Prison escape sentencing: sufficiency of cumulative penalty for recidivist inmate and rejection of mitigation based on brief detention

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 639 din 23 noiembrie 2004, Tribunalul Prahova, în baza art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., infracțiunea de evadare, faptă din data de 21 iulie 2004, a condamnat pe inculpatul V.F.C. la 6 luni închisoare.

În baza art. 269 alin. (3) C. pen., a adăugat pedeapsa menționată la pedeapsa din executarea căreia a evadat, respectiv 9 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 385 din 23 septembrie 2003 a Tribunalului Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 98 din 26 martie 2004 A Curții de Apel Brașov, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa restantă perioada executată de la 1 aprilie 2003 la zi.

S-a anulat mandatul de executare emis în baza sentinței penale nr. 385 din 23 septembrie 2003 de Tribunalul Brașov și s-a dispus emiterea unui nou mandat conform prezentelor dispoziții.

Inculpatul a fost obligat la 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, 400.000 lei onorariu apărător oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că inculpatul este recidivist, fiind cercetat și condamnat de mai multe ori la pedepse privative de libertate, ultima condamnare fiind aceea la pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea de tâlhărie calificată, prin sentința penală nr. 385/2003 a Tribunalului Brașov, în a cărei executare a fost arestat la 1 aprilie 2003 și încarcerat în Penitenciarul Ploiești.

A mai reținut prima instanță că, la 21 iulie 2004, inculpatul a fost repartizat împreună cu alți 31 de condamnați, în cadrul Rafinăriei L. Ploiești pentru a efectua lucrări de curățenie la un parc de rezervoare, sub comanda agentului șef adjunct C.L., dispozitivul de pază fiind alcătuit din doi agenți din cadrul penitenciarului și doi condamnați selecționați în sistemul „fără pază”.

Ajunși la punctul de lucru, în jurul orelor 8,00, inculpatul s-a dezbrăcat de vestonul care face parte din echipamentul penal și rămânând în tricou a părăsit dispozitivul escaladând un zid de beton de 2 metri înălțime, apoi a fugit printre rezervoarele din imediata apropiere.

După puțin timp, două persoane, pornite în urmărirea evadatului au reușit să-l prindă și să-l imobilizeze pe inculpat.

Au fost înlăturate apărările inculpatului care a susținut că a fugit din cauza amenințărilor primite de la condamnații T.C. și C.S., cu motivarea că, au fost audiați martori și susținerile inculpatului nu au fost dovedite în acest sens depoziția martorului S.N., coleg de cameră cu condamnatul, care a relatat că acesta nu a avut nici-un conflict nici cu ceilalți deținuți și nu a avut nici probleme în familie.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, sub aspectul individualizării pedepsei judiciare aplicate inculpatului susținând în esență că aceasta este mult prea redusă și inaptă să-și atingă scopul preventiv-educativ.

S-a arătat în motivele de apel, faptul că, dacă evadarea inculpatului s-a produs doar pentru puțin timp, acest fapt nu se poate reține ca o circumstanță atenuantă în favoarea acestuia, care să conducă la aplicarea unei pedepse situată chiar la limita minimă, deoarece, este meritul personalului de pază care a intervenit oportun, starea de pericol creându-se chiar și în aceste împrejurări, concluziile care se impun în opinia parchetului, cu atât mai mult cu cât inculpatul a refuzat să se supună somațiilor verbale care s-au făcut către personalul de pază.

Prin decizia penală nr. 29 din 24 ianuarie 2005, Curtea de Apel Ploiești a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 6 luni la 2 ani, urmând a executa în fine, potrivit dispozițiilor art. 269 al.3 C. pen., pedeapsa de 11 ani închisoare.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul, care a solicitat reducerea pedepsei.

Examinând cauza în raport de motivul invocat cât și din oficiu constată că recursul este nefondat.

În raport de gradul de pericol social al faptei săvârșite și de datele ce caracterizează persoana inculpatului care se afla în executarea unei pedepse de 9 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, are numeroase condamnări, a săvârșit fapte penale și în perioada minoratului, nu a fost sincer pe parcursul procesului penal, se apreciază că pedeapsa aplicată corespunde cerințelor prevăzute de art. 52 C. pen., astfel că o reindividualizare în sensul reducerii acesteia nu se justifică.

Cum alte motive care examinate din oficiu și care să conducă la casarea hotărârilor nu sunt urmează, ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să se respingă recursul declarat de inculpatul V.F.C. împotriva deciziei penale nr. 29 din 24 ianuarie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.F.C. împotriva deciziei penale nr. 29 din 24 ianuarie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 1 aprilie 2003, la 7 aprilie 2005.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 aprilie 2005.