Pension recalculation appeal: public legal aid limited to the requesting procedural stage, no obligation to cite first-instance official attorney on appeal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeal of the plaintiff, upholding the lower court's decision to suspend the trial proceedings for the parties' unjustified absence. The case involved a civil labor dispute concerning the recalculation of pension rights, where the plaintiff challenged the Court of Appeal's procedural ruling that halted the hearing because neither party appeared, arguing that he had not received the summons and that his official court-appointed attorney from the first instance should have been cited. The court determined that the lower court properly fulfilled its notification obligations under Civil Procedure Code Articles 153, 163, and 164, and decisively held that public legal aid granted for free legal assistance in the first instance does not extend to subsequent procedural stages; under Articles 12 and 13 of Government Emergency Ordinance No. 51/2008, a new application is required for legal aid in appellate proceedings, thus no obligation existed to cite the previous official attorney, rendering the suspension of the trial lawful.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 O.U.G. nr. 51/2008, art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, art. 194 C.proc.civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ, art. 153 C.proc.civ; Pension recalculation appeal: public legal aid limited to the requesting procedural stage, no obligation to cite first-instance official attorney on appeal: The case involved a civil labor dispute concerning the recalculation of pension rights, where the plaintiff challenged the Court of Appeal's procedural ruling that halted the hearing because neither party appeared, arguing that he had not received the summons and that his official court-appointed attorney from the first instance should have been cited. The court determined that the lower court properly fulfilled its notification obligations under Civil Procedure Code Articles 153, 163, and 164, and decisively held that public legal aid granted for free legal assistance in the first instance does not extend to subsequent procedural stages; under Articles 12 and 13 of Government Emergency Ordinance No. 51/2008, a new application is required for legal aid in appellate proceedings, thus no obligation existed to cite the previous official attorney, rendering the suspension of the trial lawful.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThis provision provides the legal basis for the court's decision to dismiss the appeal as unfounded and uphold the lower court's ruling.
Full text
Ajutor public judiciar sub forma asistenţei juridice gratuite, acordat în prima etapă a judecăţii. Efecte în privința obligației de citare a avocatului din oficiu în calea de atac
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Actele de procedură. Citarea și comunicarea actelor de procedură
Index alfabetic: Suspendarea judecăţii în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă
Recurs
Procedura de citare
Ajutor public judiciar
C. proc. civ., art. 153, art. 163 alin. (6), alin. (8), art. 164 alin. (4), art. 411 alin. (1) pct. 2
O.U.G. nr. 51/2008, art. 12 alin. (1), art. 13 alin. (1)
Potrivit art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, ajutorul public judiciar se acordă oricând în cursul judecăţii, de la data formulării cererii de către persoana interesată, şi se menţine pe tot parcursul etapei procesuale în care a fost solicitat, iar potrivit celor ale art. 13 alin. (1) din acelaşi act normativ, ajutorul public judiciar pentru exercitarea unei căi de atac se poate acorda doar în urma unei noi cereri.
Astfel, ajutorul public judiciar acordat în primă instanță nu se extinde şi în etapele procesuale ulterioare, neexistând obligația citării, în apel, a avocatului din oficiu care a asigurat reprezentarea reclamantului în fața primei instanțe.
I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2053 din 6 noiembrie 2024
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 28.10.2021, sub numărul x/3/2021, astfel cum a fost precizată la 11.04.2022, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele Casa Locală de Pensii Sector 4 şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, solicitând instanţei:
- I. Obligarea pârâtelor să emită o decizie de recalculare a drepturilor de pensie după cum urmează:
(i). începând cu 30.06.2006, cu valorificarea următoarelor perioade de muncă, conform carnetului de muncă şi adeverinţelor aflate la dosarul de pensionare şi anexate cererii: perioada militară grupa specială (subofiţer activ) în intervalul 01.12.1975-31.08.1977, perioadele lucrate în alte ţări în condiţii deosebite de climă, în intervalul 09.10.1983-02.05.1984 (perioada lucrată în Irak) şi în intervalele 15.03.1991-01.10.1991, respectiv 26.06.1989-20.05.1990 (ambele perioade lucrate în Libia), sporul de vechime de 9% de care beneficia la 10.08.1990, când era încadrat la S.C.T.A. B. SA Bucureşti.
(ii). începând cu 01.10.2012, prin aplicarea indicelui de corecţie odată cu trecerea sa la pensia de invaliditate la pensia pentru limită de vârstă.
- II. Obligarea pârâtelor la plata retroactivă a diferențelor rezultate din recalculare dintre pensia cuvenită și cea efectiv încasată și la plata dobânzilor legale aferente acestor sume, începând cu 30.06.2006 și, respectiv, începând cu 01.10.2012, la zi.
În drept, a invocat art. 192 și art. 194 C.proc.civ., art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O., art. 98 din Legea 127/2019 privind sistemul public de pensii, art. 4 din H.G. 1294/20.12.2001 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiţii deosebite, condiţii speciale și alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate.
Prin sentința civilă nr. 6692/25.10.2022, Tribunalul București, Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel reclamnatul, iar prin încheierea de ședință din 25.01.2024, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, faţă de împrejurarea că niciuna dintre părţi nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii şi nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părţilor, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ., a suspedat judecarea cererii de apel pentru lipsa nejustificată a părţilor.
Prin cererea de recurs formulată împotriva încheierii de şedinţă, reclamantul a susţinut că, pentru termenul de judecată din 25.01.2024, nu a primit citaţia pentru a se prezenta în instanţă, precum şi faptul că, şi în situaţia în care ar fi primit-o, nu ar fi putut să îşi susţină cauză, având în vedere că, în urma operaţiei de laringectomie totală, i-a fost extirpat laringele şi corzile vocale.
A mai învederat că, întrucât în faţa tribunalului a fost reprezentat de un apărător din oficiu, acesta ar fi trebuit să fie citat, întrucât cunoştea situaţia sa.
Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului.
Cererea de recurs nu a fost motivată în drept.
Intimatele-pârâte nu au înțeles să își exercite dreptul de a formula întâmpinare.
Prin rezoluţia din 04.06.2024, s-a fixat termen la 06.11.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
La termenul de judecată, recurentul-reclamant a depus concluzii scrise în susţinerea demersului procesual.
Analizând recursul formulat de recurentul-reclamant, în baza motivelor de recurs și a temeiurilor de drept aplicabile, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Declarând recurs împotriva încheierii de şedinţă din 25.01.2024 a Curţii de Apel Bucureşti, recurentul-reclamant susţine că instanţa de control judiciar în mod greşit a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa nejustificată a părţilor, în contextul în care acesta nu a primit citaţia pentru acest termen de judecată, respectiv că citaţia ar fi trebuit să fie comunicată apărătorului din oficiu de care a beneficiat în fața tribunalului.
Înalta Curte constată că, deşi recurentul-reclamant nu a menţionat în mod expres motivele de casare pe care a înţeles să îşi întemeieze cererea de recurs, susţinerile sale vizează nesocotirea normelor de procedură care obligă instanţa la citarea părţilor.
Ca atare, motivul de recurs formulat de recurentul-reclamant urmează a fi analizat prin prisma cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., în care sunt încadrabile argumentele critice expuse.
Nu pot fi primite însă criticile recurentului-reclamant prin care se susţine vicierea procedurii de citare pentru termenul la care pricina a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părţilor.
În speţă, contrar afirmaţiilor recurentului, instanţa de apel, prin rezoluţia din 07.09.2023 a dispus citarea părţilor pentru termenul de judecată din 25.01.2024, recurentul-reclamant fiind citat la 18.09.2023, la adresa din Bucureşti, Str. (...), sector 4, astfel cum rezultă din procesul-verbal aflat la fila 52 din dosarul curţii de apel.
Ca atare, instanţa de apel a îndeplinit obligaţia de citare a părţilor, reglementată de art. 153 C.proc.civ., potrivit căruia: „(1) Instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel. (2) Instanţa va amâna judecarea şi va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii”.
Examinarea actelor dosarului de apel relevă faptul că procedura de citare pentru termenul de judecată acordat la 25.01.2024 a fost realizată prin depunerea la cutia poștală a actului de procedură, în conformitate cu prevederile art. 163 alin. (6) şi (8) C.proc.civ., procesul-verbal întocmit de factorul poștal respectând rigorile impuse sub sancţiunea nulităţii de art. 164 C.proc.civ., iar, potrivit alin. (4) al acestui articol, mențiunile din cuprinsul acestora privitoare la faptele constatate personal de către cel care l-a întocmit pot fi combătute doar prin procedura înscrierii în fals, ipoteză ce nu este incidentă în speţă.
Cât priveşte susţinerea potrivit căreia, întrucât în faţa primei instanţe a beneficiat de asistenţă juridică din oficiu iar în apel trebuia citat avocatul astfel desemnat, Înalta Curte constată că în faţa Tribunalului Bucureşti reclamantul a solicitat ajutorul public judiciar iar prin încheierea din 22.02.2022 i s-a şi încuviinţat cererea sub forma plăţii onorariului apărătorului din oficiu, în această fază procesuală fiind asistat de doamna avocat C. conform delegaţiei pentru asistenţă juridică gratuită nr. 93869/10.03.2022. De asemenea, observă că cererea de apel a fost formulată şi semnată de reclamant, în faţa instanţei de apel nefiind formulată o nouă cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma plăţii onorariului apărătorului din oficiu.
Or, potrivit art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, ajutorul public judiciar se acordă oricând în cursul judecăţii, de la data formulării cererii de către persoana interesată, şi se menţine pe tot parcursul etapei procesuale în care a fost solicitat, art. 13 alin. (1) din acelaşi act normativ reglementând că ajutorul public judiciar pentru exercitarea unei căi de atac se poate acorda doar în urma unei noi cereri.
Prin urmare, Înalta Curte reţine că ajutorul public judiciar acordat reclamantului în faţa Tribunalului Bucureşti nu se extinde şi în etapele procesuale ulterioare, respectiv în calea de atac a apelului în faţa Curţii de Apel Bucureşti, astfel că nu se impunea ca, pentru termenul de judecată din 25.01.2024, avocatul din oficiu care a asigurat reprezentarea reclamantului în faţa primei instanţe să fie citat.
Cum, din actele dosarului de apel, rezultă în mod cert că recurentului-reclamant i-a fost adus la cunoştinţă termenul de judecată acordat, în raport de această împrejurare, Înalta Curte nu poate reţine o încălcare a normelor procedurale anterior evocate.
Ca atare, nici această critică nu este de natură a susţine caracterul fondat al recursului, în contextul în care recurentul-reclamant a fost înștiințat în legătură cu termenul acordat în cauză, având, astfel, posibilitatea să se prezinte în faţa instanţei de apel pentru a-şi susţine poziţia sau să depună concluzii scrise.
Faţă de cele anterior reţinute şi de dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte, constatând legalitatea hotărârii instanţei de apel, în temeiul art. 496 alin. (1) C.proc.civ., a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 25.01.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/3/2021.