Jurisdiction over ministerial suspension of probation staff for strike participation: employer act vs. public power administrative act

Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă la data de 01.09.2023 sub nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a contestat ordinul de suspendare a raportului de muncă, prin care a solicitat să se dispună anularea în integralitate a Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023, acesta fiind lovit de nulitate absolută, întrucât a fost emis pentru discriminare, bazată pe apartenentă sindicală, a fost comunicat după ce şi-a încetat efectele juridice şi nu a fost emis şi semnat de titularul acestui drept.

În subsidiar, reclamanta a solicitat anularea în parte a Ordinului 13971C101.08.2023, cu privire la aceasta, nominalizată la Anexa 1 a Ordinului, nr. crt. 223, pentru motiv de netemeinicie şi nelegalitate. Totodată, a solicitat obligarea la plata diferenţelor salariale actualizate cu rata inflaţiei inclusiv dobânzi penalizatoare, precum şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost suspendată, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 484 din 23 aprilie 2024 a Tribunalului Suceava, secţia I civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect "contestaţie act" formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, în esenţă, tribunalul a reţinut că ordinul a cărui anulare se solicită are natura juridică a unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 96 pct. 1 C. proc. civ., curţile de apel judecă în primă instanţă cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale.

Astfel, enunţând dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere, pe de o parte, natura juridică de act administrativ a ordinului contestat şi, pe de altă parte, calitatea de autoritate publică centrală a emitentului ordinului, instanţa, faţă de dispoziţiile legale mai sus arătate, tribunalul a apreciat că soluţionarea cauzei este de competenţa Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2.2. Prin sentinţa nr. 80 din 25 iunie 2024 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect "contestaţie act" în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale.

S-a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, enunţând dispoziţiile art. 10 din Legea 554/2004, art. 266 şi art. 269 din Legea nr. 53/2003, curtea de apel a reţinut că, în prezenta cauză, reclamanta, în calitate de consilier de probaţiune în cadrul Serviciului de Probaţiune Suceava, din subordinea Ministerului Justiţiei, solicită anularea ordinului emis de Ministerul Justiţiei, ordin prin care ministerul în calitate de angajator, a dispus suspendarea raporturilor de muncă ale reclamantei ca urmare a participării la grevă în perioada 15 - 16.05.2023.

Un atare act, precum cel ce face obiect al analizei în prezenta cauză - ordinul ministrului de suspendare a raporturilor de muncă, nu este un act administrativ în accepţiunea Legii nr. 554/2004, nefiind un act emis în regim de putere publică, în calitatea ministerului de autoritate publică, ci este un act emis de angajator în desfăşurarea raporturilor de muncă cu privire la angajatul său, guvernat de regulile de drept comun de jurisdicţia muncii, astfel că apartine tribunalului competenţa de soluţionare a cauzei.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), (13)4 şi 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.

Aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, prin care aceasta a contestat ordinul de suspendare a raportului de muncă, prin care, în principal, a solicitat să se dispună anularea în integralitate a Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023. În subsidiar, reclamanta a solicitat anularea în parte a Ordinului 1397/C/01.08.2023, cu privire la aceasta, nominalizată la Anexa 1 a Ordinului, nr. crt. 223. Totodată, a solicitat obligarea la plata diferenţelor salariale actualizate cu rata inflaţiei inclusiv dobânzi penalizatoare, precum şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost suspendată, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit definiţiei din cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice."

Prin ordinul contestat în prezenta cauză s-a constatat suspendarea de drept a raporturilor de muncă ale personalului de probaţiune menţionat în anexa nr. 1, pentru perioadele menţionate în dreptul fiecăruia, ca urmare a participării la greva generală, precum şi suspendarea raporturilor de muncă ale personalului de probaţiune menţionat în anexa nr. 1, la iniţiativa acestora şi pentru perioadele menţionate în dreptul fiecăruia, ca urmare a participării la greva generală.

Astfel, deşi este emis de către pârâtul Ministerul Justiţiei, ordinul nr. 1397/C/01.08.2023 nu este emis de autoritatea publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii.

De asemenea, acesta nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice de drept administrativ, câtă vreme cuprinde doar dispoziţii referitoare la raporturile de muncă ale personalului de probaţiune menţionat în anexa nr. 1 şi este emis în baza dispoziţiilor art. 45, art. 50, art. 59 şi art. 78 din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului de probaţiune, art. 51 alin. (1) lit. f), art. 233, art. 234 alin. (1) şi art. 236 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, precum şi art. 146, art. 153 alin. (5), art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social.

În acest context, pentru stabilirea instanţei competente prezintă relevanţă natura juridică a relaţiilor sociale reglementate prin ordinul contestat, dat fiind faptul că, în exercitarea atribuţiilor lor, instituţiile şi autorităţile publice emit acte care reglementează o varietate largă de raporturi juridice, nu doar de drept administrativ, ci şi de dreptul muncii, de drept civil etc.

Prin urmare, având în vedere specificul activităţii sistemului de probaţiune, ca serviciu public reglementat de Legea nr. 252/2013, precum şi atribuţiile Ministerului Justiţiei privind cariera personalului serviciilor de probaţiune (numire în funcţie, delegare, detaşare, transfer, suspendarea raporturilor de muncă şi reluarea activităţii, eliberarea din funcţie etc) reglementate prin Legea nr. 123/2006, Înalta Curte reţine aplicabilitatea prevederilor specifice legislaţiei muncii, ordinul contestat fiind emis de ministerul pârât în calitatea sa de angajator, iar nu de autoritate publică.

De altfel, în acest sens sunt şi dispoziţiile speciale de trimitere ale art. 78 din Legea nr. 123/2006, conform cărora "dispoziţiile prezentei legi se completează cu reglementările din legislaţia muncii şi legislaţia civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezenta lege."

În concluzie, Înalta Curte reţine că, în cazul de faţă, competenţa materială de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, aparţine Tribunalului Suceava.

Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.