Suspension of administrative order re-integrating university rector: non-compliance with cumulative conditions for well-justified case and imminent damage under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 7 februarie 2023

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.06.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei Naţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a formulat cerere prin care a solicitat suspendarea în tot a executării Ordinului Ministrului Educaţiei nr. 4022/09.06.2022 şi a tuturor efectelor administrative ce decurg din acest Ordin si, în consecinţă, reîncadrarea sa în funcţia de rector al Universităţii "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 211/2022 din data de 2 august 2022, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, precum şi cu intervenient în numele altei persoane B., având ca obiect suspendare executare act administrativ.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 211/2022 din data de 2 august 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecarea cauzei să se admită cererea de suspendare declarată de reclamant.

În susţinerea cererii de recurs, recurentul-reclamant a apreciat următoarele:

Instanţa de fond a aplicat în mod greşit prevederile art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, considerând că nu există împrejurări care să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului a cărui suspendare am solicitat-o şi, respectiv, că nu este îndeplinită condiţia existenţei unei pagube iminente.

De asemenea, a apreciat că prima instanţă a interpretat în mod greşit şi prevederile art. 211 alin. (1) şi (3) şi ale art. 213 alin. (7) teza I din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Cu privire la îndeplinirea condiţiilor, recurnetul a precizat că Ordinul ministrului a fost emis fără existenţa unui temei de drept în baza căruia a fost eliberat din funcţia de rector în cadrul Universităţii "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu şi, totodată, fără a se face încadrarea încetării în vreuna dintre situaţiile reglementate de Legea educaţiei naţionale sau de Contractul de management.

Astfel, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 nu prevede vreo situaţie de încetare de drept a mandatului de rector înainte de expirarea duratei. Prin urmare, mandatul de rector încetează în principiu la expirarea duratei mandatului, cazurile excepţionale ale încetării de drept înainte de expirarea mandatului trebuind să fie prevăzute în mod expres şi limitativ de lege.

Recurentul susţine că potrivit art. 209 alin. (3) din C. civ., "Raporturile dintre persoana juridică şi cei care alcătuiesc organele sale de administrare sunt supuse, prin analogie, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut altfel prin lege, actul de constituire sau statut". Prin urmare, şi încetarea mandatului de rector este supusă regulilor generale aplicabile încetării contractului de mandat. Din această perspectivă, arată că, potrivit art. 2030 din C. civ., "mandatul încetează prin oricare dintre următoarele moduri: a) revocarea sa de către mandant; b) renunţarea mandatarului; c) moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului ori a mandatarului". Or, "reîncadrarea" intimatei interveniente în funcţia de rector nu se încadrează în niciunul dintre motivele de încetare a mandatului prevăzute la art. 2030 din C. civ. (nefiind vorba nici de un caz de revocare a mandatului de către mandant - lit. a) de mai sus -aşa cum susţine intimata intervenienta, pentru simplul motiv că mandatul de rector este acordat de senatul universităţii, nu de ministrul educaţiei, acesta din urmă având doar rolul de a confirma mandatul dat de universitate).

Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 utilizează exclusiv noţiunea de mandat al rectorului, şi nu într-o exprimare metaforică sau ambiguă; chiar şi din perspectiva sancţiunilor aplicate rectorului, suntem tot în domeniul de aplicare al prevederilor C. civ.: revocarea este o sancţiune specifică raporturilor de drept civil, în raporturile de muncă sancţiunea specifică fiind concedierea. De altfel, intimata intervenienta a fost, în trecut, revocata din funcţia de rector, nu concediata, continuând să fie profesor universitar şi după revocarea din funcţia de rector, pentru ca funcţiei de profesor i se aplicau dispoziţiile Codului Muncii privind concedierea.pacă, prin absurd, funcţiei de rector i se aplicau dispoziţiile Codului Muncii, atunci intimatei interveniente ar fi trebuit să-i înceteze contractul de muncă şi să fie concediată.

Intimatul-pârât a emis ordinul conntestat fără să îşi exercite dreptul depune recurs şi fără a aştepta exirarea termenului legal de recurs Universitatea Constantin Brâncuşi.

Emiterea Ordinului Ministrului Educaţiei nr. 4022/09.06.2022 înainte de expirarea termenului de recurs pentru Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu şi repunerea urgentă pe funcţie a intimatei interveniente s-a făcut şi în alt scop: pentru ca intimata intervenientă, repusă pe funcţie înainte de expirarea termenului de recurs, să blocheze depunerea recursului împotriva încheierii din data de 24.05.2022 a Tribunalului Bucureşti sau, după caz, să retragă recursul depus. De altfel, chiar intimata intervenientă susţine prin notele scrise depuse în cauză că a retras recursul depus de Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu.

Actele administrative individuale, astfel cum este şi Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 4022/09.06.2022 produc efecte juridice de la data comunicării lor către toate persoanele interesate. Or, în cazul de faţă, Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 4022/09.06.2022 trebuia comunicat şi către reclamant, în calitate de persoană interesată (rector în funcţie) şi afectată de emiterea acestui act administrativ, însă această comunicare nu s-a realizat până la data prezente. În consecinţă, în lipsa comunicării către toate persoanele interesate, Ordinul nr. 4022/09.06.2O22 nu poate produce efecte juridice, acest viciu neputând fi acoperit prin faptul că s-a luat la cunoştinţă în alt mod despre existenţa acestui ordin de ministru.

Temeiul invocat art. 211 alin. (1) din pentru emiterea Ordinului Ministrului Educaţiei nr. 4022/09.06.2022 este Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, care prevede că "Rectorul, desemnat conform art. 209, este confirmat prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, în termen de 30 de zile de la data selecţiei. Dupâ emiterea ordinului de confirmare, rectorul poate semna acte oficiale, înscrisuri, acte financiare/contabile, diplome şi certificate".

În cazul de faţă, prin Ordinul nr. 4022/09.06.2022, intimatul pârât o reintegrează pe intimata intervenientă. Or, ministrul educaţiei nu poate reintegra rectorul unei universităţi pentru simplul motiv că Ministerul Educaţiei Naţionale nu este angajatorul acestuia. Ministrul poate doar confirma rectorul desemnat de Senatul universitar în baza principiului autonomiei universitare.

Ordinele ministrului educaţiei emise anterior nu au fost anulate. Astfel, învederează faptul că, anterior emiterii Ordinului Ministrului Educaţiei nr. 4022/09.06.2022, au fost emise următoarele ordine:

- Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 3464/09.03.2020, prin care subsemnatul am fost confirmat în funcţia de rector şi în calitatea de ordonator de credite pentru un mandat întreg, liber de orice obligaţii;

- Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 5306/21.09.2021, prin care s-a dispus reîncadrarea intimatei interveniente pe funcţia de rector pentru perioada 05.05.2017 - 09.03.2020;

- Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 5307/21.09.2021, prin care s-a constatat încetat de drept mandatul intimatei interveniente ca urmare a ajungerii la termen.

Niciunul dintre aceste ordine nu au fost revocate sau modificate. Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 4022/09.06.2022 nefăcând vorbire despre aceste acte administrative individuale anterioare care, prin urmare, rămân valabile. Astfel, în prezent Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu are doi rectori.

Perioada pentru care a fost reîncadrată intimata intervenientă (09.06.2022 -09.02.2025), adică 2 ani şi 8 luni, este eronat calculată, deoarece Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 4022/09.06.2022 produce efecte de la data comunicării efective către toate persoanele interesate, nu de la data aprobării ordinului; or, aşa cum am arătat mai sus, acest ordin nu i-a fost comunicat în mod efectiv până la data prezentei.

In ceea ce priveşte cerinţa prevenirii unei pagube iminente pentru reclamant, urmează ca instanţa de judecată să constate că prejudiciul iminent pe care l-ar suferi rezidă tocmai în crearea unei situaţii financiare dificile şi, totodată, i-ar fi afectată atât cariera profesională, cât şi imaginea publică.

Astfel, prin încetarea mandatului de rector în mod abuziv şi vădit nelegal, i se diminuează veniturile salariale cu aproximativ 1900 RON, prin pierderea indemnizaţiei corespunzătoare funcţiei de rector.

Emiterea Ordinului nr. 4022/09.05.2022 îi cauzează un prejudiciu enorm, în special la nivel de reputaţie şi imagine, acesta fiind perceput ca o îndepărtare a sa din funcţia de rector al Universităţii "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu. Eliberarea sa din funcţie s-a bucurat de o largă mediatoare în presa locala.

Mai mult decât atât, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente, trebuie avute în vedere şi prevederile celei de-a doua teze a art. 2 lit. ş) din Legea nr. 551/2004, conform cărora paguba iminenta reprezintă "perturbarea previzibilă grava a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public". Sunt relevante, în acest context, şi prevederile art. 10 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, care arată că "în România, învăţământul este serviciu de interes public şi se desfăşoară, în condiţiile prezentei legi, în limba română, precum şi în limbile minorităţilor naţionale şi în limbi de circulaţie internaţionala."

Prin emiterea Ordinului Ministrului Educaţiei nr. 4022/09.05.2022, activitatea universităţii a fost grav afectată ca urmare a numirii intimatei interveniente în funcţia de rector. Din prima săptămână în care a fost pusă pe funcţie, a concediat 8 cadre didactice care împliniseră vârsta de pensionare, dar aveau contracte de menţinere în activitate, doar pentru că între cei 8 se afla fostul preşedinte al Senatului universitar care a revocat-o în anul 2017. Acum o parte a celor 8 cadre didactice sunt în litigiu cu universitatea (pe rolul Tribunalului Gorj fiind în acest moment 9 litigii declanşate de angajaţii concediaţi de intimata intervenientă).

Totodată, sunt prejudiciate interesele generale ale sistemului de învăţământ superior din România. în conformitate cu Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, universităţile se bucură de autonomie universitară şi se află în coordonarea Ministerului Educaţiei, nu în subordinea acestuia.

În drept, recurentul-reclamant a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-intervenientă B. a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată.

Initmatul-pârât Ministerul Educaţiei a depus întâmpinare prin care a solicitat pe cale de excepţie anularea recursului pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca fiind nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs invocată prin întâmpinare de către intimatul-pârât Ministerul Educaţiei, urmează a o respinge, având în vedere că în cuprinsul cererii de recurs sunt identificate critici formulate împotriva sentinţei recurate ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Examinând hotărârea atacată raportat la criticile ce i-au fost aduse, faţă de probatoriul administrat, dar şi prin prisma prevederilor legale aplicabile şi a jurisprudenţei relevante, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare înfăţişate:

În ceea ce priveşte starea litigioasă intervenită între părţi, Înalta Curte reţine că aceasta a avut la bază următoarea situaţie de fapt.

Recurentul-reclamant A. a fost numit în funcţia de rector al Universităţii Constantin Brâncusi, prin Ordinul nr. 3464/09.03.2020, pentru mandatul 2020-2024, ca urmare a concursului organizat pentru această funcţie.

Anterior, funcţia de rector al Universităţii Constantin Brâncusi a fost ocupată, începând cu anul 2016, de către doamna prof.univ.dr. B., intimată-interveneintă în prezentul litigiu, şi care a fost revocată din funcţie prin Ordinul nr. 3871/05.05.2017.

În cadrul altui litigiu, intimata-intervenienta din prezenta cauză a contestat ordinul prin care a fost revocată din funcţie, astfel că prin SC nr. 3527/04.08.2020 pronunţată Tribunalul Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2018, astfel cum a fost lămurită prin încheierea din data de 24.05.2022, sentinţă la care se face trimitere în Ordinul a cărui suspendare se solicită, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B., au fost anulate în parte Hotărârile nr. 10/31.03.2017, art. 1 şi 10-17 şi nr. 14/27.04.2017, art. 5, 7-9, fiind anulat, totodată şi Ordinul nr. 3871/05.05.2017 al MEN cu obligarea pârâţilor la reîncadrarea reclamantei B. în funcţia de rector al Universităţii Constantin Brâncuşi din TG Jiu.

Prin decizia civilă nr. 1535/15.07.2021 pronunţată în cadrul aceluiaş au fost admise recursurile formulate de recurenţii pârâţi, casată sentinţa atacată în parte şi, rejudecând a fost respinsă cererea privind anularea art. 2 din Ordinul MEN nr. 3871/2017 prin care a fost numită temporar, până la confirmarea prin ordin în funcţia de rector, o altă persoană.

Ulterior, prin încheierea de şedinţă de la data de 24.05.2022 a Tribunalului Bucureşti, a fost lămurit dispozitivul SC nr. 3527/2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, în sensul reîncadrării reclamantei B. în funcţia de rector pentru viitor.

Anterior formulării cererii de lămurire a dispozitivului de către reclamanta din dosarul nr. x/2018, în punerea în aplicare a SC nr. 3527/04.08.2020, au fost emise de către pârâtul MEN Ordinul nr. 5306/21.09.2021 de reintegrare a numitei B. în funcţia de rector pentru perioada 05.05.2017-09.03.2020 şi Ordinul nr. 5307/21.09.2021 prin care s-a constatat încetarea de drept a a mandatului numitei B. ca urmare a ajungerii la termen.

Împotriva încheierii din data de 24.05.2022 a fost declarat recurs atât de recurentul-reclamant din prezenta cauză, cât şi de pârâta Universitatea Constantin Brâncuşi, acestea fiind înregistrate la data de 14.06.2022.

În contextul celor de mai sus, intimatul-pârât Ministerul Educaţiei prin actul administrativ a cărui suspendare se solicită, respectiv Ordinul nr. 4022/09.06.2022 a pus în executare SC nr. 3527/2020 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2018, astfel cum a fost lămurită prin încheierea din data de 24.05.2022.

Înalta Curte, revenind la recursul de faţă constată că recurentul-reclamant în susţinerea cererii de recurs a invocat critici subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând soluţia instanţei de fond sub aspectul modalităţii în care aceasta a analizat îndeplinirea în cauză a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de recurs constată că prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a emis şi o serie de critici care privesc o analiză detaliată a cauzei şi care ca regulă nu se poate efectuat în cadrul procedurii prevăzută de prevederile art. 14 C. proc. civ., în cauză, instanţa putând face analiza doar a unor elemente probatorii din care să rezulte fără a afecta analiza pe fond a acţiunii în anulare, o prezumţie de nelegalitate a actului administrativ contestat.

În ceea ce priveşte criticile dezvoltate de recurentul-reclamant pe fondul cauzei, instanţa de recurs reţine următoarele:

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, " în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Măsura suspendării poate depăşi acest moment dacă cererea prin care se solicită suspendarea executării actului administrativ contestat este întemeiată pe dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi formulată concomitent sau ulterior învestirii instanţei cu acţiunea în anulare, în această ipoteză dispunându-se până la soluţionarea definitivă a cauzei, situaţie în care ne aflăm în prezentul litigiu.

Pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Această condiţie este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Aşadar, partea care solicită suspendarea executării unui act administrativ are obligaţia să prezinte instanţei argumente din care să rezulte că asupra actului contestat planează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii sale. În speţă, reclamantul nu a prezentat argumente concrete, particulare prin care să conteste prezumţia de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare o solicită în contextul în care intimatul-pârât Ministerul Educaţiei a fost pus în situaţia de a executa o hotărâre judecătorească, pronunţată într-un litigiu de muncă pe care intimata-intervenientă din prezenta cauză l-a câştigat.

Sub acest aspect, instanţa de fond a prezentat un raţionament juridic temeinic şi legal prin raportare la apărările propuse de reclamant în susţinerea cererii sale, apreciind în mod corect că în cauză condiţia cazului bine justificat nu este îndeplintă în condiţiile în care emiterea Ordinului nr. 4022/09.06.2022 s-a făcut pentru executarea sentinţei nr. 3527 din 04.08.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

În ceea ce priveşte argumentul recurentului-reclamant conform căruia ordinul contestat a fost emis fără existenţa unui temei de drept, instanaţa de fond a arătat în mod corect că acesta are în cuprinsul său referiri la textul de lege în temeiul căruia a fost emis, respectiv la art. 211 alin. (1) şi (3) şi 231 alin. (7) teza 1 din Legea nr. 1/2011, precum şi la hotărârile judecătoreşti care dispun în sensul reintegrării intervenientei B. în funcţia de rector.

Faţă de critica conform căreia ordinul contestat ar fi nelegal deoarece a fost emis înainte exercitării dreptului de recurs din partea intimatului-pârât, respectiv înainte ca încheierea din 24.05.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2018 care privea lămurirea dispozitivului sentinţei nr. 3527 din 04.08.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, se constată că instanaţ de fond a analizat în mod corect această ipoteză, arătând că printr-o încheiere de lămurire dispozitiv nu mai sunt puse în discuţie chestiunile de fond ale procesului, iar dispozitivul hotărârii nu poate suferi modificări, într-o asemenea procedură.

Înalta Curte apreciază ca fiind relevant cu privire la această critică şi faptul că în conformitate cu prevederile art. 274 din Legea nr. 53/2003: "Hotărârile pronunţate în fond sunt definitive şi executorii de drept." Aşadar, în litigiile referitoare la conflictele de muncă exercitarea unei căi de atac nu afectează caracterul definitiv şi executoriu al unei hotărâri, însă în prezentul litigiu critica privitoare la caracterul nedefinitiv al hotărârii priveşte încheierea prin care s-a lămurit dispozitivul hotărârii. Instanţa de recurs cu privire la procedura declarării recursului împotriva acestei închereri, în acord cu opinia instanţei de fond apreciază că acestă procedură nu prezintă relevanţă în contextul în care prin această procedură se lămuresc doar măsurile dispuse de instanţă ce privesc reintegrarea intervenientei B. în funcţia de rector.

Faţă de cele prezentate de către reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, respectiv aspecte teoretice privitoare la prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi argumente care privesc o analiză detaliată a fondului cauzei, instanţa de recus în acord cu prima instanţă, apreciază pe de-o parte că nu sunt apte prin ele însele să contureze o îndoială serioasă în ce priveşte legalitatea actului administrativ criticat, iar pe de altă parte analiza lor nu se poate efectua în acest cadru procesula. Procedura specială prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 presupune fără a prejudeca fondul, ca partea care apelează la ea să prezinte chiar şi scurte consideraţii care să genereze o suspiciune rezonabilă faţă de legalitatea actului, or în speţă, în faţa instanţei de fond acest lucru nu s-a întâmplat.

Instanţa de recurs, în analiza pe care o exercită asupra sentinţei recurate vizează aspecte de nelegalitate ale acesteia şi nu chestiuni detaliate ce ţin de o analiză pe fondul acţiunii în anulare a actului administrativ contestat.

În acest context, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, reclamanta neprezentând argumente clare în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat.

În ceea ce priveşte analiza îndeplinirii în cauză a condiţiei prevenirii unei pagube iminente, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat şi cea a prevenirii pagubei iminente trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ contestat.

În speţă, cum prima condiţie nu este îndeplinită, instanţa de recurs reţine că, chiar dacă instanţa de fond a efectuat o analiză în ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, la acest moment este de prisos o analiză a criticilor care vizează modalitatea în care instanţa de fond a făcut analiza cu privire la îndeplinirea în cauză a acestei condiţii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 211/2022 din data de 2 august 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 211/2022 din data de 2 august 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 februarie 2023