Counterclaim inadmissible due to res judicata of insolvency closure; appeal dismissed

Acţiune arbitrală. Debitoare în insolvență. Cerere reconvențională formulată în fața instanței arbitrale. Autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorului-sindic de închidere a procedurii insolvenţei. Inadmisibilitatea cererii reconvenţionale

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Arbitrajul. Desființarea hotărârii arbitrale/Drept comercial. Procedura insolvenței

Index alfabetic: Arbitraj

Cerere reconvenţională

Disjungere

Excepţia inadmisibilităţii

Acţiune în anularea hotărârii arbitrale

Închiderea procedurii falimentului

Autoritate de lucru judecat

C. proc. civ., art. 209 alin. (1), art. 210, art. 425 alin. (1) lit. b),

art. 608 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. g)

Legea nr. 85/2014, art. 75 alin. (1)

Scopul cererii reconvenţionale, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 209 alin. (1) C. proc. civ., este ca pârâta să formuleze faţă de reclamantă pretenţii derivând din acelaşi raport juridic sau strâns legate de acesta.

Într-un litigiu care are ca obiect cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă arbitrală în cadrul procedurii arbitrale, ulterior respingerii contestaţiei la tabel formulată de aceasta în procedura insolvenței privind pe intimată şi ulterior confirmării planului de reorganizare, nu poate fi criticată soluția pe care instanţa învestită cu judecarea cererii de faliment a intimatei-debitoare a pronunţat-o asupra tuturor creanţelor chirografare înscrise în tabelul definitiv.

Astfel, în situaţia neapelării sentinţei de închidere a procedurii insolvenței, aspectele asupra cărora judecătorul sindic s-a pronunţat se bucură de autoritate de lucru judecat, în mod corect fiind admisă excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale formulată în cadrul acţiunii arbitrale.

I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1124 din 22 mai 2024

Prin cererea reconvențională formulată la 17 mai 2021, în dosarul nr. x/2021 al Curții de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, pârâta-reclamantă arbitrală A. S.A. a solicitat obligarea reclamantei-pârâte arbitrale B. S.R.L. la plata sumei de 2.371.402,30 lei reprezentând diferența avansului nerecuperat, la care se adaugă TVA în sumă de 378.627,26 lei, acordat pentru realizarea contractului de lucrări nr. 19585 din 19 octombrie 2015, având ca obiect extinderea rețelelor de canalizare în X– BT-CL-08 din cadrul Proiectului ”Fazarea proiectului extinderea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizarea-epurarea apelor uzate în județul X”; sumei de 370.887,32 lei, reprezentând dobânzi pentru perioada februarie 2016 (data acordării avansului) - 4 aprilie 2018 (data intrării în insolvență a societății B. S.R.L.), cu actualizarea acestora până la data achitării diferenței avansului nerecuperat; sumei de 185.443,66 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru perioada februarie 2016 - 4 aprilie 2018, cu actualizarea acestora până la data achitării diferenței avansului nerecuperat; sumei de 537.359,76 lei, reprezentând dobânzi pentru perioada 5 aprilie 2018 (după data intrării în insolvență) - 12 mai 2021 (data cererii reconvenționale), cu actualizarea acestora până la data achitării diferenței avansului nerecuperat; sumei de 268.679,88 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 5 aprilie 2018 (după data intrării în insolvență) - 12 mai 2021 (data cererii reconvenționale), cu actualizarea acestora până la data achitării diferenței avansului nerecuperat; dobânzi și penalități prevăzute de lege pentru creanțele bugetare datorate, calculate pentru perioada de când a fost acordat avansul și până în momentul recuperării. A mai solicitat instituirea compensării legale conform art. 1616 și urm. C. civ. raportat la art. 90 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2014 până la concurența celei mai mici sume datorate, actualizată la data plății prin compensare.

Prin răspunsul depus la 18 iunie 2021, reclamanta-pârâtă arbitrală B. S.R.L. a invocat excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, întrucât aceasta nu putea fi introdusă în afara cadrului creat de procedura insolvenței.

Prin sentinţa arbitrală nr. 17 din 15 februarie 2023, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, a disjuns cererea reconvenţională din dosarul nr. x/2021 şi a format dosarul nr. x/2023. A admis excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale, invocată de reclamanta-pârâtă arbitrală B. S.R.L., şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibilă cererea reconvenţională formulată la 17 mai 2021 de pârâta-reclamantă arbitrală A. S.A. A prorogat discutarea cererilor părţilor privind cheltuielile de arbitrare pentru etapa soluţionării cererii de arbitrare.

Împotriva acestei sentinţe reclamanta A. S.A. a formulat acțiune în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. a), b), d), f), g) și h) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 115 din 6 decembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă a respins acțiunea în anulare și a obligat reclamanta la plata sumei de 11.900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe și a sentinței arbitrale nr. 17 din 15 februarie 2023 a formulat recurs reclamanta A. S.A., solicitând în principal admiterea căii de atac formulate, casarea sentinței arbitrale nr. 17 din 15 februarie 2023 și a sentinței nr. 115 din 6 decembrie 2023, cu trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral sau altui organ cu activitate jurisdicțională, potrivit art. 497 C. proc. civ., iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței nr. 115 din 6 decembrie 2023 și trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel București.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac susține că dreptul de creanță față de intimata B. S.R.L. s-a născut în temeiul contractului de lucrări nr. 19585 din 19 octombrie 2015, încheiat, în calitate de beneficiar, cu intimata, în calitate de antreprenor și că avansul pe care i l-a achitat acesteia nu a fost justificat cu lucrări realizate până la rezilierea contractului din culpa recurentei. Menționează că această creanță a fost verificată de administratorul judiciar în dosarul nr. x/402/2018, sub aspectul legitimității, în temeiul art. 106 din Legea nr. 85/2014, fiind acceptată în tabelul preliminar o creanță în sumă de 2.371.402,30 lei, ca o creanță sub condiție suspensivă, până la soluționarea litigiului cu C. S.A. Precizează că natura juridică de creanță sub condiție suspensivă a fost reținută de Tribunalul Botoșani în considerentele sentinței nr. 156 din 7 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/402/2018/a10. Aceeași parte arată că respectiva condiție nu s-a împlinit până la ieșirea intimatei din procedura insolvenței, iar dreptul de creanță nu s-a născut, astfel că el nu se putea stinge odată cu închiderea procedurii. Face trimitere la dispozițiile art. 58 alin. (1) lit. k), art. 105 alin. (1) și art. 106 din Legea nr. 85/2014 și susține că, deși caracterul incert al creanței a fost stabilit cu autoritate de lucru judecat, tribunalul arbitral și curtea de apel au confundat formarea creanței cu nașterea sa și astfel au încălcat prevederile legale referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Recurenta-reclamantă arată că instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare nu a respectat exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. deoarece a preluat motivarea tribunalului arbitral, fără a construi un raționament bazat pe o analiză proprie a motivelor de anulare invocate de reclamantă. Curtea de apel, mai arată recurenta, nu a analizat toate motivele de nulitate și apărările invocate, respectiv cu privire la cele subsumate prevederilor art. 608 alin. (1) lit. a) și b) (tribunalul arbitral nu era competent să soluționeze litigiul, iar convenția era nulă), cu privire la excepția de necompetență a tribunalului arbitral, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2881 din O.U.G. nr. 34/2006, cu privire la cererea de respingere a excepției inadmisibilității cererii reconvenționale și cu privire la cererea de admitere a pretențiilor, astfel cum au fost formulate. Autoarea căii de atac apreciază că nu au fost corect înțelese susținerile sale referitoare la aceste apărări pe care le-a formulat în cadrul dosarului nr. x/2021, și care au fost valorificate în acel dosar, dar care erau valabile și în dosarul disjuns nr. x/2023, unde instanța nu le-a mai analizat. Procedând în acest mod, susține partea, curtea de apel a încălcat principiul contradictorialității, disponibilității și dreptului la apărare, reguli de procedură a căror nerespectare este sancționată cu nulitatea. Se mai susține că nu au fost analizate nici argumentele referitoare la neconcordanța dintre considerentele și dispozitivul sentinței arbitrale în ceea ce privește soluționarea excepției inadmisibilității și nici pe cele referitoare la prevalența excepției prematurității în concurs cu excepția inadmisibilității cererii reconvenționale.

Autoarea căii de atac consideră că instanța a modificat cauza motivelor de nulitate, cauza excepției inadmisibilității cererii reconvenționale, a încălcat principiul contradictorialității și dreptului la apărare. Arată că intimata a invocat excepţia inadmisibilităţii prin prisma prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014, acţiunea nefiind declanşată înainte de începerea procedurii insolvenţei, şi nu în temeiul art. 5 alin. (1) pct. 261 raportat la art. 175 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014. Apreciază că i-a fost încălcat dreptul la apărare în sensul că nu a fost citată şi nu a putut fi reprezentată pentru termenul din 15 februarie 2023, la care tribunalul arbitral a dispus disjungerea cererii reconvenţionale din dosarul nr. x/2021 şi s-a pronunţat asupra acesteia. Consideră că disjungerea cererii reconvenţionale încalcă dispoziţiile art. 209 şi urm. C. proc. civ. întrucât cererea principală nu era în stare de judecată, iar măsura disjungerii nu a fost pusă în discuţia părţilor.

Recurenta-reclamantă invocă şi nesemnarea hotărârii arbitrale, arătând că a fost comunicată numai electronic, nu şi în varianta semnată la sediul ales, şi susţine că a fost vătămată prin scurtarea termenului de declarare a căii de atac.

În susţinerea soluţiei de casare a hotărârii, cu trimitere spre rejudecare altui organ jurisdicţional, autoarea căii de atac invocă argumentele subsumate motivului de nulitate nr. VI din cadrul acţiunii în anulare, întemeiate pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. proc. civ., referitoare la necompetenţa soluţionării cererii reconvenţionale în procedura arbitrală. Precizează că nu înţelege să conteste considerentele tribunalului arbitral din încheierea din 3 mai 2023. Apreciază că litigiul nu putea fi soluţionat pe cale arbitrală pentru că cererea nu putea face obiectul tranzacţiei, iar în subsidiar invocă nulitatea sub-clauzei 20.6, raportat la prevederile art. 554 alin. (2) lit.

b) C. proc. civ. Face trimitere la dispoziţiile art. 2881 din O.U.G. nr. 34/2006 raportat la art. 4 şi 5 C. proc. civ. şi art. 148 alin. (1) din Constituţia României şi la principiul priorităţii directivelor europene. Apreciază că cerinţa recuperării avansului, în cuantum de 2.371.402,30 lei, plus TVA, dobânzi şi penalităţi, este una legală, asupra căreia nu se poate tranzacţiona, iar soluţionarea cererii reconvenţionale nu atrăgea competenţa tribunalului arbitral deoarece capătul 9 din cererea principală, de care este legată cererea reconvenţională, nu era de competenţa acestui organ.

Menţionează că temeiul acestui capăt de cerere nu este sub-clauza 20.6, raportat la art. 2881 din O.U.G. nr. 34/2006, nefiind un litigiu de achiziţii publice, ci sunt aplicabile sub-clauzele 10.1 şi 10.2 din contract, prin raportare la H.G. nr. 343/2017 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, iar litigiul este unul de drept administrativ şi este de competenţa instanţei de judecată conform art. 35 din H.G. nr. 343/2017, text imperativ, de strictă interpretare şi aplicare.

În opinia aceleiaşi părţi, tribunalul arbitral, în temeiul art. 52 din Regulile de procedură arbitrale raportat la art. 99 C. proc. civ., putea fie să disjungă cele două capete de cerere de competenţa instanţelor judecătoreşti şi să le trimită instanţei competente, fie să constate că ar fi trebuit să îşi decline competenţa de soluţionare a tuturor cererilor în favoarea instanţei de judecată, fără a mai dispune disjungerea. Precizează că prin capătul 9 din acţiunea arbitrală, intimata a solicitat obligarea la efectuarea recepţiei lucrărilor realizate şi emiterea certificatului constatator, drept care nu este tranzacţionabil şi care izvorăşte din normele edictate de H.G. nr. 343/2017 şi H.G. nr. 925/2006.

Referitor la capătul 6 din acţiunea arbitrală, menţionează că, potrivit art. 19 din Legea nr. 554/2004, acesta este un drept subsecvent dreptului principal de anulare a documentului constatator negativ, nefiind supus tranzacţionării. Referitor la capetele de cerere care privesc sau derivă din executarea contractului administrativ de achiziţie publică, recurenta arată că unele sunt întemeiate pe răspunderea civilă delictuală şi consideră că, în lipsa unui suport contractual, tribunalul arbitral nu este competent să le analizeze.

Arată că singurele drepturi pe care reclamanta arbitrală le-ar fi putut supune analizei tribunalului arbitral erau cele referitoare la ajustarea preţului contractului, cu penalităţi, potrivit art. 97 din H.G. nr. 925/2006, în situaţia îndeplinirii unor condiţii legale, care însă nu s-au realizat.

Recurenta-reclamantă invocă şi nulitatea sub-clauzei compromisorii 20.6 prin raportare la prevederile art. 2274 alin. (1), art. 1247 alin. (1) şi (4) şi art. 1250 C. civ. şi susţine că aceasta contravine ordinii publice şi dispoziţiilor imperative ale deciziei CJUE pronunţate în Cauza C-284/16 Achmea, lipsindu-i temeiul de drept. Susţine că o atare convenţie nu poate aduce atingere ordinii competenţelor stabilite prin tratate şi că nu se poate da prevalenţă art. 2881 din O.U.G. nr. 34/2006 faţă de Directiva 2004/CE/18. În opinia sa, temeiul din O.U.G. nr. 34/2006 nu are corespondenţă în dreptul unional, astfel că nu poate fi aplicabil şi nici nu poate sprijini soluţionarea litigiului în procedura arbitrală, în lipsa autorizării finanţatorului european.

Autoarea căii de atac precizează că îşi menţine susţinerile invocate în faţa tribunalului arbitral la termenele de la 20 ianuarie 2022 şi 5 aprilie 2022, în dosarul nr. x/2021, referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 2881 din O.U.G. nr. 34/2006 şi arată că instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare nu s-a pronunţat pe acest aspect.

Recurenta-reclamantă a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând sentinţa atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, instanţa supremă constată că recurenta a solicitat şi casarea sentinţei arbitrale nr. 17 din 15 februarie 2023, dar nu a făcut distincţie între criticile referitoare la sentinţa arbitrală şi cele referitoare la sentinţa curţii de apel, astfel că acestea vor fi analizate împreună.

Înalta Curte va înlătura critica prin care recurenta invocă încălcarea normelor ce reglementează efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat întrucât curtea de apel, analizând susţinerile din acţiunea în anulare, a constatat că prin ambele hotărâri, respectiv sentinţa nr. 156 din 7 iunie 2019 şi sentinţa arbitrală nr. 17 din 15 februarie 2023, s-a reţinut existenţa creanţei chirografare sub condiţie suspensivă pe care recurenta o pretinde intimatei. Ceea ce critică de fapt recurenta este soluţia pe care instanţa învestită cu judecarea cererii de faliment a intimatei-pârâte B. S.R.L. a pronunţat-o asupra tuturor creanţelor chirografare înscrise în tabelul definitiv, care potrivit planului de reorganizare confirmat de judecătorul sindic erau acoperite în procent de 0%, încercând să acrediteze teza unei presupuse supravieţuiri a creanţei sale, ulterior închiderii procedurii insolvenţei şi reintegrării intimatei în circuitul economic. O astfel de critică nu poate fi analizată în cadrul recursului exercitat în prezentul dosar deoarece litigiul are ca obiect cererea reconvenţională pe care partea a înţeles să o formuleze la 17 mai 2021, în dosarul arbitral nr. x/2021, ulterior pronunţării respingerii contestaţiei la tabel formulată de recurentă în procedura insolvenţei privind pe intimată şi ulterior confirmării planului de reorganizare prin sentinţa nr. 55 din 12 martie 2021 a Tribunalului Botoşani. Astfel, partea a încercat, în paralel cu procedura concursuală şi colectivă a insolvenţei, să îşi valorifice creanţa, fără a ţine cont de soluţiile care fuseseră deja pronunţate şi de măsurile deja adoptate în cadrul dosarului nr. x/40/2018, referitor la creanţa sa. Recurenta nu a înţeles să formuleze apel împotriva sentinţei de închidere a procedurii, aceasta fiind definitivă. În mod corect a reţinut curtea de apel, confirmând raţionamentul tribunalului arbitral, că aspectele asupra cărora judecătorul sindic s-a pronunţat se bucură de autoritate de lucru judecat şi că nu mai pot fi aduse în discuţie în cadrul prezentei căi extraordinare de atac, după cum nu mai pot fi contestate nici efectele pe care închiderea procedurii falimentului le produce asupra creanţelor chirografare.

Instanţa supremă va înlătura criticile privind pretinsa lipsă de motivare proprie a curţii de apel deoarece din considerentele sentinţei recurate rezultă că au fost analizate cele şase motive ale acţiunii în anulare, astfel cum au fost expuse de reclamantă. Pentru fiecare motiv de anulare în parte au fost evidenţiate, în esenţă, susţinerile reclamantei cărora li s-a răspuns printr-un raţionament logico-juridic propriu. Menţinerea de către instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare a soluţiei tribunalului arbitral şi similitudinea considerentelor nu echivalează cu lipsa examinării respectivelor argumente şi nici a silogismului prin care curtea de apel a ajuns la aceste concluzii.

De asemenea, vor fi înlăturate criticile privind pretinsa lipsă de analiză a motivelor de nulitate subsumate de parte dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. civ., respectiv cele referitoare la nulitatea clauzei 20.6, competenţa tribunalului arbitral, excepţia de neconstituționalitate a art. 2881 din O.U.G. nr. 34/2006 şi la cererea de respingere a excepţiei inadmisibilităţii, întrucât curtea de apel a constatat că aceste solicitări reprezintă mijloace de apărare invocate de recurenta-reclamantă faţă de acţiunea arbitrală în cadrul căreia are calitatea de pârâtă. În mod corect a reţinut aceeaşi instanţă că dosarul nr. x/2023 are ca obiect soluţionarea cererii reconvenţionale, cadru procesual care opune pe recurentă, în calitate de pârâtă-reclamantă, şi pe intimată, în calitate de reclamantă-pârâtă, şi în care nu ar fi putut fi analizate respectivele solicitări ale părţii. De altfel, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost soluţionată prin încheierea din 15 februarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

Scopul cererii reconvenţionale, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 209 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 14 alin. (4) şi art. 52 din Regulile de procedură arbitrală adoptate de Colegiul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional la 1 ianuarie 2018 este ca pârâta să formuleze faţă de reclamantă pretenţii derivând din acelaşi raport juridic sau strâns legate de acesta. Faţă de posibilitatea prevăzută de art. 210 C. proc. civ. de a disjunge cererea reconvenţională şi de a o judeca separat, nu se poate reţine că analizarea excepţiilor de mai sus în dosarul având ca obiect cererea principală echivalează cu un viciu al hotărârii date asupra cererii reconvenţionale şi cu nerespectarea exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod.

Nu se poate reţine nici că ar fi fost încălcate principiul contradictorialității, disponibilității și dreptului la apărare în sensul că instanţa ar fi schimbat cauza motivului de nulitate deoarece partea este nemulţumită de calificarea pe care curtea de apel a dat-o susţinerilor sale, considerându-le apărări opuse cererii principale, fără a formula o veritabilă critică de nelegalitate privind nerespectarea normelor de procedură.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se susţine că instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare a menţinut motivarea tribunalului arbitral, analizând un alt temei al excepţiei inadmisibilităţii decât cel indicat de intimata B. S.R.L., respectiv prevederile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, pronunţându-se asupra unor lucruri care nu s-au cerut. Aceste critici nu pot fi primite deoarece analiza motivului de nelegalitate invocat presupune formularea unor argumente care să dovedească încălcarea principiului contradictorialităţii şi dreptului la apărare în cadrul judecării acţiunii în anulare, iar nu reluarea susţinerilor dezvoltate prin acţiunea în anulare. Nu poate fi examinată nici critica privind motivarea contradictorie întrucât curtea de apel a examinat motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. şi a apreciat că tribunalul arbitral a analizat şi a răspuns tuturor susţinerilor recurentei, construind un raţionament clar în urma căruia a concluzionat că nu a existat o pronunţare extra sau plus petita, iar considerentele susţin soluţia de admitere a excepţiei şi respingerea ca inadmisibilă a cererii reconvenţionale.

Înalta Curte nu va analiza susţinerile prin care recurenta critică modalitatea în care tribunalul arbitral a procedat la disjungerea cererii reconvenţionale la termenul de la 15 februarie 2023, întrucât toate argumentele părţii referitoare la inexistenţa încheierii de disjungere, neîndeplinirea procedurii de citare, lipsa părţilor de la termenul de judecată au fost analizate de curtea de apel. Astfel, instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare a constatat că măsura disjungerii a fost dispusă cu respectarea normelor de procedură şi fără ca părţile să fi suferit vreo vătămare. De altfel, excepţia inadmisibilităţii a fost pusă în discuţie la termenul de la 17 ianuarie 2023, termen la care părţile au participat prin videoconferință şi au pus concluzii, pronunţarea fiind amânată la 15 februarie 2023. De asemenea, curtea a constatat că în mod corect a fost disjunsă cererea reconvenţională, judecata cererii principale fiind continuată în dosarul iniţial. În calea de atac a recursului declarat împotriva sentinţei prin care s-a respins acţiunea în anulare partea nu mai poate aduce în atenţia instanţei aspecte procedurale legate de judecata arbitrală, obiectul recursului fiind, conform legii, sentinţa pronunţată de curtea de apel.

Înalta Curte nu va reţine susţinerile referitoare la modalitatea de comunicare a sentinţei arbitrale, deoarece partea nu indică norma de procedură pe care curtea de apel nu a respectat-o şi nici nu arată care este vătămarea pe care a suferit-o în condiţiile în care nu a fost invocată tardivitatea formulării acţiunii în anulare, aceasta fiind soluţionată pe fond.

Referitor la reluarea de către autoarea căii extraordinare de atac în cadrul memoriului de recurs a argumentelor subsumate motivului de nulitate nr. VI din cadrul acţiunii în anulare, întemeiate pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. proc. civ., instanţa supremă constată că acestea se referă la competenţa tribunalului arbitral de a soluţiona litigiul, raportat la natura acestuia şi la validitatea clauzei compromisorii şi la neconstituționalitatea dispoziţiilor art. 2881 din O.U.G. nr. 34/2006. Astfel cum se arată mai sus, aceste susţineri au fost în mod corect calificate de curtea de apel ca fiind apărări în combaterea cererii de arbitrare formulată de reclamanta B. S.R.L., care au fost avute în vedere, aşa cum însăşi recurenta recunoaşte, în dosarul nr. x/2021. Analiza acestora nu era necesară în dosarul nr. x/2023 întrucât nu ar fi avut niciun impact asupra soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii reconvenţionale.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei arbitrale nr. 17 din 15 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, şi a sentinţei civile nr. 115 din 6 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă.

Faţă de soluţia de respingere a cererii de recurs, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a obligat recurenta-reclamantă A. S.A. la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.900 lei., reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la filele 178-180 din dosar.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanţa supremă apreciază că onorariul solicitat este proporţional cu munca depusă de avocatul intimatei-pârâte, că este justificat raportat la complexitatea cauzei şi că nu se impune diminuarea acestuia.