Persistence of Territorial Competence After Disjoining of Connected Administrative Cases Involving Exclusive Jurisdiction

Şedinţa publică din data de 2 octombrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. 1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 08.08.2023, sub nr. x/2023, reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comuna Ozun, să se constate nulitatea absolută a contractului de finanţare nerambursabilă nr. x (GES)30.12.2020.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2934 din data de 09.05.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu, în contradictoriu cu pârâta Comuna Ozun, în favoarea Tribunalului Covasna.

În considerentele sentinţei a reţinut dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum şi dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, în raport de care reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Constatând că cererea ce face obiectul prezentei cauze a fost formulată de o autoritate publică (Administraţia Fondului pentru Mediu) şi observând că sediul pârâtei Comuna Ozun se află în judeţul Covasna, a apreciat că în speţă competenţa teritorială aparţine Tribunalului Covasna.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 582 din data de 11.07.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Tribunalul Covasna, secţia civilă - Complet de fond specializat în soluţionarea cauzelor în materia contenciosului administrativ a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Pentru a pronunţa această soluţie a reţinut că prin sentinţa nr. 101/26.01.2024 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2023, competenţa teritorială a fost declinată în favoarea Tribunalului Covasna în baza art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, faţă de sediul pârâtei din judeţul Covasna.

La primul termen de judecată din data de 07.03.2024, Tribunalul Covasna, secţia civilă a conexat dosarul nr. x/2023 la dosarul nr. x/2023 al Tribunalului Bucureşti, dosarele astfel conexate fiind înaintate acestei instanţe.

La termenul din 10.04.2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a dispus disjungerea dosarului nr. x/2023, sens în care s-a format dosarul nr. x/2024, în care a acordat termen la data de 10.04.2024.

În acest dosar nou format, după disjungere, instanţa a invocat excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna, constatând că prin conexarea dosarului nr. x/2023 la dosarul nr. x/2023 al Tribunalului Bucureşti a operat o prorogare teritorială de competenţă în favoarea Tribunalului Bucureşti, ce rămâne competent teritorial pentru cererea conexată.

A mai reţinut că Tribunalul Bucureşti nu mai putea să invoce necompetenţa sa teritorială, deoarece pe calea prorogării legale de competenţă, ce a operat ex legem prin conexare, a devenit competent teritorial şi în cauza nr. x/2023, iar pe de altă parte, în raport cu prevederile art. 139 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 110 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin disjungere nu se poate provoca o nouă dezbatere a competenţei.

Astfel, s-a reţinut că este incident şi art. 139 alin. (4) C. proc. civ., potrivit căruia când una dintre cereri este de competenţa exclusivă a unei instanţe, conexarea se face la acea instanţă, ceea ce interzice eludarea competenţei teritoriale exclusive în cazul în care pentru una dintre cauze este o competenţă teritorială exclusiv, iar pentru cealaltă nu.

În speţă, potrivit art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 şi art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., atât Tribunalul Bucureşti este competent teritorial exclusiv în dosarul nr. x/2023, cât şi Tribunalul Covasna este competent teritorial exclusiv în dosarul nr. x/2024.

Prin urmare, prin conexarea la instanţa mai întâi sesizată cu una dintre cererile de competenţă exclusivă, se respectă textul de lege, cu păstrarea scopului conexării, acela de mai bună administrare a justiţiei.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu, prin care aceasta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comuna Ozun, să se constate nulitatea absolută a contractului de finanţare nerambursabilă nr. x.

Înalta Curte constată că la termenul de judecată din data de 07.09.2024, Tribunalul Covasna, secţia civilă a dispus conexarea dosarului nr. x/2023 la dosarul nr. x/2023 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Tribunalul Bucureşti fiind astfel învestit, a reţinut că nu se poate dispune conexarea celor două cauze, având în vedere faptul că în dosarul x/2023 s-a trecut de faza procesuală a încuviinţării probelor, în timp ce dosarul conexat, nr. x/2023, se afla la primul termen de judecată. Prin urmare, a dispus disjungerea dosarului nr. x/2023, sens în care s-a format dosarul nr. x/2024, în care Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a invocat excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, pe care a admis-o şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Covasna, secţia civilă.

Înalta Curte reaminteşte că excepţia conexităţii se invocă în faţa instanţei ulterior sesizate, cel mai târziu la primul termen de judecată, de părţi sau de instanţă, din oficiu. Excepţia se soluţionează prin încheiere de către ultima instanţă sesizată în ordine cronologică care va dispune trimiterea dosarului instanţei mai întâi învestite, în afară de cazul când părţile cer trimiterea lui la una dintre celelalte instanţe. Încheierea prin care se soluţionează excepţia conexităţii poate fi atacată numai odată cu fondul, iar, potrivit alin. (6) al art. 139 din C. proc. civ., cauzele conexate pot fi disjunse în orice stare a judecăţii, dacă numai una dintre ele este în stare de judecată.

Astfel, conexitatea reprezintă un caz de prorogare de competenţă, prin care se urmăreşte asigurarea unei bune judecăţi şi presupune existenţa a două sau mai multe cauze care se află în primă instanţă, înaintea aceleiaşi instanţe sau a unor instanţe deosebite, de acelaşi grad sau de grad diferit, în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură.

Chiar dacă în situaţia conexităţii, spre deosebire de cea a litispendenţei, există posibilitatea unei disjungeri a cererilor conexate, această măsură nu va determina, doar prin ea însăşi, şi o schimbare a competenţei. Astfel, odată disjunsă cererea, învestită cu soluţionarea acesteia va rămâne tot instanţa caştigată prin conexare.

În acelaşi sens sunt şi prevederile dispoziţiilor art. 110 alin. (4) din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243/2022 privind Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti:

"În caz de disjungere, dosarul nou-format se repartizează aceluiaşi complet pentru respectarea principiului continuităţii".

Cât despre eventuala nerespectare a regimului de invocare a excepţiei de conexitate de care s-a prevalat Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru a disjunge cerererea conexată şi a dispune declinarea acesteia, se observă că aceasta nu putea fi evaluată în această fază procesuală, câtă vreme prevederile art. 139 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., încheierea pronunţată asupra excepţiei conexităţii poate fi atacată numai odată cu fondul.

Faţă de toate acestea, se constată că Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal nu mai era îndreptăţit să procedeze la declinarea judecării cauzei, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei îi aparţine.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

În consecinţă, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu şi pârâta Comuna Ozun în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.