Nullity of arbitral award for missing place of pronouncement and limits of cassation grounds in healthcare contract disputes.

Şedinţa publică din data de 11 aprilie 2024

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii arbitrale

Prin cererea înregistrată la Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, reclamantul Spitalul Orăşenesc "Sf. Filofteia" Mizil a solicitat obligarea pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Prahova la plata sumei de 49.872,99 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x/21.02.2019, emise pentru serviciile medicale prestate în 2016 peste valoarea contractului, la plata sumei de 333.261,83 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x/21.02.2019, emise pentru serviciile medicale prestate în 2017 peste valoarea contractului, precum şi la plata sumei de 164.133,45 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x/21.02.2019, emise pentru serviciile medicale prestate în 2018 peste valoarea contractului.

2. Hotărârea arbitrală

Prin hotărârea arbitrală nr. 183 din 15 octombrie 2020, Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a respins, ca neîntemeiată, cererea arbitrală.

3. Hotărârea pronunţată asupra acţiunii în anulare

Prin sentinţa civilă nr. 48F din 7 aprilie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondată, acţiunea în anulare formulată de către reclamant.

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei sentinţe civile, la 1 august 2023, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea sentinţei recurate, admiterea acţiunii în anulare, anularea hotărârii arbitrale şi admiterea cererii de arbitrare. În

Recurentul-reclamant a invocat motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., învederând următoarele argumente:

Sentinţa civilă recurată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 606 alin. (1) lit. g) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea arbitrală trebuie să conţină locul pronunţării. Astfel, instanţa de fond a apreciat, în mod greşit, că neindicarea în hotărârea arbitrală a locului pronunţării nu reprezintă un motiv de anulare a hotărârii arbitrale. Este de observat că în hotărârea arbitrală nu se menţionează că hotărârea a fost pronunţată la sediul Comisiei Centrale de Arbitraj, iar instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor dacă sediul acestei Comisii este acelaşi cu locul pronunţării şi nici nu a expus considerentele pentru care a respins acest motiv de nulitate.

Instanţa de fond a apreciat, în mod greşit, că normele ce stabilesc că plata se face în limitele contractului sunt imperative şi speciale şi că reclamantul nu se poate prevala de dispoziţiile art. 1.272 din C. civ. şi nici de apariţia unor urgenţe chirurgicale, ipoteză în care există obligaţia legală de acorda îngrijire medicală sau a respecta dreptul pacientului de a alege furnizorul de servici medicale. Or, actele normative de natură civilă şi penală sunt imperative, de ordine publică şi nu pot fi catalogate ca fiind de ordine privată, astfel că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 203 din C. pen., art. 24 şi art. 34 din Constituţie, Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1034/2010, art. 25 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 35 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 11 şi art. 13 din Carta socială europeană, art. 2 din Carta europeană a drepturilor pacienţilor.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul de faţă, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că motivarea recursului presupune invocarea unor motive dintre cele prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.. În cauză, recurentul-reclamant a respectat aceste exigenţe legale, din moment ce criticile pe care le-a invocat în memoriul de recurs se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., împrejurare ce a fost avută în vedere de către Înalta Curte, atunci când, în şedinţa publică din 11 aprilie 2024, a respins, ca nefondată, excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare.

Invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a argumentat că sentinţa recurată a fost dată cu interpretarea eronată a art. 606 alin. (1) lit. g) din C. proc. civ., instanţa de fond apreciind, în mod greşit, că neindicarea în hotărârea arbitrală a locului pronunţării nu reprezintă motiv de anulare a hotărârii arbitrale şi că aceasta a fost pronunţată la sediul Comisiei Centrale de Arbitraj.

Înalta Curte constată că acest prim motiv este nefondat.

Conform dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. g) din C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată prin acţiune în anulare, atunci când nu cuprinde, printre altele, locul pronunţării.

Contrar susţinerii recurentului-reclamant, prima instanţă nu a argumentat că neindicarea locului pronunţării nu ar reprezenta motiv de anulare a hotărârii arbitrale, ci a apreciat că aceasta a fost pronunţată la sediul Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, respectiv în Bucurelti, Calea x, bl. S19.

Referitor la sancţiunea nulităţii, învederată de către recurentul-reclamant, se reţine că aceasta este una condiţionată, în sensul prevederilor art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., iar nu una necondiţionată, nefiind vorba despre o cerinţă extrinsecă actului de procedură, dintre cele enumerate la art. 176 din C. proc. civ.. Ca atare, hotărârea arbitrală este lovită de nulitate dacă, prin nerespectarea cerinţei legale privind indicarea locului pronunţării, părţii i s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea hotărârii arbitrale. Or, recurentul-reclamant nu a dovedit existenţa unei atare vătămări, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se pronunţa nulitatea hotărârii arbitrale.

Sub acest aspect, se reţine că prevederile art. 608 alin. (1) lit. g) din C. proc. civ. sunt menite să contribuie la garantarea dreptului la apărare, drept fundamental care a fost respectat în cauză, din moment ce reprezentantul reclamantului a fost prezent la termenul din 15 octombrie 2020, când a avut loc judecata care s-a desfăşurat la sediul Comisiei Centrale de Arbitraj, şi a formulat concluzii în cadrul dezbaterilor.

Reţinându-se că sediul instanţei arbitrale reprezintă atât locul unde a avut loc judecata, cât şi pronunţarea hotărârii atacate, conform uzanţelor, rezultă că recurentul-reclamant nu poate pretinde că a suferit o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea hotărârii arbitrale.

De asemenea, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 175 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât nulitatea pentru neindicarea locului pronunţării nu este expres prevăzută la art. 608 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că vătămarea nu este una prezumată, ci trebuie dovedită.

Invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că prima instanţă nu a expus motivele pentru care a apreciat că nu este incidentă sancţiunea nulităţii hotărârii arbitrale, în raport cu nemenţionarea în cuprinsul acesteia a locului pronunţării, precum şi faptul că sentinţa civilă recurată cuprinde considerente contradictorii.

Înalta Curte constată că şi acest motiv de recurs este nefondat.

Pe de o parte, astfel cum s-a arătat deja, prima instanţă nu a reţinut că neindicarea locului pronunţării nu ar reprezenta motiv de anulare a hotărârii arbitrale, ci a apreciat că aceasta a fost pronunţată la sediul Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, context în care nu se poate reţine că au fost încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.. Pe de altă parte, se constată că recurentul-reclamant nu a argumentat motivul de casare privind existenţa unor motive contradictorii iar, în urma lecturării sentinţei civile recurate, nu se reţin astfel de motive.

Invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a învederat că prima instanţă a reţinut, în mod greşit, că actele normative indicate în cuprinsul acţiunii arbitrale nu sunt imperative, de ordine publică, ci sunt de ordine privată.

Înalta Curte constată că această primă critică este nefondată.

Se constată că recurentul-reclamant se află în eroare, întrucât, în cadrul ultimului paragraf de la pagina 9 a sentinţei recurate, prima instanţă a reţinut explicit că normele legale incidente litigiului sunt de ordine publică, imperativă, context în care a enumerat următoarele acte normative: H.G. nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017; Normele metodologice de aplicare în anul 2016 a H.G. nr. 161/2016, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 763/377/2016; Normele metodologice de aplicare în anul 2017 a H.G. nr. 161/2016, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 196/139/2017; H.G. nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019; Normele metodologice de aplicare în anul 2018 a H.G. nr. 140/2018, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 397/836/2018; Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Printr-o altă critică, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de fond a apreciat, în mod greşit, că nu se poate prevala de dispoziţiile art. 1.272 din C. civ. şi nici de apariţia unor urgenţe chirurgicale, ipoteză în care există obligaţia legală de a se acorda îngrijire medicală sau de a se respecta dreptul pacientului de a alege furnizorul de servicii medicale.

Înalta Curte constată că aceste susţineri nu pot fi primite, întrucât recurentul-reclamant nu critică modalitatea în care prima instanţă a interpretat şi/sau a aplicat normele de drept material incidente în cauză, ci clauzele contractelor de furnizare servicii medicale spitaliceşti, încheiate cu Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Prahova. Or, o atare critică, prin intermediul căreia se aduce în discuţie modul de interpretare a unor contracte, nu se subsumează niciuna dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., în reglementarea actuală nemaifiind prevăzut un motiv de recurs similar celui de la art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. de la 1865 ("când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia"). Referitor la prevederile art. 1.272 din C. civ., invocate de către recurentul-reclamant, se constată că acestea au în vedere tot interpretarea contractelor, din prisma efectelor pe care acestea le produc între părţi.

Faţă de aceste considerente, constatând că nu sunt întemeiate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., astfel cum au fost invocate şi argumentate de către recurentul-reclasmant, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Spitalul Orăşenesc "Sfânta Filofteia" Mizil împotriva sentinţei civile nr. 48F/2023 din 7 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 aprilie 2024.