Validity of summary motivation in foreign doctoral degree recognition and judicial review of attorney fee proportionality
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the Ministry of Education's appeal, upholding the Court of Appeal’s partial admission of the plaintiff's action to annul the National Council for the Attestation of Academic Titles' (CNATDCU) decision rejecting the recognition of a doctoral title obtained abroad, thereby ordering the defendant to re-evaluate the request with explicit objective criteria while upholding the 3,000 RON costs award. The dispute arose from an administrative action challenging a summary refusal to recognize a foreign doctorate, with the core conflict centered on whether the agency's decision was sufficiently motivated to allow for judicial review. The court ruled that the initial decision was illegal due to insufficient motivation, as it failed to identify the specific legal or regulatory criteria applied during the evaluation, violating the requirement that administrative acts be clearly reasoned to prevent arbitrariness; the court further held that the proportionality of the attorney's fees was a matter of fact (merit) subject to the trial court's discretion and thus not reviewable under the ground of material error in the application of the law for cassation.
Legislator headnote
AI generatedart. 451 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 4711 alin. (4) C. proc. civ, art. 494 C. proc. civ, art. 490 C. proc. civ, art. 394 C. proc. civ; Validity of summary motivation in foreign doctoral degree recognition and judicial review of attorney fee proportionality: The dispute arose from an administrative action challenging a summary refusal to recognize a foreign doctorate, with the core conflict centered on whether the agency's decision was sufficiently motivated to allow for judicial review. The court ruled that the initial decision was illegal due to insufficient motivation, as it failed to identify the specific legal or regulatory criteria applied during the evaluation, violating the requirement that administrative acts be clearly reasoned to prevent arbitrariness; the court further held that the proportionality of the attorney's fees was a matter of fact (merit) subject to the trial court's discretion and thus not reviewable under the ground of material error in the application of the law for cassation.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedSubstantive legal basis cited in the dispositive to support the dismissal of the appeal and the maintenance of the lower court's decision.
Procedural rule cited in the dispositive governing the court's decision to dismiss the appeal and maintain the previous judgment.
Full text
Şedinţa publică din data de 6 februarie 2024
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a Contencios Adminstrativ şi Fiscal, la data de 16.09.2022, reclamanta A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor universitare (CNATDCU) - Centrul Naţional de Recunoaştere şi Evaluare a Diplomelor, anularea Deciziei CNATDCU nr. 75282/A.N/25./05.2021 prin care s-a respins cererea de recunoaştere a titlului de doctor şi Răspunsul CNRED nr. 16904/A.N/15.06.2022 prein care i s-a respins contestaţia, precun şi obligarea pârâţilor la emiterea atestatului de recunoaştere a titlului de doctor.
Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 794 din data de 10.05.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a Contencios dministrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare-Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, în sensul anulării actului atacat şi obligării pârâtului la reevaluarea solicitării de emitere a atestatului de recunoaştere a titlului de doctor, cu indicarea criteriilor obiective utilizate, prevăzute de regulamentele sale publice, respingând capătul de cerere referitor la emiterea directă a atestatului de recunoaştere a titlului de doctor, ca prematur.
Totodată, a obligat pârâtul să plătească reclamantei 3000 de RON cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., raportat la circumstanţele cauzei, trimise la reevaluare.
Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Ministerul Educaţiei a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor sale, susţine recurentul că, în ceea ce priveşte reţinerea instanţei, în sensul că decizia CNATDCU nu este suficient motivată, arată recurentul că nu este indicată nicio prevedere legală care a fost încălcată la emiterea hotărârii în ceea ce priveşte întinderea motivării. In doctrina de specialitate se indica că amploarea motivării depinde de natura actului adoptat acesta se impune a fi adecvată actului emis şi să prezinte într-o manieră clară algoritmul urmat, condiţii pe care decizia atacată considerăm că le-a îndeplinit. Nu există reglementări privind motivarea exhaustivă a deciziei, respectiv ce presupune aceasta. Astfel, susţine recurentu că decizia este suficient motivată prin indicarea criteriilor nerespectate, respectiv:
"Design-ul cercetării tezei de doctorat nu este în acord cu cerinţele lucrării ştiinţifice: Construirea frazelor se bazează pe forme arhaice ale limbii române. Sunt multe greşeli de tehnoredactare. Chestionareale nu sunt standardizate şi nici nu este calculat coeficientul de consistenţă interna B. pentru a evidenţia că instrumentele măsoară ceea ce se intenţionează să măsoare. Chestionarele specifice specialiştilor în kinetoterapie sunt aplcibile pacienţilor, cerinţă imposibil de realizat, având în vedere terminologia specifică domeniului (în chestionare apar întrebări identice care generează redundanţa, nu există un fir logic în construire itemilor). Mijloacele hinetoterapeutice nu sunt descrise, apar doar enumerate."
Mai susţine recurentul că evaluarea unei lucrări ştiinţifice este una academică care permite evaluatorului să realizeze o apreciere de fond a criteriilor ştiinţifice chiar dacă nu sunt încadrate explicit în anumite prevederi ale textului legal.
Astfel, din lecturarea Referatului sintetic de evaluare privind teza de doctorat a reclamantului rezultă că la analiza tezei au fost avute în vedere criteriile referitoare la relevanţa ştiinţifică, la originalitatea tezei.
Se reţine de către comisie de soluţionare a contestaţiei faptul că "- Procedural se considera problema recunoaşterea unei diplome de doctor obţinută într-un domeniu în Moldova, într-un alt domeniu în România, chiar daca, din text, se vădeşte ca teza aparţine mai degrabă domeniului Ştiinţa sportului şi educaţiei fizice;
- Formularea obiectivelor cercetării şi a ipotezei ridică probleme de validitate, având potenţialul de a vicia calitatea demersului ştiinţific;
- Teza are pasaje neglijent redactate, cu dezacorduri şi exprimări neclare;
- Metodologia cercetării din cap. 2 pune serioase probleme de coerenţă şi validitate;
- Inadecvarea metodologiei în raport cu standardele de cercetare ştiinţifică şi cu temele de cercetare enunţate;"
Referitor la originalitatea tezei precum şi respectarea normelor de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare, se menţionează -Teza nu îşi dovedeşte originalitatea fi nu oferă argumente pentru plus-valoarea pe care o aduce prin raport cu preocupări similare/pe aceeaşi problemă de cercetare."- ultima teza din referatul sintetic.
Raportat la aceste menţiuni, arată recurentul că nu se poate reţine că la emiterea Deciziei contestate au fost încălcate prevederile referitoare la emiterea s-a legală chiar dacă nu sunt făcute trimiteri în concret la perspectivele avute în vedere, astfel că decizia CNATDCU supusă cenzurii instanţei se subscrie cerinţelor de calitate impuse de procedura aplicabilă, fiind emisă cu respectarea prevederilor legale şi a tuturor paşilor procedurali impuşi de acestea, la propunerea motivată a organului competent din punct de vedere legal.
Pe cale de consecinţă, recurentul - pârât solicită a se constata că prin soluţia pronunţată instanţa de fond încalcă normele de drept material aplicabile şi obligă la emiterea unui act administrativ cu nerespectarea unor etape care privesc activitatea unor organisme cu competenţă exclusivă.
În concluzie arată că analizarea dosarului de recunoaştere a titlului de doctor este de competenţa strictă a comisiilor de specialişti CNATDCU pe baza unui sistem de evaluare care este strict de competenţa comisiei de cercetători ştiinţifice.
Într-o altă critică recurentul susţine că, în ceea ce priveşte plata cheltuielilor de judecată, acestea sunt disproporţionat calculate în raport de obiectul, valoarea cauzei şi de demersurile efectuate de către de către avocatul angajat. Totodată în raport de reprezentarea la termenele cauzei, susţine că prezenta cauză a avut doar 2 termene de judecată la ultimul tremen instanţa amânănd pronunţarea până la data de 10.05.2023 când s-a şi pronunţat.
Astfel, potrivit prevederilor art. 132 din Statutul profesiei de avocat, pentru activitatea sa profesionala, avocatul are dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său. Tot în statutul procesiei de avocat se menţionează faptul că onorariile vor fi stabilite în raport de dificultatea, amploarea sau durata cazului.
Prin urmare, apreciază că obligarea autorităţii suma de 3000 RON cu titlul de onorariu de apărător ar fi vădit excesivă faţă de obiectul cauzei, de gradul de complexitate al acesteia, care nu a presupus administrarea unui probatoriu complex sau îndelungat, ci doar înscrisuri, motiv pentru care solicită reducerea onorariului de avocat.
În concluzie, recurentul - pârât arată că prin soluţia pronunţată de instanţa de fond se încalcă normele de drept material aplicabil, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei iar, în rejudecare, respingerea, în integralitate a acţiunii, ca neîntemeiată.
Apărările formulate în cauză
Intimata -reclamantă A. a depus întâmpinare la cererea de recurs formulată de pârâtul Ministerul Educaţiei, în cadrul căreia, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată.
Răspunsul la întâmpinare
Deşi întâmpinarea intimatei -reclamante A. i-a fost comunicată recurentului - pârât Ministerul Educaţiei Naţionale în termenul legal, acesta nu a combătut apărările intimatei printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 alin. (4) C. proc. civ..incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 C. proc. civ.
Procedura de soluţionare a recursului
În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.
Prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 06.09.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 06.02.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, luând act de concluziile orale formulate de apărătorul intimatei - reclamante pe fondul recursului, dar şi de cererea recurentului-pârât de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul în pronunţare pe fondul recursului.
Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat şi de apărările din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei este nefondat, motiv pentru care urmează a-l respinge, ca atare, pentru considerentele expuse în continuare:
Recurenta-reclamantă A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anularea deciziei comisiei de specialitate - "Comisia Psihologie, ştiinţe ale educaţiei, educaţie fizică şi sport" din cadrul CNATDCU nr. 75282/A.N. din data de 25.05.2021, dar şi a răspunsului CNRED nr. 16904/15.06.2022 prin care s-a respins contestaţia împotriva deciziei, cu consecinţa obligării pârâtului Ministrul Educaţiei şi Cercetării la emiterea atestatului de recunoaştere a titlului de doctor.
Instanţa de fond a admis în parte acţiunea reclamantei şi a anulat actele atacate, obligând pârâtul să reevalueze solicitarea de emitere a atestatului de recunoaştere a titlului de doctor, cu indicarea criteriilor obiective utilizate, prevăzute de regulamentele sale publice, respingând capătul de cerere referitor la emiterea directă a atestatului de recunoaştere a titlului de doctor, ca prematur.
Totodată, a obligat pârâtul să plătească reclamantei 3000 de RON cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., raportat la circumstanţele cauzei, trimise la reevaluare.
În esenţă, a reţinut prima instanţă că, din actele atacate nu au rezultat cerinţele corecte faţă de care s-a realizat evaluarea, motiv pentru care nu este posibil să se stabilească dacă reclamantei i-au fost prezentate sau aduse la cunoştinţă criteriile pe care trebuie să le respecte o teză de doctorat, pentru a fi atestată, neindicându-se nici textele legale sau regulamentare la care s-a raportat soluţia dată.
Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.
Trecând astfel la analizarea criticilor formulate de intimatul -pârât Ministerul Educaţiei, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că acest motiv de nelegalitate nu poate fi reţinut, în contextul în care instanţa de fond a făcut o justă interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, raportat la obiectul cauzei cu care a fost învestită, considerentele primei instanţe fiind însuşite de instanţa de control judiciar, după efectuarea propriei examinări a cauzei.
Recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond nu a indicat nici o prevedere legală care a fost încălcată la emiterea deciziei atacate, în ceea ce priveşte întinderea motivării şi nu există reglementări privind motivarea exhaustivă a deciziei, respectiv ce presupune aceasta, decizia fiind motivată suficient prin indicarea criteriilor nerespectate.
Contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că prima instanţă a menţionat norma internă ce reglementează cerinţa motivării soluţiei de invalidare a titlului de doctor, fiind corect reţinute dispoziţiile art. 168 alin. (8) din Legea nr. 1/2011, ce prevăd că " În cazul în care CNATDCU invalidează argumentat teza de doctorat, IOSUD primeşte din partea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului o motivaţie scrisă de invalidare, redactată în baza observaţiilor CNATDCU. Lucrarea de doctorat poate fi retransmisă CNATDCU în termen de un an de la data primei invalidări. Dacă lucrarea de doctorat se invalidează şi a doua oară, titlul de doctor nu va fi acordat, iar studentul-doctorand va fi exmatriculat."
Astfel, în mod just, judecătorul fondului a subliniat importanţa motivării unui act administrativ, deoarece numai aşa se poate verifica dacă actul este corect fundamentat.
În acest sens, instanţa de control judiciar are în vedere că motivarea actului administrativ constituie o veritabilă condiţie de validitate a acestuia, o garanţie împotriva conduitei arbitrare a autorităţilor publice. Ca atare, fără a face referiri care să permită identificarea criteriilor corecte după care se realizează evaluarea, atribut exclusiv al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, instanţa de fond în mod corect a reţinut că actele atacate, motivate sumar, fac referiri bazate pe bunul simţ, dar nu pe proceduri şi regulamente interne ori emise de instituţiile de învăţământ din domeniu, astfel cum au fost reglementate de dispoziţiile art. 5 din Metodologia privind recunoaşterea diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional, obţinute în străinătate, aprobată prin Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 5923/2016 din 6 decembrie 2016 pentru aprobarea Metodologiei privind recunoaşterea diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional, obţinute în străinătate, conform cărora" (1) Instituţiile acreditate de învăţământ superior, unităţile şi instituţiile de drept public şi drept privat cuprinse, conform normelor legale, în sistemul naţional de cercetare-dezvoltare elaborează procedurile proprii privind recunoaşterea diplomelor de doctor în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei metodologii.
(2) Prin procedurile proprii menţionate la alin. (1), instituţiile acreditate de învăţământ superior, unităţile şi instituţiile de drept public şi de drept privat cuprinse, conform normelor legale, în sistemul naţional de cercetare-dezvoltare stabilesc o structură care evaluează dosarul de recunoaştere prevăzut la art. 3 alin. (1) şi pronunţă o soluţie cu privire la solicitarea de recunoaştere.
(3) Decizia de recunoaştere sau nerecunoaştere se emite, în urma evaluării efectuate de structura menţionată la alin. (2), de către conducerea instituţiilor acreditate de învăţământ superior, unităţilor şi instituţiilor de drept public şi de drept privat cuprinse, conform normelor legale, în sistemul naţional de cercetare-dezvoltare."
Motivarea constituie una dintre condiţiile de legalitate şi validitate a actului administrativ, inclusiv a deciziei faţă şi reprezintă o garanţie împotriva arbitrariului şi excesului de putere al autorităţilor administraţiei publice, astfel că sunt nelegale şi se sancţionează cu anularea actele administrative care se întemeiază pe o motivare sumară, din conţinutul căreia nu au rezultate cerinţele legale sau regulamentare după care s-a realizat evaluarea, nefiind posibil să se stabilească dacă intimatei - reclamante i-au fost prezentate sau aduse la cunoştinţă criteriile pe care trebuia să le respecte o teză de doctorat pentru a fi evaluată.
Lipsa motivării sau o motivare sumară contravine dispoziţiilor art. 31 alin. (2) din Constituţia României, care presupun asigurarea unei corecte informări a persoanei căreia i se adresează actul administrativ individual ce face obiectul manifestării unilaterale de voinţă a autorităţii publice. Motivele trebuie să fie exprimate într-o manieră clară şi precisă, referirile bazate pe bunul simţ, nefiind suficiente pentru complinirea acestei neregularităţi.
În lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiţie a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură şi absenţa acestei motivări favorizează emiterea unor acte administrative abuzive, de vreme ce absenţa motivării lipseşte de orice eficienţă controlul judecătoresc al actelor administrative, prin urmare motivarea reprezintă o obligaţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ, ea reprezintă o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale, iar obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului şi în raţionamentul tribunalului, motivarea urmăreşte o dublă finalitate; îndeplineşte, în primul rând, o funcţie de transparenţă în profitul beneficiarilor actului, care vor putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat; permite, de asemenea, instanţei să realizeze controlul său jurisdicţional, deci în cele din urmă permite reconstituirea raţionamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia; desigur ea trebuie să figureze chiar în cuprinsul actului şi să fie realizată de autorul său.
Potrivit art. 41 alin. (1) şi (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene referitor la dreptul la bună administrare "Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce priveşte problemele sale, de un tratament imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii şi acest drept include în principal: (a) dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere; (b) dreptul oricărei persoane de acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidenţialitate şi de secretul profesional şi comercial; (c) obligaţia administraţiei de a-şi motiva deciziile";), conform acestei prevederi legale "fiecare parte la un astfel de proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa instanţei în condiţii care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ vis-avis de partea adversă"; (Curtea EDO, Dombo Beheer BV c. Olanda, hotărârea din 27 octombrie 1993, seria x nr. x, p. 19; Comisia EDO, dec. din 16 iulie 1968, plângerea nr. 2804/66 Annuaire de la Convention, vol. XI, p. 381; Curtea EDO, Georgiadis c. Greciei, hotărâre din 29 mai 1997), dar şi pe cel al prezumţiei de nevinovăţie fiindcă obligaţia respectării prezumţiei de nevinovăţie revine nu doar judecătorului, ci tuturor autorităţilor statului (Curtea EDO, Allenet de Ribemont, hotărâre din 10 februarie 1995, seria x nr. x, p.16; Curtea EDO, Daktaras c. Lituaniei, hotărâre din 10 octombrie 2000).
Or, faţă de conţinutul deciziei atacate, în acord cu instanţa de fond şi Înalta Curte apreciază că aceasta este insuficient motivată, nefiind întemeiată pe proceduri sau regulamente interne ori emise de instituţiile de învăţământ din domeniu care să permită identificarea criteriilor faţă de care s-a realizat evaluarea.
Astfel, prin modul în care a fost întocmită, decizia comisiei de specialitate nu conţine un minim de elemente de fapt şi de drept din care să rezulte cerinţele corecte faţă de care s-a realizat evaluarea, respectiv modalitatea în care autorităţile publice pârâte au verificat caracterul sţiinţific al tezei prezentate de reclamantă.
Prin urmare, în mod corect instanţa de judecată a dispus reevaluarea solicitării reclamantei, cu indicarea criteriilor obiective utilizate prevăzute de regulamentele sale publice, fără să impună şi rezultatul acestei reevaluări, respectiv emiterea directă a atestatului de recunoaştere a titlului de doctor, instanţa neputându-se substitui direct comisiei de specialitate în limitele competenţei şi a atribuţiilor ştiinţifice ale acesteia.
Faţă de aceste considerente Înalta Curte constată ca nefondate criticile recurentului ce vizează soluţia dată de prima instanţă pe fondul acţiunii.
Nici critica ce vizează soluţia de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată nu poate fi reţinută de către instanţa de control judiciar, având în vedere următoarele argumente:
Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ.:
"(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".
De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 451 alin. (1) C. proc. civ.:
"Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezentei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului".
Din textul de lege anterior menţionat rezultă că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii adverse, să îi plătească cheltuieli de judecată, acesta aplicându-se indiferent de obiectul litigiului ori de părţile implicate.
Aşadar, acordarea cheltuielilor de judecată este strâns legată de soluţia dată de instanţă cererii de chemare în judecată.
Deci, la baza obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală.
Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute în mod justificat de partea câştigătoare.
Astfel, ideea de culpă a părţii, care, prin atitudinea sa, a determinat partea potrivnică să intenteze o acţiune în realizarea dreptului, este o condiţie a acordării cheltuielilor de judecată. Prin urmare, partea reclamantă poate să pretindă cheltuieli de judecată ori de câte ori nerealizarea dreptului pretins este imputabilă părţii potrivnice.
Altfel spus, partea din vina căreia s-a purtat procesul, trebuie să suporte cheltuielile făcute în mod justificat de partea câştigătoare, deoarece, cheltuielile de judecată nu pot fi limitate numai la finalitatea de a constitui o sancţiune procedurală pentru partea care a pierdut procesul, ci acestea au şi rolul de a despăgubi partea care a câştigat procesul, care nu este vinovată de declanşarea activităţii judiciare.
Legiuitorul a statuat că partea care a câştigat procesul are dreptul la acordarea sumelor de bani efectuate cu procesul purtat, sume ce urmează a fi suportate de către partea care a pierdut procesul şi care, prin comportamentul său a obligat partea potrivnică câştigătoare să angajeze cheltuielile din proces.
Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu privire la rambursarea cheltuielilor de judecată, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite şi constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.
În speţă, cum cererea reclamantei a fost admisă, fie şi parţial, culpa procesuală aparţine pârâtului, astfel că, în mod corect prima instanţă a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în cuantum de 3000 RON, reduse, conform art. 451 alin. (2) C.prr.civ.
În ceea ce priveşte diminuarea acestor cheltuieli de judecată şi proporţionalitatea acestora, Înalta Curte aminteşte că poate exercita controlul de nelegalitate numai sub aspectul verificării noţiunii de "culpă procesuală" şi a categoriilor de cheltuieli efectuate de părţi, ce pot fi incluse în categoria cheltuieli de judecată.
Astfel, verificând aceste aspecte Înalta Curte reţine că, în cauză, prima instanţă, reţinând culpa procesuală a pârâtului, în mod corect a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, fiind partea căzută în pretenţii. Suma stabilită cu titlu de cheltuieli de judecată include contravaloarea taxei judiciare de timbru, a cheltuielile de cazare şi transport ale apărătorului, dovedite conform înscrisurilor depuse la dosar, dar şi onorariul de avocat (filele121-123) redus, însă cuantumul acestora nu poate fi cenzurat în calea de atac a recursului, ce vizează exclusiv aspecte de nelegalitate.
Proporţionalitatea onorariului de avocat cu valoarea ori complexitatea cauzei şi cu munca prestată de acesta reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanţei de fond, care nu poate face obiectul analizei instanţei de recurs.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3) - (4) şi art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanţei de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
În consecinţă, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or aprecierea de către instanţa care a pronunţat sentinţa recurată a cuantumului onorariului avocatului reclamantei, nu este un aspect de legalitate a hotărârii care să poată fi cenzurat de către instanţa de recurs.
Această critică nu vizează, deci, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile şi nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra onorariului solicitat.
Aşadar, aspectele vizând cuantumul cheltuielilor de judecată stabilit în raport de criteriile la care fac referire dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. nu pot avea natura unor critici care să privească legalitatea hotărârii recurate, ele vizând chestiuni de temeinicie care exced limitelor în care instanţa de recurs analizează hotărârea, stabilite expres prin dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Această concluzie este în acord cu cele statuate prin Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în procedura sesizării cu soluţionarea recursului în interesul legii, în cadrul căreia s-a reţinut că "stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanenţă, la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face. (…) Este vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice. În aceste condiţii, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecinţă, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.."., această statuare putând fi extinsă şi în ceea ce priveşte onorariul de expert.
Prin urmare, fiind vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat, cu complexitatea şi valoarea cauzei, numărul de termene şi cu activitatea desfăşurată de acesta, reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, sens în care nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Aşadar, critica recurentului referitoare la proporţionalitatea cheltuielilor de judecată nu poate fi primită, întrucât reprezintă o chestiune de temeinicie şi nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate.
Înalta Curte constată astfel că, în speţă, prima instanţă a respectat criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispoziţiile legale naţionale şi europene, de doctrină şi jurisprudenţă, în raport cu soluţia pronunţată pe fondul pricinii, astfel că şi critica ce vizează obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 RON, este nefondată, hotărârea recurată fiind legală şi din această perspectivă.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond, în raport de starea de fapt corect stabilită, în urma coroborării întregului material probator administrat în cauză, a pronunţat o hotărâre legală, nesusceptibilă de reformare pe calea extraordinară a recursului.
Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) Cod procedură civilă, va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Educaţiei, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Educaţiei împotriva sentinţei civile 794 din data de 10 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 februarie 2024.