Validity of private-law set-off in capital reduction vs. heat subsidy debt; judicial review of General Assembly resolution in administrative proceedings

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia civilă la data de 15.11.2013 sub nr. x/2013 reclamanta Termica S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii MUNICIPIUL SUCEAVA, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SUCEAVA şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA prin PRIMAR anularea notei contabile nr. 75/2010 şi a operaţiunii de compensare prin care s-a realizat compensarea sumei de 70.000.000 RON datorată de municipiul Suceava către reclamantă cu titlu de subvenţie pentru perioada 2006-2009 pentru producerea, furnizarea, distribuţia şi transportul agentului termic în municipiul Suceava cu aceeaşi sumă datorată de reclamantă către municipiu ca urmare a reducerii capitalului social al acesteia, conform HCL Suceava nr. 340/2009, precum şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 93.312.889.22 RON RON din care 70.000.000 RON RON cu titlu de subvenţie datorată pentru perioada 2006-2009 pentru producerea, furnizarea, distribuţia şi transportul agentului termic în municipiul Suceava, iar 23.312.889,22 RON RON reprezentând actualizarea cu rata inflaţiei de la data scadenţei pentru plata subvenţiei aferentă fiecărui an şi până la data de 30.09.2013 dar şi la plata sumei reprezentând actualizarea cu rata inflaţiei de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la plata efectivă a debitului datorat. De asemenea, pentru termenul din 3.02.2014 reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Suceava nr. 340/2009 privind acordul de reducere a capitalului social al acesteia.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Primăria Municipiului Suceava a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Suceava, precum şi excepţia tardivităţii acţiunii, având ca obiect anulare notă contabilă şi anulare operaţiune compensare, în raport cu prevederile art. 79 din Legea nr. 85/2006.

Au formulat întâmpinare şi Municipiul Suceava şi Consiliul Local al Municipiului Suceava prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestora.

Prin sentinţa civilă nr. 209 din 2.02.2015 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia civilă s-a admis excepţia de necompetenţă funcţională şi s-a declinat cauza în favoarea secţiei de contencios administrativ a aceleaşi instanţe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ sub nr. x/2013* care la rândul său prin sentinţa civilă nr. 773 din 19 martie 2015 a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Suceava cu motivarea că creanţele fiscale pretinse depăşesc suma de 1.000.000 RON.

După înregistrarea dosarului pe rolul Curţii de Apel Suceava, prin încheierea nr. 2060/18.05.2015 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de strămutare a cauzei formulată de către reclamantă, cauza fiind strămutată la Curtea de Apel Cluj, cu păstrarea actelor îndeplinite.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2013*. Prin sentinţa civilă nr. 377/2015 cauza a fost declinată în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, apreciindu-se că acţiunea principală deduce judecăţii o chestiune de drept privat, iar nu de contencios fiscal.

Prin decizia nr. 215 din 3 februarie 2016 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a stabilit competenţa în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj sub nr. x/2016.

La data de 7 octombrie 2020, A. S.R.L. a formulat cerere de intervenţie voluntară accesorie în favoarea reclamantei, încuviinţată în principiu prin încheierea din 10 decembrie 2020.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 56 din 25 februarie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondate, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Termica S.A., reprezentată prin lichidatorii judiciari B. S.R.L. şi C., şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Suceava şi Consiliul Local al Municipiului Suceava.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Suceava.

A respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a HCL al Municipiului Suceava nr. 340/22.12.2009.

A respins acţiunea formulată de reclamanta Termica S.A., reprezentată prin lichidatorii judiciari B. S.R.L. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Suceava şi Consiliul Local al Municipiului Suceava, ca nefondată, iar în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Suceava, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

A respins cererea de intervenţie accesorie formulată A. S.R.L..

3. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta Termica S.A., reprezentată prin lichidatorii judiciari B. S.R.L. şi intervenientul accesoriu C., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar, reţinerea în vederea rejudecării, cu consecinţa admiterii excepţiei de nelegalitate şi a acţiunii.

3.1. Reclamanta Termica S.A., în cererea sa de recurs, a considerat că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., sentinţa fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a următoarelor norme de drept material: art. 4 din Legea nr. 554/2004, art. 4 şi art. 8 din O.G nr. 36/2006, art. 1 din O.U.G. mv 51/2010, art. 1 din H.G. nr. 994/2010 privind repartizarea către bugetele locale a unor sume pentru centralele electrice de termoficare, art. 1143 - 1145, art. 1147 C. civ. 1865, art. 131 alin. (4), art. 132, art. 15324 şi art. 208 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, art. 35 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, art. 39 alin. (3), art. 45 alin. (3), art. 62, art. 67 din Legea nr. 215/2001, art. 1 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 51/2006, art. 135 alin. (4), art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., precum şi celelalte dispoziţii legale la care face referire în cererea de recurs,

I Motive de casare cu privire la soluţia de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate a Hotărârii nr. 340 din 22.12.2009 a Consiliului Local al municipiului Suceava.

O primă critică de nelegalitate cu privire la soluţia de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate constă în faptul că prima instanţă, în mod greşit, a statuat că, între actul administrativ care face obiectul excepţiei si cel care face obiectul acţiunii principale, ar trebui să existe un raport de dependentă.

Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu prevede o astfel de condiţie. Când analizează legătura actului administrativ individual faţă de care a fost invocată excepţia de nelegalitate şi fondul cauzei, instanţa trebuie să se raporteze la fondul cauzei, deci la obiectul cererii de chemare în judecată.

Curtea de Apel Cluj a reţinut că HCL nr. 340 din 22.12.2009 este ulterioară Hotărârii AGA din data de 18.12.2009, astfel încât nu ar exista vreo legătură între cele două acte, făcând abstracţie de faptul că obiectul acţiunii este cu totul altul. Prin acţiune nu a solicitat anularea Hotărârii AGA din data de 18.12.2009, ci a Notei contabile nr. 75 din 31.03.2010 şi a operaţiunii de compensare, acte juridice care sunt ulterioare HCL nr. 340 din 22.12.2009.

Judecătorul fondului trebuia să analizeze legătura dintre actul administrativ pentru care a fost invocată excepţia de nelegalitate şi operaţiunea de compensare solicitată a fi anulată prin acţiune, respectiv dacă HCL nr. 340 din 22.12.2009 are vreo legătură cu această operaţiune în integralitate a ei.

Contrar celor statuate de prima instanţă, constatarea nelegalităţii HCL nr. 340 din 22.12.2009 conduce la invalidarea operaţiunii de compensare a cărei anulare a solicitat-o prin acţiune, deoarece HCL nr. 340 din 22.12.2009 este un act care a stat la baza operaţiunii de compensare, prin care a fost exprimat acordul municipiului Suceava pentru compensarea sumei de 70.000.000 RON, fără de care operaţiunea de compensare nu mai exista.

Fiind vorba despre compensarea unei creanţe invocate de către o persoană juridică de drept public, respectiv o unitate administrativ teritorială, era obligatorie existenţa unei hotărâri de consiliu local în acest, sens, astfel încât, în lipsa acestei hotărâri, nu se mai poate conchide că avut loc compensarea sumei de 70.000.000 RON. Nu se poate considera că Hotărârea AGA din data de 18.12.2009 este singurul act care stă la baza operaţiunii de compensare, întrucât acesta este un act juridic care emană doar de la S.C. TERMICA S.A. şi care cuprinde doar voinţa acestui creditor.

În speţa dedusă judecăţii, judecătorul fondului face confuzie între cele două persoane care au calitatea de subiecţi în operaţiunea de compensare, respectiv S.C. TERMICA S.A. şi municipiul Suceava, reţinând în mod eronat că, simplul fapt că deliberativul local a luat act de această hotărâre şi a fost de acord cu prevederile ei, nu reprezintă o substituire a voinţei societăţii reclamante, persoană juridică distinctă de autoritatea publica locală.

Legătura dintre HCL nr. 340/22.12.2009, operaţiunea de compensare, şi Hotărârea AGA din 18.12.2009 este dovedită de faptul că TERMICA S.A. a formulat cererea de menţiuni înregistrată la ORC Suceava cu nr. x/22.12.2009 prin care a fost depusă la ORC Hotărârea AGA din data de 18.12.2009, la cerere fiind ataşată. la solicitarea O.R.C. si HCL nr. 340 din 22.12.2009.

Acordul municipiului Suceava cu privire la operaţiunea de compensare este dat exclusiv prin HCL nr. 340 din 22.12.2009, iar nu prin Hotărârea AGA Termica din data de 18.12.2009, aşa cum în mod greşit sugerează judecătorul fondului.

Hotărârea AGA Termica din data de 18.12.2009 îşi produce efecte şi este obligatorie doar pentru S.C. TERMICA S.A.. iar nu şi pentru municipiul Suceava, căruia îi este doar opozabilă şi după regulile de mandat, după cum reiese din chiar prevederile art. 3 şi art. 4 din hotărâre.

Deşi instanţa şi-a însuşit punctul de vedere al pârâţilor, care au susţinut că HCL nr. 340 din 22.12.2009 nu produce niciun efect asupra compensării sumei de 70.000.000 RON, din exprimarea utilizată de organul deliberativ în cuprinsul HCL nr. 340 din 22.12.2009 este evident că acesta şi-a exprimat ACORDUL cu privire prevederile Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor de la S.C. TERMICA S.A. din data de 18.12.2009, printre care şi compensarea sumei de 70.000.000 RON ce se cuvine acţionarului unic, cu datoria reprezentând subvenţia pentru acoperirea diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuţie si furnizare a energiei termice livrate populaţiei si preţul local de facturare. HCL nr. 340 are legătură cu fondul litigiului, deoarece municipiul Suceava a compensat suma de 70.000.000 RON în baza acesteia, reprezentând acordul de voinţă a organului deliberativ, astfel încât excepţia de nelegalitate este admisibilă.

Soluţia a fost dată cu aplicare greşită a prevederilor art. 4 din legea contenciosului administrativ şi a prevederilor art. 1143 - 1145, art. 1147 C. civ. 1865. Având în vedere că prima instanţă a respins excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă, fără a cerceta fondul acesteia, se impune casarea cauzei şi trimiterea ei spre rejudecare.

În cazul în care instanţa supremă va considera că excepţia este admisibilă şi va proceda la analizarea fondului ei, solicită admiterea acesteia.

II Motive de recurs referitoare la fondul litigiului.

Având de analizat legalitatea operaţiunii de compensare, judecătorul fondului ar fi trebuit să verifice dacă erau îndeplinite condiţiile pentru realizarea compensării, respectiv dacă cele două creanţe reciproce aveau caracter cert, lichid şi exigibil, dacă acordul creditorilor pentru compensare a fost exprimat în mod legal şi dacă cele două creanţe puteau fi compensate din punct de vedere legal, raportat la regimul special al creanţei deţinută de S.C. TERMICA S.A..

Din analiza considerentelor sentinţei se poate observa faptul că judecătorul fondului nu a realizat o astfel de analiză, respectiv, dacă au fost îndeplinite condiţiile impuse de art. 1143 -1145, art. 1147 C. civ. 1865, precum şi cele ale art. 4 şi 8 din O.G. nr. 36/2006 privind unele măsuri pentru funcţionarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populaţiei, care stabilesc că subvenţiile acordate de lege operatorilor sunt folosite numai pentru compensarea costurilor legate de prestarea acestor servicii şi a pierderilor înregistrate conform art. 52, ceea ce echivalează cu faptul că nu a fost cercetat fondul cauzei.

Instanţa şi-a concentrat întreaga motivare pe faptul că din moment ce Hotărârea AGA din 18.12.2009 nu a fost anulată, creanţa deţinută de municipiul Suceava este una certă, lichidă şi exigibilă, fiind susceptibilă de compensare.

Ceea ce nu a analizat instanţa de fond este dacă, chiar în ipoteza existentei celor două creanţe, compensarea celor două creanţe era posibilă. Totodată, prima instanţă nu a analizat dacă acordul mun. Suceava pentru operaţiunea de compensare a fost exprimat în mod legal şi, fără temei, a făcut abstracţie de existenţa HCL nr. 340/22.12.2009.

Recurenta susţine că a formulat cererea de menţiuni înregistrată la ORC Suceava cu numărul x/22.12.2009 prin care a fost depusă Hotărârea AGA din data de 18.12.2009, la cerere fiind ataşată si HCL nr. 340/22.12.2009. Instanţa de fond a dat dovadă de superficialitate deoarece a reţinut că actul înregistrat la ORC Suceava a fost reprezentat de Hotărârea AGA S.C. TERMICA S.A. din data de 18.12.2009, singurul supus publicităţii, tară a verifica si fără a avea la dosar documentaţia existentă la ORC.

În dovedirea acestui aspect, a depus ataşat cererii de recurs înscrisuri noi reprezentate de actele care au stat la baza cererii de menţiuni înregistrată la ORC Suceava cu nr. x/22.12.2009 soluţionată prin Încheierea judecătorului delegat la ORC nr. 9521/23.12.2009, teza probatorie, fiind reprezentată de faptul că HCL nr. 340 din 22.12.2009 a fost depusă la ORC Suceava odată cu Hotărârea AGA din data de 18.12.2009, solicitând încuviinţarea acestui mijloc de probă, conform art. 492 C. proc. civ.

Deosebit de aceasta, instanţa de control judiciar trebuie să aibă în vedere faptul că acţionarul unic al S.C. TERMICA Suceava a fost şi este municipiul Suceava, iar reprezentanţii acţionarului unic au fost aleşi dintre consilierii locali. Practic aceleaşi persoane adoptau hotărâri AGA, dar şi hotărâri de consiliu local cu privire la patrimoniul societăţii.

În cazul de faţă şi Hotărârea AGA S.C. TERMICA S.A. din data de 18.12.2009, dar şi HCL nr. 340 din 22.12.2009 au fost adoptate de aceleaşi persoane fără a exista posibilitatea ca S.C. TERMICA S.A. să exercite vreun control asupra acestora, deoarece hotărârile AGA puteau fi atacate doar de acţionarii care ar fi votat împotrivă, după cum dispune art. 132 din Legea nr. 31/1990.

1. O primă critică de nelegalitate este aceea că, prima instanţă în mod nelegal a reţinut că prin Decizia nr. 215 din 03.02.2016, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie nu a dezlegat natura juridică a notei contabile, regulatorul de competenţă pronunţându-se exclusiv ca urmare a aplicării unor reguli de procedură.

Pe lângă faptul că obiectul acţiunii îl reprezintă şi anularea operaţiunii de compensare, nu numai anularea notei contabile, consideră că prima instanţă a nerespectat autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 215 din 03.02.2016. Pentru a stabili instanţa competentă, ÎCCJ a avut în vedere faptul că suma de 70.000.000 RON solicitată prin acţiune reprezintă o creanţă derivată din sumele bugetare.

Fiind vorba despre compensarea unei creanţe fiscale, instanţa de fond era ţinută să analizeze regimul juridic al creanţei fiscale şi să stabilească dacă din punct de vedere legal era posibilă compensarea acesteia cu o creanţă comercială de drept comun, născută din diminuarea capitalului social cu suma de 70.000.000 RON.

O asemenea verificare nu a avut loc, instanţa analizând creanţa S.C. TERMICA S.A. din punct de vedere societar, fiind nesocotită autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 215 din 03.02.2016 a ÎCCJ.

2. Sentinţa recurată este nelegală şi din prisma faptului că prima instanţă a hotărât că nota contabilă este un document de înregistrare în contabilitate a unei operaţiuni, emis chiar de către reclamantă, care are la bază Hotărârea AGA din 18.12.2009, prin care reprezentanţii acţionarului unic al reclamantei au hotărât reducerea capitalului social al acesteia cu suma de 70.000.000 RON şi compensarea acestei sume cu creanţa reclamantei de aceeaşi valoare.

2.1. În mod nelegal a stabilit judecătorul fondului că nota contabilă întocmită cu privire la operaţiunea de compensare şi operaţiunea de compensare au fost realizate doar în baza Hotărârea AGA din 18.12.2009 şi că HCL al Municipiului Suceava nr. 340/22.12.2009 nu are nicio legătură cu operaţiunea de compensare.

Fiecare dintre cei doi creditori trebuiau să îşi exprime acordul cu privire la compensare, însă instanţa de fond a analizat doar acordul dat de S.C. TERMICA S.A., exprimat prin Hotărârea AGA din 18.12.2009, fără a mai analiza şi dacă a existat acordul municipiului Suceava cu privire la compensare.

Deşi a arătat că municipiul Suceava a fost de acord cu compensarea sumei de 70.000.000 RON prin HCL al Municipiului Suceava nr. 340/22.12.2009, instanţa de fond a făcut abstracţie de acest act juridic.

Prin HCL nr. 340/22.12.2009 a fost adoptat acordul municipiului Suceava cu operaţiunea de compensare, însă instanţa de fond a refuzat să analizeze acest act şi să verifice legalitatea acestuia şi implicit a întregii operaţiunii de compensare, hotărârea primei instanţe fiind nelegală şi netemeinică.

2.2. Deşi judecătorul fondului a reţinut că, din cuprinsul notei contabile 75/31.03.2010 rezultă că s-a înregistrat diminuarea capitalului social şi stingerea datoriei societăţi în baza Hotărârii AGA din 18.12.2009, a încheierii judecătorului delegat nr. 9521/23.12.2009 şi a rezoluţiei Directorului ONRC - ORC Suceava nr. 2170/16.03.2010, acesta nu a ţinut cont de faptul că încheierea judecătorului delegat nr. 9521/23.12.2009 a avut la bază atât Hotărârea AGA din 18.12.2009 cât si HCL nr. 340/22.12.2009, acte care au fost depuse deopotrivă la ORC Suceava ataşate cererii soluţionată prin încheierea judecătorului delegat nr. 9521/23.12.2009.

3. Instanţa de fond nesocoteşte prevederile art. 1143 - 1145, art. 1147 C. civ. 1865, dar şi cele ale art. 4 şi art. 8 din O.G. nr. 36/2006, întrucât, pe de o parte, nu a fost analizată legalitatea acordului municipiului Suceava pentru aprobarea compensării, iar, pe de altă parte, dacă subvenţia putea fi compensată cu o creanţă născută din diminuarea capitalului social, sau putea fi folosită numai pentru compensarea costurilor legate de prestarea acestor servicii de furnizare a agentului termic si a pierderilor înregistrate.

Or, dacă consiliul local aprobă hotărâri cu privire la patrimoniul U.A.T - ului, exercitând totodată drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor deţinute la societăţi comerciale sau regii autonome, este evident că o hotărâre de consiliu local privind aprobarea compensării era obligatorie, neputându-se face abstracţie de existenţa HCL nr. 340/22.12.2009, a cărei legalitate trebuia să fie analizată de instanţa de contencios administrativ.

Prin urmare, este nelegală aserţiunea primei instanţe conform căreia Hotărârea AGA din 18.12.2009 a fost suficientă pentru realizarea operaţiunii de compensare şi că HCL nr. 340/22.12.2009 nu ar avea nicio influenţă asupra acestei operaţiuni, fiind în situaţia în care nu a fost cercetat fondul cauzei.

4. Instanţa a refuzat sa analizeze regimul juridic al creanţei S.C. TERMICA S.A. în sumă de 70.000.000 RON RON cu titlu de subvenţie datorată pentru perioada 2006-2009, solicitată prin capătul doi de cerere.

Aceste argumente prezentate de prima instanţă sunt în dezacord cu aspectele statuate de către ÎCCJ prin Decizia nr. 215 din 03.02.2016 în care s-a stabilit instanţa competentă prin prisma cuantumului creanţelor fiscale pretinse în dosar. Odată stabilită instanţa competentă, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, orice alte aspecte statuări referitoare la natura de act administrativ fiscal a notei contabile şi a Hotărârii AGA din 18.12.2009 sunt de prisos.

Instanţa de fond trebuia sa analizeze obiectul cererii de chemare în judecată în modalitatea în care a fost investită, iar nu să menţioneze că în cauză nu s-a solicitat anularea unui act administrativ fiscal, soluţia fiind nelegală deoarece nu s-a respectat autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 215 din 03.02.2016.

O altă critică priveşte faptul că cel de-al doilea capăt de cerere are temei şi cauză diferite faţă de primul capăt de cerere deşi între ele există o legătură.

Este vorba despre o obligaţie legală existentă în sarcina pârâţilor pentru perioada 2006-2009, pe care aceştia nu şi-au îndeplinit-o decât parţial, subvenţia neachitată pentru această perioadă fiind în valoare de 70.000.000 RON.

Deşi este vorba despre capete de cerere având cauze diferite, acestea au o strânsă legătură între ele, astfel încât Curtea de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal trebuia să soluţioneze cererea de chemare în judecată în integralitatea ei.

Cum pârâţii au invocat compensarea sumei solicitate, instanţa trebuia să analizeze dacă erau îndeplinite condiţiile pentru a opera compensare .şi dacă dispoziţiile legale care reglementează plata subvenţiilor permit compensarea acestora cu o creanţă de drept comun său trebuie utilizate doar pentru scopul pentru care au fost legiferate.

5 Cu privire la fondul cauzei, solicită ca, în rejudecare, dacă nu va fi trimisă cauza la Curtea de Apel Cluj, admiterea cererii de chemare în judecată.

5.1 în cazul în care va fi admisă excepţia de nelegalitate a HCL nr. 340/2009, aceasta nu va fi luată în considerare la soluţionarea cererii de chemare în judecata, astfel încât lipseşte acordul Consiliului Local al Municipiului Suceava privind compensarea sumei de 70.000.000 RON ce se cuvine acţionarului unic cu datoria reprezentând subvenţia pentru acoperirea diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice' livrate populaţiei şi preţul local de facturare.

5.2 Consideră că şi în situaţia în care nu va fi admisă excepţia de nelegalitate se impune a fi admisă cererea de chemare în judecată.

Chiar dacă instanţa de contencios va constata că HCL nr. 340 din 22.12.2009 este legală, instanţa trebuie să procedeze şi la analizarea legalităţii operaţiunii de compensare în sensul de a verifica dacă cele două creanţe opuse erau certe, lichide şi exigibile, dacă erau îndeplinite condiţiile art. 1143 - 1145 C. civ. 1865, precum şi dacă se află în situaţiile de excepţie reglementate de art. 1147 C. civ. 1865, în care compensarea nu poate opera.

La realizarea operaţiunii de compensare au fost încălcate dispoziţiile legale care reglementează operaţiunea juridică a compensării respectiv prevederile art. 1147 C. civ. 1865.

În drept, art. 488 pct. 8 C. proc. civ., precum şi celelalte dispoziţii legale la care am făcut referire în cererea de recurs.

Prin adresa nr. x/20.08.2021, recurenta Termica a formulat o cerere de completare a motivelor de recurs, prin care s-a arătat că, pe lângă motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a înţeles să invoce şi motivele de casare reglementate de art. 488 pct. 5, 6 şi 7 C. proc. civ.

A arătat că aceste motive sunt dezvoltate prin cererea de recurs iniţială, prin care a arătat că instanţa nu a analizat fondul cererii, nu a analizat legalitatea operaţiunii de compensare. De asemenea, instanţa a încălcat normele de procedură reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004, respingând ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate, fără a mai analiza fondul acesteia, respectiv nu s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere principale cu care a fost învestită din cauza erorilor de calificare juridică a acesteia. A fost încălcat efectul pozitiv al Deciziei nr. 215/03.02.2015 pronunţată de ÎCCJ.

3.2. A promovat recurs şi intervenienta A. S.R.L., prevalându-se de cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ., care a solicitat casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare. În subsidiar, a solicitat casarea în totalitate a sentinţei, admiterea excepţiei de nelegalitate a Hotărârii nr. 340 din 22.12.2009 a Consiliului Local al municipiului Suceava şi admiterea integrală a cererii de chemare în judecată.

I) Incidenţa motivului 1 de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sub 3 aspecte distincte:

a) Sub un prim aspect, invocă încălcarea normelor procedurale care reglementează instituţia autorităţii de lucru judecat.

Astfel, prin motivarea sentinţei recurate, judecătorul fondului a încălcat autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 215 din 03.02.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2013.

b) Sub un al doilea aspect de nulitate, invocă neobservarea formelor legale ale dispoziţiilor art. 30 alin. (3) C. proc. civ. cu consecinţa încălcării art. 22 alin. (6) C. proc. civ. si a principiului disponibilităţii prevăzut de art. 9 C. proc. civ. si a aplicării eronate a principiului accesorium sequitur principale, determinând nesoluţionarea a doua capete de cerere principale şi, implicit, încălcarea art. 6 par. l şi 3 C.E.D.O.

Astfel, instanţa de fond a omis să observe că, în ceea ce priveşte solicitările înscrise la prima liniuţa din acţiunea introductivă de instanţa, acestea nu constituie doar un prim capăt de cerere singular, ci include doua capete de cerere distincte, respectiv:

- Anularea Notei contabile nr. 75 din 31.03.2010 şi

- Anularea operaţiunii de compensare, iar in privinţa acestui din urmă capăt de cerere, instanţa nu a realizat o cercetare judecătoreasca corespunzătoare si nu s-a pronunţat distinct asupra sa, deşi a fost legal învestită.

Totodată, instanţa nu s-a pronunţat nici asupra celui de-al treilea capăt de cerere in pretenţii - Obligarea pârâţilor la plata sumei de 93.312.889,22 RON RON.

Cele două capete de cerere, sunt independente, principale, iar soluţionarea uneia nu determină aceeaşi soluţie în cealaltă, ci necesită judecată distinctă.

În plus, nu este vorba doar despre o omisiune a instanţei de a se pronunţa asupra celui de-al doilea capăt de cerere, ci nepronunţarea se datorează unei greşeli procedurale de judecată, de calificare juridică a cererii, pe care - în mod eronat - instanţa a apreciat-o ca având caracter "accesoriu".

c) Sub un al 3-lea aspect, invocă aplicarea eronată a legii procesuale sub aspectul soluţiei de respingere ca inadmisibila a excepţiei de nelegalitate.

Soluţionarea eronată a unei excepţii, ca şi aplicarea eronată a sancţiunilor procedurale, precum şi nerespectarea principiilor fundamentale ale procesului civil determină nulitatea necondiţionată de vătămare a actelor de procedură ce le conţin, în temeiul art. 176 pct. 6 C. proc. civ.

II) Referitor la cel de-al doilea motiv de casare, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (nemotivarea corespunzătoare a hotărârii), argumentele sunt următoarele:

Sub un prim aspect, invocă greşita soluţie prin care s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate a H.C.L. nr. 340 din 22.12.2009 care atrage şi incidenţa motivelor de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 si 7 C. proc. civ., cât şi consecinţa nemotivării hotărârii cu privire la această excepţie,

Contrar celor reţinute în hotărâre, soluţionarea excepţiei de nelegalitate se impunea, întrucât, o eventuală admitere a acesteia avea ca efect direct invalidarea operaţiunii de compensare a cărei anulare a fost solicitată prin acţiune. Raţionamentul este bazat pe argumentul că HCL nr. 340 a constituit unul din actele juridice care a stat la baza operaţiunii de compensare. În mod cert şi neechivoc, prin această hotărâre, Mun. Suceava si-a exprimat acordul privind la compensarea sumei de 70.000.000 RON. În lipsa unui astfel de acord, operaţiunea de compensare nu ar mai fi fost posibilă.

În pofida considerentelor din hotărâre, condiţia impusă de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este îndeplinită. în sensul că de actul administrativ cu caracter individual care a făcut obiectul excepţiei de nelegalitate. depindea esenţialmente soluţionarea litigiului în fond.

Totodată, refuzul judecătorului de a se pronunţa pe excepţia de nelegalitate echivalează cu însăşi nemotivarea, fapt pentru care hotărârea este dată cu nerespectarea exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Sub un alt aspect, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra a două capete de cerere principale, respectiv, acţiunea in anularea operaţiunii de compensare şi acţiunea în pretenţii.

În special, neanalizarea şi nepronunţarea asupra legalităţii operaţiunii de compensare - fapt care a condus si la nestabilirea situaţiei de fapt, deşi aceasta rezulta vădit din înscrisurile dosarului - dincolo de faptul că a determinat aplicarea legii la o situaţie de fapt eronată, echivalează cu nemotivarea hotărârii, nepermiţând nici exercitarea controlului judiciar de către instanţa de recurs.

Al patrulea motiv de casare, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. vizează greşita soluţie pronunţată pe fondul cauzei, ca urmare a aplicării si interpretării eronate a legii de drept material

In mod nelegal instanţa fondului a apreciat că operaţiunea de compensare a fost legală, prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul realizării ei. Judecătorul fondului nu a verificat îndeplinirea condiţiilor pentru a opera compensarea, mai exact dacă cele două creanţe au caracter reciproc, cert, lichid şi exigibil, dacă acordul creditorilor a fost exprimat în mod legal şi dacă cele două creanţe puteau fi compensate din punct de vedere legal.

Tot în mod eronat, judecătorul fondului a apreciat că, odată ce Hotărârea AGA din 18.12.2009 nu a fost anulată, creanţa deţinută de Mun. Suceava este una certă, lichidă şi exigibilă, fiind susceptibilă de compensare.

De asemenea, instanţa fondului nu a analizat dacă acordul Mun. Suceava pentru operaţiunea de compensare a fost exprimat în mod legal, reţinând incorect faptul că operaţiunile de întocmire a notei contabile şi de compensare au fost fundamentate pe Hotărârea AGA, iar nu de HCL nr. 340/22.12.2009.

Ceea ce a omis judecătorul fondului să aprecieze este faptul că, pentru ca operaţiunea de compensare să poată opera în baza acestei note contabile, fiecare dintre cei doi creditori era obligatoriu să îşi exprime acordul cu privire la compensare. Din această perspectivă, instanţa avea obligaţia de a verifica existenţa si legalitatea acordului Mun. Suceava la această operaţiune, nu doar să retină acordul unilateral dat de S.C. TERMICA S.A.. exprimat prin Hotărârea AGA din 18.12.2009.

Cu toate că la fond a arătat că Mun. Suceava şi-a exprimat acordul de compensare a sumei de 70.000.000 RON prin HCL nr. 340/22.12.2009, pe care a atacat-o pentru nelegalitate, instanţa a făcut abstracţie de acest act juridic.

În soluţionarea cauzei, instanţa de fond a încălcat grav dispoziţiile art. 1143 -1145, art. 1147 C. civ. 1865 şi pe cele ale art. 4 şi art. 8 din O.G. nr. 36/2006, întrucât nu a analizat nici legalitatea acordului Mun. Suceava pentru aprobarea compensării, şi nici dacă legea permitea compensarea subvenţiei pentru compensarea costurilor legate de prestarea acestor servicii de furnizare a agentului termic şi a pierderilor înregistrate cu o aşa zisă "creanţă" născută din diminuarea capitalului social. Decizia judecătorului fondului care a apreciat că Hotărârea AGA din 18.12.2009 a fost suficientă pentru realizarea operaţiunea de compensare şi că HCL nr. 340/22.12.2009 nu ar avea nicio influenţă asupra acestei operaţiuni, fiind o simplă "confirmare" a Hotărârii AGA, este nelegală şi probează o necercetare a fondului cauzei.

În ciuda considerentelor instanţei de fond, la realizarea operaţiunii de compensare au fost încălcate dispoziţiile legale care reglementează operaţiunea juridică a compensării.

În mod nelegal instanţa de fond a apreciat şi faptul că cel de-al doilea capăt din cererea de chemare în judecată ar avea caracter accesoriu în raport cu primul capăt de cerere.

Soluţia instanţei de fond este eronată sub cel de-al doilea capăt de cerere având în vedere faptul că subvenţia trebuia achitată în baza deconturilor lunare justificative întocmite şi depuse de către S.C. TERMICA S.A. în termen de 15 zile de la prezentarea deconturilor. Aşadar, prin depunerea deconturilor justificative s-a născut dreptul S.C. TERMICA S.A. de a încasa sumele cu titlu de subvenţii şi obligaţia legală, corelativă, a pârâţilor de a le achita, sens în care au fost depuse la dosarul cauzei deconturile definitive înregistrate la municipiul Suceava privind subvenţia datorată pentru perioada 2006-2009.

În cauză este vorba despre o obligaţie legală existentă în sarcina pârâţilor pentru perioada 2006-2009, pe care aceştia nu şi-au îndeplinit-o decât parţial, subvenţia neachitată pentru această perioadă fiind în valoare de 70.000.000 RON.

În ceea ce priveşte cuantumul subvenţiei datorate pentru perioada 2006-2009 acesta nu a fost în niciun moment contestat de către intimaţi, cu atât mai mult cu cât prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Suceava nr. 252 din 24.09.2009, suma datorată a fost recunoscută în mod expres. Prin urmare, la acest moment, există un refuz al intimaţilor de îndeplinire a unei obligaţii legale. în condiţiile în care, conf. art. 8 din O.G. nr. 36/2006, nu era posibilă compensarea sumelor cu titlu de subvenţie cu alte sume, acestea putând fi utilizate în mod exclusiv pentru suportarea costurilor serviciului de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice destinate populaţiei.

În condiţiile în care se află în prezenţa unor capete de cerere având cauze diferite, care au o strânsă legătură între ele, Curtea de Apel avea obligaţia de a soluţiona cererea de chemare în judecată în integralitatea ei.

Relevant este faptul că, prin acţiune, reclamanta Termica S.A. nu a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară ca urmare a anulării unui act juridic ci a solicitat ducerea la îndeplinire a unei obligaţii legale. Cum pârâţii au invocat compensarea sumei solicitate, instanţa trebuia să analizeze dacă erau îndeplinite condiţiile pentru a opera compensarea şi dacă dispoziţiile legale care reglementează plata subvenţiilor permit compensarea acestora cu o creanţă de drept comun sau trebuie utilizate doar pentru scopul pentru care au fost legiferate.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Municipiul Suceava şi Consiliul Local al Municipiului Suceava a formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi în lumina dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În fapt, Curtea de apel a constatat că reclamanta a solicitat, în principal, anularea notei contabile nr. 75 din 31.03.2010 şi a operaţiunii de compensare, ca urmare a reducerii capitalului social conform Hotărârii nr. 340/22.12.2009 a Consiliului Local Suceava şi, ca un petit accesoriu, obligarea pârâţilor la plata subvenţiei, din care 70.000.000 RON cu titlu de debit principal şi 23.312.889,22 RON, reprezentând valoarea actualizată cu rata inflaţiei.

De asemenea, pe calea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reclamanta a invocat nelegalitatea Hotărârii nr. 340/22.12.2009 a Consiliului Local Suceava, prin care acesta a luat act şi a fost de acord cu prevederile Hotărârii AGA de la Termica S.A. din data de 18.12.2009 cu privire la reducerea capitalului social al societăţii şi compensarea sumei de 70.000.000 RON ce se cuvine acţionarului unic cu datoria reprezentând subvenţia pentru acoperirea diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei şi preţul local de facturare.

Se constată că nu au fost recurate soluţiile de respingere ca nefondată a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei S.C. Termica S.A. - în faliment, cât şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Suceava şi Consiliul Local al Municipiului Suceava; respectiv, de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Suceava, şi de respingere a acţiunii formulată în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Suceava ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ, nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară şi devolutivă, întrucât dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conţin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

O primă critică adusă de recurente sentinţei vizează încălcarea de către judecătorul fondului a autorităţii de lucru judecat a Deciziei nr. 215 din 03.02.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2013.

Înalta Curte constată relevante următoarele considerente ale Deciziei nr. 215 din 03.02.2016:

"Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a dispus strămutarea soluţionării cauzei la Curtea de Apel Cluj şi prin care s-au păstrat actele procedurale îndeplinite reprezintă o veritabilă prorogare judecătorească de competenţă în favoarea acesteia din urmă; prin urmare învestirea Curţii de Apel Cluj s-a realizat ca instanţă de contencios administrativ şi fiscal şi nu ca instanţă comercială.

Odată strămutată judecarea cauzei indiferent în ce stadiu s-ar afla, se produc două efecte principale: primul, cauza strămutată intră în circuitul normal de judecată la instanţele din circumscripţia teritorială unde s-a strămutat; al doilea, vechile instanţe investite iniţial cu judecarea acesteia pierd definitiv competenţa de a judeca.

Este adevărat că atât competenţa materială cât şi cea teritorială este stabilită prin reguli procedurale imperative de strictă interpretare, dar în cazul strămutării, ne aflăm în faţa unui remediu procesual prin intermediul căruia, în cazuri concrete, se realizează o deplasare de competenţă teritorială raportat şi la competenţa materială şi funcţională a instanţelor judecătoreşti implicate în conflictul de competenţă.

Pe cale de consecinţă, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal este instanţa competentă să soluţioneze pricina ca urmare a hotărârii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu ocazia soluţionării cererii de strămutare a cauzei, precum şi din perspectiva cuantumului creanţelor fiscale pretinse în dosar, astfel cum s-a reţinut la momentul declinării pricinii de către Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, de la care s-a strămutat apoi dosarul către Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal."

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că prin decizia nr. 215 din 3 februarie 2016 nu a fost dezlegată natura juridică a notei contabile, respectiv a operaţiunii de compensare. Astfel, regulatorul de competenţă s-a pronunţat exclusiv ca urmare a aplicării unor reguli de procedură, constatându-se ca fiind depăşit momentul verificării competenţei materiale prin raportare la natura, obiectul şi valoarea pricinii, astfel cum este acesta determinat de prevederile art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv faţă de Hotărârea ÎCCJ prin care s-a dispus strămutarea soluţionării cauzei la Curtea de Apel Cluj şi prin care s-au păstrat actele procedurale îndeplinite.

Cât priveşte invocata putere de lucru judecat a acestei hotărâri judecătoreşti, Înalta Curte reţine că nu sunt incidente dispoziţiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, prin Decizia nr. 215 din 03.02.2016, ÎCCJ s-a pronunţat exclusiv în limitele exprimate în considerentele deciziei, astfel că nu a statuat, astfel cum au susţinut neîntemeiat recurentele, asupra caracterului fiscal al notei contabile şi al operaţiunii de compensare. De altfel, în ultima frază citată mai-sus din considerentele deciziei, invocată şi de recurente, se menţionează astfel "Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal este instanţa competentă să soluţioneze pricina … precum şi din perspectiva cuantumului creanţelor fiscale pretinse în dosar, astfel cum s-a reţinut la momentul declinării pricinii de către Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal…."(s.n.)

Prin urmare, sunt nefondate toate criticile exprimate cu privire la incidenţa Deciziei nr. 215 din 03.02.2016, neputându-se reţine că ar fi incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ., astfel cum au susţinut recurentele.

A doua critică vizează faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra a două capete de cerere principale, respectiv acţiunea in anularea operaţiunii de compensare şi acţiunea în pretenţii.

Astfel, susţin recurentele că atât cererea de anulare a operaţiunii de compensare cât şi cererea în pretenţii au caracter principal, acestea nedepinzând de rezolvarea primului capăt de cerere, cel privind anularea notei contabile, considerând că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că sunt nefondate aceste critici, Curtea de apel apreciind judicios că, deşi este ţinută să respecte regulile procedurii contenciosului administrativ, prevăzute de Legea nr. 554/2004, specificul speţei impune şi analiza unor aspecte din sfera dreptului privat.

Din analiza notei contabile nr. 75/31.03.2010, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă un document de înregistrare în contabilitate a unei operaţiuni, emis de recurenta reclamantă, în cuprinsul acesteia menţionându-se că s-a înregistrat diminuarea capitalului social şi stingerea datoriei societăţi în baza Hotărârii AGA din 18.12.2009, a încheierii judecătorului delegat nr. 9521/23.12.2009 şi a rezoluţiei Directorului ONRC - ORC Suceava nr. 2170/16.03.2010.

Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, reţine că operaţiunile de întocmire a notei contabile şi de compensare au fost fundamentate de Hotărârea AGA din 18.12.2009 privind reducerea capitalului social al societăţii Termica şi compensarea sumei de 70.000.000 RON ce se cuvine acţionarului unic cu datoria reprezentând subvenţia pentru acoperirea diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei şi preţul local de facturare, astfel că nu pot fi subsumate categoriei actului administrativ (fiscal), astfel cum e definit de art. 41 Codul de procedură fiscală 2003, incident în cauză, reclamanta recurentă fiind o societate comercială pe acţiuni şi nu organ fiscal cu atribuţii de administrare a creanţelor fiscale.

Or, în ce priveşte Hotărârea AGA din 18.12.2009, prin încheierea de şedinţă din 17 octombrie 2016, Curtea de apel a dispus suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului Botoşani, reţinând că dezlegarea prezentei cauze depinde de soluţia dată în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Botoşani întrucât Hotărârea AGA din 18.02.2009 - a cărei nulitate absolută s-a solicitat în acea cauză - stă la baza efectuării operaţiunii de compensare, iar petitele privind plata subvenţiei din cele două dosare sunt parţial identice.

Prin decizia civilă nr. 344 din 23.07.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2015 Curtea de Apel Iaşi a admis apelurile formulate de pârâţii Municipiul Suceava - prin Primar şi Consiliul Local Suceava împotriva încheierii de şedinţă din 28 iunie 2016, sentinţei nr. 223 din 11 decembrie 2017 şi sentinţei nr. 763 din 12 decembrie 2018, pronunţate de Tribunalul Botoşani, secţia II civilă, de contencios administrativ şi fiscal, hotărâri pe care le-a schimbă în tot, în sensul că:

"Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor B. şi C..

Respinge, pentru lipsa calităţii procesuale active, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii B. şi C. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Suceava - prin Primar, Consiliul Local Suceava şi S.C. TERMICA S.A..

Respinge cererea de intervenţie în interes alăturat reclamanţilor formulată de S.C. A. S.R.L..

Respinge apelurile formulate de reclamanţii B. şi C. împotriva sentinţei nr. 223 din 11 decembrie 2017 şi sentinţei nr. 763 din 12 decembrie 2018, pronunţate de Tribunalul Botoşani, secţia II civilă - contencios administrativ şi fiscal".

În aceste condiţii, Curtea de apel a apreciat judicios că Hotărârea AGA din 18.12.2009 reprezintă un act juridic de drept societar, astfel că legalitatea acesteia nu poate fi analizată de instanţa de contencios administrativ, întrucât s-ar eluda procedura specială prevăzută de art. 132 din Legea nr. 31/1990 care dă în competenţa instanţei civile, specializată în soluţionarea litigii cu profesionişti, judecarea cererii în nulitate.

Reţinându-se prezumţia de legalitate de care se bucură hotărârea AGA din 18.12.2009, în lipsa admiterii unei acţiuni în anulare, pe cale de consecinţă, se reţine şi legalitatea operaţiunilor întocmite în vederea punerii în aplicare a acesteia, categorie din care fac parte atât nota contabilă cât compensarea.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut corect că, în calitate de instanţă de contencios administrativ, nu poate efectua un control de legalitate al Hotărârii AGA din data de 18.12.2009 nici măcar pe cale incidentală, acesta fiind motivul pentru care nu a analizat motivele invocate cu privire la reducerea capitalului social şi compensare, şi, în continuare, petitul având ca obligarea pârâţilor la plata subvenţiei din care 70.000.000 RON cu titlu de debit principal şi 23.312.889,22 RON, reprezentând valoarea actualizată cu rata inflaţiei.

Astfel, în raport de cuprinsul Hotărârii A.G.A. a S.C. Termica S.A. Suceava prin care s-a decis reducerea capitalului social cu un număr de 700.000 de acţiuni cu valoarea nominală de 100 RON fiecare, respectiv compensarea sumei de 70.000.000 RON ce se cuvine acţionarului unic Consiliul Local al municipiului Suceava ca urmare a reducerii capitalului social cu creanţa de 70.000.000 RON a S.C. Termica S.A. împotriva Consiliului Local al municipiului Suceava), pretenţia recurentei reclamante de anulare a notei contabile şi a operaţiunii de compensare nu poate fi admisă fără ca, mai întâi, Hotărârea A.G.A. să fi fost desfiinţată.

Faptul că recurentele le-au considerat ca fiind capete principale de cerere nu împiedică instanţa să procedeze la calificarea acestora prin prisma prevederilor art. 30 alin. (4) C. proc. civ., ceea ce a şi realizat în speţă. Astfel, reţinându-se că, între cererea principală şi capătul de cerere accesoriu există o corelaţie de tipul întreg-parte, iar soluţionarea capetelor de cerere accesorii depinde de rezolvarea capetelor principale de cerere, Curtea de apel a procedat judicios constatând că, în condiţiile în care cererea de anulare a notei contabile şi a operaţiunii de compensare este nefondată, nu se poate repune în discuţie obligaţia pârâţilor la plata subvenţiei (reglementată de O.G. nr. 36/2006), întrucât instituţia compensaţiei, reglementată de C. civ., este un mijloc de stingere simultană a două obligaţii reciproce existente între două persoane.

Recurentele au formulat aprecieri legate de modul de constituire a capitalului social al S.C. TERMICA S.A., dreptul de proprietate al municipiului Suceava asupra terenurilor şi construcţiilor aflate în posesia societăţii, precum şi modalitatea în care a fost redus capitalul social al societăţii. Or, Înalta Curte constată că toate aceste chestiuni nu pot face obiectul unei analize în prezentul dosar, întrucât instanţa judecătorească nu a fost învestită cu cereri legate de modul de constituire sau reducere a capitalului social al S.C. TERMICA S.A..

Prin urmare sunt nefondate criticile recurentelor de la acest punct, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

A treia critică vizează soluţia de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate a Hotărârii nr. 340 din 22.12.2009 a Consiliului Local al municipiului Suceava.

Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile recurentelor potrivit cărora HCL nr. 340 din 22.12.2009 este un act care a stat la baza operaţiunii de compensare, prin care a fost a fost exprimat acordul municipiului Suceava pentru compensarea sumei de 70.000.000 RON, fără de care operaţiunea de compensare nu mai exista.

În primul rând, recurentele au susţinut că legătura indisolubilă dintre HCL nr. 340 din 22.12.2009, operaţiunea de compensare, şi Hotărârea AGA din data de 18.12.2009 este dovedită de faptul că S.C. TERMICA S.A. a formulat cererea de menţiuni înregistrată la ORC Suceava cu numărul 60395/22.12.2009, prin care a fost depusă la ORC Hotărârea AGA din data de 18.12.2009, la cerere fiind ataşată, la solicitarea O.R.C. si HCL nr. 340 din 22.12.2009. Din analiza acestei cereri, ataşate cererii de recurs formulată de recurentă, fila x verso, rezultă la rubrica opis de documente depuse, că, într-adevăr, a fost depusă şi HCL nr. 340 din 22.12.2009.

Înalta Curte constată însă că cererea nr. x/22.12.2009 a fost soluţionată prin Încheierea judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 952/23.12.2009, fila x, prin care s-a dispus:

Admite cererea de depunere şi menţionare acte aşa cum a fost formulată şi dispune menţionarea în registrul comerţului a depunerii următoarelor acte: Hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor din data de 18.12.2009, cu datele cuprinse în cererea de depunere ţi menţionare acte.

Dispune publicarea în Monitorul Oficial al României Partea a IV-a a Hotărârii AGA din data de 18.12.2009.

Prin urmare, simpla depunere a HCL nr. 340 din 22.12.2009, fără nicio analiză a acesteia de către la ORC Suceava odată cu Hotărârea AGA din data de 18.12.2009, nu poate conduce la concluzia susţinută de recurente, a legăturii dintre acestea.

Mai mult, în cuprinsul Rezoluţiei Directorului O.N.R.C. nr. 2170/16.03.2010, vol. 1 dosar Tribunalul Suceava, secţia Civilă, cererea de reducerea a capitalului social a fost făcută de către S.C. TERMICA S.A. prin cererea înregistrată cu nr. x/12.03.2010 la care au fost anexate o serie de înscrisuri potrivit opis-ului. Or, în cadrul cererii nr. x/12.03.2010, la rubrica "Opis de documente depuse pentru înregistrare/autorizare" este menţionată doar hotărârea adunării generale, fără a fi menţionată H.C.L. nr. 340/2009.

În al doilea rând, recurentele au susţinut că Hotărârea AGA Termica din data de 18.12.2009 îşi produce efecte şi este obligatorie doar pentru S.C. TERMICA S.A.. iar nu şi pentru municipiul Suceava; respectiv HCL nr. 340 din 22.12.2009 are o evidentă legătură cu fondul litigiului, deoarece municipiul Suceava a compensat suma de 70.000.000 RON în baza acesteia, reprezentând acordul de voinţă a organului deliberativ.

Înalta Curte constată însă că aceste critici ale recurentelor sunt nefondate, întrucât, aşa cum judicios s-a reţinut de către instanţa de fond, chiar şi în ipoteza în care HCL al Municipiului Suceava nr. 340/22.12.2009 ar fi afectat de nelegalitate, Hotărârea AGA din data de 18.12.2009, prin care s-a dispus reducerea capitalului social cu suma de 70.000.000 RON şi compensarea acestei sume (ce revine acţionarului unic Consiliul Local Suceava ca urmare a reducerii capitalului social al reclamantei) cu creanţa reclamantei de aceeaşi valoare, îşi păstrează în continuare autonomia, fiind în circuitul juridic civil.

Astfel, judecătorul fondului a reţinut corect că, simplul fapt că Consiliul Local al Municipiului Suceava a luat act de hotărârea AGA şi a fost de acord cu prevederile acesteia, nu reprezintă o substituire a voinţei societăţii reclamante, persoană juridică distinctă de autoritatea publică locală.

În consecinţă, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentelor de la acest punct, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Constatând că au fost respinse toate aceste motive de casare, Înalta Curte apreciază că nu mai este necesar analiza celorlalte critici exprimate de recurente pe fondul litigiului, având în vedere caracterul subsidiar al acestora.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct., 5, 6,7 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondate recursurile formulate de reclamanta Termica S.A., prin administrator judiciar B. şi C., şi intervenienta A. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta Termica S.A., prin administrator judiciar B. şi C., şi intervenienta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 56 din 25 februarie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 februarie 2023.