Debtor’s tax-enforcement challenge deemed civil dispute; jurisdictional conflict referred to Civil Division.

Şedinţa publică din data de 2 octombrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. 1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 09.10.2023 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele D.G.R.F.P. Craiova - AJFP Vâlcea şi Serviciul Fiscal Orăşenesc Băbeni, admiterea excepţiei perimării de drept a executării silite; să se constate perimarea executării silite şi să se dispună desfiinţarea tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul fiscal întocmit de către intimate, emise în baza Deciziei nr. 462/10.03.2016, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2015, respectiv: somaţia nr. 527999/24.02.2015 şi somaţia nr. 132233/24.05.2016, notate în CF x Slatina, precum şi orice alte acte de executare emise în baza deciziei nr. 462/10.03.2016; să se constate intervenită prescripţia executării în cursul executării silite şi să se dispună anularea tuturor actelor de executare silită efectuate de către intimate în dosarul fiscal de executare, ca urmare a stingerii prin prescripţie a executării silite.

Prin sentinţa nr. 26/19.01.2024 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Vâlcea şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatoarea A. şi pe intimaţii D.G.R.F.P. Craiova - A.J.F.P. Vâlcea şi Serviciul Fiscal Orăşenesc Bălceşti, în favoarea Judecătoriei Slatina.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina în data de 19.02.2024 sub nr. x/2023.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1802 din 17.04.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Slatina - sectia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bălceşti.

În considerentele sentinţei s-a reţinut că în speţă, contestatoarea, în calitate de debitor, a formulat contestaţie la executare în contradictoriu cu intimata AJFP Vâlcea-Serviciul Fiscal Orăşenesc Bălceşti şi că potrivit art. 714 raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Totodată, potrivit art. 714 alin. (2) C. proc. civ., în cazul urmăririi silite a imobilelor, a fructelor şi a veniturilor generale ale imobilelor, precum şi în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria de la locul situării imobilului.

Judecătoria Slatina a constatat că acest text de lege nu este incident în cauză, deoarece din actele de executare nu reiese faptul că urmărirea silită desfăşurată împotriva contestatoarei se efectuează prin urmărirea silită imobiliară asupra bunurilor înscrise în cartea funciară, iar pe de altă parte, conform extrasului de carte funciară şi actelor depuse de către intimată, aceasta a notat în cartea funciară somaţia nr. 527999/24.02.2015, dar din actele de executare reiese că au fost efectuate verificări cu privire la imobilele deţinute de debitoare şi a fost emisă doar adresa de înştiinţare privind înfiinţarea popririi.

Prin urmare, executarea silită împotriva debitoarei a fost efectuată doar prin urmărirea veniturilor, iar nu a imobilelor aflate în Slatina.

Având în vedere domiciliul debitoarei, cu reşedinţa în Bălceşti, jud. Vâlcea şi sediul creditoarei tot în Bălceşti, jud. Vâlcea, Judecătoria Slatina a reţinut că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., întrucât chiar dacă debitoarea a precizat că locuinţa sa este în Austria, având doar reşedinţa în Bălceşti, rămân aplicabile dispoziţiile tezei a II-a a articolului 651 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului."

Astfel, întrucât domiciliul debitorului se află în Bălceşti, jud. Vâlcea, dar şi sediul creditoarei AJFP Vâlcea-Serviciul Fiscal Orăşenesc Bălceşti este în Bălceşti, jud. Vâlcea, aflat în circumscripţia judecătoriei Bălceşti, precum şi caracterul absolut al competenţei teritoriale reglementate în privinţa cererilor în materie de executare silită, instanţa a apreciat este competentă Judecătoriei Bălceşti.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 389 din 25 iunie 2024, Judecătoria Bălceşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de contestatoare, şi a declinat în favoarea Judecătoriei Slatina competenţa de soluţionare a acţiunii; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1971/2015 din 04.11.2015 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2015, contestatoare A. a fost obligată la plata sumei de 3.758.217,97 RON către debitoarea S.C. B. S.R.L., ca urmare a angajării răspunderii administratorului conform art. 138 lit. e) din Legea 85/2006.

Ulterior, prin decizia nr. 462/R-COM din 10.03.2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, s-a admis recursul promovat de pârâtă şi s-a modificat în parte sentinţa pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în sensul că a fost obligată pârâta să aducă la masa credală suma de 1.134.160,45 RON.

În baza titlului de creanţă menţionat, s-a format dosarul de executare nr. 132232, în care au fost emise de către Serviciul fiscal orăşenesc Bălceşti, titlul executoriu şi somaţia din 24.05.2016 pentru suma de 1.134.160 RON, organul fiscal dispunând şi înfiinţarea popririi către C. şi D. S.R.L..

Potrivit hotărârilor judecătoreşti şi actelor de executare menţionate, la momentul începerii executării silite debitoarea avea domiciliul în oraşul Bălceşti, jud. Vâlcea, ulterior aceasta schimbându-şi domiciliul în Austria.

Prin încheierea nr. 126757/11.09.2023 emisă de OCPI OLT-BCPI Slatina a fost admisă cererea AJFP Vâlcea-Serviciul Fiscal Orăşenesc Bălceşti, în CF nr. x Slatina fiind notată, în baza somaţiei nr. x/24.05.2016, începerea urmăririi silite a imobilului în suprafaţă de 407 mp (situat în Slatina, str. x), pentru suma de 1.134.160 RON, imobil ai cărui proprietari (în devălmăşie) sunt E. şi A..

De asemenea, prin încheierea nr. 126777/11.09.2023 emisă de OCPI OLT-BCPI Slatina a fost admisă cererea AJFP Vâlcea-Serviciul Fiscal Orăşenesc Bălceşti, în CF nr. x Slatina fiind notată, în baza somaţiei nr. x/24.05.2016, începerea urmăririi silite a imobilului în suprafaţă de 1307 mp (situat în Slatina, str. x), pentru suma de 1.134.160 RON, imobil ai cărui proprietari (în devălmăşie) sunt E. şi A..

Ulterior comunicării încheierilor menţionate, contestatoarea a formulat cererea care face obiectul prezentei judecăţi.

În drept, a reţinut că art. 260 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală nu conţine dispoziţii speciale cu privire la competenţă în ce priveşte contestaţia la executare, prevăzând că aceasta se introduce la instanţa judecătorească competentă.

De asemenea, codul de procedură fiscală prevede aplicarea, în completare, a normelor C. proc. civ., iar potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, astfel că devin incidente dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Totodată a reţinut dispoziţiile art. 714 alin. (2) C. proc. civ. şi faptul că din interpretarea coroborată a dispoziţiile legale anterior menţionate reiese că din punct de vedere material competenţa aparţine judecătoriei, însă din punct de vedere teritorial este vorba despre o competenţă alternativă, împărţită între judecătoria de la domiciliul/sediul debitorului şi judecătoria de la locul situării imobilului (în cazul în care urmărirea silită vizează un imobil situat în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare).

De asemenea, a mai reţinut dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente şi faptul că prin răspunsul la întâmpinare contestatoarea şi-a exprimat neechivoc poziţia, ca în cazul declarării necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Vâlcea, cauza să fie declinată în favoarea Judecătoriei Slatina, invocând prevederile art. 714 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi urmărirea silită imobiliară care se desfăşoară împotriva sa.

A mai reţinut că, fiind vorba despre o competenţă alternativă, excepţia necompetenţei teritoriale nu putea fi invocată de către Judecătoria Slatina, din oficiu şi că din analiza extraselor de carte funciară reiese că executarea silită vizează şi imobilele aflate în Slatina, conform încheierilor de admitere menţionate.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va trimite cauza spre competentă soluţionare secţiei I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de contestatoarea A., prin care aceasta a solicitat, în contradictoriu cu intimatele D.G.R.F.P. Craiova - AJFP Vâlcea şi Serviciul Fiscal Orăşenesc Băbeni, admiterea excepţiei perimării de drept a executării silite; să se constate perimarea executării silite şi să se dispună desfiinţarea tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul fiscal întocmit de către intimate, emise în baza Deciziei nr. 462/10.03.2016, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2015, respectiv: somaţia nr. 527999/24.02.2015 şi somaţia nr. 132233/24.05.2016, notate în CF x Slatina, precum şi orice alte acte de executare emise în baza deciziei nr. 462/10.03.2016; să se constate intervenită prescripţia executării în cursul executării silite şi să se dispună anularea tuturor actelor de executare silită efectuate de către intimate în dosarul fiscal de executare, ca urmare a stingerii prin prescripţie a executării silite.

Înalta Curte constată că în cauză este vorba de o contestaţie la executare silită.

Or, litigiile ce au ca obiect contestaţii la executare au natura unor litigii civile, independent de izvorul executării silite.

De altfel, prin Decizia nr. 18/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 621 din 26.07.2019, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi, în consecinţă, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 714 şi art. 95 din C. proc. civ., secţiile civile ale tribunalelor sunt competente funcţional să soluţioneze apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii asupra contestaţiilor formulate împotriva executărilor silite pornite în temeiul dispoziţiilor art. 260 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că legiuitorul, prin introducerea art. 260 din Legea nr. 207/2015, a înţeles să trateze în acelaşi mod, din punct de vedere procedural, toate contestaţiile la executare, indiferent dacă acestea privesc acte emise într-o procedură fiscală sau acte emise în executarea unor raporturi juridice de drept privat, dându-le pe toate în competenţa judecătoriei, ca instanţă de fond.

Prin aceeaşi decizie s-a mai reţinut că:

"51. Pentru a se stabili natura juridică a contestaţiei la executare în materie fiscală nu pot fi ignorate considerentele Deciziei de recurs în interesul legii nr. XIV din 5 februarie 2007, citată anterior, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite a statuat că "în cazul contestării executării silite ce se realizează de către organele administrativ-fiscale în baza unui titlu executoriu fiscal, dreptul comun este reprezentat de normele dreptului civil, material şi procesual, iar nu de normele de drept public cuprinse în Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi, respectiv, în titlul IX din Codul de procedură fiscală, care sunt aplicabile numai la soluţionarea acţiunii în anularea sau modificarea obligaţiei fiscale, ce constituie titlu de creanţă fiscală. (...)

59. În acest context se constată că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute cumulativ de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 pentru a fi în prezenţa unui contencios administrativ care să reclame ratione materiae competenţa funcţională a instanţelor de contencios administrativ, nefiind suficient că în litigiu este implicată executarea unei creanţe fiscale, câtă vreme acest litigiu nu priveşte un act administrativ tipic sau asimilat.

60. Împrejurarea că titlul ce stă la baza executării este un act de natură fiscală sau o hotărâre pronunţată în materie fiscală nu constituie un argument care să atragă competenţa soluţionării unor litigii, ce nu au legătură cu normele speciale ale Legii nr. 554/2004, de către judecătorul de contencios administrativ."

De altfel, Înalta Curte constată că ambele judecătorii aflate în conflict au soluţionat cauza în materie civilă şi nu în contencios administrativ.

Sub acest aspect, se impun a fi avute în vedere şi prevederile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Conflictul de competenţă ivit între două instanţe judecătoreşti se soluţionează de instanţa imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict".

Prin urmare, şi din această perspectivă se impune ca prezentul conflict negativ de competenţă să fie soluţionat de secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

În consecinţă, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia de necompetenţă materială specializată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială specializată.

Trimite cauza spre competentă soluţionare secţiei I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.