Disciplinary complaint against judge: scope of judicial review over administrative interpretation of res judicata in revision cases

Şedinţa publică din data de 6 februarie 2024

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 01.07.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiei nr. 800/02.05.2022, dispusă de Inspecţia Judiciara, în dosarul nr. x prin care s-a dispus clasarea cauzei ce a vizat plângerea formulata împotriva magistratului B., respectiv a magistratului care a fost parte din completul de judecata care a judecat dosarul x/2020, judecător în cadrul Curţii de Apel Constanţa, precum şi a rezoluţiei din data de 03.06.2022 emisa în dosarul x, admiterea plângerii, astfel cum a fost formulata, cu consecinţa trimiterii cauzei în vederea efectuării cercetărilor cu privire la abaterile săvârşite de către membrii completului de judecata din cadrul Curţii de Apel Constanta ce au soluţionat dos nr. x/2020, ce a avut ca obiect revizuirea deciziei pronunţate în dosarul nr. x/2014, în speţă, efectuarea cercetărilor doar cu privire la d-na judecător C., având în vedere ca magistratul faţă de care a formulat plângerea iniţială, respectiv dna. B., şi-a încetat activitatea urmare a pensionarii.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 682 din data de 10 aprilie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a Contencios dministrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe reclamantul A. a declarat recurs şi, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, cu consecinţa admiterii contestaţiei formulate împotriva Rezoluţiei Inspectorului Sef nr. 800 din data de 02.05.2022, emisa in dosarul x de către Inspecţia Judiciară şi în rejudecare să se dispună trimiterea cauzei în vederea efectuării cercetărilor cu privire la abaterile săvârşite de către membrii completului de judecata din cadrul Curţii de Apel Constanta ce au soluţionat dos nr. x/2020, ce a avut ca obiect revizuirea deciziei pronunţate in dos nr. x/2014, în speţă, efectuarea cercetărilor doar cu privire la d-na judecător C., având in vedere că magistratul faţă de care a formulat plângerea iniţiala, respectiv dna. B., şi-a incetat activitatea urmare a pensionarii.

În dezvoltarea criticilor sale a susţinut recurentul - reclamant că, în fapt prin sesizarea formulată Inspecţiei Judiciare a arătat ca dna B. a fost chemată să judece cauza dosarului x/2020, fiind vorba de o revizuire a dosarului x/2014, dosar în care instanţa de judecată a solicitat părţii adverse depunerea sau dovada contractului de asistenta juridică, iar partea adversă a refuzat să o depună.

Arată recurentul că ulterior a constatat ca acest grup de avocaţi nu a avut mandat. Mandatul a fost acordat altor entităti juridice, altele decât părţile din dosar, context în care în baza înscrisurilor din care rezulta faptul că avocaţii părţii adverse din cauza nr. x/2014 nu au avut un mandat valabil de reprezentare, a solicitat revizuirea hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2014, cauza care s-a soluţionat în baza unui viciu de procedură, constând in lipsa calităţii de reprezentanţi convenţionali ai apărătorilor care au reprezentat partea adversă.

In acest sens, în susţinerea cererii de revizuire a hotărârii pronunţate în dos nr. x/2014, a arătat că ulterior, soluţionării acestei cauze, ICCJ a sesizat Parchetul pentru cercetarea infracţiunilor de fals în inscrisuri sub semnătura privată şi alte infracţiuni specifice profesiei de avocat.

Parchetul a solicitat de la aceştia toate contractele de asistenta juridică pe care aceştia le aveau Încheiate în dosarele cu recurentul.

La dosarul penal, pretinşii reprezentanţi convenţionali ai părţii adverse au depus şi contractele de asistenţă juridică aferente dos nr. x/2014, contract care însă nu a fost semnat de un reprezentant legal al pârtii parate din cauza susprecizată, iar acest aspect dovedeşte faptul ca aceştia nu au avut niciun mandat cu părţile din dosarul x/2014

Aceşti avocaţi erau mandataţi de terţe societăţi care nu aveau nicio legătură cu părţile din dosar, nefiind parte in dosar, astfel cum reiese si din împuternicirea emisă în baza aceluiaşi contract, respectiv 1121506/2014.

Apreciază recurentul ca prin rezoluţia nr. 800/02.05.2020 pronunţata in lucrarea nr. x, prin care s-a clasat plângerea, s-a realizat o interpretare eronată a dispoziţiilor legale relative la autoritatea de lucru judecat.

Sub un prim aspect, contrar motivării date de membrii completului de judecata care au soluţionat excepţia autorităţii de lucru judecat si care au apreciat ca cele doua revizuiri sunt identice, aceştia apreciind in fapt ca cea dc-a doua revizuire este o FOTOCOPIE a primei cereri înregistrate pe rolul instanţei, magistratul însărcinat cu verificarea plângerii deşi retine că:"în considerentele deciziei se reţine ca cererea este identică în ceea ce priveşte obiect, parti si cauza, înscrisurile noi invocate ca temei al revizuirii fiind aceleaşi" (in realitate fiind inscrisuri total diferite astfel cum am demonstrat), în paragraful subsecvent mentioneza că "« accepţiunea judecătorilor care au soluţionat cauza, faptul ca cererile privind inscrisuri probatorii (altele decât înscrisurile care sunt invocate ca temei al revizuirii) parţial diferite, nu are niciunfel de relevanţă în analiza autorităţii de lucru judecat"

De observat este însă faptul ca această reţinerre a magistratului însarcinat cu soluţionarea plângerii formulate este total diferită de considerentele reţinute de magistraţi în hotărârea prin care au soluţionat excepţia autorităţii de lucru judecat, aceştia apreciind în fapt ca cea de-a doua revizuire este o copie identică cu cea care a format obiectul dos nr. 210/36/2018, iar nu faptul că existenta unor înscrisuri noi nu pot fundamenta formularea unei cereri de revizuire diferită.

In realitate, din eroare, sau gravă neglijenţă, magistraţii au considerat că cele două cauze reprezintă în fapt o singura cauza cu aceeaşi motivare şi in baza aceloraşi inscrisuri, iar cum cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2019 fusese deja soluţionată, sens în care nu se mai putea invoca excepţia conexităţii, au apreciat ca se impune admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat.

Or, conţinutul diferit al înscrisurilor noi descoperite la momente diferite care au funadmantat cererea de revizuire impuneau o analiză separată a celor 2 cereri, câtă vreme calea extrordinară de atac a revizuirii tinde la aflarea adevărului ce poate fi relevant prin descoperirea unor inscrisuri pe care partea ce are interes sa le invoce nu le-a avut Ia momentul soluţionării cauzei pe fond.

Astfel, magistratul a comis abateri disciplinare prin încălcarea dreptului material si procesual, care prevede începând de la art. 22 C. proc. civ. ca magistratul trebuie să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeala privind aflarea adevărului, făcând afirmaţii obiectiv false şi fără suport probatoriu, admiţând excepţia de lucru judecat pe motivul că o acţiune nouă ar fi o fotocopie a unei acţiuni vechi mai ales când acestea nu sunt deloc identice aşa cum a arătat mai sus.

Abateri disciplinare există atunci când judecătorul nesocoteşte din gravă neglijenţăsau intenţie prevederile normelor procesuale sau materiale.

Afirmaţia că un act cu totul diferit ar fi o fotocopie a altui act şi luarea de decizii pe astfel de afirmaţii este astfel o grava neglijenţă sau din intenţie, si astfel o eroare judiciară.

În cuprinsul rezoluţiei de clasare a plângerii formulate, atât magistratul însărcinat cu soluţionarea acesteia, cat si inspectorul judiciar, se subroga completului de judecata si motivează excepţia autorităţii de lucru judecat invocata de către complet pe alte considerente decât cele cuprinse in motivarea soluţiei pronunţate, ceea ce denota faptul ca în realitate nu s-a încercat soluţionarea legala a plângerii sale, context în care solicită admiterea prezentei acţiuni cu trimiterea cauzei în vederea efectuării cercetărilor cu privire la abaterile săvârşite de către membrii completului de judecată din cadrul Curţii de Apel Constanta ce au soluţionat dos nr. x/2020, cu constatarea faptului ca magistraţii au comis abateri disciplinare, prin modalitatea în care au inţeles să invoce şi să soluţioneze excepţia autorităţii de lucru judecat.

Împotriva acestei rezoluţii a inţeles a formula constestatie, ce a format obiectul prezentei cauze, instanţa de fond dispunând respingerea acţiunii în mod nefondat, pronunţând o hotărâre nelegală, ceea ce determină incidenţa în speţă a motivului de recurs prevăzut de disp art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că în speţa nu sunt îndeplinite condiţiile că fapta săvârşită de către magistrat să fi fost comisă cu rea credinţa sau grava neglijenţă, cu atât mai mult cu cât instanţa constată în mod eronat că acţiunea dosarului nr. x/2019 a fost depusă la data de 02.09.2019.

Astfel, la data de 02.09.2019 pe rolul Curţii de Apel Constanţa a fost înregistrată sub nr. x/2019 cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 665/20.12.2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2014 şi a sentinţei civile nr. 1205/09.10.2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa în acelaşi dosar, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 5 C. proc. civ.

Mai susţine recurentul că motivarea instanţei este eronată şi conţine afirmaţii contradictorii.

Astfel, arată că instanţa susţine că dosarul x/2019 a fost înregistrat la data de 02.09.2019, afirmaţie preluată în totalitate de la partea adversă, fără a verifica probele depuse la dosarul cauzei, din care rezultă data depunerii cererii de revizuire ce a format obiectul dosarului, apoi vorbeşte de decizia civilă pronunţata de Curtea de Apel Constanta pronunţata la data de 19.09.2019, în dosarul x/2019 Or, daca dosarul x/2019 ar fi fost înregistrat la data de 02.09.2019, recurentul se întreabă cum ar fi putut sa se pronunţe deja o decizie civilă în 2 săptămâni de la formarea dosarului ?!

Grava neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor profesionale reiese din încălcarea flagranta a unor îndatoriri elementare profesionale întrucât afirmaţia că cele doua cereri de revizuire sunt identice evidenţiază faptul că magistratul care a pronunţat hotărârea nu a înţeles obiectul cauzei, dar nici nu si-a exercitat rolul activ în aflarea adevărului, astfel cum legiuitorul a stabilit.

Prin urmare, consideră recuretul că trebuie intervenit în modul arbitrar prin care unii magistraţi s-au pronunţa asupra cauzelor, ghidându-se după declaraţiile părţii adverse, fără a verifica probele depuse la dosarul cauzei.

Or, acesta atitudine, pe lângă altele, reprezintă dovada de netăgăduit asupra îndepliniriii condiţiilor de constatare a abaterii disciplinare si din perspectiva laturii subiective.

Apreciază astfel ca magistratul a încălcat dispoziţiile Legii 303/2004 actualizată şi comis abateri disciplinare de natura a produce vătămări atât recurentului, cât prestigiului justiţiei. Aceasta si-a exercitat funcţia cu rea credinţa sau grava neglijenta, dat fiind faptul că a încălcat cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind s-au acceptând vătămarea unei persoane, şi dat fiind faptul că a nesocotit din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Aceasta a arătat în decizie o motivare care era în mod vădit contrar raţionamentului juridic şi prevederilor legale, de natură să afecteze prestigiului justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat.

In cazul de faţă, afirmaţia că doua cereri de revizuire sunt identice, fără a se verifica sau analiza în vederea stabilirii motivului de formulare a cererilor, constituie o gravă neglijenţă pentru un magistrat sub aspectul soluţionării cauzelor, a stabilirii cadrului procesual în mod corect, iar in niciun caz sa nu facă afirmaţii neverificate.

Fata de toate aceste aspecte solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare la cererea de recurs formulată de reclamantul A., în cadrul căreia, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate, ca fiind legală şi temeinică.

Răspunsul la întâmpinare

Deşi, întâmpinarea intimatei - pârâte Inspecţia Judiciară i-a fost comunicată în termenul legal, recurentul - reclamant nu a combătut apărările acesteia printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 alin. (4) C. proc. civ. incidente şi în cazul recursului conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 06.09.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 06.02.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, după soluţionarea cu prioritate a cererii de amânare formulate de recurentul - reclamant, în sensul respingerii acesteia, pentru considerentele expuse în practicaua acestei decizii, luând act de solicitarea intimatei - pârâte, de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul în pronunţare pe fondul recursului.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat şi de apărările din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, motiv pentru care urmează a-l respinge, ca atare, pentru considerentele expuse în continuare:

Înainte de a trece la analizarea criticilor formulate de recurentul - reclamant instanţa de control judiciar reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal la data de 01.07.2022 sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiei nr. 800/02.05.2022, dispusă de Inspecţia Judiciara, în dosarul nr. x prin care s-a dispus clasarea cauzei ce a vizat plângerea formulata împotriva magistratului B., respectiv a magistratului care a fost parte din completul de judecata care a judecat dosarul x/2020, judecător în cadrul Curţii de Apel Constanţa, precum şi a Rezoluţiei din data de 03.06.2022 emisa în dosarul x, admiterea plângerii, astfel cum a fost formulată, cu consecinţa trimiterii cauzei în vederea efectuării cercetărilor cu privire la abaterile săvârşite de către membrii completului de judecata din cadrul Curţii de Apel Constanta ce au soluţionat dos nr. x/2020, ce a avut ca obiect revizuirea deciziei pronunţate în dosarul nr. x/2014, în speţă, efectuarea cercetărilor doar cu privire la d-na judecător C., având în vedere ca magistratul faţă de care a formulat plângerea iniţială, respectiv dna. B., şi-a încetat activitatea urmare a pensionarii.

Prin Rezoluţia nr. 800 din data de 02 mai 2022 menţinută prin Rezoluţia inspectorului şef nr. x din data de 03 iunie 2022 s-a dispus clasarea sesizării formulate de către reclamantul A., reţinându-se în esenţă că în cauză nu sunt realizate condiţiile impuse de lege, întrucât nu s-a probat existenţa unei încălcări a drepturilor procesuale ale unei anumite părţi şi care să poate fi caracterizată ca fiind evidentă şi nici neîndoielnică. Interpretarea normei de drept şi aprecierea asupra raportului juridic dedus judecăţii nu se poate constitui în element de compunere al abaterii imputate, din moment ce norma procedurală supusă interpretării de către judecător constituie în realitate o aplicare a legii, exclusă a fi supusă controlului administrativ, atâta vreme cât interpretarea este raţională, argumentată şi rezonabilă.

Instanţa de fond, prin hotărârea ce face obiectul prezentului control judiciar, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată, reţinând în esenţă că Inspecţia Judiciară nu poate realiza o cenzură de legalitate şi temeinicie a soluţiilor dispuse de magistraţi în exercitarea atribuţiilor specifice, întrucât o asemenea activitate ar putea aduce atingere principiului independenţei judecătorului, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României. O analiză din perspectiva solicitată de petent ar presupune formularea de către inspectorul judiciar, a unor aprecieri asupra modului în care instanţele trebuie să interpreteze şi să aplice legea, sau, mai mult decât atât, o analiză proprie a cererii cu care a fost investită instanţa, a raportului juridic dedus judecăţii sau a probelor administrate în cauze, fapt nepermis cât timp Inspecţia Judiciară nu îndeplineşte prerogative jurisdicţionale.

Soluţiile pronunţate de instanţele de judecată nu pot face obiect al unei acţiuni disciplinare, ci doar acele aspecte exterioare acestora, în care s-a săvârşit o greşeală gravă, neîndoielnică şi căreia îi lipseşte cea mai slabă justificare, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale.

Astfel, a apreciat prima instanţă că, în mod temeinic inspectorul judiciar a apreciat că nu s-a probat existenţa unei încălcări a drepturilor procesuale ale unei anumite părţi, şi care să poată fi caracterizată ca fiind evidentă şi nici neîndoielnică, astfel că, în raport de motivele invocate de către reclamant, soluţia administrativă de clasare a sesizării, dispusă prin rezoluţia Inspecţiei Judiciare nr. 800/02.05.2022, şi rezoluţia inspectorului-şef de respingere a plângerii formulate împotriva rezoluţiei de clasare sunt legale, motiv pentru care a respins acţiunea reclamantului.

Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând astfel la analizarea criticilor formulate de recurentul - reclamant A. din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că acest motiv de nelegalitate nu poate fi reţinut, în contextul în care instanţa de fond a făcut o justă interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, raportat la obiectul cauzei cu care a fost învestită, considerentele primei instanţe fiind însuşite de instanţa de control judiciar, după efectuarea propriei examinări a cauzei.

În primul rând, subliniază Înalta Curte că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului ce a fost chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi, este un element distinct de reaua-credinţă a magistratului sau de grava neglijenţă - aceste din urmă elemente ale răspunderii fiind necesar a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept.

În sfera răspunderii disciplinare noţiunea de rea -credinţă presupune intenţia judecătorului de a manipula legea în mod conştient, obţinând prin aceasta un avantaj pentru sine sau pentru altul sau o vătămare a interselor uneia dintre părţile implicate în proces, iar în varianta săvârşirii faptei cu gravă neglijenţă trebuie să se identifice încălcarea de către judecător a normelor de drept material sau procesual, iar nerespectarea acestor norme să fie neechivocă.

Totodată, pentru ca fapta să poată fi circumscrisă unor abateri disciplinare, este necesar ca judecătorul să manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri profesionale elementare, cu consecinţe grave asupra înfăptuirii actului de justiţie, iar nerespectarea normelor să poată fi caracterizată ca fiind o greşeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipseşte orice justificare.

Grava neglijenţă presupune nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil de către magistrat a normelor de drept material ori procesual. Grava neglijenţă se apreciază, între altele, de exemplu, şi în raport de claritatea unor norme juridice ce, în mod vădit, nu mai necesită absolut nicio interpretare sau care au fost deja supuse unei interpretări obligatorii pentru instanţe. Dincolo de aceste aspecte, sunt şi alţi factori obiectivi de avut în vedere cum sunt, de pildă, volumul de activitate al judecătorului, exercitarea altor atribuţii, etc.

Prin urmare, pentru a vorbi de o gravă neglijenţă, culpa magistratului ar trebui să nu poată fi scuzabilă.

Mai reţine instanţa de control judiciar că, în cadrul atribuţiilor inspecţiei judiciare intră doar o analiză a conduitei judecătorilor, nu şi a procesului, această autoritate publică nefiind o instanţă extraordinară, cu atribuţii în analiza probelor administrate în cauză, nefiind în competenţa sa a se pronunţa asupra soluţiei din dosar, ci doar a verifica incidenţa vreunuia dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată.

Stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, neputând fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Inspecţia Judiciară nu exercită atribuţii de verificare a legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti, neavând prerogative specifice controlului jurisdicţional, nefiind posibilă efectuarea unui control administrativ asupra legalităţii şi temeiniciei, modul de aplicare a normelor de drept material ori procesual neputând fi considerate o abatere de la îndatoririle de serviciu sau o faptă care să afecteze prestigiul justiţiei.

În plus, trebuie reţinut că reclamantul unei acţiuni împotriva rezoluţiilor Inspecţiei Judiciare nu se află într-o cale de atac specială, ci, raportat la alin. (5) al art. 451 din Legea nr. 317/2004 şi la art. 1 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrative, controlul de legalitate al rezoluţiilor emise în cauză de inspectorul judiciar este unul specific (dacă rezoluţiile sunt clare şi complete) şi general (dacă au vicii externe sau interne de neregularitate comune, verificabile conform legii contenciosului administrativ). Astfel, soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, potrivit prevederilor art. 451 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, sunt respingerea contestaţiei sau admiterea contestaţiei însoţită de desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare, însoţită de trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor, ceea ce nu se impune în speţă, reţinându-se că verificările prealabile au fost complete, iar Inspecţia Judiciară a răspuns tuturor aspectelor vizate de sesizarea disciplinară. în plus, deşi a pretins nesoluţionarea unor aspecte, reclamantul nu a indicat, în concret, în ce constau acestea.

Pornind de la cele sesizate de către petiţionar, inspectorul judiciar în mod corect a indicat, iar instanţa fondului a confirmat că nu se conturează indiciile săvârşirii niciunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, explicitând argumentele avute în vedere, circumscrise dispoziţiilor legale aplicabile, iar sentinţa fondului conţine elemente de fapt şi de drept care să permită destinatarului, pe de o parte, să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate de către instanţa de recurs.

Or, ceea ce critică recurentul este, în fapt, interpretarea dată de inspectorul judiciar normei disciplinare, soluţia clasării fiind rezultatu unui raţionament argumentativ, conţinând motive de fapt şi de drept detaliate în concret de către emitent;

Instanţa de fond, în mod judicios a analizat legalitatea rezoluţiilor atacate cu contestaţie în limitele de competenţă stabilite de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, constatând, în primul rând că, prin sesizarea formulată la Inspecţia Judiciară, reclamantul a făcut referire doar la doamna judecător B. în raport de modul de soluţionare a dosarului nr. x/2020 Întrucât dosarul în cauză a fost soluţionat în complet colegial, verificările inspectorului judiciar au vizat-o şi pe doamna judecător C., constatându-se că doamna judecător B. şi-a încetat activitatea ca urmare a pensionării.

În acord cu cele reţinute în rezoluţia de clasare dispusă în dosarul nr. x -1175 şi confirmate prin rezoluţia Inspectorului-şef nr. x/O3.06.2022, judecătorul fondului în mod corect a constatat, în esenţă, că, în ceea ce priveşte modul de repartizare a dosarului, inspectorul judiciar a efectuat verificări în legătură cu acest aspect şi nu au fost identificate neregularităţi din perspectiva modului de repartizare/constituire a completului de judecată, constatându-se în urma verificărilor prealabile efectuate că dosarul nr. x/2020 s-a repartizat aleatoriu la Curtea de Apel Constanţa.

Totodată, instanţa fondului în mod judicios a reţinut că susţinerile reclamantului referitoare la repartizarea manuală a tuturor cererilor de revizuire exced sesizării formulate la Inspecţia Judiciară iar în soluţionarea contestaţiei nu pot fi analizate aspecte ce nu au făcut obiectul sesizării Inspecţiei Judiciare, întrucât numai aspectele sesizate sunt supuse verificării prealabile efectuate de inspectorii judiciari, potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la o eventuală relaţie de prietenie a doamnei judecător C. cu avocaţii din dosare, în mod corect judecătorul fondului a constatat că acest aspect nu a fost indicat prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare, excedând astfel limitelor contestaţiei, conform celor indicate mai sus. De altfel, sesizarea reclamantului nu a vizat-o pe doamna judecător C..

În ceea ce priveşte soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2020, în raport de care reclamantul a formulat sesizarea la Inspecţia Judiciară pentru nesocotirea din culpă şi grava neglijenţă a dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., judecătorul fondului în mod corect a reţinut că, în drept, potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, constituie abateri disciplinare exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, iar inspectorul judiciar a apreciat în mod corect că modul de soluţionare a cauzei nu este susceptibil de analiză în procedura verificărilor administrative.

Aminteşte Înalta Curte că modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material ori procesual în procesul interpretării şi aplicării legii nu poate fi considerat o "abatere de la îndatoririle de serviciu" sau o "faptă care afectează prestigiul justiţiei", iar cenzurarea acestuia în cadrul contenciosului disciplinar al funcţiei de magistrat nu poate fi realizată.

Este adevărat că, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabili ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificări trebuie efectuate doar în limitele mai sus arătate, pentru motivele acolo expuse, iar în măsura în care sesizarea este de esenţa activităţii de judecată, verificările pot fi efectuate doar în situaţiile şi condiţiile cumulative mai sus expuse.

Însă, modul în care magistraţii instrumentează, apreciază/califică şi soluţionează cererile, excepţiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancţiune disciplinară decât în măsura în care acesta încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

În speţă, Înalta Curte reţine că expunerea motivată a unui raţionament logico-juridic adoptat în modul de apreciere şi interpretare a normelor legale incidente speţei, raportat la actele şi lucrările dosarului, ori activitatea de interpretare şi de analizare a admisibilităţii unor probe nu poate constitui în nici un caz abatere disciplinară, atunci când are loc în limitele legii şi a logicii.

Deopotrivă, nici modul de aplicare a normelor de drept material ori procesual, nu poate fi considerat o abatere de la îndatoririle de serviciu, în sensul exercitării cu rea credinţă sau gravă neglijenţă, ci se subsumează raţionamentului logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, iar nemulţumirile exprimate de recurentul - reclamant în cuprinsul sesizării excedează limitelor legale ale controlului de natură administrativă al Inspecţiei Judiciare în ceea ce priveşte soluţia dată excepţiei autorităţii de lucru judecat, neputând fi analizate pe calea prezentului demers judiciar din perspectiva propusă de acesta.

De asemenea, aspectele care vizează raţionamentul juridic al judecătorilor nu sunt susceptibile de analiză în procedura verificărilor administrative de competenţa Inspecţiei Judiciare. Abaterea disciplinară conţinută de dispoziţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 republicată, privind statutul judecători or şi procurorilor, constând în exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, vizează exclusiv acele aspecte, exterioare raţionamentului logico-juridic construit de instanţa de judecată cu ocazia soluţionării cauzei, care au avut drept urmare nesocotirea normelor de drept substanţial sau procedural într-o modalitate lipsită de cea mai slabă justificare.

Inspecţia Judiciară nu poate realiza o cenzură de legalitate şi temeinicie a soluţiilor dispuse de magistraţi în exercitarea atribuţiilor specifice, întrucât o asemenea activitate ar putea aduce atingere principiului independenţei judecătorului, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României. O analiză din perspectiva solicitată de recurentul - reclamant ar presupune formularea de către inspectorul judiciar, a unor aprecieri asupra modului în care instanţele trebuie să interpreteze şi să aplice legea, sau, mai mult decât atât, o analiză proprie a cererii cu care a fost investită instanţa, a raportului juridic dedus judecăţii sau a probelor administrate în cauze, fapt nepermis cât timp Inspecţia Judiciară nu îndeplineşte prerogative jurisdicţionale.

Soluţiile pronunţate de instanţele de judecată nu pot face obiect al unei acţiuni disciplinare, ci doar acele aspecte exterioare acestora, în care s-a săvârşit o greşeală gravă, neîndoielnică şi căreia îi lipseşte cea mai slabă justificare, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale.

Rezultă astfel că, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al judecătorului chemat să judece/instrumenteze o cauză. Opinia pe care acesta şi-o formează în juridic nu poate fi cenzurată decât în căile de atac şi nu pot forma obiectul unei verificări disciplinare.

Or, raportat la soluţia de admitere a excepţiei autorităţii de lucru judecat, invocată din oficiu, în mod corect nu a mai fost analizată excepţia lipsei calităţii de reprezentant a avocatului părţii adverse, invocate de recurentul - reclamant, reţinându-se că susţinerile petentului privind neprezentarea contractului de asistenţă juridică sunt fără relevanţă.

Faţă de această soluţie, ce nu poate fi cenzurată în procedura verificărilor administrative de competenţa Inspecţiei Judiciare, criticile recurentului referitoare la nelegala reprezentare în dosarul nr. x/2014 nu vor fi avute în vedere.

În ceea ce priveşte critica recurentului, ce s-ar putea subsuma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că motivarea instanţei este eronată şi conţine afirmaţii contradictorii, prin raportare la data reţinută de prima instanţă ca şi data înregistării cererii de revizuire ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, respectiv data de 02.09.2019, Înalta Curte constată că este nefondată, faţă de datele menţionate în sistemul Ecris, din analiza cărora rezultă că revizuentul A. a depus "cerere de revizuire", la data de 09.04.2019, 10.04.2019, 30.08.2019, dar şi la data de 02.09.2019, conform extraselor ataşate la dosar, nefiind vorba, aşadar, despre nici o eroare sau contradicţie.

Deşi este adevărat că dosarul de revizuire nr. x/2019 a fost înregistrat la data de 09.04.2019, urmare a primei cereri de revizuire înregistrate, reţinerea instanţei din cuprinsul considerentelor hotărârii (alin. (4) de la fila x a hotărârii) în sensul că " la data de 02.09.2019 pe rolul Curţii de Apel Constanţa a fost înregistrată sub nr. x/2019 cererea de revizuire formulată de revizuentul A....", nu este eronată şi nici contradictorie, faţă de datele înregistrate în sistemul Ecris la respectivul dosar.

Chiar şi în ipoteza în care respectiva dată ar fi fost, într-adevăr, eronată, nu putea fi vorba decât despre o simplă eroare materială, ce nu putea conduce la casarea hotărârii recurate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, interpretând în mod corect dispoziţiile art. 97 şi art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată, privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, argumentele invocate de recurentul- reclamant A. în cadrul motivelor de recurs, nefiind apte să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 682 din 10 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 februarie 2024.