Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 576/2023 AI generated

Grant rejection appeal invalidated for failure to specify cassation grounds

Case Number Decizia nr. 576/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appellant-university's appeal as inadmissible for lack of proper legal basis, thereby leaving the Court of Appeal's judgment dismissing the original action in force. The dispute involved a public university challenging an intermediate body's minutes and administrative decision to reject a grant application for an oral rehabilitation center project under a sectoral operational program for human resource development. The Court of Appeal had previously rejected the university's claim as unfounded. On appeal, the university failed to cite any specific statutory grounds for cassation or to articulate concrete legal errors regarding the lower court's reasoning, instead merely reiterating the factual arguments and subjective opinions presented at the first instance. Relying on the mandatory requirements of the Code of Civil Procedure, specifically the limited grounds for cassation under Article 488 and the sanction of nullity for non-motivated appeals under Article 489, the High Court determined that the appeal constituted an improper attempt to re-litigate the merits rather than a valid extraordinary appeal, and thus ordered the annulment of the appeal as invalid.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ; Grant rejection appeal invalidated for failure to specify cassation grounds: , recurenta-reclamantă nu a indicat expres vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. în susţinerea cererii sale.

Keywords

AI generated
action for annulment grounds for cassation project funding statutory basis civil dispute administrative error

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 7 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 05.08.2016 sub nr. de mai sus reclamanta Universitatea De Medicina Si Farmacie "GR. T. POPA" IAŞI a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale Şi Cercetării Ştiinţifice - Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane solicitând ca în contradictoriu cu acesta să se dispună: anularea procesului-verbal nr. x/13.04.2016 şi anularea Deciziei nr. x/05.07.2016, de soluţionare a contestaţiei administrative; ambele acte privind proiectul x cu titlul "Centru de formare specialişti şi resurse în reabilitare orală".

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 55 din data de 22 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-Veche a respins acţiunea formulată de reclamanta Universitatea de Medicină şi Farmacie Gr. T. Popa Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice - Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 55 din data de 22 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-Veche, a declarat recurs reclamanta Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa Iaşi.

În drept, recurenta-reclamantă nu a indicat expres vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. în susţinerea cererii sale.

Totodată în ceea ce priveşte motivarea, în cuprinsul cererii de recurs aceasta a reiterat starea de fapt care a condus la starea litigioasă dintre părţi, aceasta prezentând contextul în care a fost emis procesul-verbal nr. x/13.04.2016 şi Decizia nr. x/05.07.2016

A precizat de altfel recurenta-reclamantă în mod expres că prin cererea de recurs îşi menţine criticile formulate prin cererea de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice - Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane nu a depus întâmpinare la cererea de recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 24.05.2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 07 februarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs invocată din oficiu, urmează a o admite pentru considerentele următoare:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentei obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În speţă, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a formulat veritabile critici la adresa sentinţei pronunţate de prima instanţă, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluţia pronunţată de Curtea de Apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.

În critica sentinţei recurate, recurenta-reclamantă se limitează în la reiterarea apărărilor formulate în faţa instanţei de fond în susţinerea cererii de chemare în judecată, astfel că instanţa de control judiciar nu-şi poate exercita controlul în lipsa identificării unor critici argumentate faţă de sentinţa recurată.

Fără să combată în vreun fel raţionamentul instanţei de fond şi să formuleze astfel de critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta-reclamant s-a limitat, în cuprinsul cererii de recurs la prezentarea unor aspecte ce ţin de fondul cauzei, precum şi la o serie de opinii subiective în legătură cu situaţia care a condus la litigiul dintre părţi.

Această conduită procesuală urmăreşte o rejudecare a cauzei din partea instanţei de recurs fără un temei legal şi în condiţiile în care instanţa de fond şi-a exprimat raţionamentul juridic faţă de situaţia dedusă judecăţii prin raportare la aceleaşi argumente pe care recurenta le reiterează prin cererea de recurs.

În cauză, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că cererea de recurs reprezintă în concret intenţia recurentei de a se rejudeca cauza într-o cale extraordinară de atac, deoarece soluţia instanţei de fond o nemulţumeşte, însă fără a invoca efectiv critici care să se circumscrie motivelor de casare şi care să poată determina instanţa de recurs să efectueze controlul pe care legea i-l conferă faţă de sentinţa recurată.

În consecinţă, reţinând că nu este posibilă o încadrare a conţinutului cererii de recurs într-unul din cazurile de casare reglementate de dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac pentru nemotivare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 55 din data de 22 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-Veche, ca nemotivat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 februarie 2023