Administrative refusal of vehicle registration due to Interpol stolen-vehicle flag and missing prosecution authority disposition

Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 07 mai 2021, pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Regia Autonomă Registrul Auto Român ("R.A. RAR") şi Regia Autonomă Registrul Auto Român - Reprezentanţa Bihor, a solicitat obligarea pârâtelor la eliberarea cărţii de identitate, cu menţiunile necesare în vederea înmatriculării, pentru autoturismul marca x, având număr de identificare x, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 771 din 7 octombrie 2021, Tribunalul Bihor, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

1.3. Prin sentinţa nr. 154/CA/2021 din 7 decembrie 2021, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bihor şi, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

1.4. Prin decizia nr. 465 din 27 ianuarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 192 din 27 septembrie 2022, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă, excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Reprezentanţei R.A.R. Bihor, invocate prin întâmpinare;

(ii) a respins cererea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă Registrul Auto Român - Reprezentanţa Bihor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, respectiv fără capacitate de folosinţă şi de exerciţiu;

(iii) a respins ca nefondată cererea formulată de A., în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă Registrul Auto Român.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 192 din 27 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022. Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., solicitându-se casarea în parte a hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine că prima instanţă a încălcat autoritatea de lucru judecat a Ordonanţei de clasare emise în dosarul nr. x/2018, prin care procurorul a reţinut că reclamantul nu a furat autoturismul în cauză şi că în Franţa nu s-au efectuat cercetări sub aspectul infracţiunii de furt. A mai reţinut procurorul că proprietarul anterior nu şi-a exprimat intenţia de recuperare a autoturismului, astfel că a dispus restituirea autoturismului şi a documentelor care fuseseră ridicate de la B., sora reclamantului.

Recurentul-reclamant invocă prevederile art. 1 alin. (1) şi (5), art. 11 pct. 7 şi 8, art. 6 şi art. 11 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 78/2000, susţinând că, în raport de motivarea ordonanţei de clasare şi de probele administrate, sunt îndeplinite condiţiile necesare înmatriculării autoturismului, câtă vreme autorităţile judiciare au stabilit irevocabil că autoturismul nu este furat. Faptul că acesta figurează pe o listă neactualizată de autorităţile franceze nu este opozabil intimatei, raportat la concluziile Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş.

Susţine recurentul-reclamant că, deşi instanţa de fond s-a prevalat de dispoziţiile art. 13 din O.G. nr. 78/2000, totuşi nu a existat o dovadă că certificarea autenticităţii autovehicului nu s-a putut realiza prin modalităţile prevăzute de acest articol, având în vedere că nu s-a modificat nimic la elementele de identificare ale autoturismului, iar actele emise de autorităţile din ţara de provenienţă sunt autentice. În ceea ce priveşte prevederile art. 21 alin. (2) şi (3) din H.G. nr. 1391/2006, atât timp cât instanţa se prevalează de un ipotetic dosar de furt din Franţa, consideră recurentul că trebuia să dispună înmatricularea autovehiculului conform alin. (3) care reglementează cazul de excepţie.

Mai susţine recurentul-reclamant că înscrierea făcută de autorităţile franceze în baza de date este neactualizată şi anterioară cercetărilor făcute în România în cadrul dosarului penal nr. x/2018, necorespunzând stării de fapt reale şi, totodată, are valabilitate limitată în timp, până la 01.06.2023.

4. Apărările formulate în cauză

În dosarul instanţei de recurs s-a depus întâmpinare de către intimata-pârâtă Regia Autonomă Registrul Auto Român, prin care s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu analiza pretinsului refuz nejustificat al pârâtei R.A. RAR, exprimat prin Adresa nr. x/13.11.2020, de înmatriculare a autoturismului folosit marca x, având număr de identificare x.

În susţinerea cererii, s-a arătat că autoturismul în discuţie a fost achiziţionat de pe teritoriul Uniunii Europene (Franţa), însă Registrul Auto Român a refuzat eliberarea cărţii de identitate a maşinii cu menţiunile necesare în vederea înmatriculării, motivat de faptul că, la momentul verificărilor în baza de date cu vehicule urmărite, autoturismul în cauză figurează ca dat în urmărire de autorităţile din Franţa.

A mai arătat reclamantul că Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş a efectuat cercetări în dosarul nr. x/2018, pentru infracţiunea de tăinuire, de care era vizată B., sora reclamantului. În urma cercetărilor, a fost emisă Ordonanţa de clasare din data de 30.12.2019, definitivă prin neatacare, prin care s-a constatat că autoturismul nu este furat şi s-a dispus restituirea acestuia şi a documentelor ridicate din posesia numitei B., împrejurare în raport de care reclamantul a considerat că sunt îndeplinite condiţiile pentru a se dispune obligarea pârâtului la liberarea cărţii de identitate a autoturismului cu menţiunile necesare înmatriculării.

Examinând motivele de fapt şi de drept ale cererii, prima instanţă a pronunţat o soluţie de respingere, constatând, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 13 din O.G. nr. 78/2000 pentru ca pârâtul să procedeze la certificarea autenticităţii vehiculului rutier şi nici cele prevăzute de art. 21 alin. (3) din H.G. nr. 1391/2006, întrucât organul de urmărire penală nu a emis dispoziţia prin care se permite înmatricularea până la finalizarea cercetărilor. Recurentul-reclamant a criticat această soluţie, prin prisma motivelor de nelegalitate referitoare la încălcarea autorităţii de lucru judecat şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente cauzei.

Înalta Curte va respinge, ca nefondat, motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., referitor la încălcarea autorităţii de lucru judecat a Ordonanţei de clasare emise la data de 30.12.2019, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, în dosarul nr. x/2018 . Raportat la dispoziţiile art. 430-431 C. proc. civ., în speţă nu este întrunită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză între pricina de faţă şi dosarul de urmărire penală amintit, pentru a fi incidentă autoritatea de lucru judecat raportat la soluţiile dispuse în cele două proceduri (civilă şi penală). În prezenta cauză, instanţa de contencios administrativ examinează legalitatea refuzului autorităţii pârâte R.A. RAR de a proceda la certificarea autenticităţii autoturismului în vederea înmatriculării, astfel cum a solicitat reclamantul A., analiză care nu are legătură cu obiectul cercetărilor derulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş în privinţa numitei B., cu privire la fapta de tăinuire.

Este adevărat că recurentul-reclamant s-a prevalat de considerentele ordonanţei penale de clasare pentru a susţine dreptul său la înmatricularea autoturismului în condiţiile art. 13 din O.G. nr. 78/2000 şi art. 21 alin. (3) din H.G. nr. 1391/2006, însă aspectele constatate de procurorul de caz vor fi avute în vedere din perspectiva modului de aplicare şi interpretare a normelor de drept incidente de către instanţa de fond, iar nu din perspectiva autorităţii de lucru judecat.

Referitor la motivele de nelegalitate subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată, de asemenea, că sunt nefondate criticile reclamantului, neputând fi decelat un caz de aplicare sau interpretare greşită a legii.

Cât priveşte soluţia şi conţinutul ordonanţei emise în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte constată că în acest dosar s-au efectuat cercetări sub aspectul infracţiunii de tăinuire prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen., organele de urmărire penală sesizându-se din oficiu, ca urmare a cererii depuse de numita B., sora reclamantului A., de eliberare a autorizaţiei de circulaţie provizorie pentru autoturismul în litigiu.

Aşadar, soluţia de clasare dispusă de organul de urmărire penală nu a privit infracţiunea de furt a autoturismului, care era înscrisă în evidenţele e-ASF Interpol de autorităţile franceze şi care a determinat refuzul R.A. RAR de eliberare a cărţii de identitate cu menţiunile necesare în vederea înmatriculării. Dimpotrivă, în cuprinsul ordonanţei de clasare s-a menţionat în mod expres că, referitor la modul în care numitul A. a intrat în posesia autoturismului, se efectuează cercetări de către organele abilitate din Franţa. De altfel, restituirea autoturismului şi a documentelor în posesia numitei B. s-a făcut cu obligaţia de a le păstra până la pronunţarea unei soluţii definitive în procesul penal, reţinându-se că autorităţile franceze nu au comunicat finalizarea cercetărilor, iar proprietarul francez nu şi-a exprimat intenţia de recuperare a autoturismului.

Într-adevăr, în cuprinsul ordonanţei de clasare s-a mai reţinut şi că, din actele existente la dosar (n.r.: dosarul de urmărire penală) nu rezultă că autoturismul respectiv ar fi fost furat, în Franţa fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii unei alte infracţiuni (abuz de încredere, delapidare). Însă această menţiune a Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, contradictorie faţă de conţinutul înscrierii din evidenţele e-ASF Interpol, nu schimbă în vreun fel concluzia anterior expusă. Indiferent de încadrarea faptei cercetate de organele judiciare franceze cu privire la modul de dobândire a autoturismului de către reclamantul A., aceasta nu făcea obiectul ordonanţei de clasare emise în dosarul nr. x/2018, care a privit doar infracţiunea de tăinuire pretins săvârşită de sora reclamantului (faţă de care s-a reţinut că fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege). Prin urmare, aspectele reţinute de procurorul român cu privire la inexistenţa furtului nu au relevanţă asupra cercetărilor realizate de organele judiciare franceze şi nu invalidează înscrierea din baza de date e-ASF Interpol, potrivit căreia autoturismul a fost semnalat ca fiind furat din localitatea Auxerre, Franţa, înscriere care a justificat refuzul R.A. RAR de a proceda la înmatricularea autoturismului.

Înalta Curte reţine că, şi în cazul furtului autoturismului, legea prevede posibilitatea înmatriculării, în condiţiile art. 21 alin. (2) şi (3) din H.G. nr. 1391/2006:

"(2) Autovehiculele şi remorcile reclamate ca fiind furate în România sau în străinătate şi date în urmărire de Inspectoratul General al Poliţiei Române nu se înmatriculează. (3) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) autovehiculele şi remorcile pentru care organul de urmărire penală a emis o dispoziţie prin care se permite înmatricularea până la finalizarea cercetărilor, caz în care în certificatul de înmatriculare şi în cartea de identitate a vehiculului se înscrie menţiunea "Autovehicul declarat furat din (ţară) la data de . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .".

După cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, în cauză, deşi organul de cercetare penală a propus această măsură, procurorul care a pronunţat ordonanţa de clasare nu a dat curs propunerii, motivat de împrejurarea că nu rezultă că autoturismul respectiv a fost furat. Înalta Curte constată că la dosarul cauzei nu s-a făcut dovada atacării ordonanţei de clasare prin mijloacele prevăzute de C. proc. pen., respectiv nici reclamantul, nici sora sa, subiect al cercetărilor pentru infracţiunea de tăinuire, nu au contestat măsura de respingere a aplicării dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din H.G. nr. 1391/2006. Instanţa de contencios administrativ nu poate dispune obligarea pârâtei la înmatricularea autoturismului în temeiul acestui text de lege, în condiţiile în care organul competent nu a emis dispoziţia prin care se permite înmatricularea, iar partea/părţile interesate nu au contestat această soluţie.

În ceea ce priveşte criticile reclamantului referitoare la aplicarea în speţă a art. 13 din O.G. nr. 78/2000, Înalta Curte constată că norma legală se referă la obligativitatea certificării autenticităţii vehiculelor rutiere, cu excepţia celor noi, pentru înmatricularea în România. Recurentul-reclamant a susţinut că această certficare putea fi făcută, câtă vreme nu s-a modificat nimic la elementele de identificare ale autoturismului, iar actele emise de autorităţile din ţara de provenienţă sunt autentice, argument la care Înalta Curte nu achiesează. Semnalarea autoturismului ca făcând obiectul unei infracţiuni de furt se opune certificării autenticităţii acestuia în condiţiile art. 13 din O.G. nr. 78/2000, atât timp cât modalitatea de dobândire, suspectată a fi implicat o infracţiune, ridică îndoieli nu doar cu privire la dreptul de proprietate, ci şi la elementele de identificare ale autoturismului achiziţionat prin actele de dobândire contestate.

Cât priveşte termenul de valabilitate a înscrierii semnalând furtul în baza de date e-ASF Interpol, respectiv până la data de 01.06.2023, Înalta Curte reţine că împlinirea acestui termen la data soluţionării recursului nu prezintă relevanţă, câtă vreme obiectul analizei instanţei de control judiciar îl reprezintă doar refuzul pretins nejustificat al pârâtei, exprimat la data de 13.11.2020, contestat prin cererea de chemare în judecată. Legalitatea actului administrativ asimilat este examinată în raport de datele existente la data emiterii lui, iar nu de aspecte survenite ulterior. Recurentul-reclamant are posibilitatea de a adresa o nouă cerere către intimata-pârâtă R.A. RAR, ulterior expirării valabilităţii înscrierii în baza de date e-ASF Interpol, cerere ce va fi analizată de autoritatea publică în raport de noua stare de fapt şi în concordanţă cu prevederile legale incidente.

Pentru toate aceste considerente, instanţa de recurs constată că în mod corect a reţinut Curtea de Apel Oradea că în speţă nu se relevă existenţa unui refuz nejustificat al autorităţii pârâte, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. Nefiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 192 din 27 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 31 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.