Disciplinary recusal of prosecutor during 'in rem' investigation phase: Absence of identified parties precludes incompatibility under criminal procedure code

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Acţiunea disciplinară

Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru procurori în materie disciplinară, Inspecţia Judiciară a sesizat secţia să dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 273 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, pârâtului A., procuror european delegat în X, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

În motivarea acţiunii, în esenţă, s-a reţinut faptul că pârâtul A. a omis să formuleze cerere de abţinere în cauza nr. 498/P/2022 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, deşi avea cunoştinţă de faptul că se află în vreuna din situaţiile care ar conduce la crearea unor suspiciuni privind imparţialitatea sa, respectiv că a fost coleg la Y cu una din părţile din dosarul menţionat, judecătorul B..

Hotărârea recurată

Prin Hotărârea nr.x din 26 iunie 2024, secţia pentru procurori în materie disciplinară a respins acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului A. procuror european delegat în X, cercetat sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzută de art. 271 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ca neîntemeiată.

În motivare, s-a avut în vedere situaţia de fapt, respectiv că la 16 noiembrie 2022 s-a înregistrat sub nr. x/2022 la Direcţia Naţională Anticorupţie – secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie plângerea penală formulată de domnul judecător B. împotriva mai multor persoane, printre care şi a celor care au formulat sesizarea din prezenta cauză, respectiv, S.C. C. S.R.L..

Cauza astfel formată a fost repartizată în vederea efectuării urmăririi penale, pârâtului procuror A. procurorului-şef al Serviciului de combatere a macrocriminalităţii economico-financiare.

Prin ordonanţa nr. 498/P/2022 din data de 23 noiembrie 2022 pârâtul procuror a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 367 alin. (1), art. 269 alin. (1) din C. pen., art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 321 alin. (1) C. pen., art. 322 alin. (1), art. 326 alin. (1) C. pen.

La data de 14.12.2022 a fost înregistrată, sub nr. x/2022, declaraţia de abţinere formulată de procuror A. cu privire la dosarul nr. x/2022 care i-a fost repartizat spre soluţionare, în care a menţionat, în esenţă, faptul că a fost coleg în cadrul Y cu judecătorul B., rămânând în relaţii bune cu acesta, totodată, apreciindu-l, din perspectivă profesională.

În continuare, prin ordonanţa nr. 498/P/2022 din data de 27 ianuarie 2023, procurorul desemnat cu instrumentarea dosarului penal menţionat, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei având ca obiect plângerea formulată de petentul B. în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ulterior, la data de 15 septembrie 2023, dosarul s-a reîntors la Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind în lucru la procuror.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2022, "nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa":

Secţia a avut în vedere art. 64 şi art. 65 din C. proc. pen., art. 4 alin. (3) din Legea 303/2022 şi Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 328 din data de 24 august 2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, reţinând că mijloacele procesuale pentru rezolvarea situaţiilor de incompatibilitate a judecătorilor şi procurorilor prevăzute de C. proc. pen. sunt: abţinerea şi recuzarea.

Secţia a reţinut că modificările C. proc. pen. au adus ca element de noutate faptul ca urmărirea penală se desfăşoară în doua faze distincte: faza de investigare a faptei si faza de investigare a persoanei.

Faza de investigare a faptei începe prin sesizarea organelor judiciare competente, faza de investigare a persoanei este marcata prin actul de continuare a urmăririi penale faţă de suspect şi, ulterior, de punere în mişcare a acţiunii penale fată de inculpat. Astfel, în raport de faza în care se află urmărirea penală, se are în vedere asigurarea garantiilor procesuale necesare, cu referire la Decizia nr. 236/20016 a Curţii Constituţionale.

De asemenea, a avut în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene de la Strasbourg, cauza Pedersen şi Baadsgaard împotriva Danemarcei, din care a reţinut că imparţialitatea este una dintre garanţiile procesuale ce trebuie asigurată în cadrul unui proces penal, aşa cum acesta este definit de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar după momentul în care sunt identificate părţile raportului juridic.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a explicat termenul de "incompatibilitate a judecătorului" (decizia penală nr. 401/A din 17 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2017) şi, raportat la aceasta, a statuat că va trebui să se stabilească "că s-a adus o vătămare drepturilor părţilor/subiecţilor procesuali principali (nulitate relativă), deoarece ţine chiar de esenţa incompatibilităţii ideea de a fi nevoie să se arate dacă va exista sau nu o vătămare, incompatibilitatea reprezentând numai o situaţie specială în care se află un subiect oficial faţă de o cauză penală."

În atare condiţii, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a constatat că pentru a se putea vorbi de existenta unei vătămări a drepturilor părţilor/subiecţilor procesuali principali, este necesară stabilirea cadrului procesual legal care să confere persoanelor calitatea procesuală stabilită de lege.

Or, din moment ce, în prezenta speţă, părţile sau subiecţii procesuali principali nu erau identificaţi, urmărirea penală aflându-se în faza de investigare a faptei, nu poate fi pusă în discuţie o eventuală stare de incompatibilitate a pârâtului procuror care a dus la vătămarea drepturilor acestora.

În cauza de faţă, referitor la abaterea disciplinară reţinută de Inspecţia Judiciară în sarcina pârâtului A., secţia a constatat că în dosarul nr. x/2022 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, urmărirea penală era începută "in rem", astfel încât, prin raportare la dispoziţiile legale ce reglementează incompatibilitatea, recuzarea, dar şi prin raportare la jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu se poate pune problema existenţei vreunui caz de incompatibilitate în sarcina pârâtului A..

Secţia a constatat că Inspecţia Judiciară şi-a însuşit cu uşurinţă raţionamentul greşit relevat în sesizarea formulată de S.C. C. S.R.L., confundând faza de investigare a faptei cu faza de investigare a persoanei, respectiv efectele ordonanţei prin care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu cele ale ordonanţei de continuare a urmăririi penale faţă de suspect, doar ultima generând respectarea garanţiilor procesuale cu privire la incompatibilitatea procurorului.

Aşadar, se constată că, din probatoriul administrat în cauză, nu au rezultat împrejurări de fapt care să ateste o interpretare lipsită de diligenţă a dispoziţiilor incidente în materia incompatibilităţilor de către pârâtul procuror.

A fost amintită jurisprudenţa secţiei pentru procurori în materie disciplinară constantă pe acest aspect (Decizia civilă nr. 53/1.03.2021 şi Decizia nr. 23/1.02.2023).

Recursul

Împotriva hotărârii secţiei, Inspecţia Judiciară a formulat recurs.

În motivarea căii de atac, s-a arătat că instanţa disciplinară ar fi preluat considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 236/2016, dar a făcut abstracţie de relaţia de amiciţie existentă între B. şi domnul procuror.

Apreciază că probele administrate, inclusiv declaraţia de abţinere a procurorului duc la concluzia că magistratul cercetat este prieten cu B..

A combătut considerentele hotărârii disciplinare, în sensul că abaterea disciplinară reţinută în sarcina magistratului nu este condiţionată de actele de urmărire penală efectuate sau de soluţia pronunţată în dosar ori de formularea ulterioară a unor cereri de recuzare, câtă vreme regimul incompatibilităţilor şi interdicţiilor este strict reglementat de lege şi vizează activitatea magistraţilor indiferent de faza procesului penal.

Relevant în acest context este împrejurarea că această abatere disciplinară este o abatere de pericol, iar nu rezultat, astfel că nu este necesar a fi dovedită vătămarea ce s-a produs subiecţiunilor procesuali principali.

Recurenta a reamintit că aspectele prezentate în sesizările formulate în prezenta lucrare au făcut obiectul unor dezbateri în presă, existând mai multe articole în acest sens, prin care s-a indus ideea că un magistrat incompatibil nu a formulat cerere de abţinere decât după începerea urmăririi penale, şi, până la soluţionarea cererii de abţinere de către procurorul ierarhic superior, a emis o adresă privind stadiul cercetărilor, pro causa, în opinia reclamanţilor, pe care persoana în cauză a folosit-o în cadrul unui proces de natură civilă, încercând să compromită imaginea părţii adverse în faţa judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cauzei.

Tot din articolele de presă se mai desprinde ideea că procurorul şi-a încălcat obligaţia de imparţialitate (cât şi pe cea de a-şi verifica propria competenţă) deoarece, după admiterea cererii de abţinere şi desemnarea altui procuror, acesta din urmă a constatat că nu este competent material, declinând cauza în data de 27.01.2023 în favoarea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Justiţie.

Apărările părţilor

Intimatul a depus întâmpinare, în care a prezentat pe larg situaţia de fapt şi a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători

Cu titlu preliminar, faţă de faptul că recurenta şi-a subsumat criticile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se impune precizarea că recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii constituie o veritabilă cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunţate în materie disciplinară; ca urmare, prezenta cale de atac va fi soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin luarea în considerare a aspectelor invocate de recurentă şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare, aşa cum a decis Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 634 din 20 iulie 2018.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivele şi criticile formulate de recurentă, cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Cu privire la abaterea disciplinară imputată:

Din materialul probator aflat la dosar, se reţine, ca situaţie de fapt, că la data de 16 noiembrie 2022 a fost înregistrată sub nr. x/2022 la Direcţia Naţională Anticorupţie – secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie plângerea penală formulată de domnul judecător B. împotriva mai multor persoane, printre care şi S.C. C. S.R.L..

Cauza astfel formată a fost repartizată în vederea efectuării urmăririi penale, pârâtului procuror A. procurorului-şef al Serviciului de combatere a macrocriminalităţii economico-financiare.

Prin ordonanţa nr. 498/P/2022 din data de 23 noiembrie 2022, pârâtul procuror a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 367 alin. (1), art. 269 alin. (1) din C. pen., art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 321 alin. (1) C. pen., art. 322 alin. (1), art. 326 alin. (1) C. pen.

Ulterior, domnul B. a formulat, succesiv, prin e-mail, mai multe cereri, prin care solicita relaţii în legătura cu plângerea depusă.

Prin adresa nr. x/2022 din data de 16 decembrie 2022, semnată de pârâtul procuror, s-a înştiinţat petentul că plângerea sa a fost înregistrată la DNA, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie la data de 16.11.2022, sub nr. x/2022.

La 23 noiembrie 2022 a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 269 alin. (1) C. pen., art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 C. pen. din Legea nr. 78/2000, art. 321 alin. (1) C. pen., art. 322 alin. (1) C. pen., art. 326 alin. (1) C. pen.

La data de 14.12.2022 a fost înregistrată, sub nr. x/2022, declaraţia de abţinere formulată de procuror A. cu privire la dosarul amintit anterior, în motivarea căreia a arătat, în esenţă, că a fost coleg în cadrul Y cu judecătorul B., rămânând în relaţii bune cu acesta, totodată, apreciindu-l, din perspectivă profesională.

Prin ordonanţa nr. 498/P/2022 din data de 27 ianuarie 2023, procurorul desemnat cu instrumentarea dosarului penal în urma admiterii cererii de abţinere a pârâtului A., a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei având ca obiect plângerea formulată de petentul B. în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ulterior, la data de 15 septembrie 2023, dosarul s-a reîntors la Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind în lucru la procuror.

Prin decizia recurată, s-a apreciat că neformularea declaraţiei de abţinere a domnului procuror în perioada 16 noiembrie 2022 – 14 decembrie 2022 cu referire la instrumentarea dosarului nr. x/2022 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie nu întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. h) teza din Legea nr. 303/2022.

Pentru a decide astfel, secţia a avut în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 236/20016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 305 alin. (1) C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 7 iunie 2016), jurisprudenţa Curţii Europene de la Strasbourg, (Hotărârea din 17 decembrie 2004, pronunţată în Cauza Pedersen şi Baadsgaard împotriva Danemarcei) din care a desprins concluzia că imparţialitatea este una dintre garanţiile procesuale ce trebuie asigurată în cadrul unui proces penal, aşa cum acesta este definit de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar după momentul în care sunt identificate părţile raportului juridic.

De asemenea, s-a raportat la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a explicat termenul de "incompatibilitate a judecătorului" (decizia penală nr. 401/A din 17 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2017) în sensul că va trebui să se stabilească "că s-a adus o vătămare drepturilor părţilor/subiecţilor procesuali principali (nulitate relativă), deoarece ţine chiar de esenţa incompatibilităţii ideea de a fi nevoie să se arate dacă va exista sau nu o vătămare, incompatibilitatea reprezentând numai o situaţie specială în care se află un subiect oficial faţă de o cauză penală."

Pentru perioada de timp de o lună apreciată de Inspecţia Judiciară ca fiind una de incompatibilitate a domului procuror, secţia a constatat că nu poate fi pusă în discuţie o eventuală stare de incompatibilitate a pârâtului procuror care a dus la vătămarea drepturilor acestora, din moment ce, în prezenta speţă, părţile sau subiecţii procesuali principali nu erau identificaţi, urmărirea penală aflându-se în faza de investigare a faptei.

Recurenta a criticat considerentele referitoare la incompatibilitatea domnului procuror, apreciind că acesta a încălcat în mod vădit dispoziţiile procedurale, întrucât avea obligaţia să formuleze de îndată declaraţie de abţinere, avea cunoştinţă de relaţia sa de amiciţie cu autorul plângerii.

De altfel, a apreciat ca nelegală şi reţinerea secţiei potrivit căreia probatoriul administrat nu a relevat împrejurări care să susţină lipsa de imparţialitate, întrucât abaterea disciplinară este una de pericol, care nu este condiţionată de dovedirea producerii unei vătămări.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători reţine că instanţa disciplinară a apreciat în mod corect că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii disciplinare a domnului procuror, sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. h) teza din Legea nr. 303/2022.

Potrivit acestor dispoziţii legale, constituie abatere disciplinară "nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa".

Sub aspectul laturii subiective, abaterea disciplinară anterior redată poate fi comisă doar cu intenţie, directă sau indirectă. Astfel, magistratul, deşi ştie că are obligaţia de a se abţine, nu formulează cerere în acest sens, acceptând eventualitatea afectării aparenţei de imparţialitate, precum şi a încrederii cetăţenilor în actul de justiţie.

De asemenea, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a subiectului activ şi urmarea produsă trebuie dovedită.

În cauză, domnului procuror i se impută că a rămas pasiv timp de o lună, de la momentul la care i s-a adus la cunoştinţă actul generator de incompatibilitate şi formularea declaraţiei de abţinere.

Într-adevăr, art. 9 şi art. 10 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, art. 64, art. 65 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) din C. proc. pen. prevăd şi detaliază noţiunea de incompatibilitate şi obligaţia de abţinere.

Or, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa disciplinară, neformularea cererii de abţinere de către domnul procuror timp de o lună nu întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare anterior menţionate.

Împrejurarea că domnul procuror nu a formulat declaraţia de abţinere de îndată, respectiv de la momentul la care i-a fost repartizat dosarul respectiv nu are valenţele pe care încearcă să i le conferă recurenta.

Aceasta deoarece în dosarul respectiv, activitatea pârâtului procuror, în considerarea căreia se impută săvârşirea abaterii disciplinare, s-a desfăşurat numai în faza urmăririi penale in rem în etapa de cercetare a faptei, în care actele de urmărire penală sunt efectuate în scopul strângerii probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunii.

Ca urmare, în etapa respectivă, nu se ridică problema incompatibilităţii; sunt avute în vedere şi modificările aduse C. proc. pen., potrivit cărora urmărirea penală se desfăşoară în doua faze distincte: faza de investigare a faptei şi faza de investigare a persoanei. Această distincţie este importată în cauză întrucât faza de investigare a faptei începe prin sesizarea organelor judiciare competente, iar cea de investigare a persoanei este marcată prin actul de continuare a urmăririi penale faţă de suspect şi, ulterior, de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat.

Din această perspectivă este corectă reţinerea secţiei, în sensul că în faza urmăririi penale in rem în etapa de cercetare a faptei nu se ridică problema incompatibilităţii pentru motivul prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Pentru argumentele expuse, sunt lipsite de temei susţinerile din recurs în sensul că magistratul s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate de la momentul în care i-a fost repartizat dosarul înregistrat sub nr. x/2022.

Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa CEDO (Kyprianou împotriva Ciprului, pct. 118; Micallef împotriva Maltei, pct. 93), în care s-a reţinut că una dintre componentele dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 par. 1 din Convenţie, vizează imparţialitatea magistratului.

În jurisprudenţa aceleiaşi instanţe a drepturilor omului (Hotărârea din 17 decembrie 2004, pronunţată în Cauza Pedersen şi Baadsgaard împotriva Danemarcei, pct. 44) şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 141/1999; Decizia nr. 236/2016, pct. 50-51), s-a reţinut că nu se ridică problema garanţiilor procesuale ce ţin de dreptul la un proces echitabil, printre care şi imparţialitatea magistratului, înainte ca făptuitorul să aibă calitatea procesuală de învinuit sau inculpat în urma unei înştiinţări oficiale cu privire la acţiuni întreprinse împotriva sa de către autorităţile judiciare.

Curtea a statuat că nu se ridică problema lipsei de imparţialitate în ipoteza în care magistratul a realizat numai "interogarea martorilor, fără a aprecia probele şi fără a trage vreo concluzie" (Bulut împotriva Austriei, pct. 33-34) ori a pronunţat decizii formale şi procedurale, o asemenea problemă fiind luată în discuţie în etapele procedurii în care "magistratul s-a pronunţat cu privire la vinovăţia acuzatului" (Gomez de Liano y Botella împotriva Spaniei, pct. 67-72).

Astfel fiind, în mod corect s-a reţinut că nu se ridică problema imparţialităţii în raport cu activităţile realizate de pârâtul procuror în dosarul penal înregistrat sub nr. x/2022, pentru a fi în ipoteza analizării existenţei elementelor constitutive ale abaterii disciplinare imputate, constând în "nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa", prin prisma unei eventuale situaţii de incompatibilitate în sensul art. 64, art. 65 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) din C. proc. pen.

În jurisprudenţa Completului de 5 judecători, s-a reţinut că "în respectiva etapă a urmăririi penale şi în condiţiile în care nu erau identificate nici persoanele vătămate şi nici autorii prezumtivi ai infracţiunii, nu se ridică problema incompatibilităţii pentru motivul prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.. (Deciziile nr. 53/2021 şi nr. 23/2021).

Având în vedere considerentele anterior redate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică, sens în care va fi respins recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. x din 26 iunie 2024 pronunţate de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 noiembrie 2024.