Jurisdictional conflict over employer-issued strike suspension order: labor law preempts administrative act classification for probation service staff

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 26.09.2023, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei anularea în tot a Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023, iar în subsidiar, anularea în parte, doar în ceea ce o priveşte.

Prin sentinţa nr. 334 din data de 30 ianuarie 2024 Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţiile de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că ordinul a cărui anulare se solicită are natura juridică a unui act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi a avut în vedere dispoziţiile art. 96 pct. 1 C. proc. civ., art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi calitatea de autoritate publică centrală a emitentului ordinului contestat.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin sentinţa nr. 871 din data de 16 mai 2024 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a apreciat că ordinul ministrului de suspendare a raporturilor de muncă nu este un act administrativ în accepţiunea Legii nr. 554/2004, nefiind un act emis în regim de putere publică, în calitatea ministerului de autoritate publică, ci este un act emis de angajator în desfăşurarea raporturilor de muncă cu privire la angajatul său, guvernat astfel de regulile de drept comun de jurisdicţia muncii.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Demersul judiciar iniţiat de reclamanta A., astfel cum s-a expus la punctul 1 al prezentei hotărâri, vizează anularea Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023 emis de pârâtul Ministerul Justiţiei.

Potrivit definiţiei din cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice."

Prin ordinul contestat în prezenta cauză s-a constatat suspendarea de drept a raporturilor de muncă ale personalului de probaţiune menţionat în anexa nr. 1, pentru perioadele menţionate în dreptul fiecăruia, ca urmare a participării la greva generală, precum şi suspendarea raporturilor de muncă ale personalului de probaţiune menţionat în anexa nr. 1, la iniţiativa acestora şi pentru perioadele menţionate în dreptul fiecăruia, ca urmare a participării la greva generală.

Astfel, deşi este emis de către pârâtul Ministerul Justiţiei, ordinul nr. 1397/C/01.08.2023 nu este emis de autoritatea publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii. De asemenea, acesta nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice de drept administrativ, câtă vreme vreme cuprinde doar dispoziţii referitoare la raporturile de muncă ale personalului de probaţiune menţionat în anexa nr. 1 şi este emis în baza dispoziţiilor art. 45, art. 50, art. 59 şi art. 78 din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului de probaţiune, art. 51 alin. (1) lit. f), art. 233, art. 234 alin. (1) şi art. 236 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, precum şi art. 146, art. 153 alin. (5), art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social.

În acest context, pentru stabilirea instanţei competente prezintă relevanţă natura juridică a relaţiilor sociale reglementate prin ordinul contestat, dat fiind faptul că, în exercitarea atribuţiilor lor, instituţiile şi autorităţile publice emit acte care reglementează o varietate largă de raporturi juridice, nu doar de drept administrativ, ci şi de dreptul muncii, de drept civil etc.

Prin urmare, având în vedere specificul activităţii sistemului de probaţiune, ca serviciu public reglementat de Legea nr. 252/2013, precum şi atribuţiile Ministerului Justiţiei privind cariera personalului serviciilor de probaţiune (numire în funcţie, delegare, detaşare, transfer, suspendarea raporturilor de muncă şi reluarea activităţii, eliberarea din funcţie etc.) reglementate prin Legea nr. 123/2006, Înalta Curte reţine aplicabilitatea prevederilor specifice legislaţiei muncii (Codul muncii şi art. 1 pct. 24 din legea nr. 367/2022 a dialogului social), ordinul contestat fiind emis de ministerul pârât în calitatea sa de angajator, iar nu de autoritate publică.

De altfel, în acest sens sunt şi dispoziţiile speciale de trimitere ale art. 78 din Legea nr. 123/2006, conform cărora "dispoziţiile prezentei legi se completează cu reglementările din legislaţia muncii şi legislaţia civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezenta lege."

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 19 septembrie 2024.