Revision petition for violation of res judicata barred by strict one-month deadline from final decision pronouncement

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2023

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 19.03.2020, sub numărul x/2020, reclamanţii A., B., C. şi D. au formulat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor contestaţie împotriva deciziei de respingere parţială a cererii de plată a despăgubirilor nr. 22891/28.02.2020, solicitând admiterea cererii de despăgubire din data de 19.11.2019 şi obligarea pârâtului la plata diferenţei dintre sumele solicitate şi cele acordate, astfel:

- către A., soţul defunctei E., suma de 240.000 RON, cu titlu de daune morale;

- către B., fiica defunctei, suma de 240.000 RON, cu titlu de daune morale;

- către C., mama defunctei, suma de 240.000 RON, cu titlu de daune morale;

- către D., sora defunctei, suma de 60.000 RON, cu titlu de daune morale.

Prin sentinţa civilă nr. 1020 din 19 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C. şi D. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat parţial Decizia F.G.A. nr. 22891/28.02.2020, în ceea ce priveşte pct. 2 din decizie, de respingere parţială a cererii de plată, obligând pârâtul la plata către reclamanţi a diferenţei dintre sumele cuvenite cu titlu de daune morale (240.000 RON - suma cuvenită reclamantului A., 240.000 RON - suma cuvenită reclamantei B., 240.000 RON - suma cuvenită reclamantei C., 60.000 RON - suma cuvenită reclamantei D.) şi sumele acordate conform art. 1 din decizia contestată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi respingerea acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiată.

2. Hotărârea supusă revizuirii

Prin decizia nr. 5603 din 22 noiembrie 2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1020 din 19 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi rejudecând, a respins acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C. şi D., ca neîntemeiată, obligând intimaţii-reclamanţi la plata către recurentul-pârât a sumei de 200 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Cererea de revizuire

La data de 4 mai 2023 A., B., C. şi D. au formulat cerere de revizuire împotriva deciziei instanţei de recurs şi, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au solicitat anularea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Revizuenţii au formulat cerere de repunere în termenul de declarare a căii de atac, arătând că hotărârea nu a fost comunicată părţilor în cadrul termenului de revizuire, împrejurare care nu le-a permis să cunoască încălcarea autorităţii de lucru judecat a altei hotărâri, astfel că aceştia au fost în imposibilitate să formuleze cererea de revizuire în termen de o lună de la pronunţare.

În opinia revizuenţilor, voinţa legiuitorului, exprimată prin art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi considerată a fi fost aceea de a prevedea doar un drept teoretic şi iluzoriu de a cere revizuirea, ci un drept efectiv, prin care să se asigure un just echilibru între interesele părţilor, în raport cu principiul stabilităţii raporturilor juridice care impune respectarea autorităţii lucrului judecat a tuturor hotărârilorjudecătoreşti.

Aşadar, părţile nu au putut formula cererea de revizuire în termenul de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, întrucât pretinsa încălcare a autorităţii de lucru judecat de care se prevalează nu a putut fi cunoscută de către acestea decât prin lecturarea considerentelor hotărârii, odată ce le-a fost comunicată.

Pe fondul cererii de revizuire, s-a arătat, în esenţă, că decizia din dosarul nr. x/2020 încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2017, care a tranşat în mod definitiv atât cuantumul prejudiciului moral suferit de fiecare dintre reclamanţii-revizuienţi, cât şi contribuţia la producerea prejudiciului a fiecăruia dintre cei doi conducători auto şi, proporţional, sumele de bani la care au fost obligaţi cei doi asigurători auto. Doar faptul că societatea F. S.A. a intrat în insolvenţă pe parcursul soluţionării acestui dosar a impiedicat recuperarea integrală a prejudiciului suferit în mod direct de la aceasta societate, iar potrivit rolului său de organism de plată, F.G.A. trebuia să fie obligat la plata sumelor în acelaşi cuantum.

Autoritatea de lucru judecat nu poate fi redusă la funcţia unei excepţii procesuale, ci constituie un efect esenţial al hotărârii judecătoreşti, iar conforrn prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă". De asemenea, chiar dacă F.G.A. nu a fost parte litigantă în dosarul nr. x/2017, devin incidente dispoziţiile art. 435 C. proc. civ., referitoare la obligativitatea şi opozabilitatea hotărârii.

Prin urmare, s-a solicitat a se constata că prin hotărârea definitivă pronunţată în dosarul nr. x/2017, s-a statuat asupra cuantumului daunelor morale la care sunt îndreptăţiţi revizuienţii din prezenta cauză, în timp ce prin decizia nr. 5603/2022 pronunţată de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2020, fiind admis recursul F.G.A., s-a stabilit un cuantum mult mai mic al daunelor morale, încălcându-se astfel autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de repunere în termen ca neîntemeiată şi admiterea excepţiei tardivităţii cererii de revizuire. În subsidiar, s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a căii extraordinare de atac şi menţinerea ca legală a deciziei instanţei de recurs.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, în privinţa cererii de repunere în termenul de revizuire, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ. "partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate".

În prezenta cauză, revizuenţii au invocat drept motiv temeinic justificat pentru nerespectarea termenului reglementat de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 Cod procedură, necunoaşterea considerentelor hotărârii atacate cu revizuire, împrejurare care a determinat formularea căii extraordinare de atac în termenul de 1 lună calculat de la data comunicării deciziei instanţei de recurs, iar nu de la data pronunţării.

Înalta Curte apreciază că nu se poate invoca în mod valid faptul că necunoaşterea considerentelor deciziei nr. 5603/22.11.2022 a constituit o cauză de împiedicare a exercitării căii de atac în termenul legal, care să justifice formularea cererii de repunere în termenul de revizuire, câtă vreme, în calitate de intimaţi în dosarul de recurs, revizuenţii aveau cunoştinţă de conţinutul motivelor de recurs formulate în cauză, iar instanţa de recurs nu se putea pronunţa decât asupra motivelor invocate de recurent.

În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, care a statuat constant că "Revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă, se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepţia actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) din acest act normativ, revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, aşa cum s-a arătat mai sus, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie.

Este adevărat că art. 461 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.

Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea. Astfel, Curtea a observat că, în ceea ce priveşte considerentele decizorii, prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, acestea nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară.

Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui de-al doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată cu privire la aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiţii de diligenţă procesuală, se poate preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.

În consecinţă, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi dreptul la apărare şi nici nu contravine dispoziţiilor art. 129 din Constituţie referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită." (a se vedea deciziile CCR nr. 229/2021, nr. 416/2022, nr. 545/2022, nr. 441/2023).

Prin urmare, Înalta Curte nu poate reţine ca şi "motiv temeinic justificat" argumentul revizuenţilor conform căruia cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. putea fi formulată doar după redactarea hotărârii şi analizarea considerentelor instanţei expuse în sprijinul soluţiei pronunţate, astfel încât va respinge cererea de repunere în termenul de revizuire formulată în cauză.

Analizând, în continuare, excepţia tardivităţii cererii de revizuire invocată de intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte constată că potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: ... în cazul prevăzut la art. 508 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

Importanţa reglementării unui termen specific pentru formularea cererii de revizuire anterior menţionate, rezidă în necesitatea respectării principiului siguranţei raporturilor juridice, în strânsă legătură şi cu interesul general al asigurării stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, astfel încât pentru motivul de revizuire anterior menţionat există un singur termen, atât pentru introducerea revizuirii cât şi pentru motivarea acesteia, respectiv o lună "de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri", neprezentând importanţă din această perspectivă data comunicării hotărârii atacate.

Fără îndoială, în cazul în care legiuitorul ar fi dorit să se raporteze la această dată, a comunicării hotărârii, ar fi prevăzut expres acest lucru, astfel cum, de altfel, este şi stipulat în cazul motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru care termenul de revizuire de 1 lună se va socoti de la comunicarea hotărârii.

Prin urmare, întrucât ultima hotărâre, respectiv decizia nr. 5603 din 22 noiembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, este definitivă la data pronunţării, se constată că o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. trebuia să fie atât introdusă la instanţă cât şi motivată în termen de o lună de la data de 22 noiembrie 2022, indiferent de momentul comunicării deciziei, pe considerentul că în momentul cunoaşterii soluţiei pronunţate de instanţa de recurs, partea interesată putea aprecia în concret dacă este sau nu cazul să formuleze o cerere de revizuire.

Or, verificând prezenta cerere de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta a fost transmisă prin serviciul de curierat rapid la data de 3.05.2023, data menţionată pe awb-ul ataşat la dosar, aşadar, cu depăşirea termenului legal, absolut şi imperativ prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., împlinit la data de 22.12.2022.

Întrucât revizuenţii au exercitat calea de atac întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. după împlinirea termenului anterior menţionat şi nu au dovedit că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, în conformitate cu dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii invocată de intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi va anula ca tardivă cererea de revizuire anterior menţionată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea revizuenţilor de repunere în termenul de formulare a căii extraordinare de atac.

Admite excepţia tardivităţii cererii de revizuire invocată de intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Anulează cererea de revizuire formulată de A., B., C. şi D. împotriva deciziei nr. 5603 din 22 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2020, ca tardivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul urmând a se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 14 decembrie 2023.