Revision appeal rejected as time-barred under one-month deadline from original judgment communication

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin sentinţa nr. 75 din 6.04.2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator special B., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa, C., consilier superior în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Dâmboviţa - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi D., inspector în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Dâmboviţa - Activitatea de Inspecţie Fiscală, Serviciul Inspecţie Fiscală, astfel cum a fost completată şi precizată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., prin administrator special B..

Prin Decizia nr. 488 din data de 29.01.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual Insolvenţă E., ca nefondat.

La data de 9.03.2021, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. prin administrator F., în contradictoriu cu intimatele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa prin D.G.R.F.P. Ploieşti şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti a formulat cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 75 din 6 aprilie 1017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin decizia nr 488/29.01.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul nr x/2014, în temeiul art. 21 din Legea nr. 554/2004, cu referire la Hotărârea CJUE pronunţată la 1 octombrie 2015 în Cauza C-201/14 şi la Decizia ICCJ nr. 45/1016.

2. Hotărârea Curţii de Apel Ploieşti

Prin sentinţa civilă nr. 21 din data de 21 februarie 2023, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii şi a respins cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 75 din data de 6.04.2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti formulate de revizuienta - reclamantă S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu intimatele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa prin D.G.R.F.P. Ploieşti şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, ca tardiv formulată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile menţionate anterior a declarat recurs revizuenta A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea analizării pe fond a cererii de revizuire formulate împotriva sentinţei civile nr. 75 din 6 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în cadrul dosarului nr. x/2014

Referitor la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuenta a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 554/2004, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1039/2012, precum şi a celor statuate prin Decizia nr. 45/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dezlegarea unor chestiuni de drept.

Admiţând excepţia tardivităţii, instanţa de judecată a considerat că sunt relevante dispoziţiile pct. 160 din Decizia nr. 45/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit cărora "... termenul de revizuire va curge de la data comunicării hotărârii definitive, supuse revizuirii". Astfel, instanţa a reţinut că nu poate fi primită interpretarea conform căreia termenul de o lună în care poate fi declarată calea extraordinară de atac a revizuirii ar începe să curgă de la data comunicării Deciziei pronuţate în recurs, întrucât o asemena decizie nu face obiectul revizuirii deduse judecăţii.

În opinia recurentei, instanţa de fond a apreciat în mod greşit dispoziţiile legale anterior enunţate, care prevăd posibilitatea declarării căii de atac a revizuirii în termen de o lună de la momentul pronunţării hotărârii definitive. Având în vedere că încălcarea normelor cuprinse în deciziile instanţei supreme a avut loc, primordial, prin hotărârea instanţei de fond, este evident motivul pentru care recurenta a înţeles să solicite revizuirea acestei hotărâri, iar nu a celei pronunţate în recurs.

Potrivit art. 21 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu prevederile Deciziei CCR nr. 1039/2012 şi ale Deciziei ICCJ nr. 45/2016, termenul de formulare a cererii de revizuire este de o lună de la data rămânerii definitive a hotărârii şi nu de la data comunicării hotărârii instanţei de fond, astfel cum în mod greşit a reţinut Curtea de Apel Ploieşti, întrucât această din urmă hotărâre nu era la acel moment definitivă, fiind deschisă calea de atac a recursului.

Subliniază faptul că hotărârea instanţei de recurs nu a fost comunicată până în prezent şi nici nu a fost redactată, astfel că se află încă în termenul pentru formularea cererii de revizuire cu privire la hotărârea instanţei de recurs.

Printr-un alt rând de critici, recurenta a invocat şi încălcarea dispoziţiilor art. 129, art. 148 din Constituţia României, ale art. 4 din Tratatul privind UE, ale art. 288 TFUE şi ale art. 509-513 din C. proc. civ., prin modul de soluţionare a excepţiei tardivităţii, lipsind-o de posibilitatea de a obţine aplicarea prioritară a dreptului comunitar.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea recurată este insuficient motivată cu privire la soluţia de admitere a excepţiei tardivităţii, întrucât nu a fost menţionat termenul în care putea fi introdusă cererea de revizuire a hotărârii de fond, raportat la rămânerea sa definitivă. În opinia sa, raţionamentul instanţei este greu de înţeles şi prin raportare la faptul că, în cauză, au fost acordate mai multe termene de judecată, în vederea ataşării dosarului de recurs şi într-un final, instanţa a procedat la soluţionarea cererii de revizuire, fără să mai aştepte ataşarea acestui dosar, încălcând dreptul la apărare al revizuentei.

4. Apărările formulate în cauză

Deşi legal citate, intimatele nu au formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013. Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 15 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

II.1. Răspunzând punctual criticilor aduse de recurentă sentinţei atacate, Înalta Curte observă că unul dintre motivele de casare invocate de aceasta este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în accepţiunea titularei căii de atac, hotărârea recurată fiind incomplet sau insuficient motivată, neputându-se înţelege raţionamentul instanţei de fond, întrucât aceasta nu a arătat care era termenul în care putea fi introdusă cererea de revizuire a hotărârii de fond, raportat la rămânerea sa definitivă.

Înalta Curte reţine că obligaţia de motivare a unei hotărâri judecătoreşti, conform prevederilor art. 425 C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părţilor, stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt, încadrarea în drept, expunerea unui raţionament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluţiei date în cauză, elemente ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii supuse recursului în prezenta cauză.

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, fiind respectate garanţiile unui proces echitabil şi ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În concret, Înalta Curte constată că instanţa a efectuat un examen laborios de legalitate, stabilind faptele şi aplicând dreptul incident, cu evidenţierea modificărilor legislative intervenite în materia dedusă judecăţii şi a prezentat pe larg raţionamentul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei de respingere a cererii de revizuire ca tardiv formulate, făcând trimitere atât la aspecte particulare ale speţei, respectiv la data comunicării sentinţei împotriva căreia s-a îndreptat revizuirea şi la data declarării acestei căi extraordinare de atac, cât şi la temeiurile de drept incidente, respectiv dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 şi Decizia nr. 45/2016 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unor chestiuni de drept, incidentă în prezenta cauză.

Împrejurarea că recurenta pârâtă nu este de acord cu soluţia pronunţată prin hotărârea recurată nu este de natură să conducă la concluzia încălcării disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel că Înalta Curte va respinge ca nefondate criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

II.2. În continuare, instanţa de control judiciar observă că, prin memoriul de recurs, subsumat aceluiaşi motiv de casare, recurenta-revizuentă a invocat încălcarea dreptului său la apărare, ca urmare a pronunţării sentinţei atacate de către instanţa de fond, fără a aştepta ataşarea dosarului de recurs, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deşi a acordat mai multe termene de judecată în acest scop.

Reîncadrând aceste critici de nelegalitate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge ca nefondate, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Potrivit art. 13 din C. proc. civ., "(1) Dreptul la apărare este garantat. (2) Părţile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condiţiile legii. (3) Părţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului. Ele pot să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege. (4) Instanţa poate dispune înfăţişarea în persoană a părţilor, chiar atunci când acestea sunt reprezentate."

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire a fost invocată la termenul de judecată din data de 19 aprilie 2022, la care procedura de citare a părţilor a fost legal îndeplinită, iar soluţionarea acestei excepţii a fost prorogată, succesiv, până la data de 21 februarie 2023, când a fost pronunţată sentinţa civilă ce face obiectul prezentului recurs.

Este adevărat că, în cauză, au fost acordate mai multe termene de judecată în vederea ataşării dosarelor nr. x/2014 şi nr. y/2014 aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însă această împrejurare nu împiedica instanţa de judecată să revină asupra măsurilor dispuse, în cazul în care nu le mai considera necesare. Singura îndatorire pe care o avea instanţa, pentru respectarea dreptului la apărare, era să pună în discuţia părţilor excepţia tardivităţii cererii de revizuire, în măsura în care acestea ar fi participat la şedinţa de judecată. Având termen în cunoştinţă, se prezumă că recurenta-revizuentă, în virtutea obligaţiei sale de a urmări în mod continuu stadiul procesului, avea posibilitatea luării la cunoştinţă şi formulării unor concluzii scrise sau orale cu privire la această excepţie, fiindu-i astfel respectat dreptul la apărare.

Aşadar, nu pot fi primite susţinerile recurentei-revizuente potrivit cărora aceasta a considerat, pe baza celor discutate la termenele anterioare, că instanţa nu va pune în discuţie fondul până la trimiterea dosarelor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, mai ales în condiţiile în care, prin sentinţa recurată, nu a fost examinat fondul, ci a fost admisă excepţia tardivităţii cererii de revizuire, care este o excepţie de procedură absolută şi peremptorie, ce face de prisos analiza fondului cauzei.

Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurentei-revizuente îi incumba obligaţia de a face dovada existenţei ipotezei încălcării unei norme de procedură sancţionate cu nulitatea necondiţionată, conform art. 176 din C. proc. civ. ori să invoce şi să probeze existenţa unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură, astfel cum impun dispoziţiile art. 175 din acelaşi act normativ.

Or, în speţă, nu este întrunită niciuna dintre aceste ipoteze legale, întrucât, pe de o parte, aspectul referitor la ataşarea dosarelor nu face parte din nulităţile exprese şi necondiţionate enumerate în cadrul art. 176 din C. proc. civ. şi pe de altă parte, recurenta-revizuentă nu a făcut dovada existenţei unei vătămări, ataşarea dosarelor neputând conduce la o altă soluţie decât cea dispusă de către instanţa de fond, întrucât acestea nu prezentau nicio relevanţă asupra termenului de declarare a căii extraordinare de atac a revizuirii.

În raport de considerentele arătate, Înalta Curte va respinge şi aceste critici de nelegalitate, ca nefondate.

II.3. Abordând recursul din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte observă că revizuenta A. S.R.L. şi-a întemeiat cererea de revizure pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004, care reglementează un caz de revizuire specific materiei contenciosului administrativ, constând în încălcarea, prin hotărârea definitivă atacată cu revizuire, a priorităţii dreptului unional, prevăzut de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţie.

Obiectul cererii de revizuire l-a constituit sentinţa civilă nr. 75 pronunţată la data de 6 aprilie 2017 de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Acest aspect este confirmat de motivele de fapt şi de drept invocate de către revizuentă în cuprinsul cererii de revizuire şi reiterate în memoriul de recurs.

Sentinţa atacată cu revizuire era supusă căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 27 din C. proc. civ.

Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la acea dată, termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire curge de la data comunicării hotărârii definitive.

Relevantă cu privire la acest aspect este şi Decizia nr. 45/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 386/23.05.2017, respectiv paragraful 102, potrivit căruia "Din cuprinsul art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004 rezultă că termenul de revizuire începe să curgă la data comunicării hotărârii supuse revizuirii".

Astfel, în raport de caracterul obligatoriu al acestei decizii în condiţiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de recurs reţine că termenul de revizuire începe să curgă la data comunicării hotărârii supuse revizuirii.

Este adevărat că, în litigiul pendinte, revizuenta a înţeles să îndrepte cererea de revizuire împotriva hotărârii pronunţate iniţial, asupra fondului cauzei şi nu a hotărârii definitive pronunţate de instanţa de recurs, însă această împrejurare nu poate schimba modul de calcul a termenului de exercitare a căii extraordinare de atac. Astfel, termenul de depunere a cererii de revizuire se raportează la hotărârea ce a făcut obiectul revizuirii.

Trebuie subliniat că termenele şi condiţiile în care pot fi exercitate căile de atac sunt reglementate prin norme de ordine publică, de la care nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga.

În acest context, nu pot fi primite susţinerile recurentei-revizuente potrivit cărora termenul de revizuire ar fi trebuit să curgă de la data comunicării hotărârii pronunţate în recurs, întrucât acest termen nu se poate raporta la o altă decizie decât ce care face obiectul revizuirii. Data pronunţării hotărârii din recurs prezintă relevanţă doar asupra aspectului determinării caracterului definitiv al sentinţei atacate cu revizuire, nu însă şi asupra termenului de exercitare a acestei căi de atac, care se raportează exclusiv la momentul comunicării hotărârii supuse revizuire, în speţă, a sentinţei civile nr. 75 din data de 6 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În raport de această dată, Înalta Curte constată că cererea de revizuire a fost formulată cu depăşirea termenului legal, astfel că, în mod corect, instanţa a admis excepţia tardivităţi introducerii cererii de revizuire şi a respins, în consecinţă, această cerere.

În concluzie, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 şi 8 C. proc. civ., fiind conformă prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi dată cu legala interpretare şi aplicare a normelor de drept material şi procedural, motiv pentru care, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurenta-revizuentă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 21 din data de 21 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.