Sufficiency of evidence for administrative act suspension when underlying permits are judicially stayed

Şedinţa publică din data de 6 februarie 2024

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea adresată Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 28.02.2023 şi înregistrată sub nr. dosar x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor Bucureşti şi Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună suspendarea Ordinului ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 303/31.01.2023 privind anularea unor certificate de origine pentru biomasa provenită din silvicultură şi industriile conexe ("Ordinul Contestat"), până la pronunţarea instanţei de fond.

Solicită şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 41 din data de 03.04.2023, Curtea de Apel Suceava, secţia de Contencios dministrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi, pe cale de consecinţă, a suspendat executarea Ordinului ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 303/31.01.2023 până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Totodată, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 13.148 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a declarat recurs şi, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanţei de fond şi, în rejudecare, respingerea acţiunii intimatei-reclamante, ca nefondată.

În esenţă, a susţinut recurentul că presupusele nereguli invocate de reclamantă nu pun în lumină o nelegalitate vădită a actului contestat, ci presupun o examinare detaliată ce coincide cu însăşi analiza pe fond a cauzei şi depăşeşte verificările sumare pe care instanţa este chemată să le efectueze în contextul soluţionării unei cereri de suspendare.

În vederea cercetării cazului bine justificat, instanţa nu trebuie să analizeze condiţiile de nelegalitate invocate de reclamant prin cererea introductivă la instanţă, acest aspect jurisprudenţial reieşind din Decizia înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 442/2013:

"Pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie sâ procedeze ta analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasa asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ."

În ceea ce priveşte respectarea condiţiilor de validitate care privesc fondul, susţine recurentul că ordinul contestat este pe deplin motivat prin documentul de motivare care îl însoţeşte şi care cuprinde cerinţele care reclamă intervenţia normativă, respectiv referatul de aprobare nr. 131274/11.01.2023, invocat, de altfel, în preambulul ordinului, cu respectarea art. 30 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 24/2000, cu modificările şi completările ulterioare, invocând deopotrivă şi prevederile art. 42 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora "la celelalte categorii de acte normative formula introductivă cuprinde autoritatea emitentă, denumirea generică a actului, în funcţie de natura sa juridică, precum şi temeiurile juridice pe baza şi în executarea cărora actul a fost emis".

Prin adresele cu nr. x din 06.12.2022, Garda Forestieră Suceava a comunicat Deciziile nr. 596; 585; 586; 587; 588; 589; 590; 591; 592; 593; 594 şi 595 din 05.12.2022 ale domnului Inspector şef al Gărzii Forestiere Suceava privind anularea avizelor de biomasă nr. x şi a adreselor care au însoţit avizele.

Potrivit prevederilor art. 8 alin. (3) din Procedura de emitere a certificatelor de origine pentru biomasa provenită din silvicultură şi industriile conexe şi.utilizată în producerea de energie electrică din surse regenerabile de energie, aprobată prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1534/2016, cu modificările şi completările ulterioare, "Certificatul de origine pentru biomasa din silvicultură şi industriile conexe se anulează de către conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură prin act administrativ, în următoarele situaţii:

a)inadvertenţe sau elemente certe de neconformitate cu realitatea în ce priveşte provenienţa legală a biomasei provenite din silvicultură şi industriile conexe;

b)inadvertenţe sau elemente certe de neconformitate cu realitatea în ceea ce priveşte încadrarea în sortimentele de biomasă prevăzute la art. 1;

c)în cazul hotărârilor definitive şi irevocabile emise de instanţele judecătoreşti;

d)modificarea condiţiilor de acreditare a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie, în cazul în care acestea vizează capacitatea de prelucrare, necomunicată structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;

e) în cazul anulării avizului pentru biomasa provenită din silvicultură si industriile conexe emis de structura teritorială de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, care a stat la baza emiterii certificatului de origine pentru biomasa din silvicultură si industriile conexe".

În consecinţă, potrivit prevederilor articolului mai sus menţionat, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a emis Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 303/31.01.2023, iar singurul argument al instanţei în vederea suspendării ordinului contestat a fost acela că deciziile care au stat la baza emiterii acestuia au fost suspendate.

Consideră însă recurentul - pârât că acest argument nu este de natură a duce la suspendarea ordinului cotestat până la finalizarea definitivă a acţiunii în anulare, având în vedere faptul că sentinţa civilă nr. 110/13.02.2023 pronunţată de Tribunalul Suceava în cadrul dosarului nr. x/2023 nu este definitivă.

Dosarul nr. x/2023 care are ca obiect suspendarea deciziilor ce stau la baza emiterii ordinului contestat are termen în data de 22.05.2023 în stadiul procesual al recursului. Or, în cazul în care instanţa va admite recursul declarat de Garda Forestieră Suceava şi va decide că nu se impune suspendarea acestor decizii, Ministerul va rămâne cu ordinul suspendat chiar dacă deciziile care au stat la baza emiterii acestuia nu vor mai fi suspendate.

În continuare, recurentul critică şi soluţia instanţei de fond de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, solicitând diminuarea sumei de 13.147 RON, considerând că sunt aplicabile dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Apreciază că, cheltuielile de judecată în cuantumul acordat de instanţă este vădit disproporţionat în raport cu valoarea şi complexitatea pricinii ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

Consideră că, în aprecierea cuantumului onorariului de avocat, instanţa trebuia să aibă în vedere proporţionalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, noutatea sau dificultatea litigiului.

Cu privire la complexitatea şi noutatea cauzei nu se poate vorbi despre noutatea sau o dificultate sporită sau ieşită din comun a cauzei. Mai mult decât atât, soluţionarea litigiului s-a realizat într-un singur termen.

Astfel, apreciază cuantumul acestor cheltuieli de judecată ca fiind excesiv în raport cu volumul de muncă presupus pentru pregătirea apărării, de complexitatea, noutatea sau dificultatea prezentei cauze, motiv pentru care solicităm instanţei de control judiciar diminuarea acestuia.

În concluzie, recurentul-pârât solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanţei de fond şi, în rejudecare, respingerea acţiunii intimatei-reclamante, ca nefondată.

Apărările formulate în cauză

Intimata -reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare la cererea de recurs formulată de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în cadrul căreia, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, ca nefundat şi obligarea recurentului la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei, în etapa procesuală a recursului.

Răspunsul la întâmpinare

Deşi întâmpinarea intimatei -reclamante A. S.R.L. i-a fost comunicată recurentului - pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor în termenul legal, acesta nu a combătut apărările intimatei printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 alin. (4) C. proc. civ..incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 11.07.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 06.02.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, luând act de concluziile orale formulate de apărătorul intimatei - reclamante pe fondul recursului, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul în pronunţare.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, de apărările din cuprinsul întâmpinării, dar şi de normele legale aplicabile litigiului dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor este nefondat, motiv pentru care va fi respins, ca atare, pentru considerentele expuse în continuare:

Criticile formulate de recurentul-pârât circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt neîntemeiate, sentinţa pronunţată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Prin cererea adresată Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 28.02.2023 şi înregistrată sub nr. dosar x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor Bucureşti şi Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună suspendarea Ordinului ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 303/31.01.2023 privind anularea unor certificate de origine pentru biomasa provenită din silvicultură şi industriile conexe ("Ordinul Contestat"), până la pronunţarea instanţei de fond.

Reţine Înalta Curte că suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecţie a persoanei care se consideră vătămată, măsură ce poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Ambele condiţii prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au fost definite de legiuitor, prin art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) ale aceleiaşi legi, potrivit cărora paguba iminentă este prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice/sau a unui serviciu public, iar cazul bine justificat constă în împrejurări legate de starea de fapt sau de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Înalta Curte constată astfel că prima instanţă, raportându-se la cerinţa neprejudecării fondului, în mod corect a realizat o cercetare sumară a aparenţei dreptului, analizând actul ce face obiectul suspendării doar sub aspectul existenţei unor indicii capabile să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, având în vedere tocmai faptul că această condiţie a cazului " bine justificat" presupune ca, asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă, fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, fără a se analiza consecinţele juridice pe care acesta le-a produs.

Instanţa de control judiciar reţine că indiciile de nelegalitate invocate este necesar să fie evidente, pentru a putea fi identificate cu uşurinţă la nivelul aparenţelor.

Or, astfel cum şi instanţa de fond a constatat, prin argumentele sale, intimata - reclamantă a fost în măsură să indice o împrejurare concretă legată de starea de fapt sau de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului, aspectele invocate de aceasta fiind de domeniul evidenţei.

Înalta Curte reţine, în acord cu judecătorul fondului, că argumentele aduse de reclamantă în dovedirea cazului bine justificat, respectiv suspendarea de către instanţă a actelor ce au stat la baza ordinului contestat, respectiv a deciziilor de anulare a avizelor de biomasă, precum şi a noilor avize de biomasă emise de garda Forestieră Suceava şi faptul că ordinul contestat revocă acte administrative ce au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, au capacitatea de a naşte o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui executare se cere a fi suspendată, fără însă ca prin aceasta, să se antameze sau să se anticipeze analiza pe fond a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat, acestea fiind de natură să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ.

Cazul bine justificat poate fi reţinut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea şi consistenţa dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acţiunii în anularea actului, deoarece, în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare, nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

În cauză, prima instanţă, analizând sumar actul administrativ ce face obiectul suspendării, prin raportare şi la celalalte înscrisuri depuse la dosar şi fără a antama fondul litigiului, în mod temeinic a apreciat că indiciile reclamantei au capacitatea de a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului

În privinţa condiţiei existenţei unui caz bine justificat, practica judiciară a stabilit că îi este permisă instanţei învestită cu soluţionarea cererii de suspendare să procedeze la o analiză sumară a legalităţii actului de impunere, din perspectiva susţinerilor părţilor. Existenţa cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerinţă şi interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei; instanţa de fond procedând tocmai la o analiză sumară a legalităţii actului a cărui suspendare se solicită, fără a intra în cercetarea fondului.

Astfel, în condiţiile în care Deciziile de la nr. 585/2022 - la nr. 596/2022, emise de către Garda Forestieră Suceava, care au stat la baza emiterii Ordinului contestat în prezenta cauză, au fost suspendate de Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar această soluţie a rămas definitivă prin Decizia nr. 309 pronunţată de Curtea de Apel Suceava la data de 22 mai 2023, ambele instanţe reţinând drept indicii de nelegalitate a acestora adoptarea ulterioară a unor prevederi legislative noi, în absenţa unei prevederi exprese în acest sens şi faptul că avizele de biomasă anulate de pârâtă au intrat în circuitul civil, atâta vreme cât au generat certificate verzi, care le rândul lor au fost tranzacţionate pe piaţa de profil, Înalta Curte constată că judicios instanţa de fond a reţinut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiţiei existenţei cazului bine justificat coroborând argumentele reclamantei cu privire la nelegalitatea actului administrativ emis de pârât cu materialul probator administrat în cauză; în acest fel procedând la o analiză sumară a legalităţii actului.

În cauză, prima instanţă, fără a antama fondul litigiului, în mod temeinic a apreciat că indiciile reclamantei au capacitatea de a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului.

Instanţa de control judiciar nu-şi poate însuşi criticile recurentului în sensul că motivele de nelegalitate invocate de reclamantă presupun cercetarea în profunzime a fondului cauzei, reţinând că, dimpotrivă, acestea se încadrează în definiţia statuată de legiuitor în ceea ce priveşte cazul bine justificat, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, putând fi identificate cu uşurinţă, doar printr-o analiză sumară, în limitele cadrului procedural al instituţiei juridice a suspendării executării actului administrativ

Înalta Curte constată astfel că, în mod corect instanţa de fond a ajuns la concluzia că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiţiei existenţei cazului bine justificat coroborând argumentele acestuia cu materialul probator administrat în cauză, fără însă ca prin aceasta să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.

Aşadar, în cauză, prima instanţă, analizând sumar actul administrativ ce face obiectul suspendării, prin raportare şi la celalalte înscrisuri depuse la dosar şi fără a antama fondul litigiului, în mod temeinic a apreciat că indiciile reclamantei au capacitatea de a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului, reţinând că fundamentul juridic al emiterii ordinului contestat este grav şi profund viciat urmare a suspendării executării deciziilor ce au stat la baza emiterii ordinuilui contestat. Deopotrivă, judicios a reţinut prima instanţă ca fiind caz bine justificat şi revocarea avizelor anterioare de către autoritatea emitentă, deşi acestea nu mai puteau fi revocate deoarece au intrat deja în circuitul civil şi au produs efecte juridice.

Or, în acest context, în acord cu instanţa de fond şi Înalta Curte constată că asupra legalităţii ordinului a cărui suspendare se cere planează un dubiu serios, fiind îndeplinită astfel condiţia cazului bine justificat.

Totodată, Înalta Curte constată că prin sentinţa nr. 122 din 19.09.2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2023, a fost admisă acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L. şi anulat Ordinul nr. 303/31.01.2023, ce face şi obiectul prezentei suspendări.

Pronunţarea unei hotărâri în fond, de anulare a actului administrativ, are aptitudinea de a genera o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ ce face obiectul cererii de suspendare, în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că prin sentinţa nr. 794 din data de 28.11.2023 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal au fost anulate pe fond deciziile ce au stat la baza emiterii ordinului contestat şi avizele pentru biomasă emise de către Garda Forestieră Suceava.

Chiar dacă aceste două hotărâri nu sunt definitive (dosarul având ca obiect recursul declarat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei civile nr. 122/19.09.2023 a Curţii de Apel Suceava se află pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), ele au o putere de lucru judecat relativă şi constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi efectuării unei evaluări aprofundate pe care mecanismul procesual al suspendării executării actului administrativ nu o îngăduie.

Prin urmare, instanţa de control judiciar apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiţia cazului bine justificat pentru suspendarea actului administrativ atacat.

În ceea ce priveşte a doua condiţie, cea a existenţei unei pagube iminente, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond reţine că, dacă ordinul contestat ar fi lăsat să producă efecte juridice reclamanta ar trebui să suporte restituirea contravalorii certificatelor verzi ce s-ar concretiza într-o pierdere patrimonială în cuantum de 22.478.397 RON, aceasta fiind o sumă importantă care, în cazul în care soluţia de anulare a deciziilor ar rămâne definitivă, ar trebui recuperată, inclusiv cu dobânzi.

Este de reţinut că iminenţa prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenţia unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul şi în situaţia dedusă prezentei judecăţi.

Înalta Curte constată astfel că instanţa de fond a apreciat corect, în sensul îndeplinirii cerinţei prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia iminenţei pagubei, astfel încât hotărârea primei instanţe este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 şi a art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 15 din acelaşi act normativ, iar soluţia de admitere a cererii de suspendare este întemeiată.

Faţă de aceste considerente Înalta Curte constată ca nefondate criticile recurentului ce vizează soluţia dată de prima instanţă pe cererea de suspendare.

Nici critica ce vizează soluţia de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată, nu poate fi reţinută de către instanţa de control judiciar, având în vedere următoarele argumente:

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ.:

"(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 451 alin. (1) C. proc. civ.:

"Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezentei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului".

Din textul de lege anterior menţionat rezultă că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii adverse, să îi plătească cheltuieli de judecată, acesta aplicându-se indiferent de obiectul litigiului ori de părţile implicate.

Aşadar, acordarea cheltuielilor de judecată este strâns legată de soluţia dată de instanţă cererii de chemare în judecată.

Deci, la baza obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală.

Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute în mod justificat de partea câştigătoare.

Astfel, ideea de culpă a părţii, care, prin atitudinea sa, a determinat partea potrivnică să intenteze o acţiune în realizarea dreptului, este o condiţie a acordării cheltuielilor de judecată. Prin urmare, partea reclamantă poate să pretindă cheltuieli de judecată ori de câte ori nerealizarea dreptului pretins este imputabilă părţii potrivnice.

Altfel spus, partea din vina căreia s-a purtat procesul, trebuie să suporte cheltuielile făcute în mod justificat de partea câştigătoare, deoarece, cheltuielile de judecată nu pot fi limitate numai la finalitatea de a constitui o sancţiune procedurală pentru partea care a pierdut procesul, ci acestea au şi rolul de a despăgubi partea care a câştigat procesul, care nu este vinovată de declanşarea activităţii judiciare.

Legiuitorul a statuat că partea care a câştigat procesul are dreptul la acordarea sumelor de bani efectuate cu procesul purtat, sume ce urmează a fi suportate de către partea care a pierdut procesul şi care, prin comportamentul său a obligat partea potrivnică câştigătoare să angajeze cheltuielile din proces.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu privire la rambursarea cheltuielilor de judecată, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite şi constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

În speţă, cum cererea reclamantei a fost admisă, culpa procesuală aparţine pârâtului, astfel că, în mod corect prima instanţă a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

În ceea ce priveşte diminuarea acestor cheltuieli de judecată şi proporţionalitatea acestora, Înalta Curte aminteşte că poate exercita controlul de nelegalitate numai sub aspectul verificării noţiunii de "culpă procesuală" şi a categoriilor de cheltuieli efectuate de părţi, ce pot fi incluse în categoria cheltuieli de judecată.

Astfel, verificând aceste aspecte Înalta Curte reţine că, în cauză, prima instanţă, reţinând culpa procesuală a pârâtului, în mod corect a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, fiind partea căzută în pretenţii. Suma stabilită cu titlu de cheltuieli de judecată include contravaloarea cheltuielilor de cazare şi transport dar şi onorariul de avocat (filele11-122), însă cuantumul acestora nu poate fi cenzurat în calea de atac a recursului, ce vizează exclusiv aspecte de nelegalitate.

Proporţionalitatea onorariului de avocat cu valoarea ori complexitatea cauzei şi cu munca prestată de acesta reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanţei de fond, care nu poate face obiectul analizei instanţei de recurs.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3) - (4) şi art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanţei de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecinţă, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or aprecierea de către instanţa care a pronunţat sentinţa recurată a cuantumului onorariului avocatului reclamantei nu este un aspect de legalitate a hotărârii care să poată fi cenzurat de către instanţa de recurs.

Această critică nu vizează, deci, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile şi nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra onorariului solicitat.

Aşadar, aspectele vizând cuantumul cheltuielilor de judecată stabilit în raport de criteriile la care fac referire dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. nu pot avea natura unor critici care să privească legalitatea hotărârii recurate, ele vizând chestiuni de temeinicie care exced limitelor în care instanţa de recurs analizează hotărârea, stabilite expres prin dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Această concluzie este în acord cu cele statuate prin Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în procedura sesizării cu soluţionarea recursului în interesul legii, în cadrul căreia s-a reţinut că "stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanenţă, la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face. (…) Este vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice. În aceste condiţii, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecinţă, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.."., această statuare putând fi extinsă şi în ceea ce priveşte onorariul de expert.

Prin urmare, fiind vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat, cu complexitatea şi valoarea cauzei, numărul de termene şi cu activitatea desfăşurată de acesta, reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, sens în care nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Aşadar, critica recurentului referitoare la proporţionalitatea cheltuielilor de judecată nu poate fi primită, întrucât reprezintă o chestiune de temeinicie şi nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate.

Înalta Curte constată astfel că, în speţă, prima instanţă a respectat criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispoziţiile legale naţionale şi europene, de doctrină şi jurisprudenţă, în raport cu soluţia pronunţată pe fondul pricinii, astfel că şi critica ce vizează obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 13.148 RON, este nefondată, hotărârea recurată fiind legală şi din această perspectivă.

Deopotrivă, având în vedere cererea recurentei-reclamante şi din această etapă procesuală, de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei căi de atac, în cuantum de 6,078.70 RON, constând în onorariul pentru servicii de asistenţă juridică şi costuri administrative, astfel cum rezultă din înscrisurile ataşate la dosarul de recurs, raportat la soluţia ce se preconizează a fi pronunţată asupra recursului declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Înalta Curte constată că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 452 şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care urmează a obliga recurentul -pârât la plata cheltuielilor de judecată efectuate în această etapă procesuală, în favoarea intimatei - reclamante A. S.R.L., onorariul avocatului fiind proporţional cu munca efectiv prestată în prezenta cauză, muncă ce presupune întreaga activitate depusă, atât în sala de judecată, cât şi demersurile întreprinse pentru pregătirea apărării.

Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii atacate, şi, în temeiul art. 451-453 din acelaşi act normativ, va obliga recurentul - pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.078.70 RON, în favoarea intimatei - reclamante A. S.R.L., constând în onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei nr. 41 din 3 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul - pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.078.70 RON, în favoarea intimatei - reclamante A. S.R.L., constând în onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 februarie 2024.