Mootness of action to compel administrative decision following satisfaction of claim during pendency
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the appeal filed by the Fund for the Guarantee of Insureds, set aside the lower court’s judgment, and dismissed the claim as having lost its object, resulting in a final decision in favor of the defendant. The dispute arose from an administrative action initiated by three insured parties to compel the Fund to issue decisions regarding their payment requests, which the first-instance court had initially ordered the Fund to do within 30 days under penalty of daily fines. The material facts establishing that the claim had become moot were that the Fund issued the required payment decisions and transferred the approved sums to the claimants before the appellate stage was concluded, a circumstance acknowledged by the plaintiffs. The decisive legal basis for the ICCJ’s ruling was Article 496 of the Code of Civil Procedure for the appellate remedy, combined with Articles 29 and 32 of the Code of Civil Procedure, which establish that the persistence of a specific claim is a necessary condition for the right to sue; since the specific performance sought (issuance of decisions) had been fulfilled, the action lacked an operative object and was therefore dismissed.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ, art. 29 din C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ, art. 402 din C. proc. civ; Mootness of action to compel administrative decision following satisfaction of claim during pendency: Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 6 februarie 2024
Asupra recursuluide faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, în data de 09.06.2022 sub numărul x/2022 reclamanţii A., B. şi C., în temeiul art. 8 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, au formulat acţiune în contencios administrativ în contradictoriu cu FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, solicitând ca prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză, să se dispună următoarele: obligarea pârâtului fondul de garantare a asiguraţilor la emiterea unei decizii prin care să se admită sau să se respingă pretenţiile solicitate de către reclamanţi, conform art. 13 alin. (4) din Legea 213/2015; stabilirea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii în care pârâtul să emită decizia sub sancţiunea obligării la plata unei penalităţi de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere şi aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului FGA.
Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 440 pronunţată în data de 29.09.2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, având ca obiect - obligaţie de a face, obligând pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei decizii prin care să soluţioneze cererea reclamanţilor de despăgubire, conform art. 13 alin. (4) din Legea 213/2015, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancţiunea obligării la plata unei penalităţi de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere.
Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR a exercitat calea de atac a recursului, în condiţiile art. 493 din C. proc. civ.
Invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca rămasă fără obiect.
Prin recursul său recurentul a susţinut, în esenţă că, urmare a dispoziţiilor date de instanţa de fond prin sentinţa atacată, cele trei cereri de despăgubire formulate reclamanţi au fost soluţionate de recurenta-pârâtă, astfel:
- Cererea reclamantului A., înregistrată sub nr. de dosar unic FGA x, a fost soluţionată la data de 13.10.2022, prin emiterea Deciziei nr. 51939, prin care a fost admisă cererea de plată pentru suma de 80.000 RON şi a fost respinsă cererea de plată pentru diferenţa dintre suma solicitată (500.000 RON) şi suma aprobată Ia plată. Suma aprobată a fost achitată prin OP nr. x din 25.08.2022.
- Cererea reclamantei B., înregistrată sub nr. de dosar unic FGA x, a fost soluţionată prin plată, Ia data de 25.08.2022, a sumei de 80.000 Iei, cu OP nr. x, urmând ca reclamantei să-i fie comunicată Decizia emisă de recurentă.
- Cererea reclamantei C., înregistrată sub nr. de dosar unic FGA x, a fost soluţionată la data de 13.10.2022, prin emiterea Deciziei nr. 51980, prin care a fost admisă cererea de plată pentru suma de 34.000 RON şi a fost respinsă cererea de plată pentru diferenţa dintre suma solicitată (200.000 RON) şi suma aprobată la plată.
În consecinţă, având în vedere petitul acţiunii - obligarea recurentului-pârât la soluţionarea cererilor de plată formulate de intimaţii-reclamanţi, faţă de precizările de mai sus şi de actele doveditoare anexate prezentei cereri de recurs, susţine recurentul că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect, soluţionând solicitările intimaţilor-reclamanţi.
Având în vedere reconfigurarea situaţiei de fapt reţinută de prima instanţa, în sensul executării de către recurent a obligaţiei de soluţionare a cererii reclamanţilor, recurentul Fondul de Garantare a Asiguraţilor solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca rămasă fără obiect, în raport de îndeplinirea de către recurent a obligaţiei solicitate de către intimaţii-reclamanţi prin cererea de chemare în judecată.
Apărările formulate în cauză
Intimaţii - reclamanţi A., B. şi C. nu au formulat întâmpinare în cauză, ci o Cerere în cadrul căreia au solicitat a se constata că dosarul de faţă a rămas fără obiect, dat fiind faptul că recurentul - pârât a emis deciziile de despăgubire.
Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu susţinerile ambelor părţi şi cu actele depuse la dosar, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului, casarea sentinţei, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:
Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanţii A., B. şi C. au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să se admită sau să se respingă pretenţiile solicitate de către reclamanţi, conform art. 13 alin. (4) din Legea 213/2015; stabilirea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii în care pârâtul să emită decizia sub sancţiunea obligării la plata unei penalităţi de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere şi aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului FGA.
Instanţa de fond - Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei decizii prin care să soluţioneze cererea reclamanţilor de despăgubire, conform art. 13 alin. (4) din Legea 213/2015, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancţiunea obligării la plata unei penalităţi de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere.
Înainte de a proceda la analiza legalităţii hotărârii pronunţate de prima instanţă, Înalta Curte constată că, faţă de cele susţinute şi dovedite de ambele părţi, toate cele 3 cereri de plată formulate de reclamanţi au fost soluţionate de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin emiterea deciziilor de plată, sumele aprobate fiindu-le şi achitate acestora cu ordine de plată.
Astfel, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunţată la data de 29.09.2022.
La data de 13.10.2022 Fondul de Garantare a Asiguraţilor a emis Decizia nr. 51939 în soluţionarea Cererii de plată nr. x/15.12.2021 formulate de A., soluţia fiind de admitere a cererii de plată pentru suma de 80.000 RON, respingându-se cererea de plată cu privire la diferenţa dintre suma solicitată şi suma aprobată, suma aprobată fiind achitată cu OP nr. x din 25.08.2022.
Tot la data de 13.10.2022 Fondul de Garantare a Asiguraţilor a emis şi Decizia nr. 51980 în soluţionarea Cererii de plată nr. x/15.12.2021 formulate de C., soluţia fiind de admitere a cererii de plată pentru suma de 34.000 RON, respingându-se cererea de plată cu privire la diferenţa dintre suma solicitată şi suma aprobată, suma aprobată fiind achitată cu OP nr. x din 25.08.2022.
De asemenea, la data de 27.10.2022, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a emis şi Decizia nr. 52669 în soluţionarea Cererii de plată nr. x/15.12.2021 formulate de B., soluţia fiind de admitere a cererii de plată pentru suma de 80.000 RON, respingându-se cererea de plată cu privire la diferenţa dintre suma solicitată şi suma aprobată, suma aprobată fiind achitată cu OP nr. x din 25.08.2022.
Această situaţie de fapt a fost recunoscută chiar de intimaţii - reclamanţi, ce solicită a se constata că Fondul de Garantare a Asiguraţilor le-a emis deciziile de despăgubire, motiv pentru care cauza a rămas fără obiect.
În acest context, aminteşte instanţa de control judiciar că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenţii, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.
Astfel, Înalta Curte constată că deşi condiţia existenţei obiectului acţiunii privind obligarea pârâtului FGA la soluţionarea cererilor de plată înregistrate sub nr. x/15.12.2021, y/15.12.2021 şi nr. 62860/15.12.2021, a fost îndeplinită la data promovării acţiunii (09 iunie 2022) ulterior, ca urmare a emiterii de către FGA a Deciziilor nr. 51939/13.10.2022, nr. 51980/13.10.2022 şi nr. 52669/27.10.2022, prin care, urmare a analizării în şedinţa Comisiei speciale din data de 24.08.2022, au fost admise în parte cererile de plată antereferite, obiectul cererii de chemare în judecată nu mai subzistă.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că prin soluţionarea cererilor de plată a fost realizată pretenţia concretă dedusă judecăţii, astfel că demersul judiciar formulat de reclamanţi privind soluţionarea acestora este la momentul de faţă rămas fără obiect, urmând să fie respins, ca atare.
În pronunţarea acestei soluţii Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 29 din C. proc. civ., potrivit cărora acţiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile legal ocrotite, precum şi cele ale art. 32 din acelaşi cod, care reglementează condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune, una dintre acestea fiind cea privind formularea unei pretenţii.
Aşadar, se reţine că, unul dintre elementele acţiunii civile, este, alături de părţi şi cauză, obiectul acţiunii, respectiv pretenţia concretă a reclamanţilor, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi în exercitarea căilor de atac.
Cum obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea recurentului-pârât la emiterea unor decizii de soluţionare a cererilor de despăgubire formulate de reclamanţi, iar aceste decizii au fost emise, Înalta Curte reţine că pretenţia reclamanţilor a fost satisfăcută şi, în consecinţă, acţiunea formulată de aceştia a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă, ca atare.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea formulată de reclamanţi, ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 440 din data de 29 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa civilă recurată şi rejudecând:
Respinge acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca rămasă fără obiect.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 februarie 2024.