Rejected as unfounded: appeal on judge salary recalculation, allowances, and DNA/DIICOT multipliers fails after cap removal moots claims.

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.09.2022, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Vaslui, anularea Ordinului nr. 1690/C/din 18.04.2022 şi Ordinului nr. 1691/C/din 18.04.20.2022 şi răspunsului primit de la Ministerul Justiţiei cu nr. x/2022 din data de 27.07.2022 la contestaţia prealabilă formulată împotriva acestor două ordine, solicitând:

I) anularea Ordinelor nr. 1690/C/din 18.04.2022 şi nr. 1691/C/din 18.04.2022 şi emiterea unor noi ordine prin care:

1. să se stabilească indemnizaţiile de încadrare brute lunare ale reclamanţilor conform VRS de 605,225, începând cu data de 30.03.2022, precum şi plata drepturilor salariale aferente acestui VRS începând cu data de 30.03.2022;

2. înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

3. să se stabilească sporurile în conformitate cu Legea nr. 153/2017, cu aplicarea art. 4 şi 5 din Anexa V din Legea nr. 153/2017 raportat art. 25 din Legea nr. 153/2017 (respectiv minim 30% din indemnizaţia de încadrare stabilită conform VRS 605) şi să se plătească aceste sporuri începând cu data de 30.03.2022;

4. includerea în salariul de bază a coeficienţilor prevăzuţi la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. crt. 6-13 (diferenţe de drepturi salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor DNA, DIICOT), conform prevederilor Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, la acelaşi nivel cu judecătorii şi procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătoreşti definitive;

5. includerea în indemnizaţia de bază a sporurilor pentru condiţii grele, vătămătoare şi periculoase, respectiv a celor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii în cuantumul maxim de 45%, potrivit art. 4 şi 5 Anexa V din Legea 153/2017 la acelaşi nivel cu judecătorii şi procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătoreşti definitive.

II) obligarea Ministerului Justiţiei să aloce Tribunalului Vaslui fondurile necesare plătii drepturilor salariale cuvenite în urma emiterii unui nou ordin în conformitate cu cel solicitate în prezenta contestaţie.

III) obligarea Tribunalului Vaslui să achite drepturile salariale rezultate în urma stabilirii indemnizaţiilor de încadrare brute lunare conform VRS de 605,225 RON, începând cu data de 30.03.2022, a înlăturării plafonării institute asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul, a stabilirii sporurilor în conformitate cu Legea nr. 153/2017 cu aplicarea art. 4 şi 5 din Anexa V din Legea nr. 153/2017 raportat art. 25 din Legea nr. 153/2017 (respectiv minim 30% din indemnizaţia de încadrare stabilită conform VRS 605) şi a includerii în salariul de bază a coeficienţilor prevăzuţi la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, nr. crt. 6-13 (diferenţe de drepturi salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor DNA, DIICOT), conform prevederilor Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, la acelaşi nivel cu judecătorii şi procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătoreşti definitive.

2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 2381 din 19 decembrie 2022, Curtea a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor în privinţa capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la alocarea de fonduri şi a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la alocarea de fonduri necesare plăţii drepturilor salariale ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

A respins, ca neîntemeiate, excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune, lipsei calităţii procesuale pasive a Tribunalului Vaslui şi inadmisibilităţii invocate prin întâmpinare de pârâtul Tribunalul Vaslui.

A respins în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanţii A. şi B. au formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Au susţinut recurenţii-reclamanţi că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, pentru că, prin acţiune, nu au invocat hotărâri judecătoreşti obţinute anterior cauzei, iar pentru atacare ordinelor emise de pârât nu se impune drept condiţie de admisibilitate existenţa unei hotărâri judecătoreşti privitoare la venituri salariale în funcţie de VRS 605,225 sau coeficient DNA/DIICOT 19,00.

Au mai apreciat că hotărârea este dată cu încălcarea greşită a normelor de drept material cuprinse în Legea-cadru nr. 153/2017, pentru că dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 au fost interpretate în mod greşit, fără raportare, cel puţin, la conţinutul întregului articol, impunându-se interpretarea acestor dispoziţii în mod unitar şi nediscriminatoriu prin raportare la ceilalţi magistraţi.

Referitor la cele reţinute de prima instanţă cu privire la modul de stabilire al sporurilor şi la modul de calcul prin acordarea unei sume fixe, iar nu prin aplicarea procentului prevăzut de Anexa nr. V din Legea nr. 153/2017, au arătat că modul de calcul al sporurilor este nelegal şi discriminatoriu prin raportare la procurori şi prin raportare la grefieri, pentru că, Parchetul General şi curţile de apel, când au constatat că un angajat a ajuns la indemnizaţia de încadrare prevăzută de Legea nr. 153/2017, au calculat sporurile la 30% pentru a fi respectat articolul 25 din Legea nr. 153/2017.

Curţile de apel au făcut aplicarea sporurilor prevăzute de lege, respectiv 45%, dar le-au limitat la 30%, sporurile nefiind păstrate la un cuantum fix din 01.01.2018 aşa cum a procedat Ministerul Justiţiei.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în şedinţa din 15 mai 2018, plecând de la necesitatea ca în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale să nu existe o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, valoarea de referinţă sectorială fiind o constantă, a recomandat ordonatorilor de credite stabilirea unei valori de referinţă sectorială unică.

Au mai invocat recurenţii încheierea din 28 decembrie 2022, de lămurire a sentinţei nr. 1508 din 28 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2020, încheiere definitivă prin Decizia nr. 600 din 23 martie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a statuat că în privinţa sumelor datorate nu este incidentă plafonarea/limitarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, iar o interpretare contrară ar conduce la lipsirea unei hotărâri judecătoreşti de caracterul ei executoriu.

Prin urmare, indemnizaţia lor de încadrare trebuie calculată începând cu data emiterii ordinelor contestate şi în continuare cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON, majorată cu 25% conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, fără aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, sistemul de salarizare reglementat prin lege are la bază principiile nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie de principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală, conform şi Hotărârii pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în 3 iunie 2021 în Cauza C-624/19.

4. Apărările formulate

4.1. Intimatul-pârât Tribunalul Vaslui a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că motivele formulate de reclamanţi nu sunt susţinute de argumente pertinente care să probeze netemeinicia ori nelegalitatea hotărârii recurate.

4.2. Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, referitor la aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, respectiv recalcularea drepturilor salariale prin înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare, respingerea acţiunii ca rămase fără obiect şi, respectiv, respingerea recursului ca lipsit de interes, în raport cu emiterea Ordinului nr. 959/12.04.2023 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care, la art. 1, s-a dispus ca "Drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al judecătoriilor se calculează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în anexele 1-13, părţi integrante ale prezentului ordin. (...)".

A mai susţinut intimatul-pârât că, raportat la art. 25 din Legea nr. 153/2017, pretenţiile recurenţilor sunt neîntemeiate impunându-se a fi respinse, pentru că legea a fixat doar pragul minim pe care ordonatorul de credite trebuie să-l respecte, acesta având, însă, libertatea de a acorda sporuri al căror cuantum să fie chiar mai mic de un procent de 30% din suma totală a salariilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Nu poate fi reţinut motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii, se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

În susţinerea acestui motiv de casare, recurenţii-reclamanţi nu precizează care ar fi considerentele străine de natura cauzei avute în vedere de instanţă, neputându-se reţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată ar cuprinde motive străine de natura cauzei, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Înalta Curte validează argumentele instanţei de fond, apreciind, de asemenea, că nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune formulată în condiţiile prevăzute Legea nr. 153/2017, susţinând că intimatul-pârât a încălcat dispoziţiile art. 4 şi 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 cu prilejul stabilirii drepturilor salariale în ceea ce-i priveşte, din perspectiva sporurilor care li se cuvin şi din perspectiva coeficienţilor prevăzuţi de O.U.G. nr. 27/2006 conform Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016.

Soluţionând cererea reclamanţilor, prima instanţă a apreciat că este neîntemeiată, în esenţă pentru faptul că dispoziţiile legale de care se prevalează reclamanţii nu obligă ordonatorul de credite la acordarea sporurilor în cuantumul maxim, pe de o parte iar pe de altă parte ordonatorul de credit este ţinut să respecte, cu prilejul stabilirii în concret a cuantumului sporurilor şi limitarea prevăzută de lege.

Înalta Curte constată, reţinând şi apărările formulate de intimatul-pârât Ministerul Justiţiei în ceea ce priveşte înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, că, prin Ordinul nr. 959/12.04.2023 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit modul de salarizare a judecătorilor, prin stabilirea unor indemnizaţii de bază în raport cu VRS 605,225 neplafonate la valorile prevăzute pentru anul 2022 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Recurenţii-reclamanţi nu au răspuns apărărilor formulate prin întâmpinarea intimatului-pârât Ministerul Justiţiei.

De altfel, instanţa de control judiciar mai reţine că, ulterior, în considerarea faptului că la data de 22.12.2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat de la Ministerul Justiţiei prerogativa gestionării bugetului instanţelor, în ale cărui drepturi şi obligaţii s-a subrogat, în limitele prevăzute de art. 142 din Legea nr. 304/2002 privind organizarea judiciară, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 2734/27.09.2023 prin care s-a dispus că drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi ale asistenţilor judiciari din cadrul instanţelor judecătoreşti, calculate având în vedere valoarea de referinţă de 605,225 RON, conform Ordinului ministrului justiţiei nr. 6245/C/30.12.2021, se stabilesc începând cu data intrării în vigoare a ordinului menţionat, 30.12.2021, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dată de la care această valoare de referinţă sectorială a fost recunoscută în patrimoniul tuturor judecătorilor aflaţi în activitate.

Astfel, din perspectiva plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, drepturile salariale ale recurenţilor-reclamanţi au fost calculate după cum aceştia au solicitat prin acţiune, neputându-se reţine criticile formulate prin cererea de recurs.

Referitor la susţinerile recurenţilor privind modul de calcul al sporurilor, care ar fi nelegal şi discriminatoriu, instanţa de control judiciar reţine a fi incidente şi cele statuate prin Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorie conform art. 521 alin. (3) C. proc. civ., prin care s-a decis că,

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 şi 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăşi plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din acelaşi act normativ."

Cele reţinute în considerentele acestei decizii sunt incidente şi în prezenta cauză, fiind de prisos a fi reluate în cuprinsul prezentei hotărâri.

În ceea ce priveşte aplicarea coeficientului de multiplicare 19,000, Înalta Curte constată că recurenţii-reclamanţi prin cererea de recurs nu au adus nicio critică asupra celor avute în vedere de prima instanţă. De altfel, asupra acestui aspect, se mai reţine că dreptul la coeficientul 19,000 a fost stabilit sub forma plăţii unor despăgubiri de către instanţa specializată în litigii de muncă, iar nu ca o componentă a salarizării, modalitatea de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în litigiile de muncă având ca obiect acordarea acestui coeficient aparţinând, exclusiv, în sarcina ordonatorilor secundari şi terţiari de credite.

Ordinul nr. 959/12.04.2023 al Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinut anterior, a vizat exclusiv stabilirea drepturilor salariale ale judecătorilor având în vedere valoarea de referinţă sectorială 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, obiectul acestuia neputând fi extins la alte aspecte privitoare la salarizarea personalului din familia ocupaţională Justiţie (sporuri, coeficient de multiplicare etc.).

În concluzie, nu a fost demonstrată nelegalitatea sentinţei recurate nici din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., hotărârea fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în materie.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 2381 din 19 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.