Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6002/2023 AI generated

Disciplinary proceedings upheld; appellate challenge to Judicial Inspection case closure rejected as new claims and procedural signatories valid.

Case Number Decizia nr. 6002/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiff's appeal as unfounded, upholding the first-instance judgment that had rejected the plaintiff's challenge against the Judicial Inspection's resolutions closing his disciplinary complaint against magistrates; the challenged resolutions (classifying the complaint and confirming that classification) remain in force. The dispute concerned an administrative challenge to the Judicial Inspection's refusal to pursue alleged disciplinary misconduct and mishandling of requests for case-file access and copies. The Court found no violation of procedural rules on judgment signing or drafting (Art. 426(3), (5) and (6) CPC; Art. 131(5) and (8) of the Internal Regulation), since the original judgment bore the required signatures, and rejected the substantive arguments as new claims not raised before the first instance and thus outside the scope of appeal under Arts. 478(3), 483 and 494 CPC, concluding the lower court correctly applied the substantive law.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 426 alin. (3) C. proc. civ, art. 426 C. proc. civ, art. 427 alin. (1) C. proc. civ, art. 426 alin. (6) C. proc. civ; Disciplinary proceedings upheld; appellate challenge to Judicial Inspection case closure rejected as new claims and procedural signatories valid: The dispute concerned an administrative challenge to the Judicial Inspection's refusal to pursue alleged disciplinary misconduct and mishandling of requests for case-file access and copies. The Court found no violation of procedural rules on judgment signing or drafting (Art. 426(3), (5) and (6) CPC; Art. 131(5) and (8) of the Internal Regulation), since the original judgment bore the required signatures, and rejected the substantive arguments as new claims not raised before the first instance and thus outside the scope of appeal under Arts. 478(3), 483 and 494 CPC, concluding the lower court correctly applied the substantive law.

Keywords

AI generated
judicial inspection disciplinary proceedings administrative complaint procedural misconduct substantive argument procedural preliminary objections

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
· Neredactarea şi nesemnarea hotărârii de către judecător (argumente subsumabile cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.);
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
· Eronata aplicare, de către prima instanţă, a prevederilor legale incidente (argumente subsumabile cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).
art. 426 alin. (3) C. proc. civ
1040 din 3 iunie 2022, aflat la filele x ale dosarului de fond, Înalta Curte constată că sentinţa este semnată atât de judecătorul ce a soluţionat cauza, cât şi de grefierul de şedinţă, conform prevederilor art. 426 alin. (3) C. proc. civ.
art. 426 C. proc. civ
(6) al art. 426 C. proc. civ.,:
art. 427 alin. (1) C. proc. civ
"Hotărârea se va întocmi în două exemplare originale, dintre care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanţei", iar potrivit art. 427 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 426 alin. (6) C. proc. civ
Două exemplare de pe fiecare hotărâre vor fi semnate de membrii completului de judecată şi de grefierul de şedinţă." Or, din interpretarea acestui text regulamentar, coroborat cu art. 426 alin. (6) C. proc. civ.
art. 494 C. proc. civ
483 şi art. 494 C. proc. civ., obiectul analizei în calea de atac a recursului, dat fiind obiectul acesteia, care este limitat la analizarea legalităţii hotărârii de fond în raport de pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi de apărările evocate în faţa primei instanţe.
art. 496 C. proc. civ
Main ground for dismissing the appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 C. proc. civ.

Main ground for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal la data de 01.02.2022 sub nr. x/2022, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, contestaţie împotriva rezoluţiei din lucrarea nr. 21-3830 din data de 26.11.2021 şi a rezoluţiei Inspectorului - Şef al Inspecţiei Judiciare din lucrarea nr. C21-2050 din data de 07.01.2022.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1040 din 3 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate la punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat casarea sentinţei recurate şi admiterea cererii de chemare în judecată, apreciind că sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu încălcarea esenţială a legii.

În susţinerea căii de atac formulate, apreciind că, în cauză, au fost încălcate prevederile art. 426 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., recurentul a evocat nulitatea sentinţei atacate, apreciind că aceasta ar deriva din faptul că hotărârea nu este semnată de judecător sau de grefier şi nici redactată de judecătorul fondului.

Printr-un alt set de argumente, recurentul a arătat că prima instanţă a soluţionat greşit contestaţia sa împotriva actelor atacate, omiţând să observe că magistraţii vizaţi de sesizarea sa au comis abuz în serviciu, câtă vreme i-au restricţionat atât accesul la dosarul instanţei, cât şi la cel al parchetului din cauza penală pe care au soluţionat-o.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac promovate de reclamantul A., ca nefondată, şi menţinerea sentinţei recurate, argumentând, în esenţă, în sensul unei corecte interpretări şi aplicări, de către prima instanţă, a normelor de drept incidente cauzei pendinte.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, normele legale incidente şi aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, deşi prin memoriul de recurs depus de recurentul - reclamant A., acesta nu a indicat motivele de casare cărora a înţeles să subsumeze criticile aduse sentinţei recurate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt încadrabile în ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., câtă vreme argumentele principale evocate vizează următoarele chestiuni:

· Neredactarea şi nesemnarea hotărârii de către judecător (argumente subsumabile cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.);

· Nesemnarea sentinţei recurate de către grefier, (argumente subsumabile cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.);

· Eronata aplicare, de către prima instanţă, a prevederilor legale incidente (argumente subsumabile cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Examinând sentinţa atacată din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte consideră că argumentele evocate de recurent sunt nefondate, neputând fi reţinută teza încălcării, prin sentinţa atacată, a prevederilor art. 426 alin. (3) şi (5) C. proc. civ.

Din verificarea exemplarului original al sentinţei civile nr. 1040 din 3 iunie 2022, aflat la filele x ale dosarului de fond, Înalta Curte constată că sentinţa este semnată atât de judecătorul ce a soluţionat cauza, cât şi de grefierul de şedinţă, conform prevederilor art. 426 alin. (3) C. proc. civ.

Cât priveşte copia sus indicatei sentinţe depusă de recurentul - reclamant la dosar, Înalta Curte consideră că lipsa semnăturilor pe o atare copie nu poate genera sancţiunea nulităţii hotărârii, câtă vreme, conform alin. (6) al art. 426 C. proc. civ.,:

"Hotărârea se va întocmi în două exemplare originale, dintre care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanţei", iar potrivit art. 427 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 131 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din 17.12.2015 (aplicabil în raport de data pronunţării sentinţei recurate) părţilor li se comunică, în copie, hotărârea.

De altfel, potrivit art. 131 alin. (5) teză finală din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din 17.12.2015:

"Hotărârile se vor redacta în numărul de exemplare necesar, spre a se asigura comunicarea acestora tuturor persoanelor pentru care legea prevede că hotărârea se comunică integral. Două exemplare de pe fiecare hotărâre vor fi semnate de membrii completului de judecată şi de grefierul de şedinţă." Or, din interpretarea acestui text regulamentar, coroborat cu art. 426 alin. (6) C. proc. civ. citat supra, rezultă că semnăturile nu sunt prezente şi pe copia comunicată părţilor, ci doar pe exemplarele destinate depunerii la dosarul cauzei şi la cel de hotărâri al instanţei.

În acest context, susţinerile recurentului privind lipsa semnăturilor judecătorului care a soluţionat în primă instanţă cauza pendinte şi a grefierului nu se verifică.

Examinând, în continuare, argumentele prin care recurentul a evocat o nelegalitate a sentinţei ce ar deriva dintr-o pretinsă neredactare a hotărârii de către judecătorul care a pronunţat-o, Înalta Curte observă că soluţia atacată a fost pronunţată de d-na judecător B., care este şi semnatara acesteia, iar din menţiunile aplicate pe fila finală a sentinţei, conform prevederilor art. 131 alin. (5) prima teză din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din 17.12.2015, redactorul hotărârii este chiar sus indicatul magistrat.

Pe cale de consecinţă, nu se poate reţine incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ.

Analizând şi criticile subsumabile motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte consideră că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond, prima instanţă aplicând judicios dispoziţiile de drept substanţial la momentul pronunţării soluţiei de respingere a contestaţiei formulate de recurentul - reclamant împotriva rezoluţiei din lucrarea nr. 21-3830 din data de 26.11.2021, de clasare a sesizării nr. 1/20996 din 25.10.2021 şi a rezoluţiei Inspectorului - Şef al Inspecţiei Judiciare din lucrarea nr. C21-2050 din data de 07.01.2022 .

Prin sesizarea soluţionată prin sus indicata rezoluţie a intimatei - pârâte, recurentul - reclamant a evocat, pe de o parte, săvârşirea unor pretinse abateri disciplinare de către magistraţii ce au pronunţat încheierea nr. 141 din dosarul nr. x/2020, încheierea nr. 217 din dosarul nr. x/2019 şi decizia nr. 732 din dosarul nr. x/2020, iar pe de altă parte faptul că cereri de emitere a unor copii după anumite înscrisuri din dosarele ICCJ nr. x/2020 şi nr. y/2019 nu ar fi fost soluţionate.

Prin memoriul de recurs, recurentul nu a formulat niciun fel de critici cu privire la maniera în care prima instanţă a analizat soluţia de clasare din perspectiva modului de emitere şi comunicare a hotărârilor judecătoreşti indicate supra, astfel încât aceste aspecte au intrat în puterea lucrului judecat.

Recurentul a evocat doar faptul că prima instanţă ar fi dat sentinţa recurată cu încălcarea legii, omiţând, în opinia recurentului, să observe o pretinsă nerespectare, cu rea credinţă, a obligaţiilor instanţelor de judecată de a pune la dispoziţie, în vederea studierii, dosarul acestora şi al parchetului şi de a emite fotocopii din ambele dosare, făcând, în acest sens, trimitere la o cerere nr. x/2022 din 04.07.2022 adresată Parchetului de pe lângă ÎCCJ.

Cât priveşte criticile prin care recurentul evocă aspectul unei pretinse nerespectări a obligaţiei de a pune la dispoziţie, în vederea studierii, dosarul instanţei şi al parchetului, Înalta Curte reţine că acestea reprezintă, în fapt, un set nou de argumente, ce privesc o chestiune bine determinată (având o cauză juridică proprie) şi care nu se regăsesc în aspectele cu care a fost sesizată intimata - pârâtă şi care au fost analizate prin rezoluţia acesteia nr. 21-3830 din data de 26.11.2021 şi nici între criticile aduse, prin cererea de chemare în judecată formulată de recurentul - reclamant, rezoluţiilor emise de Inspecţia Judiciară.

Prin urmare, recurentul nu a îndeplinit, în faza de judecată a fondului, rigorile procedurale ale învestirii instanţei de judecată cu sus indicatele aspecte.

De asemenea, din examinarea cererii nr. x/2022 din data de 04.07.2022, adresată Parchetului de pe lângă ÎCCJ, Înalta Curte observă că aceasta nu priveşte dosarele ICCJ nr. x/2020 şi nr. y/2019, aspectele evocate de recurent fiind străine atât de aspectele analizate prin rezoluţia nr. 21-3830 din data de 26.11.2021a intimatei - pârâte, cât şi de instanţa de fond.

În atare condiţii, Înalta Curte constată că, în justificarea tezei eronatei aplicări a dispoziţiilor legale, recurentul a evocat criticii care nu pot face, în considerarea prevederilor art. 478 alin. (3), art. 483 şi art. 494 C. proc. civ., obiectul analizei în calea de atac a recursului, dat fiind obiectul acesteia, care este limitat la analizarea legalităţii hotărârii de fond în raport de pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi de apărările evocate în faţa primei instanţe. Menţiunile din răspunsul la întâmpinare aflat la dosarului de recurs nu înlătură aspectele indicate supra, câtă vreme, prin intermediul acestora recurentul nu explicitează aspecte cuprinse implicit în argumentele evocate prin memoriul de recurs, în sensul art. 478 alin. (4) coroborate cu art. 494 C. proc. civ., ci reprezintă argumente noi, excedentare celor învederate prin cererea de recurs.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că hotărârea atacată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind dată cu legala interpretare şi aplicare a normelor de drept material şi procedural.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele de casare invocate de recurentul - reclamant A., Înalta Curte va respinge recursul formulat de acesta, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1040 din 3 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.