Conflict of Jurisdiction in Judicial Staff Salary Disputes: General vs. Special Competence under Law 153/2017

Şedinţa publică din data de 13 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2023, la data de 06.03.2023, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Braşov, ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: obligarea pârâtei la emiterea unor noi decizii de salarizare, pe numele reclamanţilor, prin care să fie salarizaţi având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016 şi în continuare, pentru viitor, cu eliminarea plafonării instituite asupra salariilor de bază brute lunare urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 324 de la data de 8 mai 2023, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi pe pârâta Curtea de Apel Braşov, în favoarea instanţei competente, respectiv în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, în esenţă, instanţa a reţinut că potrivit reglementărilor specifice personalului din sistemul justiţiei, din cuprinsul Anexei V a Legii 153/2017- art. 7, soluţionarea acestor plângeri este de competenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, arătând că reclamanţii, care fac parte din categoria personalului salarizat potrivit art. 1 Cap. 8 din anexa V a Legii 153/2017, respectiv din cadrul personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex din cadrul instanţelor judecătoreşti, nemulţumiţi de modul de stabilire a drepturilor salariale ar fi trebuit potrivit textului de lege mai sus menţionat, să se adreseze Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, şi nu unui tribunal.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 660/12.04.2024 Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că acţiunea reclamanţilor are ca obiect obligarea pârâţilor la emiterea unor noi decizii de stabilire a drepturilor salariale, cu eliminarea plafonării instituite asupra salariilor de bază brute lunare urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi că aceştia au invocat în susţinerea pretenţiilor formulate existenţa unui refuz nejustificat al pârâţilor de soluţionare a cererii lor prin care au solicitat punerea în executarea a hotărârilor judecătoreşti ai căror beneficiari sunt.

În acest sens, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a constatat că prin acţiune nu s-a atacat vreun act administrativ unilateral de stabilire a drepturilor salariale sau/şi vreo hotărâre dată în soluţionarea contestaţiilor salariale, spre a fi atrasă în cauză competenţa instanţei prevăzute de art. 7 alin. (2) din Cap. VIII al Anexei V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională al Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ci, dimpotrivă, prin acţiune s-a arătat expres că se solicită cenzurarea refuzului nejustificat de emitere a unui acte administrativ de recunoaşterea a drepturilor salariale suplimentare.

Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că în cauză reclamanţii contestă un act administrativ asimilat, mai exact afirmatul refuz nejustificat al pârâţilor de a emite noi decizii de stabilire a drepturilor salariale individuale ale reclamanţilor conform hotărârii judecătoreşti obţinute de aceştia şi raportat la calitatea părţii pârâte şi reţinând şi că nu este o autoritate publică centrală, în temeiul art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 127 alin. (2) şi 21 C. proc. civ., a considerat că instanţa sesizată de reclamanţi era competentă să soluţioneze prezentul litigiu.

Pentru aceste motive, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, invocată din oficiu, a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constatând ivit un conflict negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru a hotărî asupra conflictului negativ de competenţă, suspendând judecata în temeiul art. 134 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Examinând aspectele cauzei deduse judecăţii, Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată se solicită obligarea Curţii de Apel Braşov la emiterea unor decizii de salarizare prin care reclamanţii să fie salarizaţi prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016 şi în continuare, pentru viitor, cu eliminarea plafonării instituite asupra salariilor de bază brute lunare urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

De asemenea, Înalta Curte reţine că reclamanţii nu au formulat o plângere împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017.

Totodată, Înalta Curte mai reţine că potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, contenciosul administrativ este definit ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Astfel, Înalta Curte reţine că în cauză sunt incidente prevederile legale de drept comun în materia contenciosului administrativ, reglementate de art. 10 din Legea nr. 554/2004 care prevăd la alin. (1) că:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Potrivit art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, Înalta Curte reţine că:

"(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti."

În acest sens, constatând că legiuitorul a instituit prin articolul antemenţionat o competenţă materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, fiind o competenţă materială de excepţie, Înalta Curte apreciază că nu sunt incidente dispoziţiile speciale prevăzute de art. 7 Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, motiv pentru care constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor de drept comun ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 având în vedere că pârâta Curtea de Apel Braşov nu este autoritate publică centrală şi că în cauză se contestă refuzul nejustificat al pârâtei de a emite noi decizii de stabilire a drepturilor salariale.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi pe pârâta Curtea de Apel Braşov în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată astăzi, 13 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.