Transfer Denial Upheld: Court rejects prosecutor's challenge to Council's refusal, finding discretionary transfer decision reasoned and free of abuse of power.

Şedinţa publică din data de 5 februarie 2024

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecare înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 11 august 2023, sub număr unic de dosar x/2023, contestatorul A. a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 333 din 4 aprilie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori, solicitând anularea acesteia şi obligarea intimatului la emiterea unui hotărâri prin care să dispună transferul contestatorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia la oricare dintre unităţile de Parchet din Municipiul Bucureşti.

În motivarea contestaţiei, contestatorul a susţinut că respingerea cererii mele de transfer, în repetate rânduri, în favoarea unor persoane care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege sau le îndeplinesc parţial (de exemplu, vechime net inferioara) este discriminatorie, nejustificată iar în contextul tuturor argumentelor menţionate, atât de ordin profesional, cât si de ordin personal (copil mic, probleme de sănătate, 4-5 h pe zi de navetă pe zi), reprezintă o nedreptate vădită.

S-a arătat că argumentul volumului de activitate de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia prin raportare la supraaglomerarea cu sute de dosare săptămânal (uneori si 175 predate într-o singura zi), inclusiv cu dosarele în care nu s-a făcut nimic timp de 4-5 ani de către alte persoane transferate de la aceeaşi unitate de parchet, nu constituie un argument valid, atâta timp acelaşi argument nu a constituit un impediment pentru transferarea respectivelor persoane, chiar fără motive de ordin profesional si personal.

S-a invocat că volumul respectiv nu se poate reţine în defavoarea contestatorului, chiar în condiţiile unei eficiente-celeritati superioare, întrucât naveta, drumurile în Bucureşti, problemele de sănătate ale copilului şi cele personale, îl determină să solicite frecvent concedii, inclusiv fără plată.

Din punct de vedere profesional, a precizat că rezultatele cantitative şi calitative ale muncii de procuror sunt ireproşabile, arătând că nu are înregistrată vreo achitare în dosare aflate în supraveghere, sau în ancheta proprie, iar calitatea motivării actelor şi concluziilor este deosebită. A avut mii de participări şi de dosare soluţionate, respectiv o încărcătura de dosare repartizate mult peste media pe ţară, pe lângă stocul preluat de la alţi procurori.

La Judecătoria Slobozia a fost desemnat unic procuror de şedinţă până în mai 2022 (anterior a fost procuror de şedinţa si de supraveghere la Judecătoria Olteniţa, respectiv la Parchetul de pe lângă această instanţa), calitate în care, doar în ultima perioada a participat în aproximativ 2.000 de cauze, atât penale, cât si civile.

În perioada 2021-2022 a desfăşurat în paralel şi activitate de supraveghere a urmăririi penale, respectiv anchetă proprie, având, de asemenea, rezultate ireproşabile, atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ.

În ceea ce priveşte motivele personale, a precizat că are un copil mic, în vârstă de 3 ani şi 7 luni, cu o gravă problemă de sănătate având epilepsie, ceea ce implică dese programări la medici în Municipiul Bucureşti, având program de preluare de la domiciliul mamei din Bucureşti în fiecare săptămână, context în care admiterea prezentei cereri ar fi şi în interesul superior al copilului. Problemele de sănătate ale copilului, care impun şi perioade de concediu în acest scop, împietează vădit activităţii contestatorului, întrucât la aceste programări se adaugă şi cele 4 ore de navetă, la care se adaugă şi o afecţiune a genunchiului.

Contestatorul şi-a exprimat disponibilitatea de a activa în oricare dintre compartimentele unităţii de parchet la care ar fi transferat, reiterând atât experienţa, cât şi rezultatele deosebite, atât din punct de vedere cantitativ, cât si calitativ, înregistrate până în prezent în toate compartimentele.

A considerat că admiterea cererii ar echivala cu justa prioritate acordată atât experienţei, rezultatelor, timpului şi distantei extrem de îndelungate pe care a fost nevoit sa le rezerve navetei (aproximativ 250 km sau mai mult/zi), bunei administrări a justiţiei, cât si puternicelor consideraţii de ordin personal, respectiv interesului superior al copilului, fiind incidente chiar argumente de echitate.

Pentru toate aceste motive a solicitat admiterea contestaţiei.

2. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care, în principal, a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei.

Invocându-se dispoziţiile art. 191 din Legea nr. 303/2022 raportat la art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022, potrivit cărora hotărârile individuale pot fi atacate în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, s-a arătat că hotărârea atacată a fost publicată pe pagina de internet a instituţiei la data de 13.07.2023, astfel că cererea de chemare în judecată depusă la 11.08.2023, este formulată tardiv.

În acelaşi sens se invocă şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reprezentată de decizia nr. 3263/14.06.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023.

În subsidiar, s-a invocat netemeinicia cererii de chemare în judecată, arătându-se că cererea formulată a fost analizată, în raport de motivele invocate, precum şi în raport de criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, cu luarea în considerare a faptului că justul echilibru trebuia menţinut între interesul public - buna funcţionare a parchetelor implicate - şi interesul legitim privat al solicitantului, văzând avizele şi punctele de vedere emise de parchetele implicate în procedură.

Ţinând cont de toate aceste aspecte, în mod corect secţia pentru procurori a apreciat că, la acel moment, nu era oportun transferul reclamantului.

Totodată, în contextul în care legea conferă procurorului o vocaţie la transfer care poate fi valorificată doar în anumite condiţii, care să corespundă, totodată, cerinţelor sistemului judiciar pentru asigurarea premiselor unui act de justiţie de calitate, efectuat cu celeritate, secţia pentru procurori a apreciat în mod corect că motivele personale şi familiale invocate de reclamant nu puteau prevala la acel moment faţă de interesele parchetului de la care acesta provenea, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei funcţionări şi echilibrarea volumului de muncă.

S-a arătat că soluţionarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situaţia personală a unui magistrat, cu ignorarea dispoziţiilor legale, după cum rezultă inclusiv din practica instanţei supreme reprezentată de decizia nr. 4847/20.10.2022. pronunţată în dosarul nr. x/2022.

De asemenea, aspectele reprezentate de volumul de activitate şi de schemele de personal ale parchetelor implicate în procedura transferului constituie criterii prevăzute de lege care se analizează coroborat cu celelalte criterii legale, fără a exista o ordine de prioritate a acestora.

Pentru a evita perturbarea gravă a activităţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, secţia pentru procurori a apreciat că nu era oportun transferul reclamantului, fiind avută în vedere inclusiv împrejurarea că, în eventualitatea transferului efectele negative s-ar fi amplificat la această ultimă unitate, conducând la un procent de ocupare a schemei posturilor de execuţie mult mai redus (doar 4 procurori pe funcţii de execuţie) şi la o creştere mult mai mare a încărcăturii dosarelor pe procuror.

Cu privire la avizele unităţilor de parchet, în mod corect secţia pentru procurori a avut în vedere şi a dat prioritate avizului nefavorabil emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti faţă de rolul însemnat al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel în gestionarea optimă a resurselor umane din cadrul unităţilor de parchet subordonate, criteriu care a fost analizat prin coroborare cu alte criterii legale relevante, precum volumul de activitate şi schema de personal şi motivele personale invocate în susţinerea cererii.

Măsura atacată nu a fost adoptată cu exces de putere şi nu a condus la o vătămare a vreunui drept al reclamantului, secţia pentru procurori pronunţând o hotărâre cu respectarea limitelor competenţei.

Pentru toate aceste motive s-a solicitat respingerea contestaţiei, în principal, ca tardiv formulată, iar, în subsidiar, ca nefondată.

3. Răspunsul la întâmpinare

Contestatorul a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că excepţia tardivităţii nu este întemeiată. Pârâtul a comunicat după mai multe luni hotărârea de respingere a cererii de transfer, comunicare în raport de care contestaţia a fost formulată în termen,

4. Procedura de soluţionare a contestaţiei

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestaţiei şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 200-201 din C. proc. civ.

În temeiul art. 201 alin. (3) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului, s-a fixat primul termen pentru soluţionarea contestaţiei la data de 23.01.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a depus, în condiţiile art. 13 din Legea nr. 554/2004, Hotărârea nr. 333 din 4 aprilie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori, însoţită de documentaţia care a stat la baza emiterii acesteia, respectiv Nota privind situaţia cererilor de transfer depuse în etapa I a sesiunii declanşate la data de 20 februarie 2023, extrase de pe B. privind sesiunea de transfer a procurorilor, cererea de transfer, caracterizarea din data de 30.09.2021, adresa emisă de Judecătoria Slobozia nr. 69 din 24 septembrie 2021 şi acte în circumstanţiere ataşate de contestator cererii de transfer (acte medicale, extrase privind volumul de activitate, etc.).

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei

Examinând Hotărârea nr. 333 din 4 aprilie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori, prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor intimatului şi faţă de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie este neîntemeiată.

5.1. Prealabil analizării legalităţii hotărârii, se impune verificarea excepţiei tardivităţii contestaţiei invocată de intimatul Consiliului Superior al Magistraturii.

Potrivit dispoziţiilor art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor:

"Hotărârile prin care se dispune cu privire la cererile de transfer pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată, în condiţiile art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii".

Potrivit art. 29 din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii:

"(5) Hotărârile cu caracter individual ale plenului şi secţiilor privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile de la adoptare, se comunică de îndată şi se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 10 zile de la redactare.

(6) Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.(..,)"

Din interpretarea dispoziţiilor mai sus arătate, rezultă că legea prevede pentru hotărârile prin care se dispune cu privire la o cerere de transfer, printr-o normă de trimitere, posibilitatea de a fi atacate de destinatarul hotărârii, sau de către "orice persoană interesată" într-un termen de 15 zile, care curge de la comunicare sau de la publicarea pe pagina de internet a Consiliului Superior a Magistraturii.

Din faptul că legiuitorul a înţeles să reglementeze, în mod alternativ, momentul de la care curge termenul de contestare, se desprinde concluzia că pentru hotărârile care se aduc la cunoştinţă pe calea comunicării, s-a avut în vedere posibilitatea declarării contestaţiei de la acel moment, considerat momentul luării la cunoştinţă.

Înalta Curte va reţine această interpretare, care se impune şi prin prisma asigurării unui acces efectiv la instanţă, din perspectiva art. 6 C.E.D.O., interpretarea dată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii fiind una restrictivă în condiţiile în care, aşa cum a precizat contestatorul prin răspunsul la întâmpinare, hotărârea atacată i-a fost comunicată, iar textul de lege prevede că termenul de 15 zile curge de la comunicare, sau de la publicare, întrucât hotărârea poate fi atacată de "orice persoană" deci şi de un terţ interesat.

În altă ordine de idei, având în vedere că norma specială face trimitere la soluţionarea contestaţiei de către instanţa de contencios administrativ şi deci, la dispoziţiile legii contenciosului administrativ, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 vizează data luării la cunoştinţă, astfel că, în cazul publicării unui act administrativ pe site-ul instituţiei, legea instituie o prezumţie de luare la cunoştinţă de conţintului actului, care nu este însă una absolută, putând fi răsturnată.

Aplicând consideraţiile teoretice expuse la particularităţile speţei, Înalta Curte constată că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, deşi i-a adus contestatorului la cunoştinţă hotărârea prin comunicarea acesteia (din actele dosarului nerezultând însă acest moment), invocă tardivitatea contestaţiei în raport de ultima zi de la data publicării, care este data de 31 iulie 2023, deşi prin depunerea contestaţiei la data de 11 august 2023 nu se depăşeşte un termen rezonabil care să contravină principiului securităţii juridice.

Pentru aceste motive excepţia tardivităţii invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, va fi respinsă ca nefondată.

5.2. Argumente de fapt şi de drept relevante în ceea ce priveşte fondul cauzei

Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu o contestaţie ce are ca obiect Hotărârea nr. 333 din 4 aprilie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori, prin care s-a respins cererea de transfer a domnului A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorul 3 Bucureşti (orice secţie), Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorul 5 Bucureşti (orice secţie), Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorul 6 Bucureşti (orice secţie), Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorul 1 Bucureşti (orice secţie), Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorul 4 Bucureşti (orice secţie) sau la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorul 2 Bucureşti (orice secţie).

Potrivit dispoziţiilor art. 188 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată: "Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet, inclusiv la şi de la instanţele şi parchetele militare, ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul motivat al preşedintelui instanţei sau al conducătorului parchetului de unde se transferă şi unde se transferă, însoţite de punctul de vedere al preşedinţilor curţilor de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel în circumscripţia cărora se află instanţa sau parchetul de unde se transferă şi unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau a aceluiaşi parchet de pe lângă curtea de apel este necesar punctul de vedere al preşedintelui respectivei curţi de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel."

Potrivit art. 190 alin. (1) din acelaşi act normativ:

"(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunţului prevăzut la art. 189 alin. (1). Cererea de transfer va conţine informaţii privind specializarea judecătorului sau a procurorului şi, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanţa sau la parchetul la care solicită transferul, în oricare dintre secţiile sau completurile ori compartimentele la care cerinţele acestei instanţe sau acestui parchet o impun."

Art. 192 din Legea 303/2022 prevede criterii ce trebuie avute în vedere la soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanţe şi ale procurorilor la alte parchete, respectiv:

a) motivele cuprinse în avizele motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 188 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului;

i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate şi situaţia familială.

Înalta Curte reiterează, aşa cum rezultă din jurisprudenţa sa constantă, că art. 192 din Legea nr. 303/2022 nu stabileşte o ordine de prioritate a criteriilor de transfer, incidenţa fiecăruia dintre acestea urmând a fi apreciată în fiecare caz individual, prin prisma raportului dintre interesul individual şi cel general.

Prealabil prezentării, în concret, a argumentelor pe care îşi întemeiază concluzia în sensul netemeiniciei criticilor contestatorului, Înalta Curte aminteşte, astfel cum a statuat deja în jurisprudenţa sa constantă, că, în exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul Superior al Magistraturii, ca de altfel şi entităţile administrative în general, dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în situaţia în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporţionalităţii între interesul public şi cel privat, o evaluare a substanţei măsurilor dispuse, făcută de instanţa de contencios administrativ însăşi, ar constitui o ingerinţă nepermisă în atribuţiile administraţiei publice.

Intimatul are posibilitatea, în funcţie de interesul public al desfăşurării actului de justiţie, să ia în considerare şi alte aspecte relevante în cauză sau invocate de partea interesată. Este important însă ca eventualul refuz al autorităţii să nu se transforme în ceea ce dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depăşirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege.

Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic privind analiza efectuată de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la îndeplinirea în cauză a criteriilor prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, sunt neîntemeiate.

Analizând conţinutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că Hotărârea nr. 333 din 4 aprilie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori respectă limitele şi scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura adoptată a fost în mod exhaustiv şi adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, analiza cererilor de transfer s-a efectuat prin prisma acestor criterii, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate şi în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei solicitări, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale şi regulamentare privitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, rezultă cu evidenţă, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante, raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior enunţate rezultă că normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, iar în speţă, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererea formulată, în raport de motivele invocate, precum şi în raport de criteriile prevăzute de art. 192 din Legea 303/2022, corelând şi avizele emise în temeiul art. 188 din aceeaşi lege, de parchetele implicate în procedura transferului, a apreciat că nu este oportună admiterea cererii de transfer a contestatorului.

Sub aspectul conţinutului hotărârii atacate, Înalta Curte reţine că secţia pentru procurori a analizat în mod efectiv toate motivele personale şi profesionale invocate de contestator, iar acestea au fost coroborate cu datele obiective privind situaţia posturilor unităţilor implicate în procedura de transfer, încărcătura pe procuror şi pe schemă, la acel moment, precum şi cu avizele emise în cauză.

S-a avut în vedere astfel că toate unităţile de parchet la care s-a solicitat transferul, analizate în ordinea de preferinţă indicată de contestator, au o medie a dosarelor de soluţionat/procuror peste media naţională, însă sub media dosarelor aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia.

Raportat la criteriul existenţei avizelor motivate, prevăzute la art. 192 lit. a) din Legea 303/2022, Înalta Curte constată că transferul domnului procuror A. a fost avizat nefavorabil de toate unităţile de parchet implicate şi de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cu excepţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia.

Controlul de legalitate pe care Înalta Curte îl efectuează în temeiul art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii implică cenzurarea excesului de putere al autorităţii în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, astfel cum este acesta definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea 303/2022.

Or, de vreme ce avizul reprezintă un criteriu legal, iar legiuitorul nu a stabilit o ordine de prioritate a criteriilor, acestea fiind lăsate a fi apreciate în ansamblu, iar secţia pentru procurori şi-a întemeiat hotărârea pe acest criteriu, pe care l-a analizat prin coroborare cu alte criterii legale relevante, precum volumul de activitate şi schema de personal ale unităţii de parchet de la care s-a solicitat transferul şi motivele invocate în susţinerea cererii, nu se poate vorbi despre un exces de putere, hotărârea emisă având o bază legală şi fiind fundamentată pe un raţionament obiectiv şi nediscriminatoriu.

Referitor la criticile contestatorului referitoare la transferul altor colegi se constată, că, spre deosebire de cererea sa, acele cereri au fost avizate favorabil de parchetul la care se solicita transferul, astfel încât din această perspectivă, nu puteau fi considerate a fi similare cu cea a contestatorului, având în vedere şi că fiecare cerere de transfer se analizează în funcţie de împrejurările existente la data formulării şi soluţionării acesteia, de situaţia unităţilor de parchet implicate în procedura transferului la acea dată. Totodată, în ceea ce-l priveşte pe contestator, au fost invocate şi alte motive obiective (ex. Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 a arătat că domnul procuror figurează ca persoană vătămată în mai multe dosare instrumentate de această unitate).

În consecinţă, în cauză nu se conturează ipoteza excesului de putere la adoptarea hotărârilor contestate, noţiune definită de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor".

Prin hotărârea contestată, secţia a reţinut în considerentele hotărârilor motivele personale invocate de reclamant, a expus datele statistice şi cele referitoare la situaţia parchetelor implicate în procedura de transfer, care constituie criterii legale prevăzute de art. 188 -192 din Legea nr. 303/2022, a indicat argumentele pentru care a dat prevalenţă unor criterii şi a argumentat aplicarea acestora la soluţionarea cererii de transfer, fără a fi încălcat justul echilibru dintre interesele publice ale parchetului de la care se solicita transferul şi interesele private ale contestatorului.

Înalta Curte, în exercitarea rolului său constituţional de unificare a jurisprudenţei, consacrat şi la nivelul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Beian împotriva României reaminteşte jurisprudenţa sa, potrivit căreia motivele de ordin personal şi familial reprezintă criterii care trebuie avute în vedere la soluţionarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinţei coroborării cu celelalte criterii legale, astfel încât prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcţionare a unităţilor de parchet implicate în procedura transferului. (deciziile nr. 4847/20.10.2022 şi nr. 4638/13.10.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal).

Conform jurisprudenţei constante a instanţei supreme, oportunitatea se află în strânsă legătură cu puterea discreţionară a administraţiei publice, existând o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorităţi, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acţiune, în limitele competenţei sale). Iar "transferul la o altă instanţă trebuie să corespundă şi nevoilor sistemului judiciar, aspect de oportunitate ce intră în marja de apreciere a Consiliului Superior al Magistraturii" (decizia nr. 29/16.01.2018).

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, "autorităţile beneficiază de o anumita marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context". (în acest sens, a se vedea hotărârile din 23 iulie 1968, 16 septembrie 1996 şi 6 iulie 2004, pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, paragraful 24).

În speţă, noţiunea de oportunitate se analizează prin raportare la măsura ce urmează a fi dispusă de organul emitent, în speţă transferul, şi constă în capacitatea acestuia de a alege, dintre mai multe soluţii posibile şi egale în aceeaşi măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.

Simpla existenţă a unor posturi vacante utile într-o sesiune de transferuri nu creează în mod automat premisele pentru admiterea cererii de transfer a contestatorului, în atribuţiile secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii intrând şi o analiză de oportunitate, prin raportare la nevoile sistemului judiciar.

În consecinţă, în speţă nu a fost răsturnată prezumţia de legalitate a actului administrativ atacat, impunându-se respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată privind Hotărârea nr. 333 din 4 aprilie 2023 a secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi a art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (5)-(7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte va respinge contestaţia formulată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Respinge contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 333 din 4 aprilie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 februarie 2024.