Expropriation compensation dispute assigned to county tribunal's civil court under special legislative procedure.

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, la data de 17.08.2023, sub nr. x/2023, reclamanţii A. şi B., au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman - reprezentat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii - prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., să constate netemeinicia Hotărârii nr. 1772/03.11.2021 emisă de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. să dispună modificarea în parte a deciziei şi majorarea cuantumului despăgubirilor materiale aferente imobilului expropriat în sensul acordării unei juste despăgubiri, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de cerere.

În drept au invocat dispoziţiile Legii nr. 255/2010 şi prevederile Legii nr. 33/1994.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 408/08.03.2024, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Procedând astfel, Tribunalul Ilfov a reţinut, în raport de unul dintre capetele principale de cerere formulate de reclamanţi, respectiv cel care viza modificarea Hotărârii nr. 1772/03.11.2021 emisă de către CNAIR S.A., incidenţa prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, precum şi a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile privind acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin legea organică specială nu se prevede altfel.

De asemenea, Tribunalul a constatat incidenţa prevederilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ. care stabilesc criteriul de determinare al instanţei competente în funcţie de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt, în ipoteza formulării mai multor capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, care au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată.

Reţinând că Hotărârea nr. 1772/03.11.2021 emisă de către CNAIR S.A.. este un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, iar reclamanţii au solicitat modificarea acesteia, în strânsă legătură cu pretenţiile lor referitoare la stabilirea despăgubirilor aferente exproprierii, Tribunalul Ilfov a stabilit că instanţa mai mare în grad, respectiv Curtea de Apel Bucureşti - Secţiile de contencios administrativ şi fiscal, este competentă material să dezlege cererea de chemare în judecată în ansamblul său.

2.2. Prin sentinţa nr. 855 din 15 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2023, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia civilă, sens în care s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că la primul termen de judecată acordat de Curtea de Apel din data de 15.05.2024, reclamanţii au depus o precizare a cererii de chemare în judecată prin care au arătat că înţeleg să solicite constatarea netemeiniciei hotărârii de acordare a despăgubirii nr. 22/27.02.2023 prin care a fost expropriată suprafaţa de 1.117,00 mp în raport de Decizia de expropriere nr. 887/16.07.2020 emisă de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., modificarea în parte a deciziei şi să se dispună majorarea cuantumului despăgubirilor materiale aferente imobilului expropriat în sensul acordării unei juste despăgubiri şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cerere.

A arătat instanţa că argumentul reţinut de Tribunalul Ilfov pentru motivarea soluţiei de declinare a competenţei de soluţionare a cauzei către Curtea de Apel Bucureşti s-a fundamentat pe faptul că unul dintre capetele principale de cerere formulate de reclamanţi constă în modificarea Hotărârii nr. 1772/03.11.2021 emisă de către CNAIR S.A., act administrativ emis de o autoritate publică centrală.

Referitor la competenţa instanţei de contencios administrativ, Curtea a subliniat că aceasta are un caracter special, derogatoriu de la dreptul comun şi intervine doar în cazurile şi condiţiile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor.

Prin urmare, simpla calitate de autoritate publică a părţilor implicate nu atrage în mod obligatoriu competenţa instanţei de contencios administrativ.

Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

În raport de prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, a reţinut Curtea de Apel Bucureşti că cererile adresate instanţei judecătoreşti pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unităţile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia sunt de competenţa instanţelor de drept comun.

De asemenea, art. 34 din Legea nr. 255/2020 dispune că prevederile acestui act normativ se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum şi cu cele ale C. civ. şi ale C. proc. civ., în măsura în care nu contravin prevederilor acesteia.

Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, "Soluţionarea cererilor de expropriere este de competenţa tribunalului judeţean sau a Tribunalului Bucureşti în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere."

În cauză, obiectul acţiunii judiciare îl reprezintă contestarea cuantumului despăgubirilor stabilite în cadrul unei proceduri de expropriere, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei nu se stabileşte prin raportare la prevederile art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ci prin raportare la dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 coroborate cu art. 21 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.

În consecinţă, Curtea de Apel a constatat că Tribunalul este competent să soluţioneze prezenta cauză în primă instanţă.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia civilă, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe îl constituie competenţa materială de soluţionare a cauzei în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi cu prevederile legale incidente în materie.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte reţine că reclamanţii au învestit iniţial instanţa civilă cu o cerere prin care au solicitat modificarea în parte a Hotărârii nr. 1772/03.11.2021 emisă de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., ulterior precizată în faţa instanţei de contencios administrativ prin care au solicitat să se constate netemeinicia hotărârii de acordare a despăgubirii nr. 22/27.02.2023 prin care a fost expropriată suprafaţa de 1.117,00 mp, în raport de Decizia de expropriere nr. 887/16.07.2020 emisă de aceeaşi instituţie, precum şi majorarea cuantumului despăgubirilor materiale aferente imobilului expropriat în sensul acordării unei juste despăgubiri.

Se constată, astfel că, obiectul principal al litigiului ce face obiectul prezentului regulator de competenţă, vizează o decizie de expropriere emisă în conformitate cu Legii nr. 255/2010.

Prin urmare, raporturile juridice născute prin actul a cărui modificare se solicită sunt guvernate de legea specială în temeiul căreia a fost emisă decizia de expropriere atacată, şi anume Legea nr. 255/2010, distinctă de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ce reprezintă dreptul comun în materie.

Legea nr. 255/2010 instituie o procedură specială de soluţionare a acţiunilor în justiţie privitoare la drepturile persoanelor expropriate pentru lucrări de utilitate publică şi, totodată, stabileşte legitimarea procesuală pasivă a autorităţilor sau instituţiilor publice care au atribuţii şi competenţe speciale în domeniul respectiv, emiterea deciziei de expropriere fiind reglementată la articolul 9 din acest act normativ.

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010; "(1) Cererile adresate instanţei judecătoreşti pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unităţile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi sunt de competenţa instanţelor de drept comun".

Înalta Curte constată că în speţă, reclamanţii A. şi B. au contestat cuantumul despăgubirilor stabilite Decizia de expropriere nr. 887/16.07.2020, ipoteză în care se aplică norma de competenţă anterior citată.

Potrivit art. 34 din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora:

"Dispoziţiile prevăzute mai sus se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum şi cu cele ale C. civ. şi ale C. proc. civ., în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi".

Obiectul cererii de chemare în judecată vizează despăgubiri datorate ca urmare a exproprierii pentru utilitate publică, iar dreptul comun în materie de expropriere este reprezentat de Legea nr. 33/1994, care în preambul prevede că:

"În vederea realizării unor lucrări care servesc unor utilităţi publice şi ţinând seama de caracterul de excepţie conferit de Constituţia României şi de C. civ. cedării prin expropriere a dreptului de proprietate privată, drept a cărui protecţie se realizează, de altfel, prin garantarea şi ocrotirea sa de către lege, în mod egal, indiferent de titular, se adoptă prezenta lege, care cuprinde dispoziţii de natură să asigure atât cadrul legal adecvat procedurilor de expropriere şi stabilire a despăgubirilor, cât şi apărarea dreptului de proprietate privată."

Prin urmare, întrucât cererea de acordare a despăgubirilor este accesorie exproprierii, competenţa de soluţionare a acestora aparţine instanţei competente pentru cererea de expropriere, art. 21 din Legea nr. 33/1994 prevăzând în acest sens că:

"soluţionarea cererilor de expropriere este de competenţa tribunalului judeţean sau a Tribunalului Bucureşti, în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere".

O asemenea interpretare reiese şi din prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120."

Imobilul din speţă, respectiv terenul în suprafaţa de 1.117,00 mp este situat în comuna Berceni, judeţul Ilfov, înscris la poziţia nr. 712 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 354/2020 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Autostrada de centură Bucureşti, sector Centura Sud km 52 + 770 - km 100 + 900", pe raza localităţilor Glina, Cernica, Popeşti-Leordeni, Berceni, Vidra, Clinceni şi Ciorogârla din judeţul Ilfov, localitate aflată în raza de competenţă a Tribunalului Ilfov, competenţa de soluţionare a cauzei aparţinând astfel acestei instanţe.

Sub acest aspect, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a reţinut în mod corect că potrivit art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară".

Astfel, având în vedere obiectul litigiului, ce priveşte un act administrativ prin care s-au stabilit despăgubiri pentru exproprierea unui imobil, emis în temeiul unei legi speciale - Legea nr. 255/2010, precum şi dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 33/1994, art. 123 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte constată că Tribunalul Ilfov, secţia civilă este instanţa competentă să soluţioneze cauza de faţă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii B. şi A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.