Declaratory action to confirm statutory lapse of public office prohibition under Law No. 176/2010 is inadmissible without a concurrent refusal by a public authority

Şedinţa publică din data de 7 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi evoluţia procesuală

Prin cererea înregistrată iniţial la Judecătoria Piatra Neamţ, sub nr. x/2019 din 4 noiembrie 2019, reclamantul A. a solicitat în temeiul art. 35 din C. proc. civ. şi art. 251 din Legea nr. 176/2010, constatarea încetării de drept a interdicţiei prevăzute la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2020 ca urmare a raportului de evaluare nr. x august 2013.

Prin sentinţa civilă nr. 2354 din 26 august 2020, Judecătoria Piatra Neamţ a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, reţinând dispoziţiile art. 96 şi art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 22 din Legea nr. 176/2010; totodată, a reţinut că reclamantul a solicitat instanţei să aprecieze asupra efectelor constatării stării sale de incompatibilitate derivate din raportul de evaluare, dar nicio prevedere legală nu permite judecătoriei să facă o astfel de constatare, reclamantul neindicând temeiul de drept care ar atrage o astfel de competenţă.

La Curtea de Apel Bucureşti, cauza a fost înregistrată, sub acelaşi număr, la data de 11 septembrie 2020, fiind stabilit un singur termen de judecată, 15 octombrie 2020, la care a invocat excepţia de necompetenţă materială şi teritorială, amânând pronunţarea la data de 23 octombrie pentru ca reclamantul să formuleze concluzii scrise (concluzii care nu au fost formulate).

Prin sentinţa civilă nr. 1023 din 23 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bacău reţinând următoarele: există trei feluri ale competenţei teritoriale (de drept comun, alternativă şi exclusivă); excluderea, în temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a competenţei sale teritoriale; art. 125 din C. proc. civ. şi faptul că acţiunea se raportează doar aparent la raportul de evaluare, dar în realitate nu neagă şi nu tinde la contestarea acestui act, ci la epuizarea efectelor lui şi, prin urmare, acţiunea în realizarea dreptului care corespunde acţiunii în constatare nu este aceea prin care se atacă raportul de evaluare, ci acţiunea prin care reclamantului i se respinge cererea sau i se refuză dreptul de a ocupa o funcţie de demnitate publică, act care nu poate fi decât unilateral, emis în regim de putere publică, de către o autoritate publică, deci un act administrativ care se circumscrie art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 43/2021 din data de 15 aprilie 2021, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată de Agenţia Naţională de Integritate şi, în consecinţă a respins, ca inadmisibilă, acţiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare admiterea cererii de chemare în judecată.

În susţinerea cererii de recurs, recurentul-reclamant a prezentat următoarele critici:

Apreciază că instanţa de fond, Curtea de Apel Bacău, a soluţionat în mod greşit excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale, prin respingerea acesteia şi reţinerea cauzei spre soluţionare.

Prin cererea de chemare în judecată nu a fost indicat niciun pârât, apreciind ca fiind o veritabilă acţiune în constatare. Cu toate acestea. Judecătoria Piatra Neamţ, în procedura de regularizare, fără a pune în discuţia părţilor şi cu încălcarea principiului contradictorialităţii, a procedat la introducerea în cauză a pârâtului Agenţia Naţională de Integritate şi a transmis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.

Curtea de Apel Bucureşti, verificându-şi competenţa, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bacău.

Este important de precizat motivele care au stat la baza declinării competenţei, acestea fiind interpretate în mod eronat de Curtea de Apel Bacău în motivarea soluţiei de respingere ca inadmisibilă.

În faţa Curţii de Apel Bacău, recurentul susţine că a depus precizări în data de 29.01.2021 prin intermediul cărora a invocat excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Curţii de Apel Bacău în favoarea Judecătoriei Piatra Neamţ, prin care am solicitat admiterea şi constatarea conflictului negativ de competenţă (art. 133 pct. 2 C. proc. civ.) şi trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calitatea sa de regulator de competenţă.

În motivarea acestei excepţii, a susţinut că a formulat o cerere în constatare în temeiul art. 35 C. proc. civ., art. 251 Legea nr. 176/2010, fără a indica vreun pârât în cauză, considerând că se aplica prevederile procedurii necnntencioase.

Pârâtul a fost introdus din oficiu de către instanţa de fond în procedura regularizării fără punerea în discuţie a acestui aspect; din punctul nostru de vedere, pârâtul ANI introdus de către instanţă nu justifică calitate procesuală pasivă, întrucât odată cu finalizarea Raportului de evaluare, aceasta s-a desesizat; atribuţiile sale prevăzute lege fiind îndeplinite.

Motivele care au stat la baza respingerii excepţiei necompetenţei materiale şi teritoriale sunt străine de particularităţile cauzei, pe de o parte, iar pe de altă parte, prezintă vicii de nelegalitate.

Referitor la viciile de nelegalitate la care a făcut referire anterior, dacă, ad absurdum s-ar aprecia că dispoziţiile art. 528 alin. (1) C. proc. civ. sunt incidente în cauză şi ar exista o legătură cu dosarul nr. x/2013, instanţa competentă să soluţioneze cauza ar fi fost Curtea de Apel Bucureşti, şi nicidecum Curtea de Apel Bacău.

Potrivit art. 528 C. proc. civ. "Cererile necontencioase care sunt în legătură cu o cauză în curs de soluţionare sau soluţionata deja de o instanţă ori care au ca obiect eliberarea unor înscrisuri, titluri de valoare sau valori aflate în depozitul unei instanţe se vor îndrepta la acea instanţă." Dosarul nr. x/2013 a fost soluţionat în primă instanţă de Curtea de Apel Bucureşti, iar calea de atac a fost soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Aceste critici apreciază recurentul că se circumscriu şi motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea cuprinde motive contradictorii.

În ceea ce priveşte cel de al doilea capăt de cerere Curtea de Apel Bacău a procedat la respingerea ca inadmisibilă a cererii, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzut de art. 35 C. proc. civ., principiul subsidiarităţii.

Sub un prim aspect, apreciază recurentul că Decizia nr. 69/2017 pronunţată de ICCJ şi menţionată în cadrul considerentelor nu este aplicabilă în cauză, întrucât modificarea Legii nr. 176/2010 s-a produs în anul 2018 prin adoptarea Legii nr. 125/2018 care a introdus art. 251 cu următorul conţinut "Interdicţiile aplicate persoanelor care au avut calitatea de senator şi/sau deputat în oricare dintre mandatele cuprinse în perioada 2007-2013 în temeiul art. 25, pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de ANI şi care au constata nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în exercitarea oricăruia dintre mandatele de senator şi/sau deputat în perioada 2007-2013 până la intrarea în vigoare a Legii nr219/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor încetează de drept."

Apreciază că instanţa fondului a procedat în mod greşit de aplicarea dispoziţiilor art. 35 C. proc. civ., reţinând că relamantul ar avea la îndemână o acţiune în realizare, de contestare a refuzului nejustificat fie în anulare actului, în situaţia în care o instituţie publică sau autoritate ar refuza determinat de existenţa interdicţiei prevăzute de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

Aşa cum reiese din motivarea Curţii de Apel Bucureşti, ar exista o posibilă acţiune în realizare, în viitor, în ipoteza unui refuz al unei autorităţi/instituţii publice. Or, textul de lege, art. 35 C. proc. civ. reglementează inadmisibilitatea cererii în constatare, dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege, aşadar, partea trebuie să aibă posibilitatea să exercite concomitent cele două acţiuni şi nicidecum la momente temporale diferite. Cu titlu exemplificativ, partea are deschisă o acţiune în constatarea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, dacă nu există posibilitatea formulării unei contestaţii la executare (executarea silită nu a început) sau se va putea cere constatarea prescripţiei dreptului material Ia acţiune, dacă creditorul nu a sesizat instanţa de judecată cu o cerere de valorificare a pretenţiilor astfel încât prescripţia să poată fi opusă pe cale de excepţie, însă este inadmisibilă acţiunea în constatarea ocupării fără drept a unui imobil, câtă vreme reclamantul are la dispoziţie acţiunea în revendicare.

Aşadar, existenţa în viitor a unui eventual litigiu sau a unui eventual act administrativ, noţiune privită în sens larg, nu conduce la inadmisibilitatea prezentei acţiuni în constatare.

Faţă de aceste aspecte, apreciază recurentul-reclamant că prin intrarea în vigoare a Legii nr. 125/2018 prin care a fost modificată Legea nr. 176/2010 s-a introdus art. 251 cu următorul conţinut "Interdicţiile aplicate persoanelor care au avut calitatea de senator şi/sau deputat în oricare dintre mandatele cuprinse în perioada 2007-2013 în temeiul artZS, pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de ANI şi care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în exercitarea oricăruia dintre mandatele de senator şi/sau deputat în perioada 2007-2013 până la intrarea în vigoare a Legii nr219/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor încetează de drept."

În ceea ce priveşte intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2013 în condiţiile prevăzute de art. III, aceasta a început să producă efecte juridice în 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, 08.07.2013, termenul fiind împlinit pe data de 21 august orele 24:00, urmând ca modificările şi completările aduse Legii nr. 96/2006 să intre în vigoare de la 22 august 2013 orele 00:00.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţonală de Integritate a depus întâmpinare, prin care a solicitat pe cale de excepţie anularea recursului pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului investit cu soluţionarea cererii de recurs, s-a fixat termen de judecată la data de 07 februarie 2023.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs invocată prin întâmpinare de către intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, urmează a o respinge, având în vedere că în cuprinsul cererii de recurs sunt identificate critici formulate împotriva sentinţei recurate ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate şi a ansamblului probatoriu administrat în cauză, precum şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele prezentate în cele ce urmează.

Înalta Curte constată că cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Respectiv recurentul-reclamant a apreciat că a formulat o cerere în temeiul art. 35 C. proc. civ. şi art. 251 din Legea nr. 176/2010 fără a indica un pârât în cauză, iar pârâtul introdus în cauză a fost introdus din oficiu de către instanţa de fond.

Cu privire la acest aspect criticat de recurentul-reclamant, Înalta Curte că instanţa de fond a efectuat o limită a cadrului procesual în care s-a desfăşurat proces în conformitate cu prevederile legale.

Astfel, în ceea ce priveşte păstrarea în cauză în calitatea de pârâtă a Agenţiei Naţionale de Integritate, instanţa de fond a reţinut în mod just în cuprinsul considerentelor sentinţei recurate că, în urma punerii în discuţie faţă de dispoziţiile art. 531 din C. proc. civ. a modalităţii în care se judecă cererea în procedura necontencioasă, reclamantul a modificat cauza acţiunii şi părţile, considerând că cererea poate prezenta caracter contencios, că pârât este Agenţia Naţională de Integritate şi că judecata este supusă procedurii de drept comun.

Această abordare din partea recurentului-reclamant a fost consemnată prin încheierea din 04 februarie 2021, considerente pentru care în mod corect la termenul din 18 martie 2021 instanţa de fond a luat act de noua poziţie a reclamantului, considerându-se învestită cu o acţiune de drept comun supusă procedurii contencioase.

Recurentul-reclamantul nu a precizat care este dreptul comun aplicabil, ci doar a exclus competenţa instanţei de contencios administrativ. Aceasta, în condiţiile în care competenţa Curţii de Apel Bucureşti, ca instanţă de contencios administrativ, nu a fost contestată de reclamant.

Sub aspectul competenţei teritoriale, şi acesta fiind criticat de către recurentul-reclamant, instanţa de recurs constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect că reclamantul nu a contestat competenţa materială în cauză a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, în speţă în acest Curtea de Apel Bucureşti considerând că este vorba de o acţiune supusă Legii nr. 554/2004.

Faţă de această situaţie, în ceea ce priveşte competenţa teritorială, prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 sunt clare, aceasta revenind instanţei de la domiciliul reclamantului.

Înalta Curte din perspectiva analizei motiului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. apreciază că instanţa de fond nu a încălcat nicio regulă de procedură de natură să atragă sancţiunea nulităţii.

În speţă, în conformitate cu prevederile art. 125 C. proc. civ. competenţa de soluţionare a acţiunii în constatare se stabileşte prin raportare la la instanţa care este competentă să judece acţiunea în realizarea dreptului.

Or, în prezenta cauză, prin raportare la intenţia care a stat la baza promovării unei astfel de acţiuni, respectiv dorinţa recurentului-reclamant de a se constata de către o instanţă intervenirea încetării interdicţiei instituită de Agenţia Naţională de Integritate şi care operează pentru perioada 3 decembrie 2020 - 3 decembrie 2023, în mod corect a reţinut instanţa de fond că în lipsa prezentării unui interes în promovarea unei astfel de acţiuni, o astfel de acţiune are caracter inadmisibil.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că pentru promovarea unei acţiuni în constatare, trebuie îndeplinite cumulativ condiţia ca partea să nu poată cerere realizarea dreptului prin orice altă cale legală, partea să justifice un interes expres, iar prin acţiune să nu se dorească existenţa sau inexistenţa unei stări de fapt.

În ceea ce îl priveşte pe recurentul-reclamant în mod judicios s-a arătat prin considerentele sentinţei recurate că în lipsa existenţei unui refuz din partea vreunei autorităţi publice întemeiat pe faptul că asupra recurentului-reclamant este instituită o interdicţie în urma unui raport de evaluare ANI până la 03 decembrie 2023, acesta nu justifică un interes în promovarea prezentei acţiuni.

Sub acelaşi aspect în aceeaşi justă notă, instanaţ de fond a reţinut că nu e iindeplinită condiţia realizării dreptului pe orice altă cale legală, instanţa de fond arătând că dacă vreo autoritate/instituţie publică în cadrul cărora există funcţii ori demnităţi publice pe care reclamantul s-ar considera îndreptăţit să le ocupe, ar refuza, determinat de existenţa interdicţiei prevăzute de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, accesul reclamantului, acesta ar avea la îndemână o acţiune în realizare, fie în contestarea refuzului nejustificat, fie în anularea actului emis de respectiva autoritate/instituţie publică.

Aşadar şi din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 6 din alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., instanţa de recurs apreciază că criticile dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs în sensul că instanţa de fond nu şi-a motivat hotărârea nu este întemeiat.

Din perspectiva celor reţinute mai sus, în analiza cu precădere a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., constatările Înaltei Curţi duc implicit şi la concluzia că opinia recurentului conform căreia instanţa de fond nu şi-a motivat hotărârea nu se confirmă, instanţa de fond prezentându-şi în mod judicios cu respectarea exigenţelor prevăzute de art. 425 C. proc. civ., raţionamentul-juridic care a stat la baza soluţiei pronunţate în cauză.

În aceste condiţii, împrejurarea că recurentul-reclamant nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe, nu poate conduce la incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile recurentului din această perspectivă fiind nefondate.

În ceea ce priveşte criticile dezvoltate de recurentul-reclamant în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..‚ instanţa de recurs le apreciază de asemenea ca fiind nefondate, în opinia Înaltei Curţi, analiza criticilor emise în susţinerea primului motiv de casare invocat de recurentul-reclamant făcând de prisos o analiză suplimentară a acestui ultim motiv de casare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 43/2021 din data de 15 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 43/2021 din data de 15 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 februarie 2023.