Peremption of civil appeal despite misdirected reinstatement motion

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2024

Deliberând asupra cauzei prezente, reţine următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

Prin decizia civilă nr. 1389 din 27 septembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018 s-a constatat perimat recursul declarat de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva încheierii din 4 februarie 2021 şi a încheierii din 7 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

2. Cererea de recurs

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, a declarat recurs recurenta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înregistrat pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2024.

Prin memoriul de recurs, recurenta solicită admiterea recursului şi casarea hotărârii de perimare, deoarece în mod greşit s-a constatat perimarea cauzei şi că, de fapt, a întreprins toate demersurile pentru continuarea judecăţii şi soluţionarea cauzei.

Arată că dovada stăruinţei în judecarea prezentului litigiu este faptul că, la 9 ianuarie 2023, deci în interiorul termenului legal de 6 luni de perimare, a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, dar, care, din eroare, a fost comunicată Curţii de Apel Bucureşti la dosarul nr. x/2018.

Având în vedere cele anterior menţionate, apreciază că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., deoarece nu există un motiv imputabil Comisiei.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii nr. 1389 din 27 septembrie 2023 şi repunerea cauzei pe rol în vederea judecării recursului formulat împotriva încheierii din 4 februarie 2021, prin care s-a dispus suspendarea şi a încheierii din 7 octombrie 2021, prin care s-a menţinut măsura suspendării, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

3. Procedura de filtrare a recursului

Conform art. 24 din C. proc. civ., în cauză, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din acelaşi cod, întrucât procesul a fost început la data de 17 august 2018, deci, anterior datei de 21 decembrie 2018, nefiindu-i aplicabile dispoziţiile art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a concluzionat că acesta este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 13 mai 2024, completul de filtru a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către toate părţile iar prin încheierea din 9 septembrie 2024, recursul a fost declarat admisibil în principiu.

Părţile nu au depus punct de vedere la raport.

4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În prealabil, se reţine că prin memoriul de recurs, recurenta nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Înalta Curte apreciază că motivele invocate prin cererea de recurs sunt susceptibile de încadrare în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., având în vedere că s-a susţinut că decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. care reglementează instituţia perimării, iar recurenta, în principal, a criticat aplicarea acestei sancţiuni.

În argumentarea căii de atac exercitate, recurenta a susţinut că, în cauză, nu a intervenit perimarea, pentru că a stăruit în judecarea cauzei şi a întreprins demersurile în aflarea moştenitorilor defunctei A. pentru continuarea judecării apelului formulat de către aceasta împotriva sentinţei civile nr. 1268 din 25 mai 2019. Mai mult, a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, dar, din eroare, cererea a fost depusă la dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti şi nu la dosarul prezentei cauze, respectiv dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni, iar potrivit alin. (2) termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.

În cauză, se constată că prin încheierea de şedinţă din 8 decembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018, secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dispus suspendarea soluţionării cererii de recurs exercitate de recurenta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva încheierii din 4 februarie 2021 şi a încheierii din 7 octombrie 2021, prin care s-a menţinut măsura suspendării a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., având în vedere că niciuna dintre părţile cauzei nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În acelaşi sens, prin decizia recurată, s-a reţinut că pricina a rămas în nelucrare din culpa părţilor mai mult de 6 luni, astfel că la termenul din 27 septembrie 2023, instanţa a constatat îndeplinite condiţiile pentru aplicarea sancţiunii procedurale a perimării, în temeiul dispoziţiilor art. 416 din C. proc. civ.

Totodată, s-a reţinut că de la data suspendării judecăţii cererii de recurs nu a intervenit nicio cauză de suspendare sau întrerupere a cursului termenului de perimare.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei, prin care arată că a stăruit în soluţionarea cauzei deoarece a formulat cerere de repunere pe rol prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, dar care din eroare a fost depusă la dosarul nr. x/2018 de pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, şi nu la dosarul prezentei cauze, acestea nu vor fi primite, având în vedere că din cuprinsul cererii transmise Curţii de Apel Bucureşti nu rezultă indicii care să facă trimitere la litigiul de faţă, astfel că nu rezultă intenţia recurentei de a depune actele în acest dosar.

De altfel, niciunul din elementele cererii de repunere pe rol formulate de recurentă la 9 ianuarie 2023 şi pretins a fi fost din greşeală depusă la Curtea de Apel Bucureşti nu îi justifică susţinerea, observându-se că aceasta indică numărul de dosar aflat pe rolul acelei instanţe, face referire la încheierea de suspendare şi temeiurile pentru care s-a dispus suspendarea în respectiva cauză (art. 413 din C. proc. civ., spre deosebire de art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., temei al suspendării în dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), ca şi la demersurile întreprinse de parte care ar justifica în condiţiile art. 415 raportat la art. 412 alin. (1) din C. proc. civ. o repunere pe rol a cauzei.

Prin urmare, în toate elementele sale, cererea de repunere pe rol indicată nu apare ca fiind una formulată în dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (suspendată pentru lipsă de părţi) şi greşit direcţionată altei instanţe, ci constituie o cerere formulată în dosarul Curţii de Apel Bucureşti, inaptă să producă vreo consecinţă juridică cât priveşte soarta cauzei nr. x/2018/a1 înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte mai reţine că recurenta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor este cea care a formulat calea de atac şi avea obligaţia de a contribui la desfăşurarea procesului şi de a urmări finalizarea sa, aceasta şi în virtutea principiului disponibilităţii procesului civil.

În consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa de perimare a aplicat normele legale incidente în cauză, constatând, în mod corect, că cererea de recurs s-a perimat.

În raport de considerentele prezentate, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată nefondate criticile aduse de recurenta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor deciziei atacate, urmând a dispune respingerea recursului împotriva deciziei nr. 1389 din 27 septembrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva deciziei nr. 1389 din 27 septembrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 octombrie 2024, în şedinţă publică.