Appeal against refusal to discipline judge fails as administrative courts lack merit-review power

Şedinţa publică din data de 6 februarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 09.11.2021, sub nr. de dosar x/2021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii INSPECŢIA JUDICIARĂ şi B., a formulat plângere împotriva Rezoluţiei C211-1536 din 23.09.2021, solicitând:

1) Admiterea plângerii

2) Sancţionarea administrativa a judecătoarei B. de la Judecătoria Braşov pentru totala rea - credinţa si/sau neglijenta in soluţionarea dosarului x/2020

Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1841 din 26.10.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii INSPECŢIA JUDICIARĂ şi B., ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1841 din 26.10.2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A. şi, invocând motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, în sensul ca Inspecţia Judiciară să fie obligată să înceapă cercetările disciplinare şi să pronunţe o soluţie pe fondul solicitării normelor de drept material şi procedural, acestea fiind încălcate cu rea-credinţă de intimată.

În dezvoltarea criticilor sale, a susţinut recurentul că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti reţinând că ceea ce a prezentat Inspecţia judiciară în sensul că nu poate analiza plangerea sa pana nu se pronunţă şi instanţa de apel, întrucât ar impieta asupra judecăţii acestuia.

Aşadar încă de la început Inspecţia nu a dorit sa facă nici o analiză a modului cum intimata a trunchiat grav dreptatea si nici măcar nu a dorit sa răspundă la solicitarea recurentului făcută în cadrul cererii de completare a hotărârii. Aceasta solicitare de completare a fost îndreptăţită din cauza modului abstract de motivare (nepermis de procedura civilă, intimata motivând că sun zgomote deasupra biroului, însă a spus ca nu ar fi intense şi că se impune ca recurentul sa ramână cu avertisment).

Fără a avea o începere măcar a cercetării disciplinare din partea Inspecţiei, ea fiind de facto suspendată cum afirmă si Inspecţia în rezoluţiile sale, instanţa fondului vorbeşte la finalul motivării ca din probele administrate nu rezulta ca s-a făcut vreo abatere disciplinară. Astfel, susţine recurentul că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, făcând un abuz la adresa sa, încă unul, deoarece si acum se află sub teroarea vecinei pe care a fost nevoit sa o dea în judecată, formându-se dosarul nr. x/2022 Ia Tribunalul Bucureşti, secţia Conflicte de Munca cu termen 09.02.2023.

Judecătoarea B. nu a ţinut cont de practica judecătorească constantă în sensul că activitatea profesională nu poate fi sancţionată, recurentul chemând Politia ca urmare a zgomotelor de deasupra biroului de lucru din Braşov (proprietatea apartamentului aparţinând cabinetului de avocatură, fiind deci, în exerciţiul funcţiunii). Aceasta nu a aplicat deciziile CEDO privind calificarea din punct de vedere al garanţiilor procesuale a regimului contravenţional drept regim penal, ca atare, sarcina demonstrării vinovăţiei revenind agentului constatator şi nu invers. Agentul constator a fost extrem de agresiv.

Apărările formulate de intimat

Împotriva recursului promovat de reclamantul A. doar intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, în cadrul căreia solicită respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate, ca fiind legală şi temeinică.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul - reclamant A. a combătut apărările intimatei Inspecţia Judiciară din cadrul întâmpinării, printr-un Răspuns la întâmpinare, susţinând că există un exces al puterii judecătoreşti iar întâmpibarea nu poate confirma motivare abstractă şi nereală a Curţii de Apel Bucureşti care nu avea decât un singur rol, să oblige Inspecţia Judiciară să înceapă cercetarea disciplinară.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 03.03.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 12.09.2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, a încuviinţat cererea de amânare formulată de recurentul - reclamant, pentru imposibilitate de prezentare şi a acordat termen pentru continuarea judecăţii la data de 06 februarie 2024.

La acest termen de judecată, Înalta Curte, după soluţionarea cu prioritate a noii cereri de amânare formulate de recurentul - reclamant, în sensul respingerii acesteia, pentru considerentele menţionate în practicaua acestei hotărâri, luând act de solicitarea intimatei - pârâte Inspecţia Judiciară, de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul în pronunţare pe fondul recursului.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor invocate şi a apărărilor formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurentul - reclamant A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru următoarele considerente:

Analizând cererea de recurs formulată de reclamantul A., constată Înalta Curte că, în cadrul acesteia s-a invocat un singur motiv de casare şi anume motivul reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia "instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti".

Cu alte cuvinte, când instanţa a săvârşit un "exces de putere".

Instanţa săvârşeşte un "exces de putere" când, fie pronunţă o hotărâre judecătorească fără nicio com­petenţă în acea problemă, fie chiar şi numai când ea săvârşeşte orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanţelor prin lege.

Într-o încercare de definire a sintagmei "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti", s-a considerat că aceasta semnifică intruziunea autorităţii judecă­toreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească.

Aceasta s-ar putea produce când instanţa săvârşeşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, când consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate, când contestă puterea legiuită altor texte, când critică pe legiuitor, când aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare, când se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.

Conform doctrinei, "excesul de putere" derivă din trecerea abuzivă a "barierelor" între funcţiile ce revin autorităţilor publice şi el este un exces faţă de limitele fixate prin norme constituţionale.

"Necompetenţa" derivă din încălcarea sau ignorarea atribuţiilor de jurisdicţie ce revin diferitelor categorii de instanţe, astfel cum aceste atribuţii au fost stabilite prin normele de procedură, în interiorul sistemului instanţelor judecătoreşti.

Deci, "excesul de putere" semnifică un conflict de atribuţii între instanţe şi alte autorităţi, iar "necompetenţa" un conflict de atribuţii între instanţele judecătoreşti.

Astfel spus, "excesul de putere" constă în încălcarea de către judecători a principiului separaţiei puterilor în stat, în imixtiunea lor în atribuţiile puterii legislative sau executive.

Contrar susţinerii recurentului - reclamant, acest motiv nu este însă incident în cauza dedusă judecăţii, având în vedere competenţa exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti în soluţionarea litigiilor având ca obiect rezoluţiile emise de Inspecţia Judiciară în urma unor verificări prealabile vizând sesizările adresate de petenţi autorităţii publice, respectiv Inspecţiei Judiciare, competenţă prevăzută prin lege specială, în speţă prin Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Instanţa săvârşeşte un "exces de putere" când, fie pronunţă o hotărâre judecătorească fără nicio competenţă în acea problemă, fie chiar şi numai când ea săvârşeşte orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanţelor prin lege.

În practica instanţei supreme s-a statuat că prin exces de putere nu se pot înţelege decât acele atingeri aduse de judecători principiilor constituţionale care determină, în interesul general, limitele în care trebuie să se restrângă diferitele puteri, iar nu orice violare de lege sau abateri de la simple reguli de competenţă.

Aşadar, depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti vizează nerespectarea unor competenţe jurisdicţionale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, respectiv săvârşirea, de către instanţa de judecată a unor acte aflate în sfera de competenţă a organelor puterii executive sau legislative, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Ar putea fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 4 C. proc. civ., cu titlu de exemplu, următoarele situaţii, în care s-ar putea considera că instanţa depăşeşte atribuţiile puterii judecătoreşti, respectiv atunci când:

- săvârşeşte un act pe care numai un organ al puterii legislative sau executive îl poate face;

- consfinţeşte cu valoare legală texte abrogate;

- aplică o lege adoptată înaintea intrării ei în vigoare;

- se pronunţă pe cale de dispoziţii generale;

- iese din cadrul atribuţiilor sale, prin imixtiunea în domenii excluse intervenţiei puterii judecătoreşti (de exemplu, imixtiunea în atribuţiile Curţii Constituţionale, imixtiunea în domeniul cultelor etc.);

- refuză să judece pe motiv ca legea nu prevede, este neclară sau incompletă (denegare de dreptate);

Motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. ar putea fi reţinut în situaţia în care s-ar constata o denegarea de dreptate, situaţie reglementată de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, care statuează că "judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă".

De asemenea, atunci când instanţa judecătorească ar ignora cadrul procesual al litigiului, încălcând dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care statuează că "judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii", aceasta presupunând implicit şi respectarea normelor de drept care reglementează desfăşurarea procedurilor judiciare, inclusiv din perspectiva termenelor procedurale şi a modalităţii de administrare a probatoriului.

Analizând hotărârea recurată sub aceste aspecte, Înalta Curte nu a identificat indicii de manifestare a unui exces de putere din partea instanţei de fond, raportat la modalitatea în care aceasta a pus în discuţie excepţiile procesuale şi probatoriul administrat, fiind respectate principiile de drept.

În mod corect a reţinut prima instanţă că dispoziţiile luate de un judecător în exercitarea competenţei sale de a conduce desfăşurarea procesului, cum ar fi admiterea sau respingerea unor probe, soluţionarea unor excepţii procesuale, vizând aplicarea anumitor instituţii juridice, se încadrează în activitatea jurisdicţională, iar analiza unei sesizări disciplinare se face strict prin raportare la dispoziţiile art. 99 şi art. 991 din Legea nr. 303/2004 rep., sediul legal al materiei abaterilor disciplinare săvârşite de magistraţi.

În acord cu instanţa de fond şi Înalta Curte reţine că, în aplicarea principiului prevăzut de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, dispoziţiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 au prevăzut în mod expres că "exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac". În acelaşi sens, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară:

"(1) Hotărârile judecătoreşti trebuie respectate şi duse la îndeplinire în condiţiile legii. (2) Hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale".

Elementele esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară. Interpretarea normelor de drept şi a probelor administrate în cauză reprezintă elemente ale raţionamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar interpretarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept.

Singura excepţie în care se poate interveni asupra soluţiei judecătorului este situaţia în care acesta îşi exercită funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, iar analiza prezentei acţiuni în contencios administrativ se limitează la a aprecia dacă există indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare, ceea ce presupune un control sumar, în aparenţă, în baza unui probatoriu minimal, fiind exclusă antamarea unor chestiuni litigioase ce au făcut obiectul cercetării procesului în legătură cu care sunt sesizate abaterile disciplinare, în primă instanţă sau în căile de atac de reformare, ori care pot face obiectul căilor de atac de retractare.

Astfel, raportat la alin. (5) al art. 451 din Legea nr. 317/2004 şi la art. 1 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, controlul de legalitate al rezoluţiilor emise în cauză de inspectorii judiciari va fi unul specific (dacă rezoluţiile sunt clare şi complete) şi general (dacă au vicii externe sau interne de neregularitate comune, verificabile conform legii contenciosului administrativ).

Instanţa de contencios administrativ nu are atribuţia efectuării verificărilor prealabile, nu se poate substitui procurorului de caz/judecătorului din dosar, procurorului ierarhic superior sau inspectorului judiciar, ci doar cenzurează legalitatea emiterii rezoluţiei de clasare sub aspect extrinsec-procedural şi intrinsec (conţinut), adică trebuie să se asigure că procedura stipulată de art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 şi HCSM nr. 1027 din 15 noiembrie 2012 pentru aprobarea Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară a fost respectată şi rezoluţia cuprinde elementele constitutive regulamentare, fiind clară şi completă: a. inspectorul judiciar aleatoriu desemnat, în funcţie de aspectele sesizate, a solicitat instanţelor sau parchetelor vizate relaţiile necesare soluţionării lucrării, cf. art. 12 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie sau a efectuat verificări directe ori inopinate, dacă a considerat necesar cf. art. 13; b. s-au realizat activităţile prevăzute de art. 14 de către inspector (accesare Ecris, examinare registre, lucrări, solicitare puncte de vedere, dacă a apreciat necesar); c. s-a încheiat procesul-verbal de finalizare a verificărilor prealabile care reprezintă o operaţiune procedurală anterioară emiterii actului administrativ-rezoluţie de clasare; d. s-a întocmit şi semnat rezoluţia de clasare cf. art. 18 din Regulament, ce a fost supusă verificării, avizării de către şeful direcţiei de inspecţie judiciară corespunzătoare şi inspectorul-şef, respectiv comunicării după avizare.

Dacă procedura nu ar fi respectată, instanţa de contencios administrativ poate impune reluarea sa din etapa legală obligatorie care a fost omisă sau neregulat efectuată. Instanţa de contencios administrativ nu poate interveni peste dreptul de apreciere al inspectorului de caz asupra necesităţii realizării unor operaţiuni administrative, acolo unde regulamentul lasă la aprecierea inspectorului realizarea anumitor acţiuni. Având în vedere că inspectorul judiciar face o verificare prealabilă a detectării unor indicii referitoare la abateri disciplinare în cauzele instrumentate de magistraţi, este necesar ca accesul la justiţie să însemne posibilitatea instanţei de contencios administrativ de a dispune, când s-au omis ori greşit etape procedurale obligatorii, inclusiv măsuri de obligare a autorităţii la efectuarea unei operaţiuni administrative, conform art. 18 alin. (1) teza finală a Legii nr. 554/2004 şi paragrafului 34 al Deciziei CCR nr. 397/2014.

În controlul de legalitate permis instanţei de contencios administrativ este realizată o cenzură externă (verificarea competenţei organului disciplinar şi a formalităţilor procedurii) şi o cenzură internă a actului atacat (respectarea normelor materiale ierarhic superioare şi a spiritului legii sau al actelor normative disciplinare), cu respectarea scopului art. 451 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, respectiv claritatea şi caracterul complet al rezoluţiilor emise.

Acest control de legalitate generic este limitat nu numai de lege şi regulamente, dar inclusiv de cadrul acţiunii depuse, conform principiului disponibilităţii prevăzut de art. 22 alin. (6) C. proc. civ.: Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Or, având în vedere toate aceste considerente, în condiţiile în care soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt de respingere a contestaţiei sau de admitere a acesteia şi de desfiinţare a rezoluţiei inspectorului - şef şi a rezoluţiei de clasare, cu consecinţa trimiterii dosarului pentru completarea verificărilor, neputând pronunţa hotărâri care să vizeze aspectele de fond invocate în sesizarea iniţială sau care să conducă, în mod direct la exercitarea acţiunii disciplinare faţă de magistraţii reclamaţi, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală, instanţa de fond soluţionând cauza strict în limitele atribuţiilor puterii judecătoreşti, iar critica recurentului în sensul că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti este neîntemeiată.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. fiind nefondat.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., invocat de recurentul - reclamant, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1841 din data de 26 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 februarie 2024.