Inadmissibility of administrative action seeking only inoposability of repealed order due to non-compliance with statutory claims under Law No. 554/2004

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 30.08.2021 sub nr. x/2021, reclamantul Sindicatul Eco al Poliţiştilor de Penitenciare Târgu Ocna a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei:

- anularea Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 399/C/2007

- constatarea inopozabilităţii faţă de terţi a actului administrativ contestat.

Prin cererea formulată pentru termenul de judecată din 10.02.2022 reclamantul a precizat obiectul acţiunii ca fiind doar constatarea inopozabilităţii faţă de terţi a Ordinului nr. 399/C/2007.

2. Încheierea din 10 februarie 2022 şi hotărârea primei instanţe

2.1. Prin încheierea din 10 februarie 2022, Curtea de Apel Bacău a amânat pronunţarea la data de 24 februarie 2022.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 15/2022 din 24 februarie 2022, Curtea de Apel Bacău a respins acţiunea, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 10 februarie 2022 şi a sentinţei menţionate la pct. I.2 a declarat recurs reclamantul Sindicatul Eco al Poliţiştilor de Penitenciare Târgu Ocna, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

I. Recurentul-reclamant critică încheierea din 10.02.2022 prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţinând că instanţa de fond a pronunţat încheierea cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, întrucât a terminat cercetarea judecătorească fără a pune în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii cererii introductive. În acest fel, a fost încălcat atât rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului, dreptul reclamantului la un proces echitabil, cât şi principiul egalităţii armelor.

II. Cât priveşte sentinţa civilă, recurentul-reclamant susţine că aceasta este, pe de o parte, nemotivată, iar pe de altă parte, a fost dată cu încălcarea legii, fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Astfel, în "motivarea" sentinţei civile nr. 15/24.02.2022, Curtea de Apel Bacău nu se referă la niciunul dintre capetele de cerere formulate, deşi cu privire la unul dintre acestea (anularea OMJ nr. 399C/2007) s-a formulat o renunţare la judecată pe care instanţa de fond avea obligaţia să o pună în discuţia părţilor şi să ia act de renunţare prin hotărârea luată. Procedând astfel, Curtea de Apel Bacău a încălcat prevederile exprese ale art. 406 alin. (1), (4) şi (6) C. proc. civ.

Hotărârea instanţei de fond nu se circumscrie exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în condiţiile în care nu sunt analizate raporturile juridice dintre părţi prin prisma tuturor susţinerilor, apărărilor şi probelor de la dosar, inclusiv asupra existenţei abaterilor de la legalitate (nepublicarea OMJ nr. 399C/2007 în Monitorul Oficial al României - încălcarea art. 11 din Legea nr. 24/2000, respectiv art. 5 lit. H) din Legea nr. 202/1998).

Nu în cele din urmă, arată că OMJ nr. 399C/2007, a cărui inopozabilitate a solicitat să se constate prin hotărârea atacată, încalcă principiul ierarhiei actelor normative cuprinse în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată şi art. 77 şi 78 din aceeaşi lege.

Din punct de vedere doctrinar şi al tehnicii legislative, în cazul în care se abrogă actul normativ primar care a constituit temei pentru emiterea unui act normativ de reglementare secundară, de la data intrării în vigoare a actului de abrogare încetează a mai exista temeiul legal al emiterii actului de reglementare secundară. În consecinţă, de la momentul intrării în vigoare a actului normativ de abrogare încetează, ca urmare a ieşirii din vigoare a actului de reglementare primară abrogat, nu numai efectele acestui act, dar şi efectele actului normativ de reglementare secundară, întrucât a încetat temeiul juridic primar (actul de reglementare primară abrogat) al acestuia.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citat, intimatul-pârât Ministerul Justiţiei nu a formulat întâmpinare în cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Recurentul-reclamant a invocat în susţinerea recursului promovat, motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Motivul de nelegalitate invocat de recurentul-reclamant în raport de încheierea din 10.02.2022 şi întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, urmează să fie respins ca nefondat.

Recurentul-reclamant susţine că nepunerea în discuţia părţilor a excepţiei inadmisibilităţii cererii introductive, la termenul din 10.02.2022, când instanţa a reţinut cauza în pronunţare, reprezintă o încălcare a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii încheierii recurate.

Pentru a răspunde acestei critici, Înalta Curte constată că, prin întâmpinarea formulată faţă de cererea de chemare în judecată, pârâtul Ministerul Justiţiei s-a apărat în sensul că "este inadmisibilă o solicitare de revocare/anulare a unor prevederi dintr-un act normativ formal abrogat", iar reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care, la rândul său, a invocat o serie de excepţii.

Este adevărat că, la termenul din 10.02.2022, reprezentantul reclamantului nu a formulat concluzii în mod explicit asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, însă nici nu se poate susţine că acest aspect nu a fost pus în discuţia părţilor, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din cuprinsul încheierii aferente termenului de judecată, chiar acesta a solicitat ca "instanţa să nu ţină cont de apărările formulate de pârât prin întâmpinare (...)".

Pe de altă parte, din aceeaşi încheiere recurată reiese că, la interpelarea instanţei, partea reclamantă, recurentul din cauză, a precizat că, "prin prezenta acţiune solicită doar constatarea inopozabilităţii faţă de terţi, nu şi anularea, având în vedere că ordinul s-a anulat între timp (...)".

Înalta Curte reţine că aceasta este a doua precizare a acţiunii, având în vedere că, la un termen anterior, din 9 decembrie 2021, instanţa de fond constatase că reprezentantul reclamantului şi-a precizat acţiunea în acelaşi sens, respectiv că "obiectul acţiunii (...) priveşte constatarea inopozabilităţii Ordinului nr. 399/C/2007 (...)".

În contextul celor arătate, nu rezultă încălcarea rolului judecătorului fondului în aflarea adevărului, respectiv de a stabili în mod corespunzător obiectul cererii de chemare în judecată ci, dimpotrivă, rezultă că instanţa a exercitat un rol activ, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., de vreme ce, la termenul de judecată din 10.02.2022, a solicitat părţii din nou să formuleze precizări asupra obiectului acţiunii, iar faţă de această precizare instanţa a ajuns la raţionamentul juridic exprimat prin soluţia adoptată în cauză.

Cât priveşte susţinerile recurentului-reclamant privind încălcarea dreptului său la un proces echitabil şi principiul egalităţii armelor, se constată că aceste aspecte sunt invocate formal, din actele dosarului reieşind contrariul acestor susţineri.

Prin urmare, nu există temeiuri pentru a reproşa primei instanţe că ar fi încălcat principiile menţionate sau vreo regulă de procedură care atrage sancţiunea nulităţii, aşa încât alegaţiile părţii nu pot fi primite.

Cât priveşte criticile aduse sentinţei recurate subsumate art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge, ca nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că nu pot fi primite criticile recurentului-reclamant în condiţiile în care instanţa de fond a expus în întregime raţionamentul pe care se sprijină soluţia de respingere a cererii ca inadmisibilă, arătând atât motivele de fapt cât şi temeiul de drept pentru admiterea excepţiei.

Faptul că recurentul-reclamant nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la concluzia că hotărârea atacată nu este motivată.

În concluzie, nu este incident motivul de nelegalitate a hotărârii pronunţate în fond prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea cuprinzând motivele pe care se întemeiază şi, în acelaşi timp, necuprinzând motive contradictorii în raport cu dispozitivul hotărârii.

Examinând sentinţa atacată şi din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond, întrucât instanţa a aplicat judicios dispoziţiile de drept material incidente, considerentele prezentate justificând soluţia adoptată.

Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al prezentei decizii, iniţial, reclamantul a solicitat anularea Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 399/C/2007 şi constatarea inopozabilităţii faţă de terţi a actului administrativ contestat, iar ulterior, prin cererea formulată pentru termenul de judecată din 10.02.2022, reclamantul a precizat obiectul acţiunii ca fiind doar constatarea inopozabilităţii faţă de terţi a Ordinului nr. 399/C/2007.

Din interpretarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, redate şi în considerentele sentinţei atacate, rezultă că obiectul acţiunii în contencios administrativ îl poate constitui fie anularea unui act administrativ, fie obligarea unei autorităţi administrative care refuză să rezolve o cerere la rezolvarea acesteia şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Or, aşa cum rezultă din analiza cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la termenul din 10.02.2022, obiectul acesteia este reprezentat exclusiv de solicitarea de constatare a inopozabilităţii faţă de terţi a Ordinului nr. 399/C/2007 şi, ca atare, obiectul acţiunii nu se circumscrie dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea este acea sancţiune procedurală care împiedică soluţionarea pe fond a cererii introductive de instanţă, având ca efect neprimirea pretenţiilor deduse judecăţii, acestea rămânând, ca urmare a pronunţării inadmisibilităţii, neanalizate.

În fine, nefondată este şi critica recurentului-reclamant prin care se susţine încălcarea prevederilor art. 406 C. proc. civ., referitoare la condiţiile renunţării la judecată, din moment ce, din actele dosarului, nu rezultă că reclamantul ar fi formulat vreo cerere de renunţare la judecată, ci, doar că şi-a precizat acţiunea, după cum în mod corect a reţinut instanţa de fond.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs de către reclamant nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Sindicatul "Eco" al Poliţiştilor de Penitenciare Târgu Ocna, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Sindicatul "Eco" al Poliţiştilor de Penitenciare Târgu Ocna împotriva încheierii din 10 februarie 2022 şi împotriva sentinţei civile nr. 15/2022 din 24 februarie 2022, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 1 februarie 2024.