Peremption of suspended civil proceedings: obligation of parties to resume case after optional suspension

Şedinţa publică din data de 9 septembrie 2024

Deliberând asupra cauzei prezente, reţine următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

Prin decizia civilă nr. 2668 din 17 mai 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2018 de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis excepţia de perimare, invocată din oficiu, şi s-au constatat perimate recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. şi de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ în nume propriu şi în numele Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Iaşi împotriva sentinţei nr. 20 din 24 martie 2020 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

2. Cererea de recurs

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, a declarat recurs recurenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ în nume propriu şi în numele Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Iaşi, înregistrat pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2024. Prin memoriul de recurs, recurenta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţă, repunerea pe rol a dosarului nr. x/2018

Recurenta învederează că, în cauză, suspendarea a fost dispusă de instanţa de judecată întrucât a considerat că pentru a se pronunţa este necesară soluţia din dosarul nr. x/2020 aflat pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Or, având în vedere că suspendarea cauzei a intervenit ca urmare a dispoziţiei instanţei de judecată, în opinia recurentei, era obligaţia aceleiaşi instanţe de a relua cauza, din oficiu, la finalizarea definitivă a dosarului pentru care s-a dispus suspendarea. Aşadar, consideră că nu se află în culpă, iar sancţiunea perimării intervine numai atunci când procesul este lăsat în nelucrare din motive imputabile părţilor.

3. Apărările formulate în cauză

Intimata A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului şi arată că în mod judicios instanţa a reţinut că părţile aveau obligaţia de a efectua demersurile necesare pentru reluarea judecăţii, în contextul în care, acestea sunt singurele interesate în judecarea cauzei.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a reluat criticile din cererea de recurs, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Intimata a depus note de şedinţă prin care a reiterat susţinerile din întâmpinare.

4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Ca o chestiune prealabilă, instanţa constată că recurenta şi-a întemeiat criticile pe motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că instanţa de judecată a aplicat greşit prevederile legale privind suspendarea cauzei, nefiind incidentă sancţiunea perimării. Analiza criticilor recurentei va fi făcută însă din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reţinându-se că sunt criticate aspecte privind aplicarea şi interpretarea unor norme de procedură civilă.

În esenţă, recurenta invocă faptul că în decizia atacată a fost aplicat în mod greşit art. 416 alin. (3) din C. proc. civ., întrucât pricina trebuia repusă pe rol din oficiu de instanţa de judecată.

Potrivit art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni, iar potrivit alin. (2) din acelaşi articol termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.

În cauză, prin încheierea de şedinţă de la data de 11 martie 2022 s-a dispus suspendarea judecăţii recursurilor declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. şi de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ în nume propriu şi în numele Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Iaşi, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Nu poate fi primită interpretarea dată de recurentă în sensul că instanţa ar fi avut obligaţia de a repune cauza pe rol din oficiu, fiindcă suspendarea s-ar fi dispus de asemenea din oficiu în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Sancţiunea perimării cauzei a intervenit pentru că părţile au lăsat cauza în nelucrare un termen mai mare de 6 luni, ocazie cu care Înalta Curte reaminteşte părţilor obligaţia generală de a contribui la desfăşurarea procesului, îndatorire prevăzută de art. 10 din C. proc. civ., cu consecinţa că lipsa cererii de reluare a judecăţii cauzei, formulată de către partea interesată, în termenul prevăzut de art. 416 alin. (1) din acelaşi cod, atrage sancţiunea perimării cererii de chemare în judecată, aşa cum s-a reţinut în considerentele deciziei recurate.

Înalta Curte reţine, din interpretarea art. 416 alin. (3) din C. proc. civ., că situaţiile ce nu constituie cauze de perimare sunt expres prevăzute de lege şi se referă la cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea nu a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată.

De asemenea, art. 415 pct. 3 din C. proc. civ. reglementează situaţia când judecata cauzei suspendate se reia din oficiu, anume în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., după pronunţarea hotărârii de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, respectiv în cazurile prevăzute de art. 520 alin. (2) şi (4) din C. proc. civ., după pronunţarea hotărârii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Se are în vedere şi decizia nr. 2 din 31 ianuarie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., în cazul suspendării facultative, dispuse de instanţă în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. până la pronunţarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a unei hotărâri preliminare, ca urmare a solicitării unei alte instanţe naţionale sau a unei instanţe dintr-un alt stat membru al

Uniunii Europene, nu intervine perimarea cererii de chemare în judecată sau, după caz, a căii de atac, în ipoteza în care partea interesată nu solicită repunerea cauzei pe rol în termen de 6 luni de la data pronunţării hotărârii preliminare de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, instanţa de judecată fiind obligată să dispună din oficiu reluarea judecării procesului".

În considerentele deciziei amintite s-a arătat, între altele, şi că,,50. Fiind o sancţiune procesuală care tinde să lipsească de efecte actul de sesizare a instanţei din pricina conduitei procesuale neglijente şi lipsite de stăruinţă a părţii care a învestit instanţa, ea poate interveni de drept numai în ipoteza în care partea respectivă se află într-o incontestabilă culpă procesuală, manifestată printr-o pasivitate neîndoielnică şi nescuzabilă. Altfel spus, o asemenea împrejurare - o pasivitate neîndoielnică şi nescuzabilă a părţii, o lipsă de stăruinţă fundamentată pe neglijenţă şi delăsare, care să fie considerate motive imputabile părţii - trebuie să fie identificată în mod incontestabil. 51. Evident, în situaţia analizată, această ipoteză nu se regăseşte, în condiţiile în care repunerea pe rol a dosarului în care s-a adoptat măsura suspendării ar fi trebuit să fie dispusă din oficiu de către instanţă, pentru că judecătorul a avut nevoie de dezlegarea unui element de drept cu caracter prejudicial, fiind aşadar direct interesat de rezultatul demersului său, cu atât mai mult cu cât subzistenţa cazului de suspendare îi este uşor de urmărit. 52. Dimpotrivă, în cazul suspendării facultative clasice instanţa nu este obligată să urmărească finalizarea celuilalt proces, care priveşte raporturi juridice între aceleaşi părţi litigante, acestea din urmă fiind datoare să ţină sub observaţie respectivul proces şi să ceară în timp util repunerea cauzei pe rol, sub sancţiunea intervenirii perimării cererii lor.".

Ca urmare, neformularea în termenul de şase luni de la data suspendării cauzei a unui act de procedură constituie o rămânere în nelucrare a cererii, din motive imputabile părţii, fiind incidentă sancţiunea perimării.

În orice caz, în dosarul nr. x/2018, suspendarea judecăţii potrivit art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. are ca premisă o cerere formulată în acest sens de partea recurentă-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ, revenindu-le astfel părţilor efectuarea demersurilor necesare pentru a fi fost reluată judecata.

În raport de considerentele prezentate, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile aduse de recurenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ în nume propriu şi în numele Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Iaşi deciziei atacate, urmând a dispune respingerea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 2668 din 17 mai 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ în nume propriu şi în numele Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Iaşi împotriva deciziei nr. 2668 din 17 mai 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.