Jurisdiction over public service termination of high-ranking civil servant: special competence of tribunals under Administrative Code overriding general territorial rules for central authorities

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II a contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.05.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Primul Ministrul al României şi cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), obligarea pârâtului Prim Ministru să emită o decizie privind prelungirea exercitării funcţiei publice din categoria înalţilor funcţionari publici, de secretar general al ANSVSA; menţinerea/reintegrarea în funcţia publică de secretar general al ANSVSA pentru o perioadă de 1 an de zile peste vârsta standard de pensionare, respectiv pentru perioada 03.05.2023-02.05.2024; obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 5393 din data de 30.10.2023, Tribunalul Bucuresti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materială şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţiile de contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea soluţiei, a reţinut că obiectul acţiunii este reprezentat de solicitarea de a se anula un act administrativ emis de Prim-ministru şi de obligare a aceleaşi instituiţii să emită o decizie şi să dispună anumite măsuri.

De asemenea obiectul acţiunii este reprezentat de nemulţumiri ale reclamantului generate din raportul de serviciu în calitate de funcţionar public, obiectul nefiind evaluabil în bani.

Întrucât unul dintre pârâţi este Primul Ministru al României, instituţie care este o autoritate publică centrală fiind conducătorul Guvernului României, în baza art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004 a dispus declinarea soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - secţiile de sontencios sdministrativ şi fiscal.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 688 din data de 17.04.2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamant în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justitie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea soluţiei, a reţinut că, prin Decizia nr. 110/09.05.2023 emisă de Prim-ministrul României, s-a constatat încetarea de drept a raportului de serviciului al domnului A., secretar general al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor în data de 03.05.2023. Măsura a fost dispusă în temeiul art. 29, art. 397, art. 516 lit. a), art. 517 alin. (1) lit. d), art. 524 alin. (1) si art. 533 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că, întrucât obiectul principal îl constituie anularea Deciziei nr. 110/09.05.2023 prin care a fost încetat raportul de serviciu al reclamantului care a îndeplinit o funcţie din categoria înalţilor funcţionari publici, iar celelalte petite sunt subsecvente acestuia, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ ce impun, sub aspectul competenţei materiale, soluţionarea cauzei în prima instanţă de către tribunal, secţia de contencios administrativ. În acest caz, norma specială în materia raporturilor de serviciu se completează sub aspect teritorial cu dispoz. art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, norma generală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

Analizând aspectele cauzei, Înalta Curte reţine că reclamantul A. este funcţionar public, din categoria înalţilor funcţionari publici, căruia i-a încetat de drept raportul de serviciului şi a solicitat obligarea pârâtului Prim Ministru să emită o decizie privind prelungirea exercitării funcţiei publice de secretar general al ANSVSA; menţinerea/reintegrarea în funcţia publică de secretar general al ANSVSA pentru o perioadă de 1 an de zile peste vârsta standard de pensionare, respectiv pentru perioada 03.05.2023-02.05.2024; obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri.

În ceea ce priveşte competenţa materială de soluţionare a cauzei, Înalta Curte reţine că sunt aplicabile dispoziţiile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, potrivit cărora:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

În raport de acest text de lege, precum şi de obiectul şi motivele cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că reclamantul are calitatea de funcţionar public, iar litigiul îşi are izvorul în raportul de serviciu al acesteia, fiind vorba despre încetarea de drept raportul de serviciului, ceea ce atrage incidenţa normei de competenţă prevăzute de art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, având în vedere că O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ nu conţine norme în acest sens, urmează a fi aplicate dispoziţiile referitoare la competenţa teritorială prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ca drept comun în materie.

Astfel, în privinţa competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.

(4) Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

Textul de lege menţionat instituie o competenţă teritorială exclusivă, stabilind, în situaţia în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, că instanţa competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului.

Prin urmare, reţinând că prezenta cauză are ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, iar dispoziţiile speciale ale art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ stabilesc, în ceea ce priveşte competenţa materială, o plenitudine de competenţă în favoarea secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor în ceea ce priveşte soluţionarea acestui tip de cauze, precum şi faptul că reclamantul avea la momentul formulării acţiunii domiciliul în sector 1, Bucureşti, bd. x, în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

În materia contestaţiei la executare, se reţine că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.

Din dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul sau domiciliul terţului poprit, căruia i se comunică adresa de înfiinţare a popririi conţinând interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din acelaşi cod, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Prim-Ministrul României prin Secretariatul General al Guvernului, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 19 septembrie 2024.