Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4232/2024 AI generated

Religious property retrocession: Appeal rejected as late-filed for missing the 15-day appeal deadline

Case Number Decizia nr. 4232/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as late-filed, thereby upholding the lower court's judgment which had partially annulled an administrative decision and ordered the defendant commission to issue a new decision proposing compensatory damages for the entire property surface. The dispute concerned a religious institution's challenge against a special retrocession commission's decision, specifically regarding the denial of full restitution or equivalent compensation for properties formerly belonging to a parish. Relying on Article 20(1) of Law No. 554/2004 and the Civil Procedure Code, the court determined that the appeal was filed on January 16, 2024, exceeding the statutory 15-day deadline that expired on January 15, 2024, after accounting for the extension due to a non-working day, and the appellant failed to submit a request for reinstatement in time.

Legislator headnote

AI generated

art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, art. 486 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Religious property retrocession: Appeal rejected as late-filed for missing the 15-day appeal deadline: The dispute concerned a religious institution's challenge against a special retrocession commission's decision, specifically regarding the denial of full restitution or equivalent compensation for properties formerly belonging to a parish. Relying on Article 20(1) of Law No. 554/2004 and the Civil Procedure Code, the court determined that the appeal was filed on January 16, 2024, exceeding the statutory 15-day deadline that expired on January 15, 2024, after accounting for the extension due to a non-working day, and the appellant failed to submit a request for reinstatement in time.

Keywords

AI generated
restitution of property procedural deadline article of civil procedure retrocession proposed judgment challenge of administrative decisions

Cited Legislation

AI generated
art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000
(1)-(4), art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, pct.
art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000
13 din Normele metodologice corespunzătoare şi art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000.
art. 486 C. proc. civ
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 248 alin. (1) din C. proc. civ
Analizând, în condiţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia de tardivitate, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport cu aspectele de fond ale cererii, faţă de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele:
art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ
Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte, iar conform alin.
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Substantive legal basis establishing the 15-day deadline for filing the appeal, which was exceeded.
art. 186 C. proc. civ
De asemenea, se reţine că recurenta-pârâtă nu a formulat o cerere de repunere în termen, în condiţiile art. 186 C. proc. civ., şi nici nu a făcut dovada faptului că întârzierea s-ar fi datorat unor motive temeinic justificate, astfel cum acest text de lege prevede.
art. 248 C. proc. civ
496 coroborate cu cele ale art. 248 C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 coroborate cu cele ale art. 248 C. proc. civ.

Procedural basis cited for admitting the exception of tardivity and dismissing the appeal.

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

Substantive legal basis establishing the 15-day deadline for filing the appeal, which was exceeded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 2 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10.05.2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta Arhiepiscopia Bucureştilor a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au aparţinut Cultelor Religioase din România, anularea în parte a Deciziei nr. 10092/21.02.2022, respectiv art. 3 din Decizie, iar pe fond, admiterea integrală a cererii nr. x/11.01.2006, precum şi obligarea Comisiei la emiterea unei Decizii prin care să se propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru întreg imobilul ce face obiectul cererii de retrocedare.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2402 din 20 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată pe reclamanta Arhiepiscopia Bucureştilor, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au aparţinut Cultelor Religioase din România;

A anulat în parte Decizia 10092/21.02.2022, emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, respectiv art. 3 din Decizie;

A obligat pârâta să emită o decizie prin care să propună acordarea de despăgubiri compensatorii reclamantei pentru suprafaţa totală de 3988,67 mp, situată în municipiul Bucureşti str. x, colţ cu str. x (fostă str. x), ce a aparţinut Parohiei Ortodoxe Olteni.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 2402 din 20 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut Cultelor Religioase din România, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acţiunii introductive, ca neîntemeiate.

În esenţă, recurenta-pârâtă arată că instanţa de fond a aplicat şi interpretat greşit prevederile art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (1)-(4), art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, pct. 13 din Normele metodologice corespunzătoare şi art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă Arhiepiscopia Bucureştilor a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 5 aprilie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 2 octombrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând, în condiţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia de tardivitate, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport cu aspectele de fond ale cererii, faţă de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"Hotărârea pronunţată în prima instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată a fost comunicată acesteia la data de 29.12.2023, iar cererea de recurs a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 16.01.2024.

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.

Astfel, în raport cu data comunicării sentinţei recurate - 29 decembrie 2023, termenul de declarare a recursului se împlinea la data de 14 ianuarie 2024, ce cădea într-o zi de duminică, situaţie în raport cu care, conform 181 alin. (2) din C. proc. civ., termenul se prelungea în prima zi lucrătoare, respectiv în data de 15 ianuarie 2024.

În raport de aceste aspecte, se constată că recursul de faţă a fost declarat şi motivat cu nerespectarea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termen care s-a împlinit pentru recurenta-pârâtă la data de 15 ianuarie 2024.

De asemenea, se reţine că recurenta-pârâtă nu a formulat o cerere de repunere în termen, în condiţiile art. 186 C. proc. civ., şi nici nu a făcut dovada faptului că întârzierea s-ar fi datorat unor motive temeinic justificate, astfel cum acest text de lege prevede.

Prin urmare, pentru considerentele anterior arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 coroborate cu cele ale art. 248 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii recursului şi va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei nr. 2402 din 20 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei nr. 2402 din 20 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.