Competence of domestic courts to annul sports federation disciplinary arbitral awards notwithstanding statutory exclusive jurisdiction clauses

Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2024

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la 06.02.2023 sub nr. x/2023 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul Club Sportiv Municipal Constanţa, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Centrală de Apel a Federaţiei Române de Handbal, Comisia Centrală de Disciplină a Federaţiei Române de Handbal, A., Federaţia Română de Handbal, a formulat acţiune în anularea hotărârii arbitrale, prin care a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

- Anularea hotărârii arbitrale nr. 14.6. din 15.11.2022 pronunţate de către Comisia Centrală de Disciplină a Federaţiei Romane de Handbal si a deciziei nr. 41/14.12.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 de către Comisia Centrală de Apel a Federaţiei Române de Handbal (art. 608, alin. (1), lit. a), d), g), h) C. proc. civ.), cu reţinerea cauzei spre rejudecare de către Curtea de Apel şi, în rejudecare:

a) În principal, admiterea excepţiei necompetenţei generale si respingerea sesizării formulate de către observatorul jocului, B., delegat din partea Federaţiei Române de Handbal la meciul din Liga Naţională de Handbal Masculin disputat în data de 04.11.2022 între echipele Club Sportiv Municipal Constanţa şi C., ca fiind inadmisibilă (art. 132, alin. (4) C. proc. civ.),

b) În subsidiar, respingerea sesizării formulate de către observatorul jocului delegat din partea Federaţiei Române de Handbal la meciul din Liga Naţională de Handbal Masculin disputat în data de 04.11.2022 între echipele Club Sportiv Municipal Constanta şi C. şi exonerarea Club Sportiv Municipal Constanta de orice sancţiune;

- Cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 77F din 13 iunie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis excepţia inadmisibilităţii cererii şi, în consecinţă, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Club Sportiv Municipal Constanţa, ca inadmisibilă, nefiind de competenţa instanţelor române.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul Club Sportiv Municipal Constanţa, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate atât ca urmare a încălcării regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 pct. 5 C. proc. civ.) şi trimiterea spre rejudecare instanţei de fond, ca urmare a soluţionării cauzei în mod greşit fără a intra în judecata fondului prin greşita admitere a excepţiei necompetenţei generale a instanţei de judecată (art. 497 C. proc. civ.); în subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate atât ca urmare a încălcării regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488, pct. 5 C. proc. civ.) şi trimiterea cauzei spre competentă rejudecare Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, ca urmare a soluţionării cauzei în mod greşit fără a intra în judecata fondului, prin greşita admitere a excepţiei necompetenţei generale a instanţei de judecată (art. 497 C. proc. civ.)

Susţine că hotărârea recurată reprezintă produsul unei înţelegeri imperfecte a mecanismului acţiunii în anulare a unei hotărâri arbitrale şi a limitelor obiectului dedus judecăţii primei instanţe de către reclamanta recurentă şi a competenţei de judecare a unei astfel acţiuni.

Astfel, contrar celor reţinute de către prima instanţă, reclamantul nu a solicitat rejudecarea cauzei în fond Curţii de Apel Bucureşti, asemenea unei instanţe de control judiciar ce rejudecă cauza în fapt si în drept, ci a formulat o acţiune în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 608 C. proc. civ. cât timp dispoziţiile legale stipulează expressis verbis dreptul părţii dintr-un litigiu arbitral să supună curţii de apel în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul, o acţiune în anulare pentru motivele limitative de anulare a acestei hotărâri arbitrale în temeiul art. 608 C. proc. civ., nu se poate susţine că o astfel de cerere ar fi inadmisibilă.

Soluţia pronunţată de către instanţa de fond, în sensul că instanţele române n-ar fi competente să judece o acţiune în anularea unei hotărâri arbitrale contravine dispoziţiilor art. 610 C. proc. civ. care conferă competenţa judecării acţiunii în anulare instanţelor de drept intern.

Mai mult, această soluţie realmente a fost pronunţată în condiţiile în care instanţa de fond a reţinut expres că în faţa Comisiilor jurisdicţionale ale Federaţiei Române de Handbal a avut loc o judecată arbitrală.

Ceea ce instanţa de fond reţine în mod greşit este aplicabilitatea art. 58 din Statutul Federaţiei Române de Handbal, care se aplică în ceea ce priveşte litigiile pe fondul disputelor respective dintre părţile litigante, însă această dispoziţie legală nu priveşte mecanismul acţiunii în anulare arbitrală, care este de competenţa exclusivă a instanţelor de judecată interne, conform art. 610 C. proc. civ.

Consideră că instanţa de fond nu se putea pronunţa în mod efectiv asupra excepţiei necompetenţei generale a instanţelor de judecată, întrucât în vederea analizei respectivei excepţii ar fi fost necesar a avea la dosarul cauzei depuse toate înscrisurile din respectiva procedură.

În subsidiar, arată că dacă ab absurdum s-ar considera că dispoziţiile art. 608 si urm. C. proc. civ. n-ar fi aplicabile în prezenta cauză, chiar şi în acest caz s-ar impune admiterea recursului formulat întrucât reclamantul deţine dreptul de a supune cenzurii instanţei de judecată orice măsură disciplinară adoptată de către Federaţia Română de Handbal împotriva sa.

În concret, conform Legii 551/2004 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Disciplină Sportivă, orice sancţiune disciplinară definitivă acordată de către o federaţie sportivă naţională poate fi supusă recursului la Comisia Naţională de Disciplină Sportivă, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 1 şi 2 ale Legii 551/2004. Cu toate acestea, această comisie este una cu caracter administrativ-jurisdicţional, a cărei sesizare este facultativă, astfel cum rezultă atât din dispoziţiile de drept general ale art. 6 din Legea 554/2004, cât şi chiar de însăşi dispoziţiile art. 3, alin. (6) din Legea 551/2004.

Ca atare, în acest caz, criticile de legalitate aduse hotărârilor pronunţate de către comisiile cu atribuţii jurisdicţionale ale Federaţiei Romane de Handbal de către reclamant ar fi fost supuse competenţei instanţelor române (nefiind incidentă excepţia necompetenţei generale a instanţelor de judecată interne), iar cauza s-ar fi impus a fi deferită Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti conform normelor dreptului comun.

În cauză nu a fost depusă întâmpinare de către intimaţi.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În cauză, aşa cum rezultă din cele ce preced, reclamantul Club Sportiv Municipal Constanţa a solicitat Curţii de Apel Bucureşti anularea hotărârilor arbitrale nr. 14.6. din 15.11.2022 pronunţată de către Comisia Centrală de Disciplină a Federaţiei Romane de Handbal şi a deciziei nr. 41/14.12.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 de către Comisia Centrală de Apel a Federaţiei Române de Handbal, întemeindu-şi cererea pe art. 608 alin. (1) lit. a), d), g), h) C. proc. civ.

Potrivit art. 608 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive:

a) litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului;

b) tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule ori inoperante;

c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală;

d) partea a lipsit la termenul la care au avut loc dezbaterile şi procedura de citare nu a fost legal îndeplinită;

e) hotărârea a fost pronunţată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut la art. 567, deşi cel puţin una dintre părţi a declarat că înţelege să invoce caducitatea, iar părţile nu au fost de acord cu continuarea judecăţii, potrivit art. 568 alin. (1) şi (2);

f) tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut;

g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării ori nu este semnată de arbitri;

h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii;

i) dacă, după pronunţarea hotărârii arbitrale, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care a făcut obiectul acelei excepţii ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare."

Textul este situat în Cartea a IV-a a C. proc. civ. - Despre arbitraj -, Titlul V - Desfiinţarea hotărârii arbitrale şi reglementează calea de atac prin care poate fi dedus instanţei controlul asupra hotărârii tribunalului arbitral, precum şi limitele în care acest control poate fi exercitat.

Instanţa sesizată cu acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale a apreciat în esenţă că normele din Statutul Federaţiei Române de Handbal ce instituie competenţa organelor de jurisdicţie ale Federaţiei constituie clauze arbitrale şi că art. 48 din Statut are caracter special şi derogatoriu faţă de art. 608-609 C. proc. civ., astfel încât cererea nu este de competenţa instanţelor române.

Astfel, s-a reţinut în sentinţa recurată că "(…) prin art. 47 din Statutul F.R.H autoritatea disciplinară se exercită pe deplin şi legitim de către organele FRH, iar potrivit art. 48 alin. (1), litigiile izvorâte din sau în legătură cu activitatea handbalistică din România, în care sunt angrenate cluburile afiliate, urmează a fi soluţionate exclusiv de către comisiile cu atribuţii jurisdicţionale din cadrul F.R.H. Totodată, alin. (2) prevede că F.R.H., membrii afiliaţi la F.R.H., jucătorii, oficialii, antrenorii, nu vor înainta litigiile instanţelor judecătoreşti, până la epuizarea căilor jurisdicţionale sportive, cu excepţia situaţiei în care legislaţia aplicabilă instituie cu titlu imperativ obligaţia soluţionării litigiilor în faţa instanţelor competente. De asemenea, alin. (3) prevede că membrii F.R.H. consimt faptul că odată cu afilierea la F.R.H: se supun jurisdicţiilor cu atribuţii jurisdicţionale din cadrul F.R.H.(…)

Instanţa reţine că, faţă de aceste aspecte, din punct de vedere al calificării ca act juridic, Statutul Federaţiei reprezintă un contract care este reglementat de C. civ., ca normă de drept comun. În consecinţă, raporturile dintre persoanele afiliate, ori dintre acestea şi Federaţie se încadrează în ipoteza prevăzută de dispoziţiile statutare şi regulamentare menţionate anterior şi sunt guvernate de principiul forţei obligatorii a acestuia.

Or, astfel cum s-a prevăzut, iar părţile au acceptat prin afiliere, în materie disciplinară, competenţa de soluţionare a litigiilor aparţine exclusiv comisiilor cu atribuţii jurisdicţionale din cadrul F.R.H.

Dispoziţiile art. 608, 609 din C. proc. civ., în raport de clauzele din Statut şi Regulament, acceptate, reprezintă norme de drept comun în materia arbitrajului, ori, potrivit principiului general de drept generalia specialibus derogant, dispoziţiile art. 48 din Statutul Federaţiei Române de Handbal, se aplică cu prioritate şi prin derogare de la dispoziţiile de drept comun din C. proc. civ.

Curtea apreciază că aceste clauze constituie o convenţie arbitrală, valabilă şi operantă care exclude, conform art. 553 din C. proc. civ., competenţa instanţei judecătoreşti."

Nu este, deci, în dispută, calificarea clauzelor analizate ale Statutului ca având natura unei clauze compromisorii, ce atrag competenţa de rezolvare a disputei de către organismele arbitrale din cadrul Federaţiei.

Cu toate acestea, în mod nelegal a exclus prima instanţă competenţa instanţelor române pentru acţiunea în anularea hotărârilor arbitrale pronunţate în rezolvarea litigiului conform clauzelor compromisorii.

Astfel, nu rezultă din raţionamentul expus în sentinţa recurată care este construcţia juridică ce a permis concluzia inadmisibilităţii acţiunii în anulare pentru motivul că prevederile art. 48 din Statutul FRH reprezintă normă specială, derogatorie de la art. 608 şi art. 609 C. proc. civ.

Pe de-o parte art. 48 din Statut prevede, cum s-a arătat deja, că F.R.H., membrii afiliaţi la F.R.H., jucătorii, oficialii, antrenorii, nu vor înainta litigiile instanţelor judecătoreşti, până la epuizarea căilor jurisdicţionale sportive, fără a exclude exercitarea dreptului la acţiunea în anulare în faţa instanţei judecătoreşti ulterior acestui moment (al epuizării căilor jurisdicţionale sportive).

Se impune astfel a sublinia distincţia necesară între obligativitatea deducerii litigiilor izvorâte din sau în legătură cu activitatea handbalistică spre competentă soluţionare jurisdicţiei sportive organizate conform Statutului FRH şi posibilitatea ca rezultatul acestei proceduri jurisdicţionale să fie supus controlului de legalitate reglementat prin calea acţiunii în anularea hotărârii arbitrale, instanţa de judecată învestită conform art. 608 C. proc. civ. nefiind chemată a soluţiona pe fond disputa dintre părţi, ci a statua exclusiv cu privire la motivele arătate în această prevedere legală.

Pe de altă parte, potrivit art. 609 C. proc. civ., "(1) Părţile nu pot renunţa prin convenţia arbitrală la dreptul de a introduce acţiunea în anulare împotriva hotărârii arbitrale. (2) Renunţarea la acest drept se poate face numai după pronunţarea hotărârii arbitrale.", iar din economia acestui text rezultă că însuşi legiuitorul a prevăzut necesitatea de a asigura calea necesară exercitării controlului judiciar de legalitate din partea instanţei în limita motivelor expres şi limitativ enunţate de art. 608 alin. (1) C. proc. civ.

Nu se identifică în acest context nicio dispoziţie legală sau convenţională care să excludă acest control în materia pendinte, control pe care, după cum s-a arătat, nu îl pot exclude nici părţile prin convenţia lor anterior pronunţării hotărârii arbitrale.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ. şi constatând incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la incorecta aplicare a dispoziţiilor art. 608 şi art. 609 C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 176 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza la Curtea de apel spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Club Sportiv Municipal Constanţa împotriva sentinţei nr. 77F din 13 iunie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B., Comisia Centrală de Apel a Federaţiei Române de Handbal, Federaţia Română de Handbal şi Comisia Centrală de Disciplină a Federaţiei Române de Handbal.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 aprilie 2024.