Non-cumulability of doctoral title allowance and first-grade academic allowance under the public sector wage framework law

Şedinţa publică din data de 7 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de apel Timişoara, secţia Contencios

Administrativ şi Fiscal la data de 04.03.2022 sub nr. de dosar x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată, pe calea contenciosului administrativ, pe pârâtul Ministerul Educaţiei, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

- anularea parţială a Ordinului ministrului educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea 1 nr. 605/17.06.2021, respectiv, anularea alin. (2) al art. I din acest ordin;

- obligarea ministerului la emiterea unui ordin de modificare a Ordinului nr. 3993/2021, respectiv, modificarea alin. (3) al art. 1, în sensul eliminării referirilor la alin. (2);

- suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 294 din data de 8 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IlI-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A., reprezentat prin Sindicatul Democratic învăţământ Arad, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul A. reprezentat prin Sindicatul Democratic învăţământ Arad, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei şi, rejudecând cererea pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

In motivarea recursului arată că sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală, deoarece sfera de aplicare a art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 priveşte exclusiv acele cadre didactice care, ulterior intrării în vigoare a legii, au posibilitatea de a obţine gradul didactic I fie prin echivalare (renunţând la indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor), fie prin înscriere la examenele specifice acordării gradelor didactice (beneficiind în continuare de indemnizaţie) şi optează în cunoştinţă de cauză. Personalul didactic care, până la data de 30 iunie 2017 inclusiv, a obţinut echivalarea titlului ştiinţific de doctor cu gradul didactic I, beneficiind atât de salariul aferent gradului I, cât şi de plata drepturilor pentru titlul ştiinţific de doctor, beneficiază în continuare de ambele drepturi, nefiind obligat să opteze. Această posibilitate de a opta o au doar acei salariaţi care nu aveau încă titlul de doctor echivalat cu gradul didactic I la data de 01.07.2017.

Orice altă interpretare a articolului citat contravine atât principiilor de drept (principiul neretroactivităţii legii civile), cât şi textului legii.

Astfel, art. 14 alin. (1) prevede că personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor, iar alin. (5) al art. 39 prevede: Sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază (...) de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu semai acordă, personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14."

Este evidentă intenţia legiuitorului, manifestată expres în alin. (5) al art. 39, ca? de la data aplicării Legii-cadru nr. 153/2017, toate categoriile de personal salarizat din fonduri publice cărora, până Ia data de 01.07.2017, li s-a acordat sporul pentru titlul ştiinţific/suma compensatorie corespunzătoare acestuia, să beneficieze de (să câştige) indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată. Dacă legiuitorul ar fi dorit să nu mai acorde această indemnizaţie, ar fi consacrat expres acest lucru în cuprinsul Legii-cadru.

Ori, din coroborarea celor 2 texte de lege, este evident că legiuitorul a dorit să ACORDE acest câştig/beneficiu (indemnizaţia pentru titlul ştiinţific), într-un cuantum fix (prin raportare la salariul minim brut pe ţară garantat în plată, iar nu la salariul fiecărui beneficiar), tuturor deţinătorilor titlului ştiinţific de doctor. Insă pentru cadrele didactice cărora le este aplicabil art. 1 alin. (2) din O.M.E. nr. 3993/2021 nu există beneficiul; dimpotrivă, în temeiul textului a cărui anulare o solicităm, acestora li se ia un drept născut înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru, ceea ce contravine voinţei exprese a legiuitorului, manifestate în art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, nu a existat vreo dispoziţie legală care să prevadă dreptul de opţiune al cadrului didactic între echivalarea titlului ştiinţific de doctor şi acordarea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor.

Atât timp cât legiuitorul a inserat, în art. 14 alin. (3) din lege, o normă de trimitere la prevederile Ordinului M.E.C.T.S. nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, este evident că acesta nu a avut în vedere situaţia cadrelor didactice care au dobândit gradul didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor în temeiul Legii nr. 6/1969 şi al Legii nr. 128/1997. Insă, sintagma "se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017" de la art. 1 alin. (2) din OME nr. 3993/2021 - ce are un evident caracter retroactiv - vizează toate categoriile de cadre didactice care au dobândit gradul didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor, indiferent de legea aplicabilă la momentul acordării gradului didactic, astfel încât contravine evident prevederilor legale Ia care se face trimitere.

Dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021 contravin prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi principiului neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 6 C. civ., republicat, cu modificările şi completările ulterioare, că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 8 alin. (4) teza întâi şi art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, că, în acest fel, sunt vătămate în dreptul de a beneficia de indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor cadrele didactice care au dobândit, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, gradul didactic I pe baza titlului ştiinţificde doctor şi să ne admită capătul I de cerere, dispunând anularea alin. (2) al art. 1 din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021.

Pe cale de consecinţă, conform principiului accesorium sequitur principale, se impune şi admiterea capătului II de cerere, cu obligarea Ministerului Educaţiei la emiterea unui ordin de modificare a alin. (3) al art. 1 din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021, în sensul eliminării referirilor la alin. (2).

Aplicarea art. 1 alin. (2) al Ordinului nr. 3993/2021, a cărui suspendare o solicită recurentul, generează pagube iminente cadrelor didactice care şi-au echivalat titlul ştiinţific de doctor cu gradul didactic I anterior datei de 01.07. 2017 (data intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017), cărora li s-au diminuat veniturile salariale. Astfel: alin. (2) al art. 1 din O.M.E. nr. 3993/2021 stipulează:

"(2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017."

Practic, în baza textului anterior citat, cadrele didactice, care şi-au echivalat titlul ştiinţific de doctor cu gradul didactic I anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017 şi cărora li s-a plătit, în perioada iulie 2017-mai 2021, indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată (deoarece îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţin titlul ştiinţific de doctor) nu mai beneficiază de plata indemnizaţiei, începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021.

Textul art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede expres că au obligaţia de a opta între indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor şi echivalarea cu gradul didactic I exclusiv acele cadre didactice care, de la data intrării în vigoare a legii, obţin gradul didactic I prin echivalare.

Personalul didactic care, până la data de 30 iunie 2017 inclusiv, a obţinut echivalarea titlului ştiinţific de doctor cu gradul didactic I, beneficiind atât de salariul aferent gradului 1, cât şi de plata drepturilor pentru titlul ştiinţific de doctor, beneficiază în continuare de ambele drepturi, nefiind obligaţi să opteze. Această obligaţie o au doar acei salariaţi care nu aveau încă titlul de doctor echivalat cu gradul didactic I la data de 01.07.2017. Orice altă interpretare a textului citat contravine atât principiilor de drept (principiul neretroactivitătn legii civile), cât şi textului legii [vă rugăm să observaţi că formularea alin. (3) este la timpul prezent - "solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare" - ceea ce are în vedere situaţiile născute din momentul intrării în vigoare a legii; "nu primeşte indemnizaţia" - situaţie în care nu se află cadrele didactice care au beneficiat anterior intrării în vigoare a Legii cadru nr. 153/2017 de sporul pentru titlul ştiinţific de doctor (acordat ca sumă compensatorie sau ca spor) şi care, de la intrarea în vigoare a acestei legi, având în vedere şi prevederile art. 39 alin. (5) din aceeaşi lege au primit indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, până la data intrării în vigoare a art. 1 alin. (2) al OME nr. 3993/2021, a cărui suspendare o solicităm. Din redactarea art. 14 alin. (3) din Legea- cadru rezultă că, cadrele didactice care au solicitat şi au obţinut gradul didactic I prin echivalare anterior intrării în vigoare a legii nu se află în ipoteza reglementată de actul normativ].

Din cele mai sus detaliate rezultă în mod clar faptul că aplicarea art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021, generează PAGUBE IMINENTE reclamantului, respectiv drepturile salariale ale reclamantului au suferit o diminuare considerabilă.

Recurentul-reclamant apreciază că sunt îndeplinite condiţiile art. 15, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004 (cazul justificat şi paguba iminentă), prin urmare solicită să se dispună suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Criticile invocate de recurentul-reclamant se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Apărările intimatului

Intimatul-pârât Minsterul Educaţiei a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

In cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului investit cu soluţionarea cererii de recurs, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 15 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, înalta Curte constată că recursul în ceea ce priveşte soluţia pronunţată de instanţa de fondpe petitul privitor la cererea de suspendare este tardiv formulat, iar în ceea ce priveşte soluţia pe cererea de anulare parţială a ordinilui apreciază că este nefondat, având în vedere cele ce urmează:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul Sindicatul Democratic învăţământ Arad pentru membrul de sindicat B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea parţială a Ordinului ministrului educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021, respectiv, anularea alin. (2) al art. 1 din acest ordin; obligarea ministerului la emiterea unui ordin de modificare a Ordinului nr. 3993/2021, respectiv, modificarea alin. (3) al art. 1, în sensul eliminării referirilor la alin. (2), precum şi suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021.

Înalta Curte cu prioritate, asupra ultimului petit al cererii de chemare în judecată s-a pronunţat instanţa de fond în sensul respingerii cererii de suspendare, soluţie criticată în recurs de Sindicatul Democratic învăţământ Arad pentru membrul de sindicat B. constată că recursul declarat împotriva soluţiei adoptate de instanţa de fond este tardiv formulat.

Potrivit art. art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond."

Iar în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (4) din aceeaşi lege, hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept şi poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicarea.

În speţă instanţa de recurs constată că sentinţa nr. 294 dinn 08.06.2022 a Curţii de Apel Timişoara a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 24.06.2022, iar recursul declarat de reclamant a fost depus la data de 08.07.2022. In aceste condiţii se constată că termenul de declarare a recursului în 5 zile de la comunicare în ceea ce priveşte soluţia faţă de cererea de suspendare a executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021 a fost depăşit.

Or, în conformitate cu art. 185 C. proc. civ. actul de procedură făcut peste termenul stabilit de lege este lovit de nulitate.

În aceste condiţii, înalta Curte apreciază că în ceea ce priveşte soluţia privitoare la cererea de suspendare a executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021, recursul formulat împotriva acesteia nu mai poate fi analizat, urmând a fi respins ca tardiv introdus.

Analizând sentinţa atacată prin raportare la motiv de casare invocat, astfel cum este reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., înalta Curte constată că acest motiv de nelegalitate nu este incident în cauză, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză, criticile recurentului-reclamant, din această perspectivă, fiind nefondate.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie Ie-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. în cauza de faţă, aceste motive nu sunt incidente.

În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că sentinţa atacată a fost pronunţată de instanţa de fond cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile speţei, indicând în acest sens prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în special cele cuprinse la art. 14 alin. (3), precum şi prevederile Ordinului nr. 3993/2021.

Înalta Curte nu poate primi susţinerile recurentului-reclamant în sensul că acesta este îndreptăţit să primească şi indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, potrivit art. 14 alin. (1) şi art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât, în opinia sa, art. 14 alin. (3) nu se aplică şi cadrelor didactice care şi-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului ştiinţific de doctor, înainte de intrare în vigoare a acestei legi-01.07.2017.

Reţine instanţa de control judiciar că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 au reglementat situaţia drepturilor salariale ale personalului didactic care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalarea titlului de doctor, stabilind că acest personal nu primeşte indemnizaţia pentru titlu ştiinţific de doctor. Odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ s-a născut şi obligaţia destinatarilor - cadrelor didactice care aveau titlul de doctor - de a opta între indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I.

Viziunea legiuitorului a fost ca, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, să fie elimine inechităţile salariale şi să se creeze un sistem unic de salarizare.

Totodată, prin Decizia nr. 52/2020 din 20 iulie 2020 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a reţinut interpretarea unitară a instanţelor consultate în sensul că " art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, în sensul că, după intrarea în vigoare a acestei legi, acestea nu mai pot primi indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi băneşti în considerarea titlului respectiv."

Aşadar, dispoziţiile art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017 se aplică tuturor categoriilor de personal care deţineau titlu ştiinţific de doctor la data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, fără a avea relevanţă aspectele prezentate de recurentul-reclamant în sensul că anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 nu a existat vreo dispoziţie legală care să prevadă dreptul de opţiune al cadrului didactic între echivalarea titlului ştiinţific de doctor şi acordarea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor.

În jurisprudenţa naţională în materie s-a reţinut în mod constant că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, acestea nemaiputând însă primi indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi băneşti în considerarea acestui titlu, întrucât intenţia legiuitorului a fost, aşa cum s-a arătat şi în precedent, de a acorda o singură recompensă financiară pentru obţinerea titlului ştiinţific de doctor.

În atare situaţie, este evident că dispoziţiile art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017 se aplică tuturor categoriilor de personal care deţineau titlul ştiinţific de doctor la data intrării în vigoare a acestei legi, indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor urmând a fi acordată în măsura în care sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 14 din acelaşi act normativ.

Aceste aspecte nu sunt însă de natură a reprezenta o încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile, respectiv o încălcare a dispoziţiilor art. 6 din C. civ. şi a prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României, cum în mod greşit a interpretat recurentul-reclamant.

Într-adevăr, principiul neretroactivităţii este regula juridică potrivit căreia legea se aplică doar situaţiilor ivite după intrarea acesteia în vigoare, per a contrario, nefiind aplicabilă şi situaţiilor anterioare. Altfel spus, principiul neretroactivităţii se traduce prin faptul că un act normativ nu se aplică unor fapte din trecut, iar pentru a fi în situaţia aplicării principiului neretroactivităţii legii, este necesară o situaţie premisă, anume existenţa a două sau mai multe reglementări succesive ce privesc soluţionarea aceleiaşi chestiuni juridice.

În speţă, Ordinul nr. 3993/2021 se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021, aşadar, nu se aplică unor situaţii juridice născute înaintea intrării sale în vigoare, prin emiterea acestuia în ceea ce priveşte stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, ministrul educaţiei nefacând altceva decât să pună în executare dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017 în aplicarea cărora a fost emis acesta. Ca atare, rezultă că acest ordin reia prevederile legale edictate la nivel superior, respectând principiul legalităţii din perspectiva ierarhiei legilor.

Cum legalitatea şi temeinicia Ordinului Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021 decurg din mecanismul legal instituit de Legea-cadru nr. 153/2017 în ceea ce priveşte drepturile financiare aferente dobândirii titlului de doctor, reprezentând o reluare a prevederilor legale edictate la nivel superior, nu se poate susţine cu suficient temei că acest act modifică o lege sau adaugă Ia aceasta, nefiind încălcate dispoziţiile art. 8 alin. (4) teza I şi art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Referitor Ia susţinerile conform cărora recurentul-reclamant deţine un drept câştigat, iar neacordarea acestuia ca urmare a aplicării dispoziţiilor ordinului contestat ar reprezenta o încălcare a prevederilor art. 38 din Codul Muncii, înalta Curte reţine că acestea nu sunt susţinute de probele din dosar şi de jurisprudenţa în materie.

Sub acest aspect trebuie amintit faptul că prin art. 38 din Codul Muncii legiuitorul a instituit o măsură de protecţie a salariaţilor ce constă în interdicţia de a renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute de lege, fiind vorba despre drepturile enumerate la art. 39 din acelaşi act normativ.

Cu privire la dispoziţia reglementată de art. 38 din Codul muncii, prin Decizia nr. 494/2004, Curtea Constituţională a statuat că " interdicţia de a renunţa, în tot sau în parte, la drepturile prevăzute de lege în favoarea salariaţilor este o măsură de protecţie a acestora din urmă, menită să asigure exerciţiul neîngrădit al drepturilor şi al intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă, pentru a-i feri de consecinţele unor eventuale abuzuri ori ameninţări din partea angajatorilor. O astfel de măsură de protecţie nu poate fi considerată a fi un privilegia, contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie, atât timp cât ea se justifică în considerarea situaţiei unei anume categorii sociale care reclamă o astfel de protecţie ".

Cât priveşte obiectul dedus judecăţii în prezenta cauză, este de observat că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a arătat în mod constant că indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu aparţine sferei drepturilor şi libertăţilor fundamentale, astfel încât acordarea acestui drept depinde în exclusivitate de opţiunea legiuitorului, care se raportează la resursele financiare disponibile. (Decizia Curţii Constituţionale nr. 685/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020).

Deşi este real că acest drept se acordă din fonduri publice şi că în privinţa acestuia legiuitorul stabileşte condiţiile de acordare a indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor inclusiv prin raportare la resursele financiare disponibile, acest lucru nu are semnificaţia obligării recurentului-reclamant la renunţarea la o calificare profesională.

Aceasta deoarece legiuitorul primar a urmărit în mod explicit abrogarea cumulului între indemnizaţia de doctorat cu orice alte drepturi derivate din acest titlu, respectiv cu drepturile financiare aferente gradului didactic I obţinut exclusiv prin echivalarea doctoratului, aşadar, a vizat exclusiv beneficiul financiar suplimentar obţinut ca urmare a echivalării, nu calificarea profesională în sine. Cu alte cuvinte, scopul a fost acela ca valorificarea financiară a deţinerii titlului ştiinţific de doctor să se realizeze o singură dată, fie prin acordarea indemnizaţiei pentru deţinerea titlului ştiinţific de doctor, fie prin acordarea indemnizaţiei aferente gradului didactic I, obţinut prin echivalarea acestui titlu.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu a fost demonstrată nelegalitatea actului administrativ contestat, prima instanţă reţinând în mod corect că ordinul atacat a fost emis cu respectarea legii, argumentele expuse de recurentul-reclamant în cale de atac a recursului nefiind apte să atragă casarea hotărârii de fond din această perspectivă, întrucât a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. reprezentat prin Sindicatul Democratic învăţământ Arad împotriva sentinţei civile nr. 294 din data de 8 iunie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. reprezentat prin Sindicatul Democratic Învăţământ Arad împotriva sentinţei civile nr. 294 din data de 8 iunie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal în ceea ce priveşte soluţia pronunţată pe cererea de suspendarea a executării art. 1 alin. (2) din Ordinul Ministrului nr. 3993/2021, ca tardiv formulat.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. reprezentat prin Sindicatul Democratic Învăţământ Arad împotriva sentinţei civile nr. 294 din data de 8 iunie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 februarie 2023