Liability for third-party hate comments and limits of free speech in discrimination claims

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 4 ianuarie 2022, aceasta a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, B. S.R.L. şi C., să se constate faptul că Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a încălcat interesul legitim privind sancţionarea corespunzătoare a unor persoane care au încălcat prevederile O.G. nr. 137/2000 şi cele ale propriei proceduri interne, prin faptul că a soluţionat cu superficialitate şi fără profesionalismul necesar petiţia care a făcut obiectul dosarului CNCD nr. x/2021, neaplicând - în baza unor constatări faptic neadevărate, cu o motivare contradictorie şi cu neglijarea unei circumstanţe relevante şi agravante - sancţiuni care se impuneau, şi în consecinţă: să se anuleze Hotărârea nr. 854/2021 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, să se soluţioneze petiţia care a făcut obiectul dosarului CNCD nr. x/2021 în fond şi să se admită cererile, aşa cum au fost formulate în petiţia respectivă, cu obligarea CNCD la suportarea cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 30 din 1 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, B. S.R.L. şi C., ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei şi admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 30 alin. (6) din Constituţie, întrucât unele dintre comentarii nu pot fi considerate că se încadrează în limitele libertăţii de exprimare, având în vedere că acestea prejudiciază demnitatea, onoarea şi dreptul la propria imagine al întregii comunităţi de cetăţeni români de etnie maghiară.

Instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 30 alin. (7) din Constituţie, întrucât, având în vedere faptul că în municipiul Carei peste 20% din locuitori aparţin minorităţii maghiare, orice informaţie de interes public trebuie în mod obligatoriu făcută public şi în limba maghiară. În aceste condiţii, susţinerea că aşa ar trebui să arate toate intrările, adică fără inscripţii în limba maghiară, constituie incitare la discriminarea cetăţenilor din Carei de etnie maghiară.

A mai arătat recurenta că, în conformitate cu art. 10 alin. (2) din CEDO, nu se poate invoca libertatea de exprimare pentru promovarea ideilor rasiste şi xenofobe.

Recurenta a invocat dispoziţiile art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 şi a arătat că ar fi fost de datoria instanţei să constate că persoanele reclamate nu au dovedit faptul că nu au încălcat dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 şi ar fi trebuit să admită acţiunea.

În loc să constate adevărata stare de fapt şi să sancţioneze persoanele reclamate, instanţa de fond a respins cererea pe baza unei relaţii faptic neadevărate, încălcând şi dreptul la un proces echitabil. Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că marea majoritate a reacţiilor au avut un ton neutru, iar cu privire la comentariile terţilor, recurenta a invocat hotărârea CEDO în cazul Delfi vs. Estonia, arătând că proprietarii paginilor de internet poartă răspunderea pentru comentariile făcute de terţi pe paginile lor.

A susţinut recurenta că libertatea de exprimare este un drept fundamental, dar nu absolut, iar instanţa de fond ar fi fost obligată să analizeze postările şi comentariile reclamate în mod concret, pentru a putea determina dacă se încadrează sau nu în excepţiile din art. 30 alin. (7) din Constituţie.

În concluzie, a apreciat recurenta că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a unor prevederi esenţiale ale normelor de drept aplicabile.

4. Apărările intimaţilor

4.1 Intimatul-pârât C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii, în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

4.2 Intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul C., Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurentă pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 854/2021 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Legalitatea actului administrativ emis de pârât a fost confirmată de prima instanţă, prin respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Analizând sentinţa atacată prin raportare la motivul de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Printr-un prim rând de critici, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 30 alin. (6) din Constituţie, întrucât unele dintre comentarii nu pot fi considerate că se încadrează în limitele libertăţii de exprimare, având în vedere că acestea prejudiciază demnitatea, onoarea şi dreptul la propria imagine al întregii comunităţi de cetăţeni români de etnie maghiară.

Totodată, în opinia recurentei, instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 30 alin. (7) din Constituţie, întrucât, având în vedere faptul că în municipiul Carei peste 20% din locuitori aparţin minorităţii maghiare, orice informaţie de interes public trebuie în mod obligatoriu făcută public şi în limba maghiară. În aceste condiţii, susţinerea că aşa ar trebui să arate toate intrările, adică fără inscripţii în limba maghiară, constituie incitare la discriminarea cetăţenilor din Carei de etnie maghiară.

A mai arătat recurenta că, în conformitate cu art. 10 alin. (2) din CEDO, nu se poate invoca libertatea de exprimare pentru promovarea ideilor rasiste şi xenofobe.

Înalta Curte reţine din actele dosarului că, prin petiţia înregistrată cu nr. x/05.02.2021, petenta a sesizat CNCD cu privire la fapte considerate discriminatorii, hărţuire, tratament degradant, propagandă naţionalist-şovină şi instigare la ură rasială sau naţională împotriva comunităţii maghiare, săvârşite de către pârâţii C. şi B. S.R.L., sens în care s-a format dosarul nr. x/2021.

Atât în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, cât şi în faţa instanţei de fond, recurenta-reclamantă a criticat faptul că ambii pârâţi au avut un comportament discriminativ faţă de comunitatea maghiară din ţară, facilitând pentru alţii exprimarea unor mesaje discriminative şi hărţuitoare. Recurenta-reclamantă a invocat că prin postările pârâţilor şi prin comentariile generate la respectivele postări se instigă împotriva comunităţii maghiare din România.

S-a arătat astfel că pârâta B. S.R.L., editor al publicaţiei online "D." a publicat un articol intitulat "Trăiesc şi români la Carei. Vrem plăci cu înscrisuri şi în limba română", care a fost preluat şi publicat la data de 27 ianuarie 2021 pe pagina personală de x de către C., aceştia lăsând impresia că în articol este vorba despre un cimitir aflat în posesia şi administrarea autorităţilor locale, respectiv că aceştia ar fi încălcat legea prin amplasarea unei plăci doar în limba maghiară, fapt care a dus la inducerea în eroare a cititorilor, care au lăsat comentarii discriminatorii.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reţine că, raportat la situaţia de fapt stabilită în cauză prin probatoriul corespunzător administrat, instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod corect dispoziţiile legale aplicabile în cauză.

Pornind de la caracterul esenţial într-o democraţie, dar nu absolut, al dreptului la liberă exprimare, instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că exercitarea acestei libertăţi comportă îndatoriri şi responsabilităţi şi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, pentru protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora.

Limitele exercitării dreptului la libera exprimare, astfel cum sunt reglementate în cuprinsul art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţia României, impun respectarea demnităţii, onoarei, vieţii particulare a persoanei, dreptului la propria imagine. Sunt interzise, de asemenea, defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război, de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică.

În analiza articolului incriminat, dar şi a legalităţii hotărârii C.N.C.D. contestate, prima instanţă a reţinut, în mod just, că părţile reclamate nu au dorit să instige la ură şi au urmărit doar informarea publicului cu privire la un subiect de interes public, în contextul în care libertatea de expresie se raportează nu numai la informaţiile şi ideile primite favorabil sau cu indiferenţă, dar şi la acelea care deranjează sau sunt stânjenitoare.

Sintagmele analizate nu au caracter denigrator şi nu conţin elemente clare de discriminare sau afirmaţii care să vizeze crearea unei atmosfere de intimidare, ostile la adresa comunităţii maghiare din România.

Înalta Curte reţine caracterul nefondat al susţinerilor recurentei-reclamante, care pretinde că fapta persoanelor reclamate nu intră in sfera de protecţie a art. 10 din C.E.D.O., prin raportare la jurisprudenţa C.E.D.O. care clasifică afirmaţiile unei persoane în judecăţi de valoare şi afirmaţii factuale şi impun dovedirea celor din urmă.

Astfel, pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii pârâţilor pentru fapte de discriminare, în mod corect prima instanţă a efectuat o analiză distinctă a postărilor propriu-zise, respectiv a comentariilor la aceste postări, concluzionând în sensul că postările propriu-zise nu pot fi considerate discriminatorii la adresa comunităţii maghiare.

În ceea ce priveşte articolul postat de pârâta B. S.R.L., pe site-ul acesteia (https:/www.x.ro/2021/01/traiesc-si-romani-la-carei-vrem-placi-cu-inscrisuri-si-in-limba-romana.html), instanţa de control judiciar reţine că acesta nu poate fi considerat discriminatoriu la adresa comunităţii maghiare.

Astfel cum a remarcat instanţa de fond, prin acest articol, pârâta şi-a exprimat părerea faţă de o stare de fapt (expusă în fotografii), pe care a considerat-o nelegală, discriminatorie şi lipsită de respect la adresa comunităţii române.

Nu poate reţine faptul că pârâta ar fi intenţionat ca prin afirmaţiile făcute să producă o discriminare, să conducă la o propagandă naţionalist-şovină, la instigare la ură rasială sau naţională la adresa comunităţii maghiare din România, deoarece aceasta pur şi simplu a opinat în esenţă faptul că cimitirul în speţă, adăpostind atât români cât şi maghiari, ar trebui să afişeze plăcuţe în ambele limbi, nu doar în maghiară, deoarece în opinia acesteia românii care trăiesc în Carei sunt discriminaţi.

În aceste condiţii, în mod corect s-a reţinut că nu ne aflăm în prezenţa unei fapte de discriminare, tratament degradant, propagandă naţionalist-şovină, instigare la ură rasială sau naţională şi nici elemente hărţuitoare la adresa comunităţii maghiare din România, articolul publicat de pârâtă încadrându-se în limitele libertăţii de exprimare, potrivit art. 2 alin. (8) din O.G.. nr. 137/2000, soluţia Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării fiind una legală.

În ceea ce priveşte preluarea acestui articol publicat de pârâta B. S.R.L. şi distribuirea lui pe x de către pârâtul C., instanţa de control judiciar reţine faptul că pârâtul nu a dorit să discrimineze ori să instige la ură, ci a urmărit doar informarea publicului cu privire la un subiect de interes public, din moment ce libertatea de exprimare se raportează nu numai la informaţiile şi ideile primite favorabil sau cu indiferenţă, dar şi la acelea care deranjează sau sunt stânjenitoare.

Incitarea/instigarea ar presupune o intenţie din partea pârâţilor în ceea ce îi priveşte pe cititorii lor, în ideea ca aceştia să reacţioneze jignitor şi degradant la adresa comunităţii maghiare. Or, articolul postat de către pârâţi nu are această caracteristică pe care o impută recurenta-reclamantă.

Postarea nu a instigat şi nici nu a determinat terţele persoane să aibă o atitudine negativă, iar pentru a atrage răspunderea intimatului-pârât cu privire la comentariile postate pe pagina acestuia de socializare era necesar ca, prin postarea sa, acesta să determine sau să instige terţii să aibă un comportament negativ. Însă din conţinutul articolului distribuit rezultă doar o atitudine dezaprobatoare faţă de o stare de fapt, care nu ar trebui, în mod normal să declanşeze o reacţie abuzivă sau discriminatorie a terţilor pentru care autorul opiniei ori distribuitorul acesteia să fie răspunzători.

În legătură cu criticile privind responsabilitatea pârâtului pentru comentariile făcute de urmăritorii săi, instanţa de control judiciar are în vedere jurisprudenţa CEDO din cauza Magyar Tartalomszolgaltatok Egyesulete şi ind ex.hu ZRT contra Ungariei prin care s-a stabilit că responsabilitatea proprietarului unei pagini web pentru comentariile utilizatorilor nu poate fi angajată automat pentru simplul fapt că setările respectivului site permiteau vizitatorilor să posteze comentarii.

Curtea Europeană a stabilit faptul că un sistem bazat pe un disclaimer privind responsabilitatea utilizatorilor pentru comentariile postate şi un sistem de ştergere a comentariilor la simpla solicitare a persoanei vizate pot constitui o alternativă pentru a realiza un just echilibru între drepturile concurente implicate în situaţia în care observaţiile utilizatorilor terţi nu se manifestă sub forma unor discursuri de incitare la ură şi a unor comentarii directe la adresa integrităţii fizice a persoanelor.

În consecinţă, având în vedere efectele pe care le-au avut în mod concret, în sensul că respectivele comentarii nu au fost de natură să incite la ură împotriva etniei maghiare, aşa cum încearcă să insinueze recurenta-reclamantă, instanţa de control judiciar apreciază că nu se poate reţine în sarcina pârâţilor un comportament care întruneşte elementele unei fapte de discriminare ce intră sub incidenţa O.G. nr. 137/2000.

Nu poate fi reţinută nici critica recurentei-reclamante referitoare la încălcarea art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, cu privire la principiul inversării sarcinii probei.

Contrar celor afirmate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată, reevaluând probatoriul administrat în cauză, că prima instanţă a analizat cu minuţiozitate şi acurateţe atât susţinerile părţilor, cât şi probele administrate, din chiar perspectiva exigenţelor impuse de art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, potrivit cu care "persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existenţa unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egelităţii de tratament. În faţa Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituţional al drepturilor fundamentale, incluziv înregistrări audio şi video sau date statistice".

Instanţa de fond a evaluat şi stabilit corespunzător, şi în opinia Înaltei Curţi, conţinutul şi sensul normei sus-citate, reţinând că reclamata din dosarul nr. x/2021 al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi-a expus apărările prin adresa înaintată la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în 5 august 2021, prin care a indicat motivele pentru care consideră că nu a săvârşit faptele imputate de fundaţia reclamantă. Astfel, instanţa de fond a constatat că reclamata B. S.R.L. şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Totodată, simplul fapt că partea adversă, C., nu s-a apărat în vreun fel în cursul procedurii administrative şi jurisdicţionale nu neagă dreptul acestuia la egalitate în procesul civil şi, în egală măsură, nu reprezintă sub nicio formă în sine o obligaţie pentru autoritatea administrativă sau organul jurisdicţional de a aplica în consecinţă sancţiuni administrative contravenţionale.

Dimpotrivă, chiar în lipsa acestor apărări care să fi fost formulate de pârâtul C., potrivit obligaţiei instanţei şi rolul acesteia în aflarea adevărului aşa cum sunt ele prevăzute de art. 22 din C. proc. civ., instanţei i-a revenit sarcina să analizeze elementele de fapt şi probele administrate în cauză şi, în consecinţă, să facă aplicarea normelor de drept relative la existenţa faptelor de discriminare de care este acuzat pârâtul.

Susţinerile recurentei-reclamante cu privire la incidenţa în cauză a jurisprudenţei CEDO din cauza Delfi vs Estonia din 10.10.2013 sunt nefondate, întrucât respectiva cauză vizează un portal internet de ştiri în regim comercial, iar comentariile online ale cititorilor săi constituiau discurs de incitare la ură şi limbaj de incitare la violenţă, situaţie în care portalul administrat de profesionişti pe criterii comerciale este răspunzător pentru comentariile online injurioase ale cititorilor săi.

Aşadar, în raport de criticile formulate în recurs, nefiind aduse în discuţie aspecte noi, care să determine reţinerea unei alte stări de fapt decât cea constatată de judecătorul primei instanţe, Înalta Curte, constatând caracterul formal al acestor critici, urmează a respinge ca nefondată calea de atac exercitată în cauză.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului; va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 30 din 1 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 30 din 1 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 15 februarie 2024.