Scope of broadcast content restrictions on trivial and obscene language during protected hours versus freedom of expression limits under the European Convention on Human Rights

Şedinţa publică din data de 9 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 06.04.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, în temeiul art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 206/24.03.2022 adoptată de Consiliul Naţional al Audiovizualului, solicitând ca, prin sentinţa pe care o va pronunţa, să dispună anularea deciziei emise de pârât şi exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 5.000 RON, dispusă prin actul administrativ contestat.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1881 din 28 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în anularea Deciziei nr. 206/24.03.2022 adoptată de Consiliul Naţional al Audiovizualului formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea şi greşita aplicare a prevederilor art. 18 din Decizia nr. 220/2011 - Codul audiovizualului, prin raportare la prevederile art. 30 al Constituţiei României referitoare la protejarea dreptului la liberă exprimare, dar şi la prevederile art. 10 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

A arătat recurenta că în cadrul deciziei intimatului a fost argumentată, referitor la difuzarea emisiunilor şi pretinsul lor caracter inadecvat, ideea conform căreia emisiunile "B." şi "Mireasa" "au fost difuzate cu încălcarea dispoziţiilor legale privind protecţia minorilor în cadrul serviciilor de programe, limbajul trivial folosit fiind interzis în intervalul orar de difuzare a programului respectiv", contravenind dispoziţiilor art. 18 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul audiovizualului.

Membrii Consiliului au indicat în cadrul deciziei de sancţionare faptul că nu ar fi asigurat protecţia reală a publicului minor, iar pentru a susţine această concluzie, au fost redate pasajele considerate relevante din emisiunile respective, fiind ulterior statuat ca temei al sancţionării pretinsul efect negativ al difuzării emisiunilor asupra minorilor.

În realitate însă, după cum reiese din cadrul Procesului-verbal al şedinţei din data de 24.03.2022, depus împreună cu întâmpinarea, membrii Consiliului intimat nu doar că nu au realizat o analiză a contextului replicilor identificate în cadrul emisiunilor pentru a putea stabili pretinsul efect negativ asupra dezvoltării minorilor, dar nici măcar nu au analizat şi pus în discuţie replicile din cadrul emisiunii "B." evidenţiate în cadrul propriei decizii, concluzia încălcării art. 18 al Deciziei nr. 220/2011 fiind preluată direct din cadrul raportului de monitorizare act care, contrar concluziei instanţei de fond, nu reprezintă o parte integrantă a deciziei de sancţionare, respectiv un act care să completeze motivarea deciziei membrilor CNA.

Astfel, recurenta a solicitat ca în examinarea situaţiei de fapt şi a legalităţii deciziei contestate, să se aibă în vedere şi să se aplice, prin raportare la contextul difuzării replicilor emisiunilor analizate de membrii Consiliului pârât, principiile ce reies din practica judiciară a CEDO şi a Curţii Supreme în materia libertăţii de exprimare a presei, mai exact faptul că presa are dreptul de a recurge la o doză de exagerare sau provocare, precum şi că aceasta poate transmite informaţii care să deranjeze statul sau orice parte a comunităţii (cauza Cornelia Popa c. României, Dalban c. României precum şi A/S Diena şi Ozolins c. Letoniei, cauza Handsyde c. Royaume-Uni).

Aşadar, deşi limbajul evidenţiat în cadrul deciziei contestate este unul exagerat, acesta este totodată un limbaj critic şi inexplicit, care nu conduce în mod automat, fără realizarea unei analize textuale reale, la concluzia afectării intereselor minorilor, respectiv a dezvoltării lor emoţionale.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii şi anularea Deciziei nr. 206/24.03.2022 a Consiliului Naţional al Audiovizualului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului; pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

Excepţia nulităţii recursului a fost respinsă de către instanţă, astfel cum reiese din practicaua prezentei decizii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit motivului de recurs invocat prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Instanţa de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite aceste cerinţe în vederea casării hotărârii, deoarece prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport cu materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Prin decizia nr. 206/24.03.2022 emisă de Consiliul National al Audiovizualului, radiodifuzorul S.C. A. S.A. a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 5.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 18 alin. (1) lit. b) din decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual potrivit cărora nu pot fi difuzate în intervalul orar 6:00 - 23,00 producţii care prezintă scene de sex, limbaj sau comportament trivial, vulgar sau obscen.

În sarcina reclamantei s-a reţinut faptul că, postul de televiziune A. 1 ce-i aparţine, a difuzat, între orele 14:00-15:59, emisiunile "Mireasa" din 1 noiembrie 2021, cu semnul de avertizare "AP", şi "B.", ediţia din 09.11.2022, începând cu orele 08:00, fără semn de avertizare, cu încălcarea prevederilor invocate, întrucât, au conţinut un limbaj trivial, neadecvat intervalelor orare de difuzare.

Potrivit definiţiei stabilite la art. 1 alin. (1) lit. c) din Codul audiovizualului, prin producţie audiovizuală cu caracter trivial, vulgar sau obscen se înţelege ansamblu de imagini, sunete, cuvinte, gesturi sau comportamente imorale, indecente, licenţioase, sexuale explicite ori sugerate, care prin semnificaţia lor aduc ofensă pudorii, precum şi orice alte forme de manifestare indecentă.

Dispoziţiile art. 18 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual prevăd că "(1) Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6:00-23:00 producţii care prezintă: b) scene de sex, limbaj sau comportament trivial, vulgar sau obscen... ".

Astfel, în scopul asigurării protecţiei minorilor în cadrul serviciilor de programe, legiuitorul a prevăzut că, în intervalul orar 06:00 - 23,00, nu pot fi difuzate producţii care conţin un limbaj licenţios, trivial adică, imoral, impudic, indecent, libertin, necuviincios, potrivit DEX).

Totodată, potrivit art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 potrivit căruia "Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective."

Aşadar, în vederea protejării minorilor, legiuitorul a instituit anumite condiţii pentru acele emisiuni ce ar putea afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, respectiv impunerea ca difuzarea unor astfel de emisiuni să se facă numai prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, condiţii prin care să se asigure faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.

Altfel spus, chiar dacă emisiunile sunt difuzate prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, radiodifuzorul are obligaţia de a se asigura că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă, în calitate de furnizor de servicii media audiovizuale, are obligaţia să ia toate măsurile legale pentru a asigura desfăşurarea emisiunilor pe care le difuzează într-un cadru legal reglementat de legislaţia audiovizuală, cu respectarea drepturilor minorilor.

Totodată, respectarea principiului superior al copilului prevăzut în legislaţia audiovizuală trebuie să primeze în orice program audiovizual.

A fost invocată în cererea de recurs jurisprudenţa C.E.D.O. în materia libertăţii de exprimare şi s-a susţinut că în cauză limbajul se încadrează în limitele libertăţii de exprimare, aşa cum este reglementată de dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la liberă exprimare.

Înalta Curte reţine că potrivit unei jurisprudenţe constante a C.E.D.O., libertatea de exprimare, garantată de art. 10 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice şi una din cerinţele prioritare ale progresului societăţii. Conform art. 10 paragraful (2) din Convenţie, exercitarea libertăţilor cuprinse în dreptul la libertatea de exprimare comportă îndatoriri şi responsabilităţi şi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică. Aşadar, dreptul la libera exprimare nu are un caracter nelimitat, ci este îngrădit de cerinţa respectării drepturilor celorlalţi.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de asemenea, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un jurnalist, care exercită libertatea sa de exprimare, îşi asumă "îndatoriri şi responsabilităţi" a căror întindere depinde de situaţia concretă în discuţie. Prin urmare, Curtea a decis că numai prin respectarea "îndatoririlor şi responsabilităţilor" ce-i revin, presa îşi îndeplineşte funcţia sa esenţială într-o societate democratică, fără a depăşi anumite limite, având misiunea de a comunica numai informaţii de interes public, în sensul dat acestei noţiuni în jurisprudenţa Curţii (Hotărârea Tammer c. Estoniei, 6 februarie 2001).

Se susţine în cererea de recurs că, potrivit jurisprudenţei C.E.D.O., libertatea de exprimare conferită mass-media presupune existenţa unor limite mai largi în ceea ce priveşte întinderea acesteia, jurnaliştii bucurându-se, aşadar, în exerciţiul acestei libertăţi, de o doză de exagerare ori chiar de provocare.

Cu privire la această susţinere, Înalta Curte reiterează faptul că jurnaliştii trebuie, în exercitarea cu bună credinţă a profesiunii lor, şi în deplin acord cu cele stipulate în art. 10, să respecte şi celelalte valori protejate de Convenţie, precum şi îndatoririle şi responsabilităţile ce le revin, la care s-a făcut referire în considerentele anterior menţionate.

Înalta Curte are în vedere şi Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 10 martie 2010 (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale) care la art. 27 prevede:

"(1) Statele membre trebuie să ia măsuri adecvate pentru a garanta că emisiunile de televiziune difuzate de către posturile de televiziune aflate sub jurisdicţia lor nu cuprind programe cu potenţialul de a afecta în mod grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programe care cuprind pornografie sau violenţă nejustificată.

(2) Măsurile stabilite la alin. (1) se extind şi asupra altor programe care prezintă probabilitatea de a afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, cu excepţia cazurile în care prin programarea emisiunilor la anumite ore sau prin orice măsuri tehnice se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective".

De asemenea, se reţine că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare şi interpretare a prevederilor legale incidente raportate la dispoziţiile art. 30 alin. (1) şi (2) din Constituţia România, apreciind în mod judicios că sancţiunea aplicată de către Consiliu nu echivalează cu o cenzurare a libertăţii de opinie, întrucât, în speţă, nu se află în discuţie limitarea dreptului la exprimare, prin una componentele sale (dreptul la opinie), ci folosirea de cuvinte indecente, sexuale explicite ori sugerate, care prin semnificaţia lor aduc ofensă pudorii, în cadrul unor producţii audiovizuale ce nu pot fi difuzate în intervalul orar 6:00-23:00, contrar dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Decizia nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

În fine, în cauză, cu respectarea dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 554/2004, în autoritatea publică emitentă a depus documentaţia care a stat la baza actului contestat, respectiv rapoartele de monitorizare ale emisiunilor în discuţie, Înalta Curte apreciind că acestea probează temeinicia constatărilor reţinute ca încălcări în sarcina recurentei-reclamante.

Sub acest aspect, în mod corect judecătorul fondului a apreciat că radiodifuzorul a încălcat obligaţia privind respectarea deontologiei jurnalistice, fiind folosit în cadrul celor două emisiuni un limbaj trivial, imoral, indecent, cu replici sexuale explicite, care se încadrează în categoria limbajului trivial/obscen aşa cum este definit la art. 1 alin. (1) lit. c) din Decizia nr. 220/2011, fiind încălcate prevederile art. 18 alin. (1) lit. b) din Codul Audiovizualului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1881 din 28 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 9 ianuarie 2024.