Discrimination allegation over unequal classification of industrial workplaces: absence of employer request to trigger administrative procedure negates state liability

Şedinţa publică din data de 7 februarie 2023

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub dosar nr. x/2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., în contradictoriu cu în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, V., W., X., Y. (decedat, prin moştenitori: Z., AA., BB.), CC., S.C. Avioane Craiova S.A., Ministerul Sănătăţii, au solictat anularea actului administrativ dec. 764/30/10/2019.

Pârâtii Y., W., X., V. au formulat întâmpinare în cupinsul căreia au invocat excepţia conexităţii acestui dosar cu dosarul nr. x/2019, iar pe fond au solicitat respingerea cererii întrucat nu este întemeiată,

Prin încheierea din 10.07.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019 instanţa a conexat respectivul dosar la dosarul nr. x/2019.

În dosarul nr. x/2019 reclamantul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) a solicitat anularea Hotararii CNCD nr. 764/30.10.2019 în ce priveşte sancţiunea avertisment aplicată MMPS.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 291/2021 din data de 9 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a:

- admis acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (fost Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale);

- a anulat Hotărârea CNCD nr. 764/30.10.2019 în ce priveste mentiunea referitoare la sancţionarea reclamantului Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (fost Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale) cu avertisment;

- a respins ca nefondată acţiunea conexată formulată de reclamanţii A., DD., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., EE., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, V., W., X., Z., AA. şi BB. (succesorii legali ai lui Y.), CC., S.C. Avioane Craiova S.A. şi Ministerul Sănătăţii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 291/2021 din data de 9 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâtul Consiliul Naţional pentu Combaterea Discriminării şi reclamanţii A., DD., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., EE..

3.1. Prin cererea sa de recurs, recurentul-pârât CNCD a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate în ceea ce priveşte anulare Hotărârii CNCD nr. 764/30.10.2019 faţă de mentiunea referitoare la sancţionarea reclamantului Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale cu avertisment.

În susţinerea cererii de recurs, recurentul-pârât afirmă că sentinţa civila nr. 291/09.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019 a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (4), art. 7 lit. a), b), c) şi g) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

În esenţă, recurentul-pârât arată că în urma demersurilor iniţiate de către conducerea Aerostar S.A. Bacău, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale au emis ordinul nr. 2120/662/1999 prin care s-a dispus încadrarea în grupa II de muncă a unor locuri de muncă şi activităţi din cadrul FF. pentru perioada lucrată după data de 18.03.1969, cu excepţia locurilor de muncă ce erua încadrae în grupa I de muncă.

Arată recurentul pârât că deşi condiţiile de derulare a activităţii sunt asemănătoare, astfel cum sunt evidenţiate şi de înscrisurile depuse în dosarul administrativ nr. x/2019, totuşi, prin Ordinul nr. 2120/662/1999a fost recunoscută încadrarea în grupa a II-a de muncă numai pentru angajaţii Aerostar Bacău S.A. nu şi pentru salariaţii Avioane Craiova S.A., care, prin natura activităţii desfăşurate, expune salariaţii aceloraşi factori de risc, generându-se astfel un tratament diferenţiat între salariaţi care lucrează în aceleaşi condiţii.

Arată recurentul pârât că potrivit art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului: "exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie".

În prezenta cauză dedusă judecăţii este mai mult decât evident tratamentul diferenţiat între angajaţii Aerostar Bacău S.A. şi angajaţii Avioane Craiova S.A., apreciind recurentul pârât că Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale era ţinut să efectueze analize pentru stabilirea impactului mediului de lucru asupra tuturor angajaţilor din toate societăţile din domeniul industriei de aviaţie.

Faţă de aceste considerente recurentul pârât solicită admiterea recursului său, cu consecinţa menţinerii, în rejudecare, a constatării discriminării sesizate prin hotărârea ce face obiectul prezentului litigiu.

3.2. Recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare, admiterea cererii lor de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În susţinerea cererii de recurs, recurenţii-reclamanţi susţin că soluţia pronunţată asupra contestaţiei formulată de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale este vădit nelegală, în cauză fund incidente dispoziţiile art. 488 ai 1 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Situaţia premisă de la care a plecat instanţa în soluţionarea pe fond a contestaţiei formulată de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, este geşită, instanţa depăşind limitele învestirii sale, aşa cum aceasta s-a materializat prin contestaţia formulată de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale. In raport de acest argument este incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. "cândhotărârea conţine motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii".

Deşi contestatorul nu a criticat hotărârea CNCD cu privire la soluţia asupra excepţiei tardivităţii sesizării CNCD, întreaga argumentare a instanţei este fundamentată pe elemente care nu au fost puse în discuţia părţilor, şi nu au constituit apărări sau susţineri ale niciuneia dintre părţi.

Total eronat reţine instanţa faptul că prin hotărârea emisă de CNCD au fost analizate efectele produse de ordinul 2210/662/1999 după data de 11.01.2018, şi nu efectele anterioare acestui moment.

Data de 11.01.2018 a fost indicată de recurenţii reclamanţi ca data la care au luat cunoştinţă despre existenţa stării de discriminare, urmare a obţinerii de către unii dintre salariaţi care au fost detaşaţi o perioadă la S.C. Aerostar Bacău, a unei adeverinţe de încadrare în grupa a II- a de muncă, temeiul fiind reprezentat de dispoziţiile Ordinului comun 2120/1999. Această analiză prin raportare la data de 11.01.2018 a privit exclusiv soluţionarea excepţiei tardivităţii sesizării CNCD, întrucât Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a susţinut că a fost depăşit termenul de 1 an prevăzut de art. 20 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000, de la data la care s-a luat cunoştinţă sau se putea lua cunoştinţă despre existenţa stării de discriminare.

Argumentul că Ordinul 2120/662/1999 a fost abrogat încă din anul 2001 nu poate fi reţinut ca relevant în raport de pretenţiile recurenţilor reclamanţi şi de criticile expuse de Ministerul Muncii prin contestaţia formulată.

Şi Ordinul 50/1990 a fost abrogat, fără ca asta să însemne că persoanele îndreptăţite nu pot cere şi nu pot obţine pentru perioada în acest acest act normativ şi-a produs efectele, recunoaşterea aceloraşi efecte reglementate prin acest act normativ.

Este evident astfel că instanţa de fond a făcut confuzie între data de la care s- a calculat termenul de 1 an pentru sesizarea CNCD, şi elementele prin raportare la care CNCD a reţinut că efectele produse de actul normativ în discuţie au generat o stare de discriminare.

Or, în condiţiile în care, aşa cum instanţa reţine de altfel, intimatul contestator nu a critiat soluţia de respingerea a excepţiei tardivităţii sesizării CNCD, orice argumentare prin raportare la momentul 11.01.2018 este lipsită de relevanţă în dezlegarea cauzei.

În mod legal CNCD a reţinut faptul că efectele produse de ordinul comun 2120/662/1999 sunt continue, respectiv acestea au supravieţuit în timp chiar ulterior momentului abrogării, întrucât, obţinerea încadării în grupa a doua de muncă în temeiul acestui ordin a avut efect definitiv pentru toate locurile de muncă din cadrul S.C. Aerostar Bacău S.A., cu excepţia celor care erau încadraţi în grupa I de muncă.

Valorificarea efectelor juridice produse de acest ordin se materializează cu ocazia stabilirii drepturilor la pensie. Faptul că pentru salariaţi ai S.C. Avioane Craiova S.A., detaşaţi la S.C. Aerostar Bacău pe aceeaşi funcţie pe care o deţineau a S.C. Avioane Craiova S.A., s-au eliberat adeverinţe pentru perioade ulterioare abrogării Ordinului nr. 2120/662/1999, prin care se atestă că aceştia beneficiază de încadrare în grupa a II a de muncă pentru perioade de activitate de la S.C. Aerostar Bacău S.A., este un argument de neînlăturat cu privire la efectele juridice continue produse de ordinul în discuţie.

Prin Odinul comun nr. 2120/662/1999, toate locurile de muncă de la S.C. Aerostar Bacău au fost încadrate definitiv ca locuri de muncă care prin raportare la factorii de risc la care sunt supuşi salariaţii sunt încadrate în grupa a II a de muncă.

In mod nelegal, fără că aceste elemente să fi fost invocate de părţile litigante, instanţa desfiinţează hotărârea CNCD cu motivarea că CNCD a analizat existenţa stării de discriminare după data de 11.01.2018 şi nu anterior acestui moment, precum şi pentru că recurenţii reclamanţi nu au indicat în sesizare niciun fel de elemente care să creeze măcar prezumţia că acest Ordin produce efecte în continuare.

Toate locurile de muncă de la S.C. Aerostar Bacău, mai puţin cele deja încadrate în grupa I, au primit de la data intrării în vigoare a Ordinului nr. 2120/63/1999 încadrarea în grupa a II a de muncă. Inclusiv salariaţi detaşaţi la această unitate, după anul 2001 au primit adeverinţă cu activitate lucrată în condiţii de grupa a II a de muncă, dovadă fiind adeverinţele care se regăsesc în dosarul CNCD.

Prin raportare la situaţia astfel generată, CNCD a reţinut faptul că si recurenţii reclamanţi se regăseau într-o situaţie identică cu salariaţii de la S.C. Aerostar Bacău, însă eventuala încadrare în grupa a II a de muncă în cazul lor trebuia să urmeze criteriile şi procedura prevăzută de Ordinul 50/1990. De altfel, aceasta a fost şi argumentarea expusă în apărare de către intimatul contestator care s-a prevalat de dispoziţiile Ordinului 50/1990, aspect cu privire la care instanţa de fond nu face niciun fel de trimitere. Toate motivele expuse în considerentele, sentinţei sunt argumente expuse de către instanţă, argumente care nu sunt de natură a răspunde pretenţiilor părţilor sau apărărilor lor, ci reprezintă veritabile probleme de drept pe care niciuna din părţi nu le- a semnalat şi pe care nici instanţa nu le-a pus în discuţia părţilor.

Astfel, soluţia pronunţată depăşete principiul disponibilităţii, instanţa fundamentându-şi soluţia pe argumente străine de natura pricinii.

În mod nelegal instanţa de fond a reţinut faptul că Ordinul nr. 2120/1999 nu a determinat o stare de discriminare.

Instanţa de fond a reţinut faptul că existenţa unei stări de discriminare nu poate fi imputată Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, deşi se reţine faptul că Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale este entitatea cu competenţă în materia reglementărilor esenţiale a raporturilor de muncă, faptul că s-a emis un ordin ce a creat o situaţie privilegiată pentru o categorie de salariaţi aflaţi în situaţie similară cu a recurenţilor nu este un fapt care să poată fi imputat Ministerului Muncii, întrucât acesta nu a fost sesizat cu analiza locurilor de muncă şi de la S.C. Avioane Craiova S.A., ci numai de la S.C. Aerostar Bacău.

În sentinţa recurată instanţa de fond a menţionat faptul că Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale nu avea obligaţia ca din oficiu să includă în ordinul nr. 2120/662/1999, alături de salariaţii S.C. Aerostar Bacău şi salariaţii de la S.C. Avioane Craiova S.A. chiar dacă angajatorul respectiv nu a făcut demersurile necesare ca în cazul Aerostar Bacău.

Concluzia instanţei de fond este greşită, în raport de principiile şi atribuţiile Ministerului Muncii Potrivit, astfel cum acestea rezultă din cuprinsul prevederilor art. 3, alin. (2), lit. b) din H.G. nr. 81/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, potrivit cărora:

"Activitatea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale se bazează pe următoarele principii:

b) principiul respectării demnităţii umane, egalităţii de şanse şi de tratament"

De asemenea, conform art. 4, alin. (2) lit. a) punctul 3 din actul normativ mai sus menţionat:

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale îndeplineşte următoarele atribuţii specifice:

a) In domeniul legislaţiei muncii:

3. Asigură aplicarea unitară a prevederilor legale din domeniul legislaţiei muncii ".

In mod absolut eronat judecătorul fondului, găseşte ca " justificare obiectivă şi rezonabilă " în încadrarea în grupa a II a de muncă doar a angajaţilor S.C. Aerostar S.A. Bacău.

Reţine instanţa fondului că Ordinul 2120/662/1999 a fost emis de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi de Ministenil Sănătăţii ca urmare a demersurilor iniţiate de S.C. Aerostar S.A. Bacău, astfel că la momentul emiterii acestui ordin emitentul său nu a avut în vedere situaţia locurilor de muncă şi activităţilor desfăşurate în cadrul societăţii S.C. Avioane Craiova S.A..

Această justificare nu poate fi primită pe simplul motiv că prin emiterea ordinului nr. 2120/662/1999, prin care doar angajaţii de la S.C. Aerostar S.A. Bacău au fost încadraţi în grupa a II a de muncă chiar dacă, prin natura activităţii desfăşurate, sunt expuşi aceloraşi factori de risc, ca angajaţii S.C. Avioane S.A. Craiova, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale s-a poziţionat în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 2, alin. (4) din O.G. nr 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, astfel: Orice comportament activ sau pasiv, care prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate, faţă de alte persoane sau comunităţi, atrage răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub incidenţa legii penale ".

In prezenta cauză dedusă judecăţii, chiar dacă ordinul nr 2120/662/1999 a fost emis de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi de Ministerul Sănătăţii ca urmare a demersurilor iniţiate de S.C. Aerostar S.A. Bacău, în virtutea atât a atribuţiilor sale specifice, a prevederilor art. 16 din Constituţia României, ale art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 53 Codul muncii cât şi ale dispoziţiilor europene în materia egalităţii de tratament în domeniul muncii, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale era ţinut a analizeze pentru stabilirea impactului mediului de lucru asupra tuturor angajaţilor din toate societăţile bdin domeniul industriei de aviaţie cu luarea tuturor măsurilor care se impuneau în acest sens.

Ministerul Muncii si Protecţiei Sociale si Ministerul Sănătăţii, în calitate de instituţii din cadrul Guvernului României nu pot fi scutite de responsabilitatea care le revenea în acest caz, pentru că în urma demersurilor iniţiate de conducerea S.C. Aerostar Bacău, acestea trebuiau să solicite ministerului de resort toate întreprinderile de aviaţie din România, să analizeze dacă în aceste întreprinderi există situaţii identice ca la Aerostar Bacău unde există factorii de risc menţionaţi de conducerea Aerostar Bacău, (zgomot şi radiaţii electromagnetice) pentru a nu se crea discriminare pentru salariaţi.

Este unanim recunoscut faptul că încadrarea în grupe superioare de muncă a fost dispusă printr-o reglementară unitară reprezentată iniţial de Ordinul 50/1990.

De altfel, apărarea ministerelor ca şi a S.C. Avioane Craiova S.A., s-a raportat cu prioritate la acest cadru unic de reglementare în materia recunoaşterii şi acordării grupelor superioare de muncă, cadru de reglementare ce a fost generat tot de Ministerul Muncii, fară a avea sesizarea expresă a niciunul angajator.

Ordinul comun al Ministerului Muncii şi al Ministerului Sănătăţii, ordinul 2120/622/1999, a fost emis în condiţii derogatorii de la Ordinul 50/1990, pentru salariaţi din industria fabricării avioanelor fără a exista nicio expertizare a locurilor de muncă, aşa cum în mod nejustificat reţine instanţa de fond.

Potrivit Anexei nr. 1 din H.G. nr. 242/29.03.1991 privind înfiinţarea de societăţi comerciale pe acţiuni în domeniul industriei de aviaţie, se regăsesc la poziţia nr. 3 S.C. Aerostar Bacău, la poziţia nr. 5 S.C. Avioane Craiova S.A., domeniul industriei de aviaţie. Astfel exista o evidenţă clară a unităţilor care acest obiect de activitate, care au fost înfiinţate în baza unor dispoziţii legale.

Documentele înaintate către CNCD, atestă faptul că la baza emiterii ordinului prin raportare la care am invocat starea de discriminare, nu a existat nicio notă de fundamentare şi nicio documentaţie tehnică, aspect absolut relevant în condiţiile în care chiar instanţa argumentează faptul că Ministerul Muncii a analizat locurile de muncă de la Aerostar Bacău. Ministerul Muncii nu a analizat în niciun fel locurile de muncă de la Aerostar Bacău, ci ordinul anterior menţionat a fost emis pur şi simplu, pentru o categorie de salariaţi, cărora le-a creat un beneficiu legal în condiţii derogatorii de la Ordinul 50/1990.

Sentinţa recurată este pronunţată cu greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 şi 1 pct. 8 C. proc. civ., civ.

Potrivit art. 2 al 1 din Legea nr. 324/2006 " prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasa, naţionalitate, etnie, limba, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenenţa la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice"

De asemenea, în jurisprudenţa CEDO s-a statuat că "o diferenţă de tratament constituie discriminare atunci când criteriul de distincţie între două categorii nu are nici o justificare obiectivă şi rezonabilă".

In aplicarea dispoziţiilor art. 14 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a statuat, în mod constant, ca discriminarea este acceptabila daca are o justificare obiectiva si rezonabila. Intr-o societate democrata este o astfel de discriminare aceea care urmăreşte un "scop legitim" si respecta "un raport de proporţionalitate rezonabil intre scopul urmărit si mijloacele utilizate pentru realizarea lui." (a se vedea Corneliu Bârsan, "Convenţia Europeana a Drepturilor Omului-Comentariu pe articole", vol. I, Drepturi si libertăţi, Editura AII Beck, pag. 906).

Curtea a statuat că "egalitatea de tratament este încălcată dacă distincţia în discuţie nu are o justificare obiectivă si rezonabilă" si nu urmăreşte un scop legitim, cu respectarea raportului de proporţionalitate intre acesta si mijloacele utilizate pentru atingerea lui.

Potrivit art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare

Prin decizia nr. 447 din 15 septembrie 2005, Curtea Constituţională a statuat ca numai legiuitorul poate aprecia si stabili daca si ce anume sporuri sau adaosuri se acorda anumitor categorii de salariaţi, cu singura condiţie ca de sporurile sau adaosurile prevăzute sa beneficieze toţi salariaţii care se afla in situaţii identice sub toate aspectele funcţiilor in care sunt încadraţi, ale naturii si volumului de activitate pe care o desfăşoară, ale importantei si riscurilor muncii lor si in privinţa oricăror elemente specifice.

Legea organica în materia raporturilor de munca nr. 53/2003, prin art. 5, consacra acelaşi principiu constituţional al egalităţii de tratament fata de toţi salariaţii si angajatorii. Potrivit art. 3 din acelaşi act normativ, constituie discriminare directa actele si faptele de excludere, deosebire, restricţie sau preferinţă întemeiate pe unul sau mai multe criterii prevăzute la alin. (2) care are ca scop acordarea, neacordarea, restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii folosinţei sau exercitării drepturilor prevăzute de legislaţia muncii.

Discriminarea indirecta întemeiată în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la aliniatul 2 care produce efectele unei discriminări directe este de asemenea interzisa. In procesul de penalizare a încălcării interdicţiei de discriminare, Curtea Europeana a Justiţie a statuat ca în cazul în care răspunderea angajatorului pentru încălcarea principiului tratamentului egal ar fi supusa obligaţiei de a proba culpa in inexistenta unui temei de scutire recunoscut de legislaţia naţională aplicabila efectului practic al acestui principiu ar slabi considerabil.

In mod legal CNCD a reţinut faptul că efectele Ordinului comun nr. 2120/622/1999 a creat o stare de discriminare, tară ca entităţile eminete să poată fi absolvite de vreo culpă, în condiţiile în care emiterea ordinului prin raportare la care s-a invocat starea de discriminare nu a fost însoţită de o documentaţie tehnică sau notă de fundamentare care să ateste că emiterea ordinului a avut la bază o analiză a activităţilor derulate la S.C. Aerostar Bacău. Or emiterea Ordinului sa făcut pur şi simplu, neexistând o certitudine nici cu privire la formularea unei solicitări exprese de către S.C. Aerostar Bacău în sensul recunoaşterii grupei a II a de muncă pentru salariaţii acestei unităţii

Este cert faptul că recurenţii se află într-o situaţie identică cu salariaţii ce au beneficiat de ordinul comun nr. 2120/662/1999, în privinţa acestora existând discriminare conform art. 2 alin. (1) şi art. 7 lit. a), b), c) şi g) din O.U.G. nr. 137/2000. Autoarele stării de discriminare sunt cele două ministere în sarcina cărora se poate reţine săvârşirea unei contravenţii, aşa cum aceasta este reglementată de art. 7 din OUGnr. 137/2000.

Potrivit art. 26 din O.G. nr. 137/2000 (1)" Contravenţiile prevăzute la art. 2 alin. (2), (4), (5) şi (7), art. 6-9, art. 10, art. îl alin. (1), (3) şi (6), art. 12, 13, 14 şi 15 se sancţionează cu amendă de la 1.000 RON la 30.000 RON, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 RON la 100.000 RON, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate. (2) Consiliul sau, după caz, instanţa de judecată poate obliga partea care a săvârşit fapta de discriminare să publice, în mass-media, un rezumat al hotărârii de constatare, respectiv al sentinţei judecătoreşti".

Trebuie avută în vedere şi calitatea specială a celor două instituţii emitente a actului, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, instituţii care, prin atribuţiile conferite de lege, trebuie să asigure respectarea şi protejarea drepturilor cetăţenilor pentru domeniile în care acestea an competenţă de acţiune. Ele sunt ţinute să promoveze şi să protejeze respectarea principiului legalităţii, a principiului egalităţii şi transparenţei

CNCD a reţinut că faptele prezentate în petiţie întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, astfel cum aceasta este prevăzută de art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 137/2000, este obligatorie şi aplicarea unei sancţiuni contravenţionale conform art. 26 din O.U.G. nr. 137/2000.

Există în mod cert o diferenţă de tratament intre salariaţii S.C. Avioane Craiova şi salariaţii S.C. Aerostar S.A. Bacău, pentru care printr-un act normativ li s a recunoscut o situaţie privilegiată fată de angajatii S.C. Avioane S.A. Craiova, fără ca pentru această diferenţă să existe nicio justificare obiectivă si rezonabilă.

Instanţa de fond a reţinut generic faptul că atât timp cât angajatorul nu a solicitat acordarea grupei a doua de muncă pentru salariaţii săi, salariaţii aflaţi în această situaţie nu pot invoca discriminarea. Potrivit acestui raţionament, pentru pasivitatea unităţii angajatoare sunt ţinuţi să suporte consecinţele salariaţii.

Fondul problemei presupunea verificarea existenţei sau nu a unei situaţii similare în care se află recurenţii în calitate de salariaţi ai S.C. Avioane Craiova S.A., faţă de salariaţii S.C. Aerostar Bacău S.A..

In faţa CNCD s-a probat faptul că S.C. Avioane Craiova S.A. are un obiect de activitate mult mai complex decât S.C. Aerostar S.A. Bacău, activitate ce implică şi un grad sporit de prezenţă al factorilor de risc, constând în zgomot şi radiaţii electromagnetice, factori la care au fost şi sunt supuşi salariaţii acestei entităţi. Concret, activitatea derulată la S.C. Avioane S.A., a implicat probarea, testarea şi verificarea de motoare, probare, testarea şi verificare aparate de zbor, testarea, verificarea şi încercarea fiecărui element component al aparatului de zbor fabricat. In plus, fabrica S.C. Avioane S.A. Craiova se întinde pe o suprafaţa mult mai mică decât S.C. Aerostar Bacău, care este de aproximativ 4 ori mai mare ca întindere, ceea ce face ca zgomotul şi radiaţiile să fie suportate mult mai intens de către angajaţii S.C. Avioane Craiova S.A., decât cei de la S.C. Aerostar S.A. Bacău.

De asemenea, în imediata vecinătate a funcţionat o unitate militară, în cadrul căreia a existat Aeroportul Militar Craiova, iar aeroportul civil este în aproprierea fabricii. Mai este de menţionat că in incinta fabricii mai funcţionează si Centrul de încercări în Zbor, a cărei activitate comportă un înalt risc de iradiere si zgomot toate fund resimţite în mod nemijlocit de salariaţii S.C. Avioane Craiova ŞA.

Cu toate acestea, deşi condiţiile de derulare a activităţii sunt mai aspre decât cele ce au existat şi există la S.C. Aerostar Bacău S.A., prin ordinul comun prin raportare la care s-a invocat starea de discriminare s-a recunoscut încadrarea în grupa a doua de muncă doar pentru salariaţii S.C. Aerostar Bacău, nu şi pentru salariaţii altor unităţi care prin natura activităţii desfăşurate, expunea salariaţii aceloraşi factori de risc, generându-se astfel o situaţie vădit discriminatorie între salariaţi care lucrează în aceleaşi condiţii dar care beneficiază de drepturi diferite.

Această modalitate de stabilirea a locurilor de muncă ce se încadrează în grupe de muncă pentru salariaţii ce lucrează la S.C. Aerostar Bacău, a condus la crearea unei discriminări între personalul salariat al unităţilor ce au obiect de activitate în domeniul construcţiei şi reparaţiei de avioane.

Faţă de aceste considerente, recurenţii reclamanţi solicită admiterea recursului declarat, cu consecinţele arătate în memoriul de exercitare al căii de atac.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a depus întâmpinare la data de 03.06.2021 prin care a solicitat respingerea recursului formulat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare la data de 09.06.2021 prin care au solicitat admiterea recursului formulat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate în cauză ca fiind nefondate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 15.07.2021 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 07 februarie 2023, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând recursurile declarate în cauză Înalta Curte constată că sunt nefondate, urmând a le respinge în consecinţă.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o contestaţie formulată împotriva hotărârii nr. 764/30.10.2019, prin care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a reţinut existenţa unei discriminări între recurenţii reclamanţi din prezenta cauză şi angajaţii FF. S.A., diferenţă ce rezultă din efectele ordinului 2120/662/1999.

Prin ordinul în discuţie se prevede, la art. 1 alin. (1) că locurile de muncă şi activităţile din cadrul Societăţii Comerciale "Aerostar" - S.A. Bacău, în care personalul este afectat de factorii de risc (zgomot şi radiaţii electromagnetice) produşi de unitate şi, în mod special, de Aerodromul militar - U.M. 02015 de aviaţie şi de Aeroportul civil, unităţi aflate în imediata vecinătate a Societăţii Comerciale "Aerostar" - S.A. Bacău, se încadrează în grupa II de muncă pentru perioada lucrată după data de 18 martie 1969, cu excepţia celor încadrate în grupa I de muncă, ca urmare a reglementărilor existente în prezent.

Se arată, în cuprinsul art. 1 alin. (2) din ordinul anterior menţionat, faptul că metodologia pe baza căreia unitatea efectuează încadrarea în grupele I şi II de muncă este prevăzută în Ordinul ministrului muncii şi ocrotirii sociale, ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării reţine, însă, că şi în cadrul Avioane Craiova activitatea angajaţilor s-a desfăşurat în condiţii de muncă similare, astfel că, în opinia Consiliului, s-ar fi impus încadrarea în grupele I şi II de muncă şi pentru locurile de muncă şi activităţile din cadrul Avioane Craiova, în care personalul este afectat de factori de risc.

În consecinţă, CNCD, constatând discriminarea în discuţie, a aplicat ministerelor reclamate sancţiunea avertismentului şi a recomandat înlăturarea stării de discriminare.

Astfel cum rezultă din economia dosarului, hotărârea emisă de CNCD a fost contestată de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, acest reclamant susţinând inexistenţa discriminării, dar şi de autorii sesizării CNCD, aceştia fiind nemulţumiţi de sancţiunile aplicate prin hotărâre precum şi de faptul că intimata pârâtă CNCD nu a impus, în sarcina ministerelor reclamate, obligaţia de înlăturare a stării de discriminare ci doar a recomandat luarea măsurilor necesare în vederea înlăturării discriminării.

Soluţionând contestaţiile formulate, prima instanţă constată că este întemeiată critica Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, astfel că a admis acţiunea formulată de acest reclamant şi a anulat hotărârea CNCD, apreciind că discriminarea constatată prin această hotărâre nu există.

Pentru a dispune astfel, judecătorul fondului remarcă faptul că la data de 06.03.2001 ordinul nr. 2120/662/1999 a fost abrogat prin H.G. nr. 261/2001, astfel că la data de 11.01.2018 şi ulterior acestei date ordinul abrogat nu mai putea produce efecte juridice. Această concluzie este relevantă, în opinia judecătorului fondului, mai ales în contextul în care reclamanţii invocă o ipotetică situaţie de discriminare prin omisiunea unei reglementări similare şi în ceea ce îi priveşte, deci, că nu au beneficiat de drepturile recunoscute angajaţilor de la Aerostar, deşi se aflau în aceleaşi condiţii de muncă. Prin urmare, ipotetic, momentul maxim în timp până la care ar fi putut fi modificat ordinul respectiv în sensul cuprinderii şi a reclamanţilor era până la abrogarea ordinului, adică pana la data de 06.03.2001. La nivelul anului 2018 şi ulterior reclamanţii persoane fizice nu se mai aflau în situaţie comparabilă cu angajaţii Aerostar.

În acest context, nu se poate susţine că fapta de discriminare exista la data de 11.01.2018.

Această situaţie conduce, în aprecierea primei instanţe, la anularea hotararii CNCD şi, în mod consecutiv, la respingerea acţiunii promovate de reclamanţii persoane fizice.

Continuând analiza sa şi cu privire la chestiunea existenţei, în sine, a discriminării, instanţa fondului reţine că reclamanţii din litigiu, angajaţi sau foşti angajaţi ai Avioane Craiova şi angajaţii Aerostar Bacău - angajaţi cu privire la care a fost emis ordinul nr. 2120/662/1999 se află în situaţii de fapt similare sub aspectul expunerii la factori de risc, zgomot şi radiaţii electromagnetice, aspecte ce nu au fost contestate în cauză.

Această situaţie însă nu este suficientă pentru a se putea concluziona cu privire la existenţa unei fapte de discriminare, subliniază judecătorul fondului, întrucât ministerele reclamate nu aveau obligaţia efectuarii unei analize din oficiu, pentru a statua asupra condiţiilor de muncă existente la Avioane Craiova S.A. nici a reglementării "din oficiu" a situaţiei reclamantilor persoane fizice.

Astfel, din continutul ordinului comun nr. 2120/662/1999 rezultă că art. 2 din acesta face trimitere la Ordinul ministrului muncii şi ocrotirii sociale, ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii nr. 59/1990; potrivit pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990: nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de munca se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de munca concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Ordinul nr. 50/1990 a fost abrogat prin art. 198 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii.

În baza Legii nr. 19/2000 a fost emisă H.G. nr. 1025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale; potrivit H.G. nr. 1025/2003, în esenţă, angajatorul este acela competent, împreună cu sindicatele sau reprezentanţii angajaţilor, să solicite reevaluarea locurilor de muncă în vederea obţinerii avizelor pentru încadrarea activităţii în condiţii speciale.

De asemenea, potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) al Legii nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale:

(1) Începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiţii speciale locurile de muncă în care se desfăşoară activităţile prevăzute în anexa nr. 1.

(2) Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) sunt cele din unităţile prevăzute în anexa nr. 2, care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare.

În concluzie, se poate lesne observa că nici MMJS, nici MJ nu au nicio atribuţie legală/competenţă pentru a face demersuri în vederea încadrării "din oficiu" a reclamanţilor în grupele de muncă/condiţiile speciale de muncă sau pentru a face demersuri în acest scop, în lipsa oricărei sesizări, competenţa revenind în mod exclusiv angajatorilor, în colaborare cu reprezentanţii angajaţilor.

În acest context, nu se poate imputa MS şi MMJS o lipsă culpabilă de reglementare a situaţiei juridice a reclamanţilor similar cu aceea a colegilor lor din cadrul S.C. AeroStar S.A. Bacău, cele două ministere acţionând, conform legii, numai la sesizarea entităţilor competente, aşa cum au fost precizate anterior de instanţă.

Aşadar, o lipsă de reglementare a situaţiei reclamanţilor se justifică în mod obiectiv, prin lipsa oricărei sesizări în ce priveşte situaţia lor juridică, care să fi fost formulată de angajatorul Avioane Craiova. cu concursul reprezentanţilor salariaţilor unităţii. În cauză nu rezultă din nicio probă că o atare sesizare a existat din partea Avioane Craiova şi că aceasta ar fi fost fie ignorată, fie respinsă de MMJS şi MS fără nicio justificare obiectivă.

În concluzie, prima instanţă, constatând greşit reţinută fapta de discriminare, a admis acţiunea formulată de reclamantul MMJS, respingând, în consecinţă, acţiunea reclamanţilor persoane fizice.

Contrar celor susţinute de recurenta pârâtă şi recurenţii reclamanţi, Înalta Curte constată că sentinţa primei instanţe reflectă o corectă aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, nefiind demonstrată nelegalitatea acestei hotărâri nici din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6) C. proc. civ., recurenţii reclamanţi susţin că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, afirmând, totodată, că soluţia prmei instanţe este fondată pe motive de nelegalitate ce nu au fost nici invocate de părţi şi nici puse în discuţia părţilor de către instanţa de judecată.

În realitate, critica recurenţilor reclamanţi vizează şi incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ.., fiind dezvoltate argumente ce tind să demonstreze încălcarea dreptului la apărare (prin nesocotirea obligaţiei de a supune discuţiei aspcetele de fapt şi de drept decizorii) şi, de asemenea, încălcarea principiului disponibilităţii.

Analiza sentinţei civile criticate din această perspectivă nu confirmă critica dezvoltată de recurenţii-reclamanţi sub acest aspect, subliniind Înalta Curte că prin considerentele circumscrise faptului abrogării Ordinului comun nr. 2120/662/1999 judecătorul fondului nu face altceva decât să aprecieze că odată cu ieşirea ordinului în discuţie din ordinea juridică nu mai poate fi pretinsă nicio discriminare în legătură cu efectele acestui act dar mai cu seamă faptul că eventuala discriminare, grefată pe omisiunea ministerelor emitente de a-i include şi pe angajaţii Avioane Craiova S.A. în câmpul de aplicare a ordinului, nu mai putea fi remediată, devreme ce actul a fost abrogat, nefiind posibilă obligarea unei autorităţi publice la completarea dispoziţiilor unui act administrativ abrogat.

Prin urmare, este greşită raportarea recurecrenţilor-reclamanţi la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 teza finală C. proc. civ., prevederi care sancţionează hotărâile ce cuprind numai considerente străine de natura pricinii dar şi trimiterea la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind încălcat dreptul la apărare sau principiul disponibilităţii în contextul în care argumentaţia evocată de judecătorul fondului în susţinerea primului motiv de nelegalitate a hotărârii CNCD tinde să demonstreze, în fapt, inexistenţa discriminării în contextul în care actul administrativ pretins vătămător din punctul de vedere al O.G. nr. 137/2000 era abogat încă din anul 2001.

Trebuie observat faptul că instanţa fondului nu s-a rezumat la chestiunea consecinţelor abrogării Ordinului nr. 2120/662/1999, pronunţând soluţia criticată de recurenţi şi pentru faptul că discriminarea sesizată Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nu există.

Constatarea judecătorului fondului reflectă o corectă abordare a normelor de drept material incidente în cauză, apreciază Înalta Curte, astfel că este nefondată şi critica formulată prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, trebuie reamintit faptul că recurenţii reclamanţi s-au plâns Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru faptul că ministerele reclamate nu au inclus, prin dispoziţiile Ordinului nr. 2120/662/1999, şi angajaţii Avioane Craiova S.A. în grupa II de muncă, omisiune ce reflectă un tratament diferenţiat faţă de beneficiarii ordinului comun(angajaţii FF.) şi totodată nejustificat din punct de vedere obiectiv.

Astfel cum a arătat şi judecătorul fondului, omisiunea inlcuderii societăţii Avioane Craiova S.A. în rândul unităţilor angajatoare în care se desfăşoară activităţi specifice grupei II de muncă nu este exclusiv consecinţa neîndeplinirii procedurilor prevăzute de actele normative relevante în această materie şi nu consecinţa unui tratament diferenţiat, nepermis de dispoziţiile O.G. nr. 137/2007.

După cum s-a subliniat în chiar cuprinsul ordinului comun pretins discriminator, actul normativ avut în vedere de emitenţii acestora a fost reprezentat de Ordinul ministrului muncii şi ocrotirii sociale, ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării.

Potrivit dispoziţiilor art. 6 din Ordinul ministrului muncii şi ocrotirii sociale, ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii nr. 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinîndu-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Din economia dosarului rezultă faptul că Ordinul comun nr. 2120/662/1999 a fost emis în urma demersurilor iniţiate de conducerea FF. S.A., neexistând o solicitare similară din partea conducerii societăţii Avioane Craiova S.A., context în care omisiunea de reglementare a situaţiei locurilor de muncă din cadrul acestei din urmă societăţi este absolut firească, neefiind indicată nicio prevedere care să îndrituiască ministerele competente la acel moment să extindă analiza aplicabilităţii Ordinului ministrului muncii şi ocrotirii sociale, ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii nr. 50/1990 şi la alte locuri de muncă decât cele pentru care s-a urmat procedura instituită prin Ordinul nr. 50/1990.

Nici dispoziţiile invocate de recurenta pârâtă şi de recurenţii reclamanţi nu pot conduce la o altă concluzie, subliniind Înalta Curte faptul că prevederile art. 3 alin. (2) lit. b) şi art. 4 alin. (2) lit. a) pct. 3 din H.G. nr. 81/2020, în virtutea cărora Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale asigură aplicarea unitară a prevederilor legale din domeniul legislaţiei muncii precum şi egalitatea de şanse şi tratament, nu înlătură de la aplicare procedurile în cadrul cărora trebuie aplicate aceste principii ci trebuie înţelese ca fiind corolare în privinţa aplicării procedurilor în materia de referinţă a asgurărilor sociale.

De asemenea, apărarea recurenţilor-reclamanţi, potrivit căreia Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Sănătăţii aveau obligaţia să solicite, în contextul demersurilor iniţiate de Aerostar Bacău S.A., o solicitare Ministerului Economiei pentru a analiza situaţia tuturor întreprinderilor din industria aeronatuică şi care se aflau în acea epocă în subordinea Ministerului Economiei, pe lângă faptul că nu este însoţită de indicarea normei sau normelor care ar fi impus un asemenea demers, este contrară prevederilor clare şi lipsite de echivoc ale Ordinului ministrului muncii şi ocrotirii sociale, ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii nr. 50/1990, act ce prevede

obligaţiei fiecărei unităţi de a urma procedura prevăzută pentru recunoaşterea grupelor de muncă speciale şi nu a ministerului tutelar al unor unităţi.

Altfel spus, o eventuală încălcare a principiului egalităţii de tratament şi al aplicării unitare a legislaţiei primare sau infralegale circumcise asigurărilor sociale, indiferent de sediul materiei acestor principii(prevederi convenţionale, constituţionale, legale sau infralegale), ar fi fost de actualitate, în speţă:

- dacă şi conducerea societăţii Avioane Craiova S.A. ar fi solicitat ministerelor emitente ale Ordinului comun nr. 2120/662/1999 încadrarea unor activităţi în grupele I şi II;

- şi în pofida caracterului demonstrat al existenţei factorilor de risc specifici activităţilor ce trebuie încadrate în grupa I sau II, factori similari cu cei existenţi la Aerostar Bacău;

- încadrarea în grupele I şi II ar fi fost recunoscută doar în beneficiul angajaţilor de la societatea Aerostar Bacău.

Cum în cauză lipseşte elementul cheie pentru parcurgerea procedurii de încadrare prevăzute de Ordinului ministrului muncii şi ocrotirii sociale, ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii nr. 50/1990, acela al declanşării procedurii administrative în vederea recunoaşterii condiţiilor deosebite de muncă de către angajatorul Avioane Craiova S.A., nu se poate reţine existenţa unor situaţii comparabile, din punct de vedere legal, pentru cele două societăţi din industria aeronauticii, diferit tratate de ministerele emitente ale ordinului nr. 2120/662/1999.

În concluzie, faptul că recurenţii reclamanţi şi, în general, angajaţii sau foştii angajaţi ai societăţii Avioane Craiova S.A. nu au beneficiat de încadrarea în grupele I şi II de muncă nu este consecinţa unui refuz nejustificat de recunoaştere, în conţinutul ordinului comun nr. 2120/662/1999, a existenţei unei situaţii similare cu cea de la societatea Aerostar Bacău sau a pasivităţi ministerelor de resort în îndeplinirea unei obligaţii legale sau infralegale ci, cu rezerva demonstrării în fapt a existenţei factorilor de risc specifici grupei I şi II de muncă, este consecinţa pasivităţii conducerii societăţii Avioane Craiova precum şi a reprezentanţilor salariaţilor manifestate în privinţa oportunităţii declanşării procedurilor de încadrare în grupa I sau II de muncă.

Faţă de aceste considerente Înalta Curte constată că este nefondată şi critica dezvoltată de recurenţii-reclamanţi şi recurentul pârât şi prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ., urmând a respinge recursurile, în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U. şi de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei nr. 291/2021 din data de 9 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 februarie 2023