Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 776/2024 AI generated

Revision petition annulled for failure to pay stamp duty despite prior citation

Case Number Decizia nr. 776/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision to annul the petition for revision on procedural grounds. The dispute involved a taxpayer challenging a civil judgment rendered by the Court of Appeal against the Judicial Inspection via an extraordinary appeal for revision, alleging that the original proceedings were flawed because parties were not properly summoned. The decisive legal basis was the mandatory requirement under Emergency Government Ordinance No. 80/2013 and Article 197 of the Code of Civil Procedure that petitions subject to stamp duty must be accompanied by proof of payment; because the appellant failed to pay the required 100 RON fee for the revision despite being legally cited to do so, the court held that the failure to comply with this statutory obligation necessitated the annulment of the request as unstamped, regardless of the merits of the underlying allegations.

Legislator headnote

AI generated

art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 148 alin. (6) C. proc. civ, art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 197 din C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ; Revision petition annulled for failure to pay stamp duty despite prior citation: Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, "(...) (2) cererea de revizuire se taxează cu 100 RON pentru fiecare motiv de revizuire invocat.", iar dispoziţiile art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege".

Keywords

AI generated
payment of stamp duty civil revision proceedings statutory duty grounds for cassation summons proof of payment

Cited Legislation

AI generated
art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, "(...) (2) cererea de revizuire se taxează cu 100 RON pentru fiecare motiv de revizuire invocat.", iar dispoziţiile art.
art. 148 alin. (6) C. proc. civ
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora:
art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013
De asemenea, conform art. 39 din O.U.G.
art. 197 din C. proc. civ
Consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac extraordinare a revizuirii este prevăzută de dispoziţiile art. 197 din C. proc. civ., sancţiunea fiind nulitatea revizuirii ca netimbrată.
art. 496 din C. proc. civ
544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 03.10.2022, revizuentul A. în contradictoriu cu intimatul Inspecţia Judiciară, a formulat cerere de revizuire împotriva sentinţei civile nr. 1287/2022 în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2206 din 23 noiembrie 2022 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a decis admis excepţia netimbrării şi a anulat cererea de revizuire formulată de către revizuentul A., împotriva sentinţei civile nr. 1287/2022 în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata Inspecţia Judiciară, ca netimbrată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., arătând că hotărârea judecătorească este falsă şi abuzivă, instanţa nu a valorificat actele probatorii ataşate cauzei refuzând să constate că încheierea nr. 321/RC a fost pronunţată fără a fi citate părţile.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată revizuentul A. în contradictoriu cu intimatul Inspecţia Judiciară, a formulat cerere de revizuire împotriva sentinţei civile nr. 1287/2022 în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, "(...) (2) cererea de revizuire se taxează cu 100 RON pentru fiecare motiv de revizuire invocat.", iar dispoziţiile art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora:

"Cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum şi dispoziţiile art. 197 din acelaşi cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligaţia revizuentului de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel încât prin rezoluţia din data de 04.10.2022 s-a dispus citarea acesteia cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON.

De asemenea, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă petentul nu a folosit acest mijloc procesual reglementat de norma specială menţionată.

Înalta Curte constată că, în mod corect, până la termenul de judecată acordat, deşi a fost legal citat cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru aferentă căii extraordinare de atac promovate, astfel cum rezultă din dovada de înmânare de la dosar fond, revizuentul nu a respectat cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac extraordinare a revizuirii este prevăzută de dispoziţiile art. 197 din C. proc. civ., sancţiunea fiind nulitatea revizuirii ca netimbrată.

Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., instanţa de fond a dispus în mod corect anularea, ca netimbrată, a revizuirii formulate de A. împotriva sentinţei civile nr. 2206 din 23 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2206 din 23 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2206 din 23 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.