95. Se reţine că pentru dezlegarea chestiunii de drept în prezenta cauză prezintă relevanţă soluţia dată în Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018 privind exclusiv statuarea asupra existenţei unei situaţii juridice în curs de constituire, această calificare fiind regăsită şi în deciziile ulterioare ale Curţii Constituţionale din perspectiva compatibilităţii ei cu principiile legii fundamentale.

96. Trebuie astfel precizat că raporturile juridice derulate între persoana îndreptăţită la restituire şi autorităţile administrative cu atribuţii în procesul de stabilire a măsurilor reparatorii nu pot fi considerate ca fiind raporturi juridice finalizate până la rămânerea definitivă a deciziei administrative. Astfel, dreptul de creanţă de care beneficiază persoana îndreptăţită la măsura reparatorie nu este un drept cert şi exigibil, instanţa de judecată fiind singura în măsură a stabili, în concret şi definitiv, întinderea despăgubirii cuvenite, atunci când este contestată decizia autorităţii administrative.

97. Instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 568 din 9 iulie 2020, s-a raportat la aceeaşi hotărâre (Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, paragrafele 64-66), în contextul examinării principiului neretroactivităţii legii civile, analizând modificările legislative intervenite asupra Legii nr. 165/2013, statuând în sensul că «nu poate fi vorba de retroactivitatea Legii nr. 165/2013, din moment ce situaţia juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit în concret cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii, în concordanţă cu principiul tempus regit actum şi al aplicării imediate a legii noi».

98. O consecvenţă de interpretare impune, sub acest aspect, aceeaşi soluţie pentru problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări, în sensul că, de principiu, se poate considera că, în cauză, până la soluţionarea definitivă de către instanţa de judecată a contestaţiei formulate împotriva deciziei de compensare/validare parţială, raportului juridic ce face obiectul litigiului i se va aplica legea nouă, fără a putea fi considerată retroactivă."

70. În consecinţă, modificarea legislativă intervenită după formularea sesizării de faţă se va aplica, de principiu, şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor la data intrării sale în vigoare, inclusiv celor aflate în calea de atac a apelului, astfel cum se arată în jurisprudenţa anterioară a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - atât în decizia citată, nr. 46 din 7 iunie 2021, cu referire expresă la modificarea art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, cât şi anterior, prin Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018.

71. De aceea, se consideră că intervenţia legiuitorului asupra dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, intervenită după pronunţarea încheierii de sesizare, va fi aplicabilă atât pentru soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de trimitere, cât şi pentru soluţionarea altor cauze aflate în faţa primei instanţe sau a instanţei de apel."

În lumina dezlegărilor Înaltei Curţi în decizia sus-menţionată, deşi prevederile O.U.G. nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii au intrat în vigoare pe parcursul judecăţii în faţa primei instanţe în cadrul litigiului prin care reclamanta recurentă a contestat decizia de compensare prin puncte, nimic nu împiedica instanţa de judecată să aplice norma respectivă, iar partea nu putea fi împiedicată să formuleze în cauză o cerere privind aplicarea respectivei norme, ceea ce însă nu s-a realizat.

De aceea, fiind finalizată în modalitatea arătată procedura de reparaţie pusă de lege la dispoziţia persoanelor îndreptăţite, nu poate fi primită cererea de faţă, într-un litigiu iniţiat ulterior definitivării acelei proceduri, de actualizare a cuantumului despăgubirilor.

Mai mult decât atât, nimic nu împiedica partea interesată a ataca a doua decizie de compensare prin puncte emisă de autoritatea competentă, ulterior finalizării litigiului de contestaţie, dacă aprecia că emitentul era ţinut a proceda la actualizarea valorii despăgubirilor la acel moment, nici acest instrument nefiind folosit de reclamantă, cu consecinţa că decizia de compensare definitivă, executată de autoritate, este prezumată a reprezenta o reparaţie deplină şi în acord cu legea aplicabilă.

Pe cale de consecinţă, criticile astfel expuse sunt nefondate şi reţinând că nu este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, conform art. 496 C. proc. civ., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 806A din 6 iulie 2023 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2024.