Invalidity of civil judgment for failure to address defendant’s procedural exception and defenses in constitutional challenge to pension health insurance contributions

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 26.01.2023, sub număr dosar nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună, in contradictoriu cu paraţii Guvernul României, B. S.A., Casa Naţională de Asigurări Sociale De Sănătate, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, Ministerul Finanţelor Publice:

- Repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispoziţiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuţiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv:

l . Obligarea pârâţilor Ia despăgubiri constând în plata către reclamantă a sumelor reţinute cu ocazia restituirii activului acumulat la privată obligatorie în cuantum 14.778 RON, reţineri făcute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază de calcul a contribuţiei de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu reţinerea din fondul pensie şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflaţiei (art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004);

2. Obligarea pârâţilor la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând c- data reţinerii şi până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 6 din O.G. nr. 130/2021)-

3. Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamanţi în prezentul proces (art. 453 alin. I C. proc. civ.);

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 168/2023 din 11 mai 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanţelor cu sediul în Bucureşti.

A respins acţiunea faţă de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României şi CASAOPSNAJ.

A respins excepţia rămânerii fără obiect.

A respins excepţie lipsei de interes.

A respins excepţia prematurităţii.

A admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, B. S.A.Bucureşti, Casa Naţională de Asigurări Sociale de Sănătate, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, având ca obiect despăgubire.

A obligat pârâţii la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu sumele reţinute ca şi contribuţie de asigurări sociale de sănătate la restituirea Pilonul II, în cuantum de 14.778 RON, începând cu reţinerea din fondul de pensie şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale aferente sumelor reţinute, de la data reţineri şi până la plata integrală a sumelor.

A obligat pârâţii la plata către reclamantă la cheltuieli de judecată în cuantum de 300 RON, reprezentând taxa de timbru.

3. Cererile de recurs

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Guvernul României, B., Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Recurentul pârât Guvernul României în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei în senul respingerii, în principal, ca inadmisibil şi, în subsidiar, ca neîntemeiat a capătului de cerere privind obligarea Guvernului României la plata către reclamantă a despăgubirilor aferente.

Arată Guvernul că instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 în sensul că o cerere de reparare a prejudiciului având caracter patrimonial nu putea fi soluţionat în absenţa unei acţiuni specific contenciosului administrativ care să vizeze anularea actelor subsecvente ordonanţelor declarate neconstituţionale, aflate în directă legaătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată.

Prima instanţă a stabilit nelegal existenţa unei obligaţii de plată în sarcina C. fără a verifica, în mod judicios, ce reprezintă sumele pretinse de către reclamantă şi, respectiv, care este în realitate raportul de drept material în baza căruia s-a format raportul de drept procesual dedus judecăţii.

Din analiza considerentelor sentinţei atacate, se poate observa că instanţa de fond a reţinut existenţa unei fapte culpabile, a vinovăţiei autorităţii pârâte, a prejudiciului suferit de petent şi a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, însă nu a avut în vedere faptul că, Guvernul României a intervenit, în ordinea legislativă, în scopul restituirii sumelor reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate de Ia data de 01.01.2022 până la data de 27.12.2022 inclusiv, prin adoptarea, fa data de 15.02.2023, a O.U.G nr. 4/2023 privind stabilirea unor masuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate. Astfel, instanţa de fond a admis excepţia lipsei de interes a cererii privind plata de despăgubiri constând în sume egale cu cele reţinute, începând cu luna ianuarie 2022, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, în temeiul O.U.G. nr. 130/2021, dar a considerat că, în ceea ce priveşte capetele de cerere accesorii formulate în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, acestea sunt întemeiate, întrucât, în cadrul O.U.G. nr. 4/2023 nu s-a prevăzut asigurarea unei reparaţii integrale a prejudiciului,' reprezentat nu doar în pierderea efectivă (damnum emergens), ci şi în beneficiul nerealîzat (lucrum cessans, eprimat prin dobânda datorată) la care se adaugă actualizarea cu rata inflaţiei care urmăreşte conservarea valorii reale a obligaţiilor băneşti.

În acest raţionament, instanţa a făcut însă abstracţie şi de faptul că sumele pretinse de reclamantă reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entităţile plătitoare a drepturilor de pensie.

În mod eronat, instanţa de fond, a dispus în sarcina Guvernului României obligaţia de a plăti către reclamantă a unei despăgubiri constând în plata dobânzii legale aferente sumelor ce urmează a fi restituite acesteia, calculate începând cu data primei reţineri si până la data restituirii efective, precum şi la actualizarea sumelor ce urmează a fi restituite, în baza O.U.G. nr. 4/2023, începând cu luna ianuarie 2022, cu rata indicelui de inflaţie, întrucât se relevă lipsa capacităţii juridice civile şi corelativ, a calităţii procesuale pasive a Guvernului României.

Astfel, Guvernul României poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ atunci când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, aflându-ne în această situaţie în prezenţa unei capacităţi juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituţionale ale art. 102 şi 108 şi pe cele ale actului normativ de organizare şi funcţionare a Guvernului.

Atât doctrina cât şi jurisprudenţa au admis în privinţa capacităţii juridice a organelor administraţiei publice, faptul că acestea dispun de o capacitate juridică specială de drept public şi nu de drept privat, prin care se înţelege aptitudinea lor de a fi subiecte în raporturile juridice administrative reclamate de realizarea competenţelor şi atribuţiilor legale conferite. Aceste raporturi juridice sunt unele de putere, fiind reglementate de norme juridice proprii dreptului administrativ şi nu instituţiilor dreptului privat.

Guvernul României nu are atribuţii de a calcula şi reţine din pensii contribuţia de asigurări sociale de sănătate, mai mult decât atât nici nu poate fi obligat să plătească despăgubiri întrucât sumele au fost calculate si reţinute de către casele teritoriale de pensii sau, după caz, de casele de pensii sectoriale, respectiv entităţile care plătesc venituri din pensii.

Prin reglementările conţinute de O.U.G. nr. 4/2023 a fost stabilită, în mod corect şi legal, competenta caselor teritoriale de pensii, precum caselor de pensii sectoriale şi entităţilor care plătesc venituri din pensii, de a restitui sumele reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cât si sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri.

Prin urmare, din moment ce competenţa restituirii sumelor reţinute (obligaţia principală) este dată prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii si/sau entităţilor care plătesc venituri din pensii. Guvernul României nu are atribuţii si nu poate fi obligat nici la plata dobânzilor legale penalizatoare şi/sau a diferentelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflaţie.

Cu privire la obligarea pârâtului Guvernul României la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 Iei pentru reclamantă, soluţia este nelegală, având în vedere, pe de o parte, adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, mai sus amintită, cât şi faptul că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta pârâtă B. S.A. în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cazei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Arată recurenta că sentinţa nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi apărarea, ambele formulate de B. în calitatea de administrator al B., fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată B. S.A. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a societăţii B. în calitatea de administrator al B. însă, în cuprinsul sentinţei nr. 168/11.05.2023 instanţa nu s-a pronunţat cu privire la aceasta excepţie, deşi a motivat respingerea/admiterea acestei excepţii invocată de ceilalţi pârâţi.

In mod similar, în cuprinsul sentinţei nu există nicio menţiune nici cu privire la apărările formulate de pârâta B. în calitatea de administrator al B., iar instanţa nu a motivat care sunt argumentele pentru care cererea de chemare în judecată a fost admisă şi împotriva pârâtei B., care astfel a fost obligată, alături de ceilalţi pârâţi, la plata unei "despăgubiri în cuantum de 14.778 RON, suma ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie, precum si cu plata dobânzii legale aferente sumei reţinuta, de la data reţinerii, pana la plata integrala a sumei."

Sentinţa a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Astfel, deşi în cuprinsul motivării instanţa admite ca "reclamanta nu poate beneficia de o dubla restituire a aceluiaşi prejudiciu - care ar constitui o îmbogatire fara justa cauza", nu poate retine ca intrarea in vigoare a O.U.G. nr. 4/2023 ar împiedica exercitarea acţiunii in repararea prejudiciului, deşi principalul motiv al adoptării O.U.G. este chiar acela de a acoperi prejudiciile produse prin respectarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 130/2021, declarata neconstitutionala prin Decizia CCR nr. 650/2022.

Mai mult decât atât, instanţa nu ia in considera faptul ca prin punerea in aplicare a procedurii de restituire a CASS instituita in O.U.G. nr. 4/2023, conform căreia sumele vor fi virate de către CNAS eşalonat, în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil, reclamanta va incasa de doua ori suma reţinuta cu titlu de CASS, existând astfel o îmbogăţire fara justa cauza.

De asemenea, în mod greşit, instanţa nu a luat în considerare ca raţiunea publicării O.U.G. nr. 4/2023 a fost aceea de recunoaştere de către Guvern a obligaţiei de restituire a CASS-ului. precum sî deblocarea instanţelor de judecata.

In al doilea rând, nu exista o culpa procesuala a B. care sa determine obligarea societăţii la plata de dobânzi penalizatoare, sume indexate sau a cheltuielilor de judecată.

Plata dobânzilor si a cheltuielilor de judecată este legată de existenţa unei legături de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită, cu observarea laturii subiective, respectiv a formei de vinovăţie ce stă la baza acestei legaturi. Astfel, vă rugăm să constataţi că nu exista o legătură de cauzalitate între obligaţia de restituire a CASS-ului şi plata dobânzilor penalizatoare, prin raportarea la vreo forma de vinovăţie a B..

Obligaţia de plata a CASS a fost instituita de legiuitor prin O.U.G. nr. 130/2021, B. având obligaţia de a respecta prevederile legale si de a intermedia reţinerea CASS-ului, care asa cum s-a menţionat, a fost ulterior virat către instituţiile statului.

Recurenta pârâtă Casa Naţională de Asigurări Sociale De Sănătate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea acţiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată.

Arată recurenta că nu are legitimare procesuală pasivă, calitatea procesuală pasivă aparţinând Casei Judeţene de Pensii care a acordat reclamantei drepturile de pensie, potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi H.G. nr. 118/2012 privind aprobarea Statutului Casei Naţionale de Pensii Publice, cu modificările şi completările ulterioare. În temeiul actelor normative anterior invocate, Casa de Pensii este instituţia care are raporturi juridice cu reclamanta (şi nu CNAS); este entitatea care a calculat si reţinut contribuţia de asigurări de sănătate din drepturile de pensie a reclamantei, contribuţie pe care a virat-o către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF); este instituţia care are evidenta plătii drepturilor de pensie aferente reclamantei;este emitenta deciziilor de pensionare a reclamante şi a taloanelor de plată a pensiei acordată reclamantei.

Odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 130/2021, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile de la lit. I) de la art. 153 alin, (1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, au fost cuprinse la lit. f) de la acelaşi articol, textul de lege având acelaşi conţinut.

Trebuie reţinute prevederile art. 181 alin. (1) si alin. (2) din Legea nr. 263/2010 cu modificările şă completările ulterioare, care stipulează că: "(1) Prin derogare de la prevederile art. 226 alin. (10) din Codul de procedură fiscală, debitele provenite din prestaţii de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de leal speciale se recuperează prin reţinere/compensare din/cu drepturile lunare plătite debitorului prin casele teritoriale de pensii.; (2) Reţinerile/compensările prevăzute la alin. (1) se efectuează de casele teritoriale de pensii, cu respectarea termenului general de prescripţie de 3 ani.

Eronate sunt reţinerile instanţei de fond cu privire la respingerea excepţiei lipsei de interes a reclamantei, cu consecinţa admiterii acţiunii acesteia.

Conform art. 32 C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteiaa, printre altele, justifică un interes.

Potrivit art. 33 din acelaşi act normativ, interesul trebuie sa fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Faţă de aceste dispoziţii legale, este de reţinut faptul că interesul trebuie să subziste pe parcursul judecării cererii de chemare în judecată, în caz contrar interesul îşi pierde caracterul actual.

În prezenta cauză, deşi interesul reclamantei exista la data formulării cererii de chemare în judecată, acesta lipseşte la data judecării prezentei cauze.

Astfel, solicitarea formulată de reclamantă de restituire a sumelor reţinute cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de sănătate, este lipsită de efecte juridice în condiţiile în care legiuitorul a stabilit prin lege obligaţia de restituire a acestora.

Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate, legiuitorul a stabilit că "Sumele reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituia lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi reţinerea diferenţelor de impozit pe venit datorate."

Prin urmare, o eventuală obligare a pârâţilor de restituire a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, este lipsita de folos practic pentru reclamant, acţiunea acestuia devenind lipsită de interes, instanţa neputând interveni asupra mecanismului de restituire a acestor sume instituit de legiuitor.

Prin raportare la cele de mai sus, consideră recurenta că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate şi a art. 2 din O.U.G. nr. 4/2023 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3).

Din dispoziţiile de mai sus rezultă că interesul urmărit de pârâtă în promovarea cererii de chemare în judecată nu mai este actual, din moment ce legiuitorul a stabilit deja mecanismul legal al restituirii sumelor care fac obiectul prezentei cauze, aceste aspecte fiind statuate pe cale legală.

Eronate sunt şi reţinerile instanţei de fond referitoare la respingerea excepţiei prematurităţii în ceea ce priveşte capătul de cerere accesoriu prin care reclamanţii au solicitat obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale penalizatoare şi a actualizării cu indicele de inflaţie pentru fiecare sumă reţinută cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de sănătate.

Deşi actualitatea dreptului nu este prevăzută expres ca o condiţie a exercitării acţiunii civile, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 34 C. proc. civ. rezultă că actualitatea dreptului care a născut pretenţia afirmată trebuie analizată cu prioritate, odată cu cercetarea condiţiilor de exercitare a acţiunii civile. Textul de lege menţionat arată cazurile în care acţiunea civilă poate fi exercitată şi înainte ca dreptul să devină actual. Plasarea acestui text legal în capitolul privind condiţiile de exercitare a acţiunii civile duce la concluzia că actualitatea dreptului material la acţiune trebuie cercetată deodată cu celelalte condiţii ale acţiunii civile.

Dreptul material la acţiune este actual atunci când dreptul subiectiv ce se urmăreşte a fi realizat pe cale procesuală nu este supus unul termen sau unei condiţii suspensive. Se cunoaşte din teoria generală a obligaţiilor că termenul suspensiv amână sau suspendă exerciţiul drepturilor subiective civile şi executarea obligaţiilor până la împlinirea sa. Altfel spus dreptul subiectiv există, dar nicio acţiune civilă pentru realizarea lui nu poate fi exercitată mai înainte de împlinirea termenului suspensiv.

Formularea unei pretenţii, drept condiţie de exercitare a acţiunii civile, trebuie să vizeze un drept neafectat de un termen suspensiv sau de o condiţie suspensivă. Astfel, deşi sunt îndeplinite toate condiţiile de exercitare a acţiunii civile, aceasta va fi considerată prematură dacă este promovată înainte de împlinirea termenului sau a condiţiei suspensive. Cu toate că dreptul subiectiv există, dreptul de a formula o pretenţie în baza lui (dreptul material la acţiune) nu s-a născut încă.

Prin raportare la cele de mai sus, rezultă că sumele la care ar trebui să se calculeze dobânzi şi penalităţi, nu sunt creanţe certe, lichide şi exigibile la momentul judecării prezentei cauze, având în vedere calendarul de restituire instituit de legiuitor, astfel că rezultă cu claritate prematuritatea solicitării reclamantei cu privire la plata dobânzilor şi actualizărilor.

Instanţa de fond a obligat în mod vădit eronat şi CNAS la plata dobânzii legale penalizatoare şi a actualizării cu indicele de inflaţie pentru fiecare sumă reţinută cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de sănătate.

Motivul formulării cererii de chemare în judecată de către reclamanţi, cât şl reţinerile instanţei de fond au ca fundament constatarea neconstifuţlonalltăţii prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, stabilită de Curtea Constituţională a României prin Decizia I nr. 650/2022, acest fapt atestând neconformitatea acesteia cu dispoziţiile Constituţiei României, fiind o formă sul generls de nelegalitate. Astfel, prejudiciile Invocate'de particulari prin declararea ca neconstituţională a unei ordonanţe de guvern, astfel că nu poate fi reţinută în sarcina CNAS plata prejudiciului pricinuit, actualizat.

Mai mult, din prevederile O.U.G. nr. 4/2023 invocate mai sus rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că| obligaţia restiturii sumelor reţinute din pensie cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate revine Casei Naţionale de pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, şi nu CNAS.

Instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că atât în materie fiscală, cât si în materie civilă, plata dobânzilor este legată de existenta unei legături de cauzalitate între prejudiciu si fapta ilicită cu observarea laturii subiective, respectiv a formei de vinovăţie.

Nu există o legătură de cauzalitate între obligaţia de restituire a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi plata dobânzilor si actualizărilor acestor sume, prin raportare la vreo formă de vinovăţie a CNAS.

CNAS nu poate fi obligată la plata dobânzilor şi actualizărilor, în situaţia în care motivul declarării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 4-a din capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" din O.U.G. nr. 130/2021, a fost acela că aceasta "a fost adoptată într-un regim de nejustificată urgenţă, că Guvernului nu îi este permis să preia funcţia de legiferare prin sistemul ordonanţelor, că Guvernul trebuie să respecte prerogativele legislative ale Parlamentului, iar excesul de ordonanţe de urgenţă diminuează rolul forului legislativ, Ordonanţa de urgenţă criticată legiferează într-un domeniu rezervat exclusiv legii."

Obligaţia de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru pensiile care depăşesc 4.000 RON, a fost instituită de legiuitor prin O.U.G. nr. 130/2021 de modificare a Codul fiscal, aprobat prin Legea nr. 227/2015 şi nu a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, astfel că CNAS, ca parte a puterii executive, avea şi are obligaţia legală de a pune în executare prevederile legale incidente, emise de puterea legislativă, în spiritul şi litera acestora, neputându-se subroga în drepturile şi obligaţiile puterii legislative.

În acest sens sunt şi prevederile art. 1 alin. (4) din Titlul I al Constituţiei României în sensul în care Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.

Nu se poate reţine o culpă a CNAS, atâta timp cât legiuitorul prevedea în mod expres acest lucru.

O eventuală hotărâre judecătorească care să oblige CNAS la plata dobânzilor şi actualizărilor, ar avea un precedent negativ cu consecinţe majore asupra bugetului FNUASS, buget care are o destinaţie precisă reglementată prin lege şi anume acordarea serviciilor medicale către asiguraţi în sistemul de asigurări sociale de sănătate, conform art. 220 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările si completările ulterioare.

4. Apărările intimaţilor

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata reclamantă A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii instanţei de fond.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Referitor la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază ca fiind fondat, prin raportare la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că:

"(1) Hotărârea va cuprinde: … b) …motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Aceasta dispoziţie are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligaţie în sarcina instanţelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Confirmând şi întărind acest caracter imperativ, precum şi sancţiunea nulităţii, legiuitorul a înţeles să reglementeze un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătoreşti, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., şi anume:

"când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii."

Importanţa motivării hotărârii judecătoreşti a fost subliniată şi în jurisprudenţa europeană, fiind considerată un aspect al garanţiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunţată în cauza Albina c. România, s-a reţinut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

"30. Curtea reaminteşte că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].

34. Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)."

Aceste considerente au fost reluate şi în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010:

"30. Curtea reaminteşte în primul rând principiile stabilite prin jurisprudenţa sa în ceea ce priveşte participarea efectivă a părţilor la procedură şi obligaţia instanţelor de a "audia" argumentele acestora şi de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 şi 32, 28 aprilie 2005 şi Boldea, citată anterior, pct. 28-30)."

În strânsă legătură cu obligaţia de motivare a hotărârii, Înalta Curte reţine şi obligaţia judecătorului de a se pronunţa asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Raportând aceste consideraţii de ordin teoretic la hotărârea pronunţată în cauză, Înalta Curte constată că, din conţinutul acesteia, nu rezultă că prima instanţa s-ar fi pronunţat asupra tuturor aspectelor deduse judecăţii.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, B. S.A., Casa Naţională de Asigurări Sociale de Sănătate, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, Ministerul Finanţelor Publice:

- Repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispoziţiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuţiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv:

- Obligarea pârâţilor la despăgubiri constând în plata către reclamantă a sumelor reţinute cu ocazia restituirii activului acumulat la privată obligatorie în cuantum 14.778 RON, reţineri făcute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază de calcul a contribuţiei de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu reţinerea din fondul pensie şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflaţiei (art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004);

- Obligarea pârâţilor la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând c- data reţinerii şi până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 6 din O.G. nr. 130/2021)-

- Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamanţi în prezentul proces (art. 453 alin. I C. proc. civ.).

Se constată de către instanţa de control judiciar că prin întâmpinarea depusă la fond pârâta B. S.A a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive, a formulat o serie de apărări şi a solicitat administrarea probei cu înscrisurile depuse în anexă.

La termenul de judecată din data de 13.04.2023, instanţa de fond a dispus emiterea unei adrese către B. S.A pentru a comunica data la care a început să facă reţineri din pensia reclamantei în baza O.U.G. nr. 130/2021 şi cuantumul acestei reţineri.

Deşi la termenul de judecată din data de 13.04.2023 instanţa de fond a pronunţat soluţia în dosarul de faţă din lecturarea atât a practicalei sentinţei recurate, cât mai ales a considerentelor acesteia este evident faptul că nu s-a reţinut depunerea de către pârâta B. a întâmpinării şi, pe cale de consecinţă, nu au fost analizate şi dezbătute excepţiile şi apărările acesteia.

În acest context, nici motivarea care a fundamentat soluţia de admitere a acţiunii şi de obligare a pârâţilor la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu sumele reţinute ca şi contribuţie de asigurări sociale de sănătate la restituirea Pilonul II, în cuantum de 14.778 RON, începând cu reţinerea din fondul de pensie şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale aferente sumelor reţinute, de la data reţineri şi până la plata integrală a sumelocuprinde vreo argumentaţie referitoare al pârâta B..

Art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., face trimitere la nevoia expunerii în considerentele hotărârii a motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, ceea ce conduce la concluzia că motivarea trebuie sa cuprindă argumentele proprii judecătorului, simpla reluare a argumentelor uneia dintre părţi nefiind suficientă. O astfel de motivare nu face dovada analizării efective a argumentelor părţilor şi nu respectă rigorile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţia României garantează dreptul la un proces echitabil, garanţie ce nu poate fi respectată de o hotărâre judecătorească care se limitează la a prelua în considerente argumentele părţilor, fără a fi trecute prin filtrul judecătorului.

Este evident că soluţia judecătorului, în orice cauză, indiferent de obiectul său, va fi pronunţată în favoarea uneia din părţile cauzei, prin raportare la motivele de fapt şi de drept expuse de aceasta, motive care au convins instanţa de judecată de justeţea pretenţiilor părţii, dar instanţa de judecată nu poate ignora obligaţia de motivare a hotărârii.

Prin urmare, instanţa de control judiciar consideră că se impune verificarea susţinerilor pârâtei referitoare la excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive şi celelalte solicitări vizând fondul litigiului.

Faţă de aspectele anterior menţionate, hotărând în baza unui analize eliptice, fără a clarifica toate aspectele învederate, în raport de întregul context al cauzei, şi fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.

În raport de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauza de faţă, considerentele hotărârii de fond nu respectă exigenţele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective şi complete a cauzei şi a argumentelor părţilor, astfel încât se impune casarea integrală a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În raport de soluţia de casare cu trimitere la rejudecare, Înalta Curte apreciază ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de pârâţii Guvernul României, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate fondate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanţa de fond în rejudecare.

În consecinţă, constatându-se incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea lămuririi depline a situaţiei de fapt, în raport de întregul cadru procesual, spre rejudecare Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâţii Guvernul României, B., Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei nr. 168/2023 din 11 mai 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 1 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.