Annulment of suspension request for non-payment of judicial stamp duty under Law No. 554/2004
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the first-instance decision that annulled the plaintiff's petition for lack of judicial stamp duty, leaving the original orders of the Cluj Court of Appeal in force. The case involved an administrative dispute where the plaintiff sought the suspension of execution of three civil decisions under Article 14(2) of Law No. 554/2004, but the Oradea Court of Appeal found the claim invalid because the plaintiff failed to pay the mandatory stamp tax despite being legally cited multiple times with a warning of annulment. The ruling relied on Article 27 of Emergency Governmental Ordinance No. 80/2013, which imposes a 20 RON stamp duty on non-valuable requests, and Articles 148(6) and 197 of the Code of Civil Procedure, establishing that the absence of proof of payment for non-exempt petitions results in the annulment of the initial claim, a finding the High Court confirmed as legally compliant.
Legislator headnote
AI generatedart. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 453 C. proc. civ, art. 490 C. proc. civ, art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 394 C. proc. civ, art. 148 alin. (6) din C. proc. civ; Annulment of suspension request for non-payment of judicial stamp duty under Law No. 554/2004: Or, raportat la obiectul judecăţii, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 27 din O.U.G. nrn. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, conform cărora " orice alte acţiuni sau cereri neevaluabile în bani, cu excepţia celor scutite de plata taxei judiciare de timbru potrivit legii, se taxează cu 20 de RON".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 6 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11 mai 2022, pe rolul Curţii de Apel Oradea, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, printre altele, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Cluj, suspendarea executării încheierii civile din data de 20 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a Hotărârii nr. 82 din data de 3 mai 2022, pronunţată în dosarul x, şi a Hotărârii nr. 83 din data de 3 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea acţiunii în anulare, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în prezentul dosar, conform art. 453 C. proc. civ.
Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 154/CA/2022-P.I. din 14 septembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022-P.I. Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de netimbrare, invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a anulat, ca netimbrată, cererea de suspendare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Cluj.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal reclamantul A. a formulat cerere de apel, solicitând anularea în totalitate a hotărârii şi rejudecarea cererii de suspendare.
Apărările formulate în cauză
Deşi cererea de apel, astfel cum a fost intitulată de reclamant, a fost legal comunicată intimatei Curtea de Apel Cluj, aceasta nu a formulat apărări în cadrul unei întâmpinări.
Procedura de soluţionare a recursului
În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.
În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 13.01.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 06.02.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, mai întâi a calificat, ca fiind recurs, calea de atac intitulată eronat de reclamant "apel" şi luând act de solicitarea recurentului - reclamant, de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. declară dezbaterile închise şi reţine dosarul în pronunţare.
Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, motiv pentru care va fi respins, ca atare, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul A. a solicitat, printre altele, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Cluj, suspendarea executării încheierii civile din data de 20 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a Hotărârii nr. 82 din data de 3 mai 2022, pronunţată în dosarul x, şi a Hotărârii nr. 83 din data de 3 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea acţiunii în anulare, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în prezentul dosar, conform art. 453 C. proc. civ.
În drept, reclamantul a invocat art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Or, raportat la obiectul judecăţii, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 27 din O.U.G. nrn. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, conform cărora " orice alte acţiuni sau cereri neevaluabile în bani, cu excepţia celor scutite de plata taxei judiciare de timbru potrivit legii, se taxează cu 20 de RON".
Cum în cauză recurentul - reclamant a solicitat suspendarea încheierii civile din data de 20 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018, dar şi a Hotărârii nr. 82 din data de 3 mai 2022, pronunţată în dosarul x şi a Hotărârii nr. 83 din data de 3 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, în mod corect instanţa de fond a stabilit în sarcina recurentului -reclamant o taxă judiciară de timbru în cuantum de 60 RON, pentru toate cele 3 hotărâri ce se solicită a fi suspendate în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Având în vedere că recurentul - reclamant nu s-a conformat dispoziţiilor date de prima instanţă, deşi a fost legal citat cu menţiunea de a achita taxa judiciară aferentă cererii, " sub sancţiunea anulării cererii, ca netimbrată", atât la data de 19 mai 2022 (conform dovezilor ataşate la dosarul de fond), cât şi la data de 30.06.2022 (dosarul de fond) şi la data de 04.08.2022 (dosarul de fond), la termenul de judecată din data de 15 iunie 2022 instanţa amânând judecata cererii de suspendare pentru data de 14.09.2022 tocmai pentru a da posibilitatea reclamantului de a achita taxa judiciară de timbru aferentă acesteia, în condiţiile în care cererea de reexaminare formulată de recurentul - reclamant împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru a fost respinsă de o altă instanţă, prin încheierea nr. 103CA/2022 din data de 02 iunie 2022, ce are caracter definitiv, în mod corect prima instanţă a admis excepţia de netimbrare, invocată din oficiu, anulând, ca netimbrată, cererea de suspendare formulată de reclamantul A..
În acord cu instanţa de fond şi Înalta Curte reţine ca fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 148 alin. (6) din C. proc. civ., conform cărora "cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", iar, potrivit art. 197 C. proc. civ., "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii".
Totodată, Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, ce prevăd că "taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege".
Cum cererea recurentului - reclamant nu este scutită de plata taxei judiciare de timbru, iar partea nu s-a conformat dispoziţiilor legale, nici plătind anticipat taxa judiciară de timbru şi nici pe parcursul judecăţii, deşi i-a fost adusă în mod legal la cunoştinţă obligaţia de a timbra cererea şi cuantumul taxei datorate, în condiţiile în care şi cererea de reexaminare formulată de reclamant a fost respinsă de o altă instanţă legal învestită, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală, motiv pentru care nu se impune a fi reformată, criticile reclamantului fiind nefondate.
Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs
Pentru considerentele arătate Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 154/CA/2022-P.I. din data de 14 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022-P.I., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 februarie 2024.