Appeal against suspension of hospital manager during pandemic dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 7 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava la data de 24.09.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Sănătăţii, în nume propriu şi ca reprezentant al Ministerului Sănătăţii, să se dispună să se dispună următoarele:

- anularea Ordinului nr. R 507/24.04.2020 privind suspendarea reclamantei din funcţia de manager, a Spitalului de Urgenţă Mavromati Botoşani precum şi suspendarea Contractului de management nr. x/26.06.2019 încheiat între reclamanta, în calitate de manager al Spitalului de Urgenţă Mavromati Botoşani şi Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani;

- anularea Ordinului nr. R 679/15.05.2020 privind suspendarea reclamantei din funcţia de manager a Spitalului de Urgenţă Mavromati Botoşani precum şi suspendarea Contractului de management nr. x/26.06.2019 încheiat între reclamantă, în calitate de manager al Spitalului de Urgenţă Mavromati Botoşani şi Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani;

- reintegrarea în funcţia de Manager a Spitalului dc Urgenţă Mavromati Botoşani;

- obligarea Ministerului Sănătăţii la plata diferenţelor salariate dintre salariul efectiv încasat de reclamantă din momentul suspendării contractului de management şi salariul pe care ar fi trebuit să îl încaseze în funcţia de Manager al Institutului, actualizate cu indicele inflaţiei;

- obligarea Ministerului Sănătăţii la plata de daune morale în cuantum de 10.000 de RON;

- obligarea la plata cheltuielilor de judecată în sarcina Ministerului Sănătăţii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 8 din data de 2 februarie 2021, Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată, având ca obiect "anulare act administrativ", formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, cu sediul Bucureşti, ca nefondată.

A respins cererea de chemare în garanţie a Ministerului Afacerilor Interne - Instituţia Prefectului Judeţul Botoşani, formulată de către pârâtul Ministerul Sănătăţii, ca lipsită de obiect.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs atât reclamanta A. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare să se admită cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivarea cererii de recurs recurenta-reclamantă a susţinut următoarele critici:

În ceea ce priveşte lipsa motivării, respectiv motivarea defectuoasă a Ordinului nr. R 507/24.04.2020 şi a Ordinului nr. R 679/15.05.2020, argumentarea instanţei constituie o greşita aplicare a dispoziţiile de drept material întrucât posibilitatea verificării de către instanţă a procedurilor administrative prealabile emiterii actului nu înlătură exigenţele legiuitorului privind necesitatea motivării actului administrativ.

Deşi instanţa reţine că se menţionează o serie de texte legale, acestea nu se referă nicidecum la atribuţiile de serviciu presupus a fi încălcate, nici măcar la clauzele din contractul de management care stipulează atribuţii în sarcina subsemnatei reclamante, toate dispoziţiile legale inserate în cuprinsul celor doua ordine de ministru atacate fiind de natutâ a stabili prerogativele

Ministrului Sănătăţii de a aplica sancţiuni pe perioada stării de urgenţă (art. 32 din Decretul nr. 240/2020) art. 1 din O.U.G. nr. 40/2020J respectiv pe perioada stării de alertă Cart. 21 din O.G. nr. 70/2020).

În cazul primului ordin emis. Prin Adresa nr. x/22.04.2020 înregistrată la Ministerul Sănătăţii sub nr. x/22.04.2020, (Anexa XII) conducerea Instituţiei Prefectului Botoşani aduce la cunoştiinţa Ministerului Sănătăţii neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi propune suspendarea din funcţia de manager şi numirea unui manager interimar.

Propunerea de suspendare din funcţie transmisă de către Instituţia Prefectului Botoşani este aprobată de către Ministrul Sănătăţii, fiind emis Ordinul nr. R. 507/24.04.2020 prin care se dispune ca "începând cu data prezentului Ordin, doamna A. se suspendă din funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani, conform art. 32 din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României; pe perioada stării de urgenţă, pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu". Acelaşi ordin prevede că se suspendă pe perioada stării de urgenţă Contractul de management nr. x/26.06.2019 încheiat între recurentă, în calitate de manager al Spitalului de Urgenţă Mavromati Botoşani şi Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu. I Deşi efectele suspendării din funcţie ar fi trebuit să se producă doar pe perioada stării de urgenţă, la data de 15.05.2020 este emis un nou ordin care să prelungească suspendarea din funcţie. Astfel, prin al doilea ordin emis de Ministrul Sănătăţii, prin Ordinul nr. R 679/15.05.2020 se dispune, pe perioada instituirii stării de alertă la nivel naţional suspendarea din funcţia de manager a Spitalului de Urgenţă Mavromati Botoşani precum şi suspendarea Contractului de management nr. x/26.06.2019 încheiat între recurentă în calitate de manager al Spitalului de Urgenţă Mavromati Botoşani şi Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani.

Articolul 32 din din Decretul 240/2020 indicat ca temei al măsurii suspendării în Ordinul nr. 507/24.04.2020 prevede că " Pe durata stării de urgenţă, pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, pot fi suspendate/demise din funcţii persoanele cu funcţii de conducere din cadrul Ministerului Sănătăţii sau din unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii,..." însă acest text de lege stabileşte doar posibilitatea aplicării unei sancţiuni - suspendare sau demitere - pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Indicarea în conţinutul ordinului atacat a acestui text de lege nu presupune o motivare implicită, întrucât nu se arată în concret care sunt atribuţiile de servciu încălcate. De asemenea, este indicat în cuprinsul Ordinului 507/24/04.2020 şi art. 1 din O.U.G. nr. 40/2020 privind întărirea capacităţii administrative care stabileşte autoritatea publică competentă să aplice sancţiunea, respectiv Ministerul Sănătăţii a preluat şi atribuţia de numire, suspendare şi eliberare din funcţie a persoanelor care ocupă funcţii de conducere chiar şi în cazul unităţilor sanitare din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, cum este şi cazul Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani.

În cazul celui de-al doilea ordin de suspendare din funcţie, Ordinul nr. R 679 din 15 mai 2020 nu se indică de către emitentul actului administrativ nici un fel de motiv pentru care se dispune suspendarea din funcţie şi suspendarea contractului de management.

Dacă în cazul ordinului iniţial s-a menţionat măcar formularea cu caracter general "pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu", Ordinul R 679/15.05.2020 ordonă sancţionarea recurentei sub forma suspendării din funcţia de manager şi a suspendării contractului de management pe perioada stării de alertă la nivel naţional conform art. 21 din O.G. nr. 70/2020, ori acest articol nu prevede atribuţiile care ar trebui îndeplinite.

Faţă de aceste considerente, apreciază că este nelegală motivarea instanţei de fond în sensul că textele de lege indicate în cuprinsul celor două acte administrative atacate. Chiar instanţa reţine în considerente că "a motiva implică a face cunoscute elementele de fapt şi de drept care permit înţelegerea şi aprecierea legalităţii mpsurii", ori, nici una dintre dispoziţiile legale in conţinutul celor două ordine nu se referă la elemente de fapt şi de drept în legătură cu atribuţiile managerului, aceste texte de lege constituind doar cadrul legal pentru aplicarea sancţiunii în ceea ce priveşte autoritatea care are atribuţii în acest sens, raportat la contextul excepţional în care ne aflam în perioada stării de urgenţă/de alertă.

În ceea ce priveşte temeinicia actelor administrative/curtea reţine că neregularităţile imputate reclamantei sunt date şi măsura dispusă este corespunzătoare".

De asemenea, se precizează în motivarea instanţei: este de reţinut, ca o particularitate a cauzei, şi împrejurarea că ceea ce se impută reclamantei în concret nu este o anumită acţiune, ci mai degrabă de inacţiune în management, de neimplicare, aşadar fapte negative"

Instanţa de fond nu face o analiză a modalităţii de exercitare a atribuţiilor de serviciu în urma cărora să concluzioneze că acestea au fost exercitate defectuos, contrar unor norme, reguli, proceduri sau cu încălcarea anumitor dispoziţii legale.

Dimpotrivă, instanţa emite judecăţi de valoare, cu caracter general, apreciind dintr-o perspectivă pur subiectivă că măsurile adoptate sunt insuficiente, şi că înscrisurile depuse "sunt apte să descrie o situaţie de completă nepregătire a spitalului în măsuri, proceduri, echipamente care să răspundă necesităţilor de urgenţă pe care le presupune o pandemie şi o situaţie de criză sanitară previzionată şi previzionabilă."

Emitentul actului (de fapt emitentul actul premergător, respectiv propunerea de suspendare) formulează în concret acuzaţii privind lipsa unor măsuri: neluarea unor măsuri concrete la apariţia primului caz de infectare, ignorarea solcitarilor şi măsurilor DSP şi CJSU, lipsa măsurilor privind crearea unor circuite, lipsa instruirii personalului etc.

Instanţa de fond nu urmăreşte acelaşi raţionament şi nu ajunge la aceleaşi concluzii ci elaborează un raţionament propriu: o atitudine culpabilă a subsemnatei există cât timp, în ciuda măsurilor adoptate rezultatul nedorit s-a produs, adică a existat un focar la nivelul spitalului. Altfel spus, în opinia instanţei, nu mai are importanţă nici câte măsuri s-au adoptat, nici ce fel de măsuri s-au adoptat, cât timp a existat focarul de infecţie cu noul coronavirus se probează pe deplin neîndeplinîrea atribuţiilor de serviciu.

Acest lucru rezultă din faptul că ceea ce i se impută de judecătorul fondului nu este faptul că nu ar fi adoptat măsurile necesare, că nu ar fi instruit personalul, că nu ar asigurat echipamentele necesare sau că nu a colaborat cu DSP şi GSU pentru a răspunde solicitărilor şi a transmite măsurile dispuse de acestea ci, pe de o parte, că nu a luat toate aceste măsuri anterior declanşării pandemiei, iar pe de altă parte, că măsurile luate au fost insuficiente sau utilitatea lor nu a fost reală din moment ce nu au prevenit răspândirea infecţiei.

Cu privire la "lipsa instruirii cadrelor medicale despre obligativitatea purtării unui echipament de protecţie" recurenta apreciază că în conţinutul motivării se reia obsesiv ideea că măsurile trebuiau adoptate preventiv, anterior declanşării focarului epidemiologie, însă instanţa nu marchează temporal în mod categoric care ar fi data declanşării crizei epidemiologice la nivelul spitalului.

Cu toate acestea, observăm că există o contradicţie în motivarea instanţei cu-privire la acest aspect:

- reţine pe de o parte că prima pacientă cu Covid este internată în spital la data de 21.03.2020, iar infectarea pe scară largă a personalului rezultă cu certitudine că ar fi existat în partea a doua a lunii martie (logic ar fi că după data de 21 martie 20202.

- reţină ca premisă în analiză, existenţa în perioada începând cu luna martie a unei situaţii de epidemie generalizată la nivelul spitatului;

Apreciază recurenta că această inexactitate trebuie lămurită întrucât nu este nesemnificativ dacă focarul de infecţie exista la începutul lunii martie sau la sfârşitul lunii martie, având în vedere că măsurile cele mai important sub aspectul aptitudinii de prevenire şi gestionare a prevenirii răspândirii infecţiei cu coronavirus au fost luate anterior lunii martie sau în prima parte a lunii martie.

În urma controlului efectuat de DSP se constată şi se arată expres în Adresa nr. x/28.04.2020 pag. 2, pct. 2 că "recomandările de folosire a echipamentului individual de protecţie (PPE) care trebuie utilizat în contextul Covid 19 în funcţie de secţie, personal şi tipul de activitate, recomandări care au fost implementate si în spital în atare context, toate susţinerile instanţei că măsurile de prevenţie au fost luate, în marea lor majoritate, după declanşarea şi răspândirea focarului în rândul personalului, cu siguranţă nu mai au suport în realitatea faptică, fiind contrazisă această chestiune chiar de contatările instanţei.

Cu privire la imputarea "lipsei unei reacţii imediate la apariţia primelor cazuri de COVID-19 în vederea răspândirii acestora precum şi lipsa coerenţei şi întârziere în luarea deciziilor pentru limitarea extinderii focarului existent" recurenta apreciază că judecătorul fondului nu contrazice argumentele sale din cererea introductivă, fundamentate şi confirmate de Nota de relaţii din 05.05.2020 în urma controlului DSP prin care a demonstrat că s-au luat măsuri imediate pentru prevenirea răspândirii infecţiei.

Un alt aspect de nelegalitate a hotărârii instanţei rezultă şi din faptul că se citează dintr-un document întocmit de medicul specialist SPIAAM B. din 05.05.2020, iar concluziile acestui document sunt prezentate denaturat şi fără a avea vreo legătură cu ceea ce constatase medicul: o simplă lecturare a acestui înscris este suficientă pentru a observa că nicăieri în cuprinsul acestuia nu se afirmă că situaţia de epidemie generalizată a avut ca "sursa esenţială lipsa ...aplicâriilunor măsuri concrete şi efective pentru minimalizarea riscurilor de infecţie"; medicul precizează lipsa purtării echipamentelor de protecţie, dar arătând că " simptomatologia personalului medical nu a fost caracteristică definiţiei de caz ... motiv pentru care personalul a neglijat raportarea şi autoizolarea la domiciliu!." "infectarea inter-personal s-a produs prin nerespectarea măsurilor minime de protecţie (port masca de protecţie în permanenţă în spital).

Recurenta consideră că este absolut nelegală această conduită a instanţei de a face referire la documente întocmite de medici specialişti cu competenţe în domeniu şi cu atribuţii în stabilirea cauzelor răspândirii infecţiei cu COV1D 19 (după interogarea personalului, evident) însă prezentând propriile concluzii, subiective şi nefundamentate, ca fiind opinie emisă de specialist, denaturând în mod intenţionat concluziile specialistului.

În ceea ce priveşte acuzaţiile formulate în cadrul propunerii de suspendare adresate Ministerului Sănătăţii de către Instituţia Prefectului - ignorarea cu bună-stiinţă si cu rea-credinţă a măsurilor transmise de Direcţia de Sănătate Publică si comunicarea deficitară cu autorităţile judeţene, respectiv Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgentă Botoşani.

Cu privire la chestiunea punerii în aplicare a măsurilor transmise de DSP, motivarea instanţei este de asemenea în contradicţie cu conţinutul actului administrativ atacat. Altfel spus, ceea ce se invocă în propunerea de revocare este că nu s-au aplicat măsurile DSP-ului şi că a existat o comunicare deficitară cu autorităţile Judeţene, însă instanţa consideră că reclamanta a avut o conduită culpabilă tocmai pentru că nu aceasta nu a făcut decât să transmită către personalul din subordine a documentelor primite, din nou ajungând la aceeaşi concluzie că reclamantă trebuia să aibă o conduită, implicată, proactivă şi preventivă.

Judecătorul fondului pare să ignore faptul că până la instituirea stării de pandemîe de către OMS la data de 11.03.2020 nu a existat nici o informare oficială care să sesizeze un risc major de infecţie, însă cu toate acestea prin adrese transmise personalului încă din luna ianuarie am sesizat riscul de contaminare către compartimentele din subordine.

Anterior datei de 11.03.2020 au fost primite de la Ministerul Sănătăţii adrese cu definiţia de Caz, metodologia de caz de la INSP, adresa din 24.02.2020 de la Centrul Naţional de Supraveghere şi Combatere a Bolilor Transmisibile etc, iar aceste informări nu puteau fi completate, ajustate, comentate sau dezbătute de subsemnata, ci trebuiau aplicate ca atare.

Ulterior recurenta susţine că a elaborat şi a transmis spre ştiinţă de fiecare dată cele 5 Proceduri Operaţionale - Plan de masuri pentru Prevenirea Covid 19 adoptate în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţa Mavromati Botoşani în urma adoptării Hotărârilor a Grupului de Suport Tehnic la Epidemii d n cadrul CJSU {aceste planuri adoptate de spital fiind o aplicare a hotărârilor emise de CJSU).

Aceste planuri de măsuri au suferit modificări şi adaptări etapizate, după cum SJUM era spital NON COVID sau Spital SUPORT COVID, pentru că abia prin Ordinul militar al MS 533/2020 s-a propus, ţinând seama de propunerea subsemnatei confirmată şi de DSP ca secţia exterioară obstretică ginecologie să fie spital covid şi maternitate covid.

În urma protestelor angajaţilor şi a şefilor de secţie O.G. s-a renunţat la această variantă de către GSU astfel încât printr-un nou Ordin militar 555/07.04.2020 s-a hotărât transformarea înregului spital judeţean în spital COVID şi a secţiei externe O.G. în spital suport COVID

Noul statut al spitalului, spital COVID, impus de ordinul militar a impus reorganizarea concretă, completă fiind necesară o nouă structură, noi circuite, planuri şi proceduri aferente noii situaţii, toate fiind făcute cu autorizarea DSP-ului, aprobare dată după data de 14.04.2020.

Aşa cum se observă cu uşurinţă, judecătorul nici măcar nu a încercat să înţeleagă contextul şi eforturile supraomeneşti pentru a adapta funcţionalitatea spitalului din spital NON COVID în spital COVID. Ceea ce reţine instanţa, cu totul scos din context, este că managerul a solicitat abia la data de 14.04.2020 personalului subaltern identificarea de soluţii pentru delimitarea tronsoanelor de circuit, stabilind că aceasta reprezintă încă o dovadă sub aspectul completei nepregătiri a unitarii spitaliceşti.

Aşa cum a arătat anterior, crearea de noi circuite s-a impus după transformarea spitalului în SPITAL COVID, statut declarat abia la data de 14.04.2020, moment la care s-a început procedura de achiziţii pentru a putea fi cheltuite din buget sume pentru dotări şi alte achiziţii specifice acestei noi stări de fapt (de altfel, adresa managerului către personalul din subordine pentru ca aceştia să facă propuneri este unul dintre documentele necesare pentru demararea procedurii de achiziţii pentru respectarea cadrului legal, nu o dovadă a nepregăririi spitaliceşti).

Instanţa nu neagă faptul că au fost luate şi măsuri concrete de către managerul spitalului, inclusiv aducându-şi aportul la elaborarea planurilor de măsuri, dar, din nou, fără nici un fundament juridic, instanţa ajunge la aceeaşi concluzie: documentele amintite nu sunt în măsură să releve implicarea efectivă a reclamantei în actul managerial.

Aşa cum se observă în penultimul paragraf de la pagina 20 din horărârea recurată, instanţa enumera o parte dintre deciziile managerului pe care le consideră ca aparţinându-i exclusiv, dar concluzia este aceeaşi: chiar dacă "apar a fi manifestarea atribuţiilor sale concrete, dar care analizate punctual, nu schimbă concluziile anterior enunţate". Dacă procedăm însă la o analiză punctuală, observăm că din nou judecătorul face "confuzii" de neînţeles pentru că, deşi recunoaşte că decizia managerului nr. 364/27.03.2020 este o manifestare reală a contribuţiei la structura organîzaţîonală, ele nu pot fi eficiente întrucât au fost emise ulterior producerii focarului de infecţie la susţine din nou instanţa - chestiune profund greşită, logica elementară fiind suficientă pentri a concluziona că nu puteexista deja focar de infecţie la data de 27.03.2020 cât timp primul pacient confirmat a fost confirmat la data de 24.03.2020.

De asemenea, instanţa face o greşită interpretare a dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte fluxul informaţional caracteristic unităţilor de sănătate publică, întrucât comunicările şi informările provenite de Ia autorităţile centrale (şi organele din subordinea acestora) nu pot fi modificate, punerea lor în aplicare "ad literom" fiind obligatorie. în ceea ce priveşte celălalte documente emise de medicul SPIAAM, după consultarea cu subsemnata, sigur că a fost necesară o continuă actualizare (dacă avem în vedere câte transformări a suferit "definiţia de caz") şi de transmiterea lor către personal.

În ceea ce priveşte comunicarea eficientă cu Direcţia de Sănătate Publică şi aplicarea întocmai a măsurilor transmise de această instituţie, consultarea acesteia înaintea oricăror decizii importante, solicitarea avizelor la adoptarea planurilor de măsuri sau de organizare a secţiilor, solicitarea de sprijin pentru testare, pentru punerea în aplicare a măsurilor determinate de OMS 533/2020 şi OMS 555/2020 reiese cu claritate din multitudinea de comunicări existente între spital şi DSP care sunt enumerate şi numerotate în ordine cronologică în ANEXA V (V.1.-V.33).

Prin Adresa Spitalului Judeţean de Urgentă Mavromati Botoşani nr. 19169/23.04.2020 către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani(CJSU) (Anexa V.27) se transmite răspunsul la adresa nr. x/23.04.2020 care este relevantă cu privire la lipsa oricărui control din partea Corpului de control al Prefectului sau al altui organ de control din partea acestei instituţii pentru a se verifica aspectele imputate în propunerea de sancţionare prin suspendarea din funcţie.

4. Apărările formulate în cauză

Recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.

Recurenta-pârâtă Insituţia Prefectului Judeţului Botoşani a formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 24.05.2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 07 februarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte analizând sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, apărările din întâmpinări şi dispoziţiile legale incidente, constată că recursul formulat de reclamantă este nefondat, faţă de următoarele considerente:

În ceea ce priveşte situaţia de fapt care a condus la prezentul litigiu, instanaţ de recurs reţine că recurenta-reclamantă A. a exercitat funcţia de manager al Spitalului de Urgenţă Mavromati Botoşani, în temeiul contractului de management nr. x/27840 din 26.06.2019 încheiat între Spitalul de Urgenţă Mavromati Botoşani şi Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani.

Prin Ordinul nr. 507 din 24.04.2020 emis de Ministerul Sănătăţii la propunerea Instituţiei Prefectului Botoşani, s-a dispus suspendarea reclamantei din funcţie, precum şi suspendarea contractului de management, ca urmare a neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu, conform art. 32 din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe perioada stării de urgenţă.

Ulterior, prin Ordinul nr. 679 din 15.05.2020 s-a dispus suspendarea din funcţie a reclamantei şi suspendarea contractului de management şi pe durata stării de alertă la nivel naţional.

Recurenta a înţeles să conteste cele două ordine formulând plângere prealabilă, aceasta fiind soluţionate prin decizia nr. 3084 din 9.06.2020, iar ulterior, prezenta acţiune a solicitat anularea ordinelor.

În ceea ce priveşte cererea de recurs, Înalta Curte constată că într-o primă critică, recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de fond a interpretat în mod greşit modul în care instanţa de fond a analizat legalitatea celor două ordine din perspective nemotivării acestora, ca o condiţie imperativă pentru ca aceste două acte administrative prin care s-a dispus suspendarea din funcţie şi suspendarea contractului de management să aibă un caracter legal.

Faţă de această critică, instanţa de recurs subliniază că în materia contenciosului administrativ şi fiscal, motivarea actului administrativ constituie o garanţie împotriva arbitrariului şi se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale şi subiective.

Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competenţa emitentului ori la temeiul de drept al acesteia, ci trebuie să conţină şi elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

În aceeaşi notă, Curtea Europeană de Justiţie a reţinut că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis şi trebuie să prezinte de o manieră clară algoritmul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate motivarea măsurilor şi de asemenea, să permită instanţelor efectuarea revizuirii actului, insuficienţa motivării sau nemotivarea atrăgând nulitatea.

În speţă, Înalta Curte reţine că cele două ordine prin care s-a dispus suspendarea din funcţie a reclamantei şi suspendarea contractului de management, conţin în cuprinsul lor elemente din care rezultă situaţia concretă avută în vedere la pronunţarea deciziilor şi care este conduita culpabilă stabilită în sarcina recurentei-reclamante pentru care s-a dispus măsura suspendării.

În contra criticii dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, instanţa constată că cele două ordine au în cuprinsul lor o serie de texte legale, asociate motivelor de fapt care au condus la emiterea lor.

De asemenea se constată că ordinele menţionează expres documentaţia care a stat la baza emiterii lor respectiv adresa Instituţiei prefectului nr. 5720/22.04.2020 .

Or, din cuprinsul acestei adrese emisă de instituţia abilitată în perioada instituirii stării de urgenţă să efectueze astfel de recenzii, se relevă conduita imputată recurentei, respectiv managementul defectuos la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă, în contextul existenţei unui focar de infecţie de infecţie în cadrul personalului Spitalului de Urgenţă Mavromati (la acea data 164 de cadre medicale infectate), ce a constituit sursa infectării masive la nivelul judeţului Botoşani.

În concret în documentaţia menţionată anterior s-a reţinut ca argumente pentru decizia luată: ignorarea cu bună ştiinţă şi rea-credinţă a indicaţiilor şi solicitărilor transmise de către Direcţia de Sănătate Publică Botoşani şi de către Ministerul Sănătăţii; lipsa unei reacţii imediate la apariţia primelor cazuri de Covid - 19 în vederea limitării răspândirii acestuia, existând o colaborare şi comunicare deficitară cu conducerea Direcţiei de Sănătate Publică şi cu autorităţile judeţene, respectiv Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă; nepunerea în aplicare a măsurilor impuse prin instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României în vederea creării unui circuit de primire şi triere a pacienţilor suspecţi de Covid 19 pentru evitarea situaţiei menţionate; lipsa instituirii cadrelor medicale despre obligativitatea purtării unui echipament minim de protecţie, respectiv lipsa asigurării unui echipament minim de protecţie încă de la începutul apariţiei coronavirus pe teritoriul României, deşi acestea existau pe stoc; lipsa exercitării autorităţii asupra cadrelor medicale care au ignorat măsura de autoizolare la domiciu continuând să îşi desfăşoare activitatea în incinta blocului operator central, expunând la riscul îmbolnăvirii atât personalul medical cât şi pacienţii; lipsa coerenţei şi întârziere în luarea deciziilor pentru limitarea extinderii focarului existent la nivelul blocului central al Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati.

Faţă de cele reţinute de instanţa de fond, privitoare la documentaţia care a stat la baza emiterii ordinelor de suspendare, instanţa de recurs apreciază că aceasta a efectuat o interpretare justă a cauzei, fiind greşită opinia recurentei-conform căreia în cuprinsul celor două ordine nu există elemente de fapt şi de drept care să facă referire la atribuţiile managerului, textele legale privind doar aplicarea sancţiunii.

Înalta Curte reţine că prin referatul întocmit de de Instituţia prefectului Judeţul Botoşani, măsura suspendării a urmărit şase aspecte legate de atribuţia recurentei-reclamante în calitate de manager de spital care a condus la sancţiunea suspendării acestei calităţi şi implicit a contractului de mangement, respectiv: ignorarea cu bună ştiinţă şi cu rea-credinţă a tuturor solicitărilor şi indicaţiilor transmise de către Direcţia de Sănătate Publică şi de către Ministerul Sănătăţii; lipsa unei reacţii imediate la apariţia primelor cazuri de Covid 19 în vederea limitării răspândirii acestuia, existând o colaborare şi o comunicare deficitară cu conducerea Direcţiei de Sănătate Publică şi cu autorităţile judeţene, respectiv Comitetul Judeţean pentru situaţii de urgenţă; nepunerea în aplicare a măsurilor impuse prin instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României în vederea creării unui circuit de primire şi triere a pacienţilor suspecţi de Covid 19 pentru evitarea situaţiei mai sus menţionate; lipsa instruirii cadrelor medicale despre obligativitatea purtării unui echipament minim de protecţie, respectiv lipsa asigurării unui echipament minim de protecţie încă de la începutul apariţiei coronavirului pe teritoriul României deşi acestea existau pe stoc; lipsa exercitării autorităţii asupra cadrelor medicale care au ignorat măsura de autoizolare la domiciliu, continuând să îţi desfăşoare activitatea în incinta blocului operator central, expunând la riscul îmbolnăvirii atât personalul medical cât şi pacienţii; lipsa coerenţei şi întârziere în luarea deciziilor pentru limitarea extinderii focarului existent la nivelul blocului central al Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati.

În speţă se constată că atât prin apărările formulate în faţa instanţei de fond, cât şi prin criticile dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă insistă pe aspectul neanalizării punctuale a atribuţiilor ce cad în sarcina sa în calitatea de manager de spital şi pe acţiunile pe care aceasta le-a întreprins în această calitate, fără însă a combate punctual aspectele sesizate prin referatul evidenţiat anterior.

Or, în aceste condiţii, documentaţia care a stat la baza ordinelor de suspendare confirmă că au existat în managementul Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati o serie de deficienţe într-o perioadă în care activitatea medicală pe întreg teritoriu ţării presupunea o mai mare diligenţă şi aplecare din partea celor care deţin calitatea de manager al unor astfel de instituţii.

În mod judicios instanţa de fond reţine, prin raportarea la apărarea recurentei-reclamante conform căreia aceasta a luat măsurile potrivite de la apariţia primelor cazuri de COVID, că aceasta înţelege greşit argumentele pentru care i s-a aplicat sancţiunea sunspendării contractului de management, acestea urmărind faptul că în ceea ce priveşte activitatea acesteia s-a constatat, lipsa luării unor măsuri preventive şi a pregătirii anticipate a întregii unităţi pe fondul crizei anunţate, lipsa care s-a tradus la nivel concret în transformarea rapidă a unităţii spitaliceşti într-un focar de infecţie generalizat, şi în care, intrarea primului caz de Covid în unitate nu a constituit decât modalitatea de evidenţiere, de vădire a nivelului de pregătire a unităţii, şi factorul declanşator în observarea lipsurilor organizaţionale.

În mod corect reţine instanţa de fond că aceste aspecte sunt relevate de către nota de relaţii indicată chiar de reclamantă, întocmită de medicul specialist SPIAAM B. din 5.05.2020, din care se trage concluzia că în partea a doua a lunii martie 2020, a rezultat în cadrul unităţii sptaliceşti o infectare pe scară largă a personalului, foarte mulţi dintre angajaţii spitalului prezentând simptomatologie specifică infectării cu virusul SARS COV 2, concluzia referatului fiind: "cabinetele din ambulatoriul integrat au funcţionat cu un număr mare de pacienţi care au primit tratament de specialitate sau recomandări, cel mai probabil infectarea personalului s-a produs de la pacienţii care au primit tratament de specialitate şi recomandări, de la pacienţii sau aparţinătorii asimptomatici cu infecţie SARS COV 2, prin nerespectarea utilizării corespunzătoare a echipamentului de protecţie de către personal. Simptomatologia personalului medical nu a fost caracteristică definiţiei de caz, în majoritatea cazurilor fără febră sau dificultăţi respiratorii, motiv pentru care personalul a neglijat raportarea şi autoizolarea la domiciliu. Infectarea personalului s-a produs prin nerespectarea măsurilor minime de protecţie (port mască de protecţie în permanenţă în spital)...Potrivit referatului, situaţia epidemică s-a înrăutăţit apoi în prima perioadă a lunii aprilie, când infecţiile s-au propagat şi mai mult, rezultând infectarea succesivă a personalului medical."

În speţă în acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte constată că din înscrisurile pe care recurenta-reclamantă le reaminteşte în cuprinsul cererii de recurs în susţinerea criticilor sale se desprinde lesne concluzia că acestea nu privesc perioada la care face referire documentaţia în temeiul căreia aceasta a fost sancţionată, ci perioada ulterioară declanşării crizei epidemiologice.

Anterior declanşării crizei epidemiologice, recurenta-reclamantă face referire la adresa din 30.01.2020 prin care se aduce la cunoştinţă metodologia de supraveghere a infecţiei cu noul Coronavirus din data de 27.01.2020. Faţă de acest înscris concluzia instanţei de fond este justă subliniind că acest document reprezintă o comunicare a unui document înaintat de către organele centrale.

Documentul pe care recurenta-reclamantă le reaminteşte prin cererea de recurs ulterioare declanşării crizei epidemiologice, precum adresa din 24.02.2020, sau Nota de relaţii din 05.05.2020 prin care s-a întocmit Adresa nr. x nu reprezintă documente care să răstoarne concluziile actelor de control care a condus la aplicarea sancţiunii stabilită în sarcina recurentei-reclamante.

Mai mult, se reţine că adresa din 24.02.2020 - elaborat de Centrul National de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus Adresa nr. x provenind de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, algoritmul de testare elaborat de aceeaşi instituţie, precum şi planul de măsuri nr. 13478 din 18.03.2020 pentru prevenirea Covid 19, procedura de lucru nr. 13802 din 19.03.2020, plan de măsuri nr. 14229 din 23.03.2020 - medic şef SPIAAM, adresa din 25.03.2020, plan de evaluate a riscului personalului medical expus la pacienţii cu Covid nr. 14722 din 25.03.2020 ş.a. reprezintă în esenţă documente care provin de la instituţiile locale şi centrale implicate în combaterea pandemiei sau de la alte persoane cu funcţii de conducere cu competenţe în activitatea medicală, fără ca recurentă să confirme o implicare a sa exclusivă în elaborarea lor. Pe de altă parte chiar dacă rolul managerial al recurentei, prin publicarea şi aducerea la cunoştinţă a acestor documente personalului medical implicat ar fi confirmat, această acţiune de informare din partea recurentei nu este suficientă pentru a răsturna legalitatea şi temeinicia ordinelor contestate în măsura în care, încă din data de 21.03.2020 unitatea spitalicească manageriată de recurentă se confrunta cu înbolnăviri în masă în rândul cadrelor medicale.

Este drept că recurenta-reclamantă în apărarea sa, precizează o serie de decizii care îi aparţin exclusiv, precum decizia nr. 307 sub nr. x din 12.03.2020 de constituire a Comisiei de coordonare pentru gestionarea răspândirii infecţiilor cu noul coronavirus şi implementarea măsurilor stabilite la nivel central şi judeţean; deciziile manager nr. 364 din 27.03.2020 şi 400 din nr. 17023 din 6.04.2020 privind obligativitatea studierii de către medicii şefi, asistenţii şefi a documentelor postate în reţea; decizia manager nr. 419 nr. 17621 din 10.04.2020; decizia manager nr. 419 din nr. 17621 din 10.04.2020; decizia nr. 457 şi decizia nr. 18016 din 14.04.2020, privind unele măsuri punctuale, însă acestea se constată a fi emise ulterior apariţiei focarului de infecţie în unitatea spitalicească condusă de recurentă.

Cât priveşte cele 43 de procese-verbale de instruire a personalului privind măsurile adoptate la nivelul conducerii spitalului, în mod corect a reţinut instanţa de fond că prin raportare la datele la care aceste au fost emise (28.02.2020 - 6.03.2020) se confirmă efectuarea acestor proceduri cu întârziere, într-o perioadă în care deja unitatea medicală se afla în criză.

În ceea ce priveşte argumentul existenţei unei bune comunicări în interiorul instituţiei şi în afara acesteia, ori în relaţia cu celelalte instituţii, reiterată ca o critică la adresa instanţei de fond în sensul că aceasta nu a interpretat obiectiv această activitate, instanţa de recurs este în acord cu opinia instanţei de fond şi apreciază că simpla înşiruire de adrese de diseminare a documentelor primite de la organele centrale, nu face dovada prin ea însăşi a îndeplinirii atribuţiilor reclamantei.

Instanţa de fond reţine în mod corect în argumentarea raţionamentului său juridic şi faptul că din perspectiva asigurării stocurilor de materiale de protecţie, prin nota din 5.05.2020 se concluzionează că o cauză a epidemiei în rândul personalului a constituit-o lipsa echipamentelor de protecţie, menţionându-se în acest document că în prima parte a lunii aprilie, până la data de 8.04.2020, spitalul nu asigurat teste necesare evaluării pacienţilor şi personalului, motiv pentru care testarea personalului simptomatic nu a putut fi efectuată.

Aşadar criticile recurentei-reclamante conform căreia instanţa de fond nu a efectuat o analiză justă a cauzei din perspectiva actelor administrate a căror anulare o solicită recurenta nu se confirmă având în vedere întreg materialul probator administrată în cauză,

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs şi prin recursul incident nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 8 din data de 2 februarie 2021 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 8 din data de 2 februarie 2021 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 februarie 2023